11,066 matches
-
Stăteau lângă trăsură și se priveau în tăcere. În mijlocul lacului se vedea mănăstirea cu stâlpii porții luminați. Apoi el a căzut grămadă pe pământul uscat și rece, al nopții de primăvară. Ghighina l-a privit câteva clipe și s-a aplecat deasupra lui. Pampu pironise ochii pe bolta cerului. Nu respira, părea inert. Fata s-a dat un pas înapoi, mai întâi înfricoșată de posibilitatea morții, apoi îngrozită de valul luminos de ceață care purta pe el întipărit chipul lui Pampu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
aprilie în care îl mutase din patul lui și îi părea rău. Iscru însă nu avea idee de gândurile lui Zogru. Făcuse o groapă cam de un cot. Părul șaten, aproape blond, bătea pământul, așa cum sta așezat în genunchi și aplecat asupra lucrului său. Se gândea încă la drumul anevoios pe care îl făcuse. După ce spătarul își dăduse sufletul în brațele lui, coborâse iadul. Din toate părțile se auzeau vâjâituri și încleștări de arme, strigăte de tot felul care îl paralizaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
40 de zile, călugărul a murit, iar Zogru a ieșit, ca și din Pampu, ca o cruce de gelatină, cu cele două brațe ca niște aripi zdrențuite, și aproape că a țâșnit spre alt corp, al unui călugăr care se aplecase deasupra cadavrului. Nici de acesta nu-și aduce prea bine aminte. A murit și el după 40 de zile. În total au murit cinci călugări de prin postul Crăciunului până aproape de Paște. În mănăstire se țineau slujbe, iar oamenii credeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
-l în ghearele namilei; așa că Zogru, speriat, încercase și el să intervină: îl ridică pe Gligore și-l ajută să se prindă bine, dar nătărăul cade iarăși și privește îngrozit în sus, însă deasupra lui nu e nici un monstru, e aplecat un cap de femeie, este chiar Zoe, amestecată fără știre în creierul adormit al lui Gligore. Zogru avusese grijă să nu lase sentimentele lui să se înrădăcineze în sufletul lui Gligore. De multă vreme învățase să nu-și lase gazdele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
bine! Am venit pentru a-mi da Toată bogăția ta: Dă-mi coroanele mărețe, Păsărelele măiestre, Căci stăpână mă numesc Peste tot ce e lumesc. La ce bună-mpotrivirea Când în fața mea tu stai! Cu privirea ta cea rece Mă apleci pân’ la pământ Și oricum a ta voință Cât clipești se împlinește, Așa că mă lasă-n pace Și fă după a ta lege! Și-a plecat regina Toamnă Să își vadă de-al său drum, Iară codrul, peste zile, Gol
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Unul ce vorbește agramat E incoerent, dar cu stil aparte Se dă stilat și literat, Dar n-a deschis în viața lui o carte. Mărțișoare Printre frunze ruginite Adiere de parfum Se prelinge și străbate Pân’ la mine, nu știu cum. Mă aplec să caut taina Sub covor de foșnitoare Firicele încolăcite Cad în palma-mi mărțișoare. Copilițe nenăscute Licurici stropiți de rouă, Între moartele surate Nădejde de viață nouă. Sub un colț de frunză umed Prea plecat de-un ger stingher Șterge
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
am aruncat-o. Parbrizul din dreapta se făcu țăndări. Am luat telefonul și am sunat apoi când cineva răspunse am spus dintr-o suflare: Pe plajă, un tânăr a fost mușcat de un rechin! Repede! Apoi am închis și m-am aplecat spre placă. Brațul rănit pierdea prea mult sânge. Mi-am dezbrăcat costumul de surf și l-am înfășurat în jurul mâinii rănite. Cu o forță necunoscută am ridicat placa până aproape de remorca mea. Aceasta rămăsese sprijinită de ea și tânărul alunecă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
vieți de poet - pulbere de stele în suflet de înger închis în josnica piele de om. Sacrificat pentru a fi neînțeles, el este armonia din natură, căci există armonie în natură, precum sufletul poetului se leagănă după vântul molcom care apleacă umilul fir de iarbă, în timp ce toți ceilalți ar vrea să-l izbească până ce stă cu capul plecat; precum omul inspirat din natură este și el retezat odată cu căderea ultimului trunchi de copac iar mintea sa debitează din nou durere în
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
prezent! Toarnă frumusețile apuse în forma de bijuterie a clipei! Fiecare dintre noi suntem și trecutul, atunci, să înviem trecutul frumos! ,,Trăiește clipa!” Oprește-te din fuga ta și îmbrățișează-ți părinții, prietenii, ascultă natura, afară se aude cântecul vieții, apleacă urechea spre floarea de cais! Alții n-o pot face, bucură-te că poți! Să trăim clipa! Doar pentru noi toate au fost create, să alegem frumosul, binele, lumina, să ne umplem de ele, dăruindu-le, celor ce nu o
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
O fi văzut cum îi tremură mâinile când îi toarnă în pahar? Zilpa nu suporta să fie în preajma lor când erau împreună. - Era ca și cum ai fi fost lângă un țap stârnit, zicea ea. Și erau așa de politicoși. Aproape se aplecau ca să nu se uite unul la altul, deși dădeau unul peste altul ca niște câini în călduri. Lea încerca să-și ignore dorința din propriul corp, iar pe Rahela n-o interesa nimic în afară de pregătirile de nuntă. Doar Zilpa vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
adevărat că Lea n-a cântat și n-a zâmbit prea mult în timpul săptămâinii Rahelei cu Iacob. Și într-adevăr, de-a lungul anilor, ori de câte ori tatăl meu o lua în cortul lui pe frumoasa mea mătușă, mama își ținea capul aplecat deasupra muncilor ei, care erau tot mai grele pe măsură ce fiii se înmulțeau și turmele lui Iacob aduceau tot mai multă lână de tors. Dar Lea nu era geloasă în felul ăla stupid în care sunt geloase fetele în cântecele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
n-avea să-și cunoască mama. O să trăiască așa cum am trăit și eu, orfanul unei concubine, bântuit de coșmarul unei mame reci și moarte. Nefericitul de el, plângea ea, fiu nefericit dintr-o mamă nefericită. Inna și Rahela s-au aplecat deasupra ei ca să vadă de unde venea această nouă durere. Inna i-a luat mâna Rahelei și a pus-o pe burta Zilpei și i-a arătat că mai era un copil acolo. - Nu te lăsa, mamă micuță, i-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
dat seama că, inconștient, îmi țineam respirația. Aș fi rămas acolo nemișcată mult timp, dacă Iosif n-ar fi apărut în spatele meu. Rahela îl trimisese și pe el s-o caute pe Ruti. Se ținuse după mine și s-a aplecat și el peste cadavru. A suflat ușor peste ochii ei, i-a atins obrajii cu degetele și apoi a încercat să-i închidă ochii cu mâna stângă. M-am minunat de curajul fratelui meu și de calmul lui. Dar apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
duc mâna la gură ca să nu scot un țipăt de uimire. Era la fel de roșcovan și de arătos ca Iuda, doar că un pic mai înalt, la fel de înalt ca Ruben. Avea de altfel gesturile lui Ruben atunci când vorbea, cu capul puțin aplecat într-o parte, cu mâna stângă în șold și cu mâna dreaptă gesticulând, în timp ce ne spunea noutățile pe care le așteptam de atâta timp. - Tata va fi aici înainte de căderea nopții, a zis Elifaz. Vine cu frații mei, cu servitorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
apoi și-a dus fruntea la pământ iar și iar, de șapte ori. Așa își saluta de obicei un sclav stăpânul. Mama și-a întors privirea, rușinată. Unchiul meu părea și el stânjenit de gestul fratelui său, pentru că s-a aplecat, l-a ridicat pe Iacob luându-l de braț și a dat din cap într-o parte și-n alta. Erau prea departe ca să le auzim vorbele, dar i-am văzut pe cei doi bărbați vorbindu-și, mai întâi acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fior rece. Și a venit și ora stabilită. Shalem m-a lăsat în zorii zilei. Am rămas în pat, m-am prefăcut că dorm, l-am urmărit cum s-a spălat și s-a îmbrăcat cu ochii întredeschiși. S-a aplecat să mă sărute, dar eu n-am întors capul să-i întâlnesc buzele. Stăteam acolo întinsă și-mi socoteam ura. Îl uram pe tata pentru că ceruse un preț așa teribil. Îl uram pe soțul meu și pe tatăl lui pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
din copilărie până în săptămâna când părăsise Egiptul ca să se mărite. Pregătirile fuseseră minuțioase și avusese o zestre foarte mare. Re-nefer își amintea cantitățile de pânză din cufere, bijuteriile de pe degete și de la gât, luntrașii care o duseseră la mare. Mă aplecam în față, sperând să aud mai multe detalii despre nașterea lui Shalem sau vreo poveste din copilăria lui. Dar se oprea exact în momentul când ajungea în casa soțului ei; rămânea cu ochii în gol și bucuria îi dispărea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
haină plină de praf, fără machiaj și fără bijuterii, un paznic mare cu un pumnal la mijloc, dar fără nimic în picioare și o străină într-o rochie care nu i se potrivea și care-și ținea capul așa de aplecat că ar fi putut să ascundă o buză de iepure. Cum servitoarea nu s-a mișcat nici după ce Re-nefer și-a repetat cererea, Nehesi a trântit ușa de perete și a intrat prin vestibul în marele hol. Stăpânul casei își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
era deja plecată. Re-mose a plecat și el după o lună, împreună cu Kar, care venise de la Memfis în drumul lui spre Kush. Re-mose l-a adus pe venerabilul maestru în grădină să ne cunoaștem, dar el de-abia și-a aplecat privirea înspre mama cea de joasă speță a elevului său favorit. După ce au plecat, eu am rămas gândindu-mă, fără pic de compasiune, dacă bătrânul acela va supraviețui unei călătorii așa de lungi. CAPITOLUL TREI Benia trimisese cutia așa cum promisese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
atâta atenție câtă ni se dădea, cupele se ridicau, erau zâmbete largi și sărutări. Chiar dacă eu și Benia eram totuși prea bătrâni pentru astfel de prostioare, eram încântați ca niște copii și ne mâncam din ochi. Când Meryt s-a aplecat și mi-a spus să nu le mai iau oamenilor șansa de a se încălzi în lumina fericirii noastre comune, am lăsat la o parte orice timiditate, plină de recunoștință, și le-am zâmbit prietenilor. Am avut dreptate să cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
dacă intram eu în cameră, iar granitul plângea dacă ridicam dalta asupra lui. Cum mă plimbam într-o zi prin târg, am văzut un tâmplar care repara un scăunel pentru o femeie sărmană. Mi-a văzut centura și s-a aplecat adânc, pentru că tăietorii care lucrează cu materiale eterne sunt considerați cu mult superiori lucrătorilor în lemn, ale căror opere, chiar și cele mai însemnate, îmbătrânesc la fel ca trupul omului. I-am spus tâmplarului că respectul lui e prost plasat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
totul și al cărui nume îl dezonorezi acum. Re-mose s-a oprit și a lăsat capul în jos. Ambiția și inima i se luptau între ele, iar pe față se vedea ruptura din suflet. A căzut în genunchi, s-a aplecat mult, cu fruntea la picioarele mele. - Te iert, am spus. Sunt gata imediat și o să-i găsim pe prietena mea și pe soțul meu în drum spre Teba. Re-mose s-a ridicat de la pământ și a așteptat afară până când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
lunii. Eram dincolo de vârsta copiilor și mama mea, care născuse atâția copii, venise să mă aline. - Tu ești cea bătrână acum, a zis ea cu delicatețe. Tu ești acum bunica, vocea înțelepciunii. Cinste ție, a zis ea și s-a aplecat în fața mea până a atins pământul cu fruntea, cerându-mi iertare. Am ridicat-o și s-a transformat într-un copil înfășat. Legănând-o în brațe, am implorat-o să mă ierte că mă îndoisem de dragostea ei și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Iosif, strident dintr-odată, ca un om obișnuit să comande. N-am încercat să-mi ascund dezgustul în fața tonului său și când mi-a văzut disprețul, și-a lăsat capul în jos de rușine. Și apoi fratele meu s-a aplecat și s-a lipit cu fruntea de podeaua murdară a bucătăriei unui tâmplar și mi-a cerut iertare mie și lui Benia, de asemenea. - Iartă-mă, surioară. Iartă-mă, frate. Nu vreau să-mi văd tatăl pe moarte. Nu vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
atunci colegul ăla înalt și cărunt a venit la noi, și-a pus mâna pe umărul tatei și a spus, haideți, domnu’ doctor, au trecut cele cinci minute, acum trebuie să plecăm, întârziem la avion, și atunci tata s-a aplecat, m-a pupat pe frunte, dar de îmbrățișat tot nu m-a îmbrățișat, și mi-a spus să am grijă de mama, să fiu băiat cuminte, că eu rămân bărbatul, stâlpul casei, și să-mi dau silința, iar eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]