8,268 matches
-
acestei definiții, unii chimiști au considerat formaldehida (CHO) ca fiind cea mai simplă zaharidă, în timp ce alții au considerat glicolaldehida ca fiind cea mai simplă. Astăzi, termenul este în general folosit în contextul biochimic, excluzându-se compușii cu unul sau doi atomi de carbon. Zaharidele naturale sunt în general constituite din carbohidrați simpli numiți monozaharide, cu formula generală (CHO) unde "n" este 3 sau mai mult. O monozaharidă tipică are structura H-(CHOH)(C=O)-(CHOH)-H, fiind cu alte cuvinte o
Glucidă () [Corola-website/Science/304362_a_305691]
-
unde "n" este 3 sau mai mult. O monozaharidă tipică are structura H-(CHOH)(C=O)-(CHOH)-H, fiind cu alte cuvinte o aldehidă sau cetonă cu un anumit număr de grupe hidroxil legate de catenă, de obicei de fiecare atom de carbon care nu face parte din grupa carbonilică. Printre exemplele de monozaharide se numără următoarele: glucoză, fructoză, arabinoza, etc. Totuși, există unii compuși cunoscuți ca monozaharide care nu respectă formula (de exemplu acidul glucuronic, un tip de acid uronic
Glucidă () [Corola-website/Science/304362_a_305691]
-
este alcătuită din unități repetitive de N-acetil glucozamină, o formă a glucozei ce conține azot. Cel care încearcă prima dată să denumească glucidele este C.Schmidt în anul 1844,care le denumește hidrați de carbon,datorită raportului observat între atomii de hidrogen și oxigen de 2:1. Se propune formula generală de C(H O). Formula propusă are 2 incoveniente: Nomenclatura actuală de glucide provine de la grecescul γλικισ (glikis=dulce). Nici această denumire nu este riguros științifică deoarece glucide cu
Glucidă () [Corola-website/Science/304362_a_305691]
-
ul este un element chimic din grupa 17 a sistemului periodic (după stilul vechi grupa a-VII-a principală sau VIIA), grupa halogenilor. În stare elementară formează molecule compuse din doi atomi F, care este singura legătură posibilă dintre cei doi atomi. Este cel mai electronegativ dintre toate elementele. ul a fost descoperit de Moissan (Franța) în 1886. Timp îndelungat fluorul nu a fost studiat deloc datorită marii sale reactivități și toxicități
Fluor () [Corola-website/Science/304424_a_305753]
-
ul este un element chimic din grupa 17 a sistemului periodic (după stilul vechi grupa a-VII-a principală sau VIIA), grupa halogenilor. În stare elementară formează molecule compuse din doi atomi F, care este singura legătură posibilă dintre cei doi atomi. Este cel mai electronegativ dintre toate elementele. ul a fost descoperit de Moissan (Franța) în 1886. Timp îndelungat fluorul nu a fost studiat deloc datorită marii sale reactivități și toxicități. În 1907, chimistul belgian Frédéric Swarts (1866-1940) a preparat diclorodifluorometanul
Fluor () [Corola-website/Science/304424_a_305753]
-
o impurificare tip “p”. Pe parcursul procesului de fabricare a celulei solare pentru crearea unei joncțiuni “p-n” este necesar să impurificăm suprafața ei cu impurități de tip “n” ceea ce se poate realiza într-un cuptor într-o atmosferă de fosfor. Atomii de fosfor pătrund în suprafață și vor crea o zonă de cca 1 µm cu un surplus de electroni. Pasul următor va consta în adăugarea unui electrod transparent din SiN sau TiO . Urmează imprimarea zonelor de conact și a structurii
Celulă solară () [Corola-website/Science/304419_a_305748]
-
este un ansamblu alcătuit din 4 subunități proteice, formate dintr-un lanț proteic strîns asociat cu grupul hemic. Fiecare lanț proteic adoptă o conformație de alfa helix identică cu globina din alte proteine (mioglobina de exemplu). Gruparea hemică are un atom de fier cuplat cu inelul porfirinic. Atomul de fier realizează o legătură puternică cu proteina globulară prin intermediul nucleului imidazolic al unei molecule de histidină, proteină situată de obicei în planul inferior comparativ cu planul hemul. Planul superior este ocupat de
Hemoglobină () [Corola-website/Science/304450_a_305779]
-
proteice, formate dintr-un lanț proteic strîns asociat cu grupul hemic. Fiecare lanț proteic adoptă o conformație de alfa helix identică cu globina din alte proteine (mioglobina de exemplu). Gruparea hemică are un atom de fier cuplat cu inelul porfirinic. Atomul de fier realizează o legătură puternică cu proteina globulară prin intermediul nucleului imidazolic al unei molecule de histidină, proteină situată de obicei în planul inferior comparativ cu planul hemul. Planul superior este ocupat de o legătură reversibilă cu oxigenul din heterociclu
Hemoglobină () [Corola-website/Science/304450_a_305779]
-
superoxid care au o aliniere antiferomagnetică, în sensul opus alinierii electronilor de Fe, opțiune nefiind deloc surprinzătoare deoarece singletul oxigenului precum și larga separație a încărcării sunt nefavorabile stării de energie înaltă. Schimbarea valenței de Fe la Fe determină scăderea mărimii atomului și permite acestuia să intre în același plan cu ciclurile pirolice, putînd astfel coordina restul de histidină, inițiind schimbări alosterice îm lanțul globulinic. De fapt se pare că structura adoptată este una de echilibru între aceste 3 forme. Atunci cînd
Hemoglobină () [Corola-website/Science/304450_a_305779]
-
astfel coordina restul de histidină, inițiind schimbări alosterice îm lanțul globulinic. De fapt se pare că structura adoptată este una de echilibru între aceste 3 forme. Atunci cînd oxigenul se leagă de ionul de Fe, are loc o contracție a atomului de Fe determinînd mutarea în interioriul planului porfirinic, concomitent cu îndepărtarea de atomul de oxigen și apropierea de restul histidinic. La hemoglobina umană legarea oxigenului este de tip cooperativ. Hemoglobina are afinitate pentru oxigen, afinitate crescută de saturarea moleculei cu
Hemoglobină () [Corola-website/Science/304450_a_305779]
-
se pare că structura adoptată este una de echilibru între aceste 3 forme. Atunci cînd oxigenul se leagă de ionul de Fe, are loc o contracție a atomului de Fe determinînd mutarea în interioriul planului porfirinic, concomitent cu îndepărtarea de atomul de oxigen și apropierea de restul histidinic. La hemoglobina umană legarea oxigenului este de tip cooperativ. Hemoglobina are afinitate pentru oxigen, afinitate crescută de saturarea moleculei cu oxigen; primul atom de oxigen legat influențează forma site-ului de legare pentru
Hemoglobină () [Corola-website/Science/304450_a_305779]
-
determinînd mutarea în interioriul planului porfirinic, concomitent cu îndepărtarea de atomul de oxigen și apropierea de restul histidinic. La hemoglobina umană legarea oxigenului este de tip cooperativ. Hemoglobina are afinitate pentru oxigen, afinitate crescută de saturarea moleculei cu oxigen; primul atom de oxigen legat influențează forma site-ului de legare pentru următorul atom. Acest lucru este posibil, cînd datorită oxigenării hemoglobinei, subunitățile proteice ale acesteia suferă modificări, modificări ce se traduc prin schimbări în întregul complex hemoglobinic determinînd ca altor subunități
Hemoglobină () [Corola-website/Science/304450_a_305779]
-
oxigen și apropierea de restul histidinic. La hemoglobina umană legarea oxigenului este de tip cooperativ. Hemoglobina are afinitate pentru oxigen, afinitate crescută de saturarea moleculei cu oxigen; primul atom de oxigen legat influențează forma site-ului de legare pentru următorul atom. Acest lucru este posibil, cînd datorită oxigenării hemoglobinei, subunitățile proteice ale acesteia suferă modificări, modificări ce se traduc prin schimbări în întregul complex hemoglobinic determinînd ca altor subunități să le crească afinitatea pentru oxigen. Drept consecință, curba de legare a
Hemoglobină () [Corola-website/Science/304450_a_305779]
-
sunt numeroase, fiind întîlnite și ca aplicații în diferite domenii tehnice. Efectul termic (denumit și "efect Joule-Lenz") este reprezentat de disiparea căldurii într-un conductor traversat de un curent electric. Aceasta se datorează interacțiunii particulelor curentului (de regulă electroni) cu atomii conductorului, interacțiuni prin care primele le cedează ultimilor din energia lor cinetică, contribuind la mărirea agitației termice în masa conductorului. Produsele tehnice (dispozitive, aparate, utilaje) folosite la încălzire industrială, precum și pentru uzul casnic, funcționează pe baza efectului Termic. Elementul constructiv
Efectele curentului electric () [Corola-website/Science/312275_a_313604]
-
inițial și dacă m1, m2, m3, m4 sunt masele finale ale acestora m1<m2<m3<m4. Ionii de Cu2+ sunt atrași de catod care le cedează electroni, sunt neutralizați și se depun pe acesta. Ionii de 2Cl cedează electroni anodului; atomii neutri de clor, sub formă de molecule de gaz se dizolvă parțial în apă; este caracteristic mirosul înțepător. Neutralizarea electrică a ionilor este însoțită de reacții chimice specifice care transformă calitativ suprafața electrozilor. Reacțiile chimice de la electrozi duc la fenomenul
Efectele curentului electric () [Corola-website/Science/312275_a_313604]
-
fotoni. Dacă pe suprafața unei plăcuțe semiconductoare cade un flux Φ de radiații electromagnetice, acesta se desparte în trei componente (flux transmis, absorbit și reflectat). Fluxul absorbit conduce la mărirea la nivele energetice inferioare pe nivele energetice superioare, iar la atomii din nodurile rețelei cristaline crește energia de vibrație în jurul poziției de echilibru din nodurile rețelei cristaline. Creșterea energiei de vibrație a atomilor rețelei se asociază cu apariția în rețea a unor purtători de energie de vibrație numiți fononi. Efectul fotooelectric
Efectele curentului electric () [Corola-website/Science/312275_a_313604]
-
absorbit și reflectat). Fluxul absorbit conduce la mărirea la nivele energetice inferioare pe nivele energetice superioare, iar la atomii din nodurile rețelei cristaline crește energia de vibrație în jurul poziției de echilibru din nodurile rețelei cristaline. Creșterea energiei de vibrație a atomilor rețelei se asociază cu apariția în rețea a unor purtători de energie de vibrație numiți fononi. Efectul fotooelectric intern are loc când energia incidentă preluată contribuie numai la ruperea electronilor de valență care devin electroni liberi. Efectul fotooelectric extern are
Efectele curentului electric () [Corola-website/Science/312275_a_313604]
-
este proporțional cu produsul celor două sarcini, și scade proporțional cu pătratul distanței. Sarcina electrică a unui obiect macroscopic este suma sarcinilor electrice ale componentelor ce îl constituie. Adesea, sarcina electrică netă este zero, deoarece numărul de electroni din fiecare atom este egal cu numărul de protoni, și astfel sarcinile acestora se anulează reciproc. Situațiile în care sarcina netă este nenulă sunt denumite electricitate statică. Mai mult, chiar și când sarcina netă este zero, ea poate fi distribuită neuniform (de exenplu
Sarcină electrică () [Corola-website/Science/311513_a_312842]
-
este primul model de natură cuantică al atomului și a fost introdus în anul 1913 de către fizicianul danez Niels Bohr. Acest model preia modelul planetar al lui Ernest Rutherford și îi aplică teoria cuantelor. Deși ipotezele introduse de către Bohr sunt de natură cuantică, calculele efective ale mărimilor specifice
Modelul atomic Bohr () [Corola-website/Science/311588_a_312917]
-
și a fost introdus în anul 1913 de către fizicianul danez Niels Bohr. Acest model preia modelul planetar al lui Ernest Rutherford și îi aplică teoria cuantelor. Deși ipotezele introduse de către Bohr sunt de natură cuantică, calculele efective ale mărimilor specifice atomului sunt pur clasice, modelul fiind, de fapt, semi-cuantic. Modelul lui Bohr este aplicabil ionilor hidrogenoizi (He, Li, Be, etc, adică ionii care au un singur electron în câmpul de sarcină efectivă a nucleului). Modelul atomic al lui Bohr se bazează
Modelul atomic Bohr () [Corola-website/Science/311588_a_312917]
-
infinit și energie constantă, electronul trecând pe alte nivele energetice doar dacă este perturbat din exterior. Electronul se menține pe o orbită staționara datorită compensării forței centrifuge cu forța de atracție coulombiana. Primul postulat a fost introdus pentru explicarea stabilității atomului. El este în contradicție cu fizică clasică. Conform teoriilor acesteia, o sarcină electrică în mișcare accelerată emite radiație electromagnetică. Aceasta ar duce la scăderea energiei sistemului, iar traiectoria circulară a electronului ar avea rază din ce in ce mai mică, până când acesta ar "cădea
Modelul atomic Bohr () [Corola-website/Science/311588_a_312917]
-
Conform teoriilor acesteia, o sarcină electrică în mișcare accelerată emite radiație electromagnetică. Aceasta ar duce la scăderea energiei sistemului, iar traiectoria circulară a electronului ar avea rază din ce in ce mai mică, până când acesta ar "cădea" pe nucleu. Experimental se constată, însă, ca atomul este stabil și are anumite stări în care energia să se menține constantă. Afirmă faptul că un atom emite sau absoarbe radiație electromagnetică doar la trecerea dintr-o stare staționara în alta. Energia pe care o primește sau o cedează
Modelul atomic Bohr () [Corola-website/Science/311588_a_312917]
-
sistemului, iar traiectoria circulară a electronului ar avea rază din ce in ce mai mică, până când acesta ar "cădea" pe nucleu. Experimental se constată, însă, ca atomul este stabil și are anumite stări în care energia să se menține constantă. Afirmă faptul că un atom emite sau absoarbe radiație electromagnetică doar la trecerea dintr-o stare staționara în alta. Energia pe care o primește sau o cedează este egală cu diferența dintre energiile celor două nivele între care are loc tranziția. Radiația emisă sau absorbita
Modelul atomic Bohr () [Corola-website/Science/311588_a_312917]
-
în alta. Energia pe care o primește sau o cedează este egală cu diferența dintre energiile celor două nivele între care are loc tranziția. Radiația emisă sau absorbita are frecvență dată de relația obținută în cadrul teoriei lui Max Planck: unde: Atomul trece dintr-o stare staționara în altă cu energie superioară doar dacă i se transmite o cuanta de energie corespunzătoare diferenței dintre cele două nivele. La revenirea pe nivelul inferior se emite o radiație de aceeași frecvență că și la
Modelul atomic Bohr () [Corola-website/Science/311588_a_312917]
-
două nivele. La revenirea pe nivelul inferior se emite o radiație de aceeași frecvență că și la absorbție. Acest fapt exprimă natură discontinua a materiei și energiei la nivel microscopic. De asemenea, frecvențele radiațiilor atomice depind de natură și structura atomului și au valori discrete, spectrele lor fiind spectre de linii. Condiția de cuantificare se exprimă, de obicei, în legătură cu momentul cinetic formulă 5 al electronului aflat în mișcare circulară pe o orbită în interiorul atomului. unde Condiția rezultă din primul postulat al lui
Modelul atomic Bohr () [Corola-website/Science/311588_a_312917]