7,814 matches
-
mai „vigilenți” decât partidul, simțind că le fuge pământul de sub picioare!... Cum o spuneam, ei „s-au adaptat” încă de la sfârșitul anilor ’40 și apoi întreg deceniul șase, iar cele câteva apariții notabile, în proză mai ales, în acel timp Bietul Ioanide, Moromeții, Cronică de familie, ca și poezia tânărului Labiș, au fost iute și aproape total înecate în magma naturalist-joasă și propagandistică a ceea ce s-a numit „realismul socialist”. (Bietul Ioanide chiar atacat de presa literară și de partid și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
viitoare, nu incita, fără îndoială, mica trupă de nomazi care colindau ținutul cu bățul în mână, cu sacul în spate și cu burduful de piele pentru apă legat la cingătoare, să facă prea multe popasuri pentru a contempla floricele și biete ființe umane care peste puțin n-aveau să mai fie acolo. Totuși, cum poate cineva să povestească așa, fără să descrie? De altfel, localizarea e tot mai evazivă pe măsură ce povestirea se apropie de deznodământ. Perioada galileeană a lui Isus cel
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
a poporului evreu ar putea și ea fi scrisă după această schemă valabilă oricând și întrucâtva pesimistă: catastrofa preschimbată în izbândă, victoria în înfrângere. Iată o vorbă care trebuie șoptită și la urechea generalului triumfător și la cea a unui biet paria persecutat. Există vreo traiectorie națională sau individuală care să nu poată fi ilustrată, la scara unei vieți sau a mai multor veacuri, prin această zicere ironică a unui țăran bătrân în care condensez întreaga mea filosofie asupra istoriei (dacă
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Îmi aduc aminte că am gustat și eu odinioară plăcerile acestor îmbarcări și exfiltrări rapide (aeroportul fără timpi morți și fără cozi în fața porților de îmbarcare, cu șofer pentru oraș este ultimul lux al răsfățaților soartei). Văzuți de departe acești bieți profesioniști ai călătoriilor "Potemkin" (de la satele cu același nume) sunt mai degrabă de plâns. Abia coborâți din avion și iată-i urcați într-un vehicul cu geamuri fumurii, ascultând cuminți, între aeroport și capitală, recomandările ambasadorului, și dotați dintr-o dată cu
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
arabi fără a atinge niciodată pe nimeni, cu o îndemânare, o siguranță în zigzagurile lor cu atât mai siderantă cu cât, mergând cu capul plecat, cu privirile întoarse spre interiorul ființei lor, ei par totalmente etanși, orbi, indiferenți atât față de bietele creaturi ce se preumblă pe acolo cât și la coșurile cu portocale, la salatele, la roșiile etalate pe pavaj. Lucrul cel mai uimitor: pălăriile borsalino cu borul larg sau plăcințica de blană, puse pe occiput sau pe creștetul capului, nu
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
nici s-o înțeleagă. Cancelarul său, neocatolic, adept al muzicii serioase, (îi ignoră pe Hammel, Spohr, Mendelsson etc.), mă asasinează cu Haendel, pe care nu-l rugasem să mi-l cânte; mâna lui dreaptă mergea mai bine decât stânga. Niște bieți oameni, în definitiv." După ce inițial mă întristase, pentru că nu-ți place să-ți vezi idolii trecând pe lângă valoare, și încă și mai puțin pe scriitorul cu pana vrăjită, acest pasaj din Călătorie în Orient sfârșește prin a mă liniști. El
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Lycomedas, de exemplu, ori pe Priam sosind în tabăra aheilor. Va fi cumpărat de la piață niște murex brandaris, cochilii căutate de vopsitorii din port care confecționau acele frumoase mantouri de purpură, dintre care unul îi va fi destinat lui însuși, biet rege al evreilor, în ajunul supliciului său. Coloane de biserică din granit și cruci sculptate în cimitir stau mărturie că templierii, ospitalierii și teutonii au fost aici la ei acasă, timp de un secol, până la recucerirea orașului de către Saladin. Tyr
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Capernaum e ca și cum ai sta tot timpul posomorât într-o noapte de chef ori ai sărbători sederul de Pesah în bucătărie în tête-â-tête cu un castravete. Așa ceva nu se face. Izolarea despoaie felurile de mâncare și pietroaiele de prestigiul lor. Bietele sanctuare nu se impun de la sine: impunerea lor e o chestie de asociere, dacă nu cumva ține de halucinațiile colective. Aceste monumente nu stau în picioare decât datorită poveștilor cu care le sprijinim, datorită reflexiilor memoriei comune pe care le
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ați înscris în marmoră dreptul de a merge și a veni, binefacerile liberei circulații a mărfurilor, persoanelor și capitalurilor. La Saint-Malo exaltați literatura-lume, iar la Paris, Mediterana ca spațiu al schimbului și al metisării. Dar puțin vă pasă că niște bieți oameni rămân închiși la Betleem, că mii de palestinieni fac obiectul unor măsuri de exil interior și că sardelele săracului destinate exportului putrezesc la soare fără a putea pleca din Karni. Faceți legi împotriva discriminărilor, dar drumurile etnice interzise unora
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
la spital în afara programului afișat sau când ceri o reducere a pedepsei cu închisoarea. De altfel, acesta e și unul din rosturile barajelor și ale răpirilor de persoane: să obțină informații. Aceeași disperare o încerci și când îi vezi pe bieții oameni stând la coadă la câte un punct de trecere pentru a fi angajați cu ziua la ridicarea zidului care le va împrejmui localitatea. Sau când vezi tinere palestinience croind și cosând uniforme militare israeliene. Sau când afli că zidul
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
plugul mai întâi. Suflecarea mânecilor pentru punerea în valoare. Voltaire ar fi tare mirat dacă ar veni să vadă poporul evreu la el acasă. Zisa lui cam disprețuitoare: "A promite și a te ține de cuvânt sunt două lucruri diferite, bieții mei evrei" l-ar face să se simtă foarte încurcat. Făgăduiala privind Pământul Făgăduinței a fost ținută. Da, numai că vedem și riscurile. Dacă mântuirea are nevoie de suprafață, va trebui să numărăm hectarele cultivate, locuințele tip mobil-homes diseminate, ici
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
aici, o întâmplare ca foarte multe altele, ca prea multe din nefericire. La d. Strul Cuten, crâșmar, cămătar, comerciant de cereale (și supus rus ca să nu facă odraslele sale armată în țara în care toată familia se hrănește), vine un biet creștin, Costache Dinu din Cotnari, ca să soarbă un păhar de băutură, în primăvara anului 1904. Avea Românul o căciulă mare, foarte frumoasă, prea mare, prea frumoasă și prea călduroasă pentru începutul acela de primăvară. D. Strul Cuten bagă de samă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Cu câteva zile înainte de faliment, omul se gândește să pue bine și restul banilor. Se înfățișează la boer și-l roagă să-i ia cu 10% și banii ceilalți. Cum nu, dragă? bucuros! zice domnul Miclescu. Se fac îndată formalitățile, bietul doctor dă banii. Miclescu nici nu-i numără, îi pune în buzunar. Doctorul rămâne în admirare, și a doua zi încă se minuna de așa gest, vorbind cătră alții: Se cunoaște, zice, că-i neam de boer... Nici măcar n-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
tot înainte. Bosniacul râdea: E nevastă-mea. Gropnițele de stâncă de la Tavtat în care un sculptor și-a pus viziunea unei ascensiuni de trupuri grele cătră cerul albastru, pe când marea și peștii de piatră freamătă împrejur. Nu. Toate rămân aici, bietele trupuri descompuse odată cu visurile. Nu e infern, nici paradis imaginile de piatră se avântă zadarnic și fals. În gropnițe rămân aici și numai aici, câtă vreme? pulberi; și din când în când câtă vreme? câte o amintire. Când bate 12
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Să nu facă glume; 8. Să nu ne afume; 9. Să nu facă semn; 10. Să fie de lemn. Cântec Căzăcesc Se cânta la Pașcani acum 60 de ani* În pădurea fără soare Și fără izvoare Plin de rane dureroase Bietul Cazac moare. Rândunică, fie-ți milă La maica mea zboară; Spune-i că până în sară Fiul o să-i moară. Spune-i, spune-i, rândunea Că mi-i dor de ea. Rândunica, cum l-aude Iute-n zbor se duce Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
a trimis pe odagiu cu 5 lei: "Du-te și spune omului celuia să se ducă, să iasă din sat, să-și caute de treabă... Și dă-i și acești 5 lei..." Un asemenea om are alte idealuri decât un biet instigator sărac. Ion Bondescu și Ilie Mihailescu Boroaia Agitație mare. Oamenii, în număr de cam o mie, s'au strâns la primărie. Voiau să vie asupra Folticenilor. Vreme de câteva ceasuri s'au trudit învățătorii, mai ales Bondescu, să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
om de lumină și de progres: e un pontif care se înfricoșează de propria-i mărire și a-tot-știință: e însuși Dumnezeu. Dacă inițierea nu-l poate deplasa din acest impas, de lene sau quasi-nebunie, menirea lui este să rămâie un biet profan. Negreșit, de la această primă lucrare cu caracter personal și intim, fie de speculație pură, fie de înfrânare, neofitul trebuie să treacă, atunci când îi vine timpul, la o realizare în afară. Devenit o putere a Binelui, nu trebuie să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
a feminității materne rezidă în capacitatea ei de zămislire a răului, gineceul conține atât puterile materializate, cât și pe cele virtuale. Mama vitregă este ipostaza profană a maternității negative, ea îi expulzează pe copiii neofiți din mundan, prin brațul tatălui, biet instrument al scenariului. Mama zmeoaică provoacă puterile lăuntrice ale feciorului și trebuie anihilată pentru a lăsa fertilitatea lumii să înflorească. Preopinent în Dămean și Sîla I(10), Samodiva este identificată în credințele românești cu moartea însăși și de aceea numele
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
-o. Basmele exemplifică în număr mare efectul contactului cu copita imprimată în sol. Într-un text cules de la un informator din Telega, Prahova, frații pierduți de mama vitregă rătăcesc prin bunget, și băiatul resimte mai intens contactul numinos: „se frigeau bieții copilași, săracii, și mai ales băiatul, că lui îi era mai sete, fetei nu prea așa mult”. Feciorul ars de sete renunță să bea din urmă de vulpe sau de urs și alege urma cerbului, sub influența legăturii totemice. Transformarea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
trecea,/ Pân’ la coadă se spărgea/ Și doi frățiori ieșeau/ Nevătămați, cum erau”. Saltul în statutul de inițiat este, în această baladă, de două feluri: frații mai mari trebuie să coboare în pântecul monstrului și săși piardă identitatea slabă, de bieți coconi neexperimentați, în timp ce mezinul, în cazul căruia vitejia se află într-o stare latentă, preia cunoașterea de la Mircea ciobănaș și învinge pe cale eroică Șarpele. Dublul voinicesc este aflat în colinda Voinicii dezvăluiți frați IV, 74, în urma laudei falnice a unuia
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
malefic, în ipostaza strigoiului) și ca persoană infantilă, dar puternic animat de sensurile sacre, atât în decursul inițierii, cât și ulterior ei. Pântecul teluric cu vitalitate consumată este alteori suplimentat simbolic cu ritul îmbrăcării neofitului în piei de animale: „Pe biata împărăteasă a fost pus împăratul de a îmbrăcat-o în piele de bou și a băgat-o unde turna lăturile”. Același animal găzduiește magic oprobriul îndelungat, într-un basm din Purcăreni, Argeș: „A luat-o ș-a pus-ontr-o piele de
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
neastâmpărat și chiar și foarte obraznic. Și odată cum jucam și mă învârteam ca un titirez, am căzut într-un știob 9 cu lături pentru porc, în zoi până la gât. Noroc că n-a fost ferbinte, că mă opăream tot, biata mamă m-a scos, m-a spălat și mi-o dat altă cămeșă și nu m-a bătut. Odată am făcut o șura mică și am stricat multe cue. Și mama o spus: Când a veni tatătu, am să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
mare ca mine și făcea pozne și bunica îl batjocorea și-l blestema. Și a împlinit Dumitru 2o de ani și a venit vremea ca să plece la armată. S-a schimbat și îmbrăcat frumos și a sărutat mâna bunicăi și biata bunică plângea cu puhoi de lacrimi. Și am întrebat pe bunica: "De ce plângi bunică, când știi cât îi de obraznic și rău Dumitru?" Și-a zis ea: "Cum n-oi plânge dacă-i băetul meu drag!" Pe coasta satului Bogata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
îi trebuia ceva, ci mai mult se mișca în leagăn sau în covată. El era foarte frumos și voinic și bun; a răcit și când a împlinit 2 ani, a închis dragii lui ochi albaștri pe vecie. L-a plâns biata mamă cu multe lacrimi, l-a plâns bietul tatăl meu și tare mult l-am plâns eu că mi-a fost foarte drag. Apoi mama a născut o copilă Frăsina, care a trăit numai 3 ani. Și parcă era gospodină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
copiilor când era bolnavă: "Măi băeți hai să ne jucăm că eu îs foarte bolnavă și mâne, poimâne voi muri și nu m-oi mai putea juca cu voi"! După cum s-a și întâmplat. Am plâns-o cu toți pe biata copilă Zamfira, foarte deșteaptă și înțeleaptă și harnică, că după puterea ei ajuta pe mama la trebile mai ușoare ale gospodăriei. Și a născut mama altă copilă și i-a pus numele tot Zamfira, în dorul Zamfirei care murise. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]