KorAP: Find »[drukola/base=apus & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...283 284 285 ...348 >

8,699 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

Constantinopolul a doua Romă, Bizanțul, Împărăția se va înălța în slava vremurilor de odinioară! O, Hellas, ca pasărea Phöenix, din cenușă vei renaște! Cred în ziua aceea în care vulturul cu două capete își va întinde aripile de la Răsărit la Apus, peste cele două Rome, peste o singură lume! Așa cum a visat-o Alexandru Machedon! Alexandre, Alexandre, nu te cheamă Machedon. Dar visează și tu! Ca tine au visat toți Paleologii și Comnenii de două veacuri de când au venit împărați la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se află pe aceeași corabie..." Și Ștefan completează: De nu vor să se scufunde corabia Creștinătății, să tragă la vâsle și domniile lor. "Vin turcii! Vin!" Zi și noapte numai la asta mă gândesc. Ce să facem? Cum să facem? Apusul se mișcă încet... Gâdilirea-i prea blândă, poate biciul! Trebuie biciuiți! exclamă Țamblac. Ștefan îi pune mâinile pe umeri, îl privește în ochi, fierbinte: Gând la gând, cu bucurie. Ți-o cer, chiar, Ioane! Fii biciul meu! Pleci în solie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
suntem mai breji? Facem noi pe grozavii, dar inima-n noi... cât purecele. Noroc că nu suntem singuri... Scrie-le Ioane: "Fiți pe pace! Ne vom uni cu regele vostru Mathias și cu Cazimir al Poloniei. Așteptăm ajutoare și din Apus. Împreună, vom face mare război împotriva acelor "turci cumpliți". Și, vom scăpa cu toții de sila și sabia acelor păgâni. Rugați-vă pentru izbânda Creștinătății!" Noroc c-am pecetluit tractatele celea de ajutor, adaugă Duma. În sfârșit, am bătut palma cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
țării mele libertatea și liniștea, să ne găsim locul nostru sub soare. Destul am orbecăit prin întunericul veacurilor, destul am fost târâți de beregată să ne închinăm la câte o Înaltă Poartă, fie ea la Răsărit, la Miazăzi au la Apus... Nu îndur nici papuc, nici cizmă pe grumazul țării mele. Țamblac exaltat, profetic: Va veni vremea când orice om va striga: Sunt om! Sunt liber!". Iată visul de aur al omenirii! Doamne! Învățătorule! Omul, mai presus de toate"! Mi-ai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fi să-mi las barbă? gândi el. Mi-ar da mai multă maiestate... Aș părea, poate, și mai înalt!!..." Ștefan nu putea sta mult timp locului; dădea ocol turnului mărginit de metereze și creneluri. Era spre amurg și soarele la apus incendiase cerul. Țamblac, cu capul pe spate, privea fermecat magnificul spectacol ceresc. Un vultur cu aripile întinse plana în cercuri largi, maiestuos, ca un stăpân al înaltului albastru. Mi-ai amintit de Constantinopol... începe Ștefan rezemându-se de marginea unui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ori! protestează el. Sunt amintiri ce dor! Scutește-mă! Povestește-mi și a patra oară!... Te rog, Ioane!... Te rog! Aprindem o lumânare și pentru Constantin... Țamblac oftează, se reculege, apoi, impresionat de amintirile ce-l copleșesc, începe, cu îndârjire: Apusul ne părăsise! Asediați, pe ziduri, rezistam; de săptămâni luptam, rezistam... Noi, nici zece mii câți mai rămăsesem, ei, poate, peste două sute de mii. Era o luptă disperată, fără sorți, fără speranță. Eram sleiți... Ne adunam ultimele rămășițe de putere, ca să mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o zi... o oră... încă o oră... Desigur, era o nebunie, dar trebuia să mergem până la capăt. Așteptam sfârșitul... Știam că totul e pierdut. Ca să-l salveze măcar pe împărat, Marele Consiliu i-a propus lui Constantin să plece în Apus și acolo să se bată pentru salvarea Constantinopolului, deși, știam că soarta orașului era pecetluită. Constantin, cu ochii în lacrimi, ne-a spus: "Umblați cu șiretlicuri... Oricum, vă mulțumesc. Cum credeți că aș putea primi? Să fug?! Să-mi trădez

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
poată continua. A fost... a fost ultima noapte a Împărăției... Nu bănuiam că a doua zi, chiar, vor fi măcelăriți până la unu'. Eu... eu am scăpat... printr-o minune am scăpat... Trădarea Constantinopolului a fost o răsunătoare palmă pe obrazul Apusului! exclamă Ștefan acuzator. Cred c-au tras învățătură. Acu, au a tremura pentru propria lor piele... Pe ruinele Constantinopolului, ca pe stâncile Trecătorii de la Termopile, se va scrie: "Călătorule! Du-te și spune că am căzut aici făcându-ne datoria

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în brațe și o culcă pe pat și... A fost ca atunci când i s-a dăruit prima oară... Și pământul în replici se mai cutremura sub ei. Dar ei, prea îmbrățișați, nici nu băgau de seamă...  9 Nunta însângerată Spre apus, lumina prefirată prin vitraliile ferestrei aruncă pe dalele de piatră pete multicolore ce se răsfrâng destrămând dulcea semiobscuritate a paraclisului. Pe perete, Iisus, bătut în cuie pe o cruce mare de stejar, și umbrele pâlpâitoare ale lumânărilor ce-i joacă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ochii minții. Ochii lui albaștri-albaștri mă priveau triști, mirați... Mi-am șters lacrimile, am ridicat ochii spre cer, și-am strigat de-a răsunat pădurea: "Te voi răzbuna, tăicuță!! Jur!!" Am întors spatele soarelui ce răsărea și am pornit spre Apus, mereu spre Apus... Am trecut munții. Și, două săptămâni mai apoi, odată cu prima zăpadă timpurie -, un mic cerșetor, bolnav, clănțănind de friguri, bătea la poarta Castelului Hunedoara... Cu trei zile înainte, împlinisem cincisprezece ani. Așa a început lunga și amara

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
lui albaștri-albaștri mă priveau triști, mirați... Mi-am șters lacrimile, am ridicat ochii spre cer, și-am strigat de-a răsunat pădurea: "Te voi răzbuna, tăicuță!! Jur!!" Am întors spatele soarelui ce răsărea și am pornit spre Apus, mereu spre Apus... Am trecut munții. Și, două săptămâni mai apoi, odată cu prima zăpadă timpurie -, un mic cerșetor, bolnav, clănțănind de friguri, bătea la poarta Castelului Hunedoara... Cu trei zile înainte, împlinisem cincisprezece ani. Așa a început lunga și amara mea pribegie: cinci

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Prea bine știu! Cât înțelegeți, voi, bărbații, sufletul femeii... De-aș pleca, Doamna Maria și-ar afla pacea. Ștefan tace. Se duce la fereastră. Dangătul molcom al clopotului de vecernie al Mirăuților îndulcea văpaia cerului incendiat de asfințitul soarelui spre apus. Maria își va afla pacea mai lesne, că n-are a o căta decât pentru sine, îngână Ștefan. Cumplit e să dai socoteală pentru pacea miilor de suflete ce așteaptă de la tine mântuirea. Și... și tu să nu le-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
v-am fost vouă scut și apărare de orice parte păgână... Când voi înceta să port pe umerii mei aiastă povară, atunci veți ști... o știți, dar nu vreți s-o știți..." Ștefan către solii poloni ce reclamau Pocuția 11 Apusul apune. "Pax Ottomanica?!" Pe fereastra spătăriei năvălește zarva vrăbiilor gureșe ce se bucură de primele raze de soare ale primăverii. La Stambul se adună nori negri, glăsuiește Ștefan, încruntat, măsurând cu pași rari spătăria și boierii, cu capetele plecate, tac

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vrăbiilor gureșe ce se bucură de primele raze de soare ale primăverii. La Stambul se adună nori negri, glăsuiește Ștefan, încruntat, măsurând cu pași rari spătăria și boierii, cu capetele plecate, tac. S-au înturnat păsările noastre călătoare. Și nici Apusul nu pare mai însorit... Ioane, ochi și urechi suntem, să ascultăm povestea cu cocoșu-roșu. Țamblac, cu ochii în pământ, amărât, bolborosește: Rău îmi pare... Noi ne-am dat osteneala... Am căutat să... "Lasciate ogni speranza"... Te cred, Ioane. Ați făcut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Mahomed, cu "puterea armelor lor", zâmbește sarcastic Ștefan. Treci peste comèdie. Și?... În "Palozzo ducale", urcam "Scara uriașilor" străjuită de lei înaripați, mă sprijineam de balustrada aurită și mă gândeam cu durere la prăpastia căscată între bogăția cu huzur a Apusului catolic și sărăcia amară a Răsăritului pravoslavnic, cuvântă Țamblac. Știu! i-o taie Ștefan. O să umplem prăpastia aiasta cu trupurile noastre și... și nu va mai fi prăpastie! Mai departe?!... Când le-am pomenit numele Măriei tale, dogele a strigat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de cade Moldova, Doamne ferește -, urmează la rând Polonia, Ungaria, "Creștinătatea" toată. Și-atunci, vor fi singuri... "De ce ți-i frică nu scapi!" Ne unește frica! S-or urni din toropeală. Boierii cele două tabere se iau la harță. Ștefan ascultă. Apusul ne-a batjocorit! Suntem singuri! Nu ne ținem prea semeți? I-am stropșit. Și atunci tot singuri eram... Ne-or prăpădi cu totul! I-am rușinat o dată; pohtim să-i rușinăm și-a doua oară! Sufletu-i mare-n noi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
el sălășluiește un diavol... și încă din cei împielițați! E un vrăjitor! O fi având "iarba fiarelor". Se vorbește că... Iarba mă-sii! se aprinde Isaia scuipând printre dinți o sudalmă de mamă. "Diavolul blond"! Aista-i "Athletu' lu' pește!" Apusul e căzut în cur de admirație! Să ne întrebe pe noi! A căpătuit prostimea!... "Dați!... Dați boieri dumneavoastră"... îl maimuțărește Isaia în batjocură, cu ochii la cer. "De bunăvoie și nesiliți de nimeni... Dați, că mare va fi răsplata voastră

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Și... și să ne ierte și pe noi... Dracu' l-a pus să se bage?! Nu se știa că-i năvleg?! Cu mâna lui și-a făcut-o. Destulă vorbărie! replică Isaia. Să trecem la faptă! Steaua tiranului e spre apus. E singur... Credința multora în Vodă a început să se clatine. Apusul l-a lăsat ca cucu' pe cracă. Singur și-a săpat groapa, cu sabia și-a săpat-o... Zilele-i sunt numărate. Noi n-avem a face decât

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să se bage?! Nu se știa că-i năvleg?! Cu mâna lui și-a făcut-o. Destulă vorbărie! replică Isaia. Să trecem la faptă! Steaua tiranului e spre apus. E singur... Credința multora în Vodă a început să se clatine. Apusul l-a lăsat ca cucu' pe cracă. Singur și-a săpat groapa, cu sabia și-a săpat-o... Zilele-i sunt numărate. Noi n-avem a face decât un brânci să-i dăm. Parcă-i și aud clopotul de îngropăciune

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
au cizma nimănui! rostește și începe să măsoare încăperea de colo-colo, frământându-și mâinile. Pace! Da! Dar nu pace în genunchi! N-o primim! strigă Mihail. Ștefan tace. Bea. Se duce încolo, încoace, gânditor. Umbra sa în ultimele raze ale apusului se ține după el răsfrântă pe dalele de piatră. Pacea... glăsuiește el. Să spunem c-o primim. Știți voi ce-i "pacea" aiasta? E momeala, e viermișorul din cârligul undiței; de mușcăm, suntem pierduți! Cetatea Albă și Chilia, e primul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
adevărată cruciadă... Nu dăm îndărăpt, nici un pas nu dăm din ce am cucerit! freamătă Șendrea. Ne-am cucerit libertatea, am plătit scump pentru ea, și nu voi a ne mai închina la nici o "Poartă", fie mică, fie mare, nici de la Apus, nici de la Miazăzi, nici de la Răsărit! Istoria va spune despre noi, poate, c-am fost nebuni de ne-am luat la harță cu ditai "Împărăția". Am plătit... Vom mai plăti încă... Aista-i prețul libertății noastre. A meritat? N-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
surâde pacea în genunchi, liberi sunteți să alegeți. Dar cătați-vă alt domn. Eu, pâș-pâș, mă duc la Putna să mă culc... Sunt ostenit, tare ostenit, adaugă, apoi se duce la fereastră și privește cerul însângerat de ultimele raze ale apusului ce coboară dincolo de coline. Mă gândesc la cei douăsprezece mii de oșteni juruiți de Cazimir. Mi-i dă?... Nu mi-i dă?... Să-și miște fundul de vor să salvăm "Creștinătatea"! Avem doar tractat, glăsuiește Șendrea. Sunt obligați să-l

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
duc... "Fie numele tău binecuvântat", șoptește Vlaicu și întoarce capul spre fereastră, să nu se vadă că-și șterge pe furiș o lacrimă strecurată. Boierii tac, nu suflă. Ștefan privește în gol, undeva, departe... Privește în amurg colinele însângerate de apusul obosit al soarelui. Grăiește încetișor și glasul lui vine de departe: Dacă Iisus Mântuitorul, cât e El Fiu al Domnului, s-a umilit pre sine și s-a lăsat scuipat, batjocorit și răstignit ca să mântuiască omenirea, cu atât mai lesne

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de mine însumi! Nu-mi voi afla liniștea și nici iertarea până nu voi găsi calea de a-mi izbăvi țara... Să te audă Dumnezeu. Ștefan se strânge înfiorat: Știi ce mă doare mai mult și mai mult? Nu trădarea Apusului cu liota lui de regi și crai. Cine sunt eu, pentru ei? Cine sunt ei, pentru mine? Mă doare cumplit mă doare că m-au părăsit ai mei! Moldovenii mei! Cei ce mi-au stat alături ca mii și mii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
spune cronicarul -, furia musulmană se revarsă asupra Ungariei pe care o șterge ca stat în 1526, transformând-o în pașalâc. Fără Mircea, Iancu Corvin, Scanderbeg, Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare, oceanul turcesc ar fi repezit valurile sale până la marginea Apusului, și s-ar fi împlinit dorința lui Mahomed al II-lea de a da calului ovăz din pristolul Sfântului Petru de la Roma." A.D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană * "Caracterul lui Ștefan cel Mare uimitor de neînduplecat cu dușmanii... Spiritul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]