KorAP: Find »[drukola/base=bunic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...283 284 285 ...528 >

13,186 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688

de Sus. Moștenise averea bunicilor și venise valvârtej în capitală. Nu pentru că se aștepta să găsească oarece câini cu covrigi în coadă; simțea însă că lumea îl aștepta, iar el ardea de nerăbdare să se dăruiască. Înainte de a se stinge, bunicul lui Ionică ținuse să-i repete nepotului, cam contemplativ de felul lui, povestea strămoșului care pusese bazele familiei. Numele său era Păvăluț și venise tocmai din Vințu de Jos. Era de-abia un băietan când intrase în Vințu de Sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
capodopere comuniste. Sper să nu fim violați chiar în centrul Bucureștiului. Poate că mai sigure sunt pădurile de la Olănești - puțin probabil să cutreiere sălbăticia vreun conferențiar de la Sorbona. Mă gândesc la puritatea mea pierdută, la Sabina și fidelitatea ei, la bunicii mei care pendulează între două lumi, la tanti Cucu, mama chiftelelor, căreia îi spurcasem iremediabil casa... Vreau să fiu mereu tânără, să fac lucruri senzaționale, să fiu zemoasă ca o piersică, rubinie ca o zmeură, mă smulge din derularea istoriei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
prost s-au orientat: și băieții și fetele s-au dus de-a valma la seminar. Unii au devenit preoți, alții preotese. S-au închis la țară, s-au pus pe zidit biserici, școli, poște, pe crescut animale și copii. Bunică-meu, cel puțin, n-a vrut în ruptul capului să vină în oraș. Ce preoție mai e și aia într-un târg așa obositor pentru nervi cum era Bârladul acum cincizeci de ani! La București a ajuns doar când a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
colonei, nomenclaturiști și turnători. Până la urmă n-au reușit decât să-și înfunde burdihanul cu câteva felii de salam în plus. Au tras și ei sforile scămoșate ale ușilor din dosul magazinelor de încălțăminte, ale alimentarelor, ale farmaciilor. Cel puțin bunică-meu Tupilat, convins cu multă bătaie de cap să vină măcar la pensie în târgul Romanului, când voia să ne scutească de stat la rând la pâine și lapte, își punea sutana gri, pălăria de pai albă, barba lungă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
brațele înnegrite de vreme. Asta până când îl reclama vreunul din vecinii care îi trecea pragul. Securitatea venea, îi răsturna biblioteca, i-o punea cu fundul în sus, îi confisca vreo câteva registre și, eventual, un colonel din cei prieteni cu bunică-meu Tauberger, îi cârpea o palmă când se simțea luat peste picior de bătrânul care îl întreba: cauți hașiș, sau reviste deocheate? Era felul lui de a spune NU la toată linsoarea și mersul în patru labe din jur. Decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
valiză cu țoale și cărți - la fundul ei am înghesuit blugii contaminați -, m-am parfumat din belșug cu Prada, am făcut comandă la taxi Cobălcescu și am ieșit în strada mare. Planul era să iau trenul spre Roman - acolo aveam bunicii, pe soră-mea Cristina, mătușă-mea Cucu. Înțelesesem chiar că venise din Banat și taică-meu, să fie aproape de șeful clanului, Bunicul, cum îi ziceam toți, care era în spital. În sfârșit, a apărut o Skodă veche. Din ea s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
la taxi Cobălcescu și am ieșit în strada mare. Planul era să iau trenul spre Roman - acolo aveam bunicii, pe soră-mea Cristina, mătușă-mea Cucu. Înțelesesem chiar că venise din Banat și taică-meu, să fie aproape de șeful clanului, Bunicul, cum îi ziceam toți, care era în spital. În sfârșit, a apărut o Skodă veche. Din ea s-a dat jos un grăsan în sacou de tweed și m-a ajutat să-mi urc valiza pe bancheta din spate. Vremea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
încotoșmănați cu zăpadă, lacul și insulele se transformaseră în patinoar. Totul sclipea feeric. Cu piciorul sănătos împingeam valiza pe gheață. Așa am ieșit din parc și am luat-o de-a lungul Bulevardului Trandafirilor. Am trecut pe lângă blocul unde locuiau bunică-meu Tauberger și soră-mea Cristina. În cele din urmă iată-mă în fața blocului înconjurat de stejarii printre care jucam fotbal când eram puștan. M-am scuturat de zăpadă și am intrat. M-a întâmpinat bunică-mea cu picioarele bandajate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
pe lângă blocul unde locuiau bunică-meu Tauberger și soră-mea Cristina. În cele din urmă iată-mă în fața blocului înconjurat de stejarii printre care jucam fotbal când eram puștan. M-am scuturat de zăpadă și am intrat. M-a întâmpinat bunică-mea cu picioarele bandajate în foi de varză: dacă ai ști, Leo, cum mă dor încheieturile de la reumatism. Dar unde sunt fetele, Cuculeana și Cristina? Că au plecat de-o oră să te aștepte. I-am zis că nu găsisem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
Cristina, să tragă tutun și să se uite la serial, la Dallas. Și doar le-am zis să stea cu ochii pe ceas! Dintr-o cameră a ieșit și taică-meu, cu ochii cârpiți de somn. Mi-a spus că bunicul era în spital - probleme cu rinichii, o să mergem mâine să-l vedem. M-am dezbrăcat și, cu infinită ușurare, mi-am scos piciorul din pantof. Arăta ca o minge de rugby. O să mori, o să mori! începu să țipe bunica. Imediat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
lumină, ochii îi scânteiară albastru-metalizat. Mai întâi luă capul bunicii în căușul palmelor: bine ai venit, porumbița mea! tare mi-a fost dor de tine! Ne-am retras respectuoși într-un colț, lăsându-i să gângurească. După momentele de tandrețe, bunicul se întoarse spre noi și primul căruia îi adresă cuvântul am fost eu: ce faci, băi Ghiță, era să cazi pe front? Fața i se înroșise de mândrie, fălcile i se dislocaseră a rânjet. După cum mă priveau bolnavii din salon

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
ușă se strecură un sicriu negru, lucios, care se deplasă repede spre camera din mijloc. Cornel albi instantaneu, dar taică-său, de pe patul de suferință, îi dădu ghes să mai povestească. Zadarnic însă... Ne-am înțeles să-l ridicăm pe Bunic din pat. Făcuse răni pe spate și pe picioare de cât zăcuse în spital. Bătrânul deșirat fu luat ușurel de subțiori și așezat în fund. Nu-i mai funcționau rinichii cum trebuie, uremia era ridicată. Dar preotul nu renunțase încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
lăsat fără bluză și pantaloni, numai în chiloți, îl săltarăm în picioare. Sângele țâșni prin toate rănile, șiroaiele curgeau de-a lungul corpului. Un Hristos răstignit pe fiul și nepotul său. Bunica izbucni în plâns. Abătut, am pornit către casa bunicului din partea maică-mii. Locuia într-un apartament de trei camere împreună cu soră-mea mai mare, Cristina. Odată ajuns pe aleea din fața blocului, din casa scărilor explodă o muzică îndrăcită. Un amestec de Alice Cooper, Queen și Man-of-War. Derută. Știam că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
mai mare, Cristina. Odată ajuns pe aleea din fața blocului, din casa scărilor explodă o muzică îndrăcită. Un amestec de Alice Cooper, Queen și Man-of-War. Derută. Știam că aveam în față un bloc de pensionari respectabili, aproape foști comuniști. În plus, bunică-meu era și el bolnav, la pat. Am urcat până la etajul 1. Pe ușa de un alb-respectabil a familiei Taubergher apăruseră cercul yin-yang și două palme răsucite într-un mod sugestiv. Dinăuntru hărmălaia dădea pumni puternici în ușă. Mi se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
sub saltea carnetele de economii și punguța cu bijuterii. Trei chestii îl exasperau: cheltuielile, popii și țâganii. De aia luptase din răsputeri împotriva familiei pe care fiică-sa și-o făcuse cu un preot. - Ia zi-mi, ce mai face bunică-tău, țapul cel bătrân? - Nu prea bine, dar cel puțin e împăcat. Chiar glumește. - Ha! el se duce, eu mai stau. ha! Ich bleibe noch! nu-i dau eu satisfacție să mă vadă crăpând! ar vrea el. N-o scoteam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
să trăiești și să-ți dea Dumnezeu succes! Când familia află despre aventură, se adunară cu mic cu mare pentru un consiliu-ciolhan ad hoc. Multe sticle de cabernet fură scurtate de gât la conclavul cu pricina. La început participă și Bunicul la bucuria generală, însă puțin după aceea căzu într-un soi de apatie și de aici într-un somn profund, cu gura deschisă. Până se sfârși sinodul, horcăia din greu și nu mai răspundea la nici o chemare. Am renunțat la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
ranchiună pentru îi spusese cândva să nu mai bată aiurea coclaurile celea. La început, vizitatorii se arătară cam sfioși; mai mult se îngrijiră de cele ce țin de tipic: colacii, coliva, prosoapele, plata țârcovnicului. Cei mai mici erau uimiți că Bunicul nu scotea aburi pe nări - așa cum scoteau ei, din cauza frigului - și nu părea să-i fie deloc rece, așa cum stătea întins pe năsălie, relaxat și nepăsător față de locul în care se găsea. Tăcea chitic și părea că ține ochii închiși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
toată viața. Ceilalți prinseră și ei curaj. Cornel se apropie și-i aranjă potcapul, nu înainte de a i-l împinge nițel pe o ureche, așa, ca să-i dea un aer ștrengăresc. Nepoții se strânseră fascinați de culoarea de lumânare a Bunicului. Îl atinseră sfioși, apoi luându-și-o în cap, începură să se joace cu degetele groase și galbene, aplecați peste marginea sicriului. Parcă și mirosul emanat de mort era tot unul de lumânare, dar de lumânare adevărată, de ceară, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
groase și galbene, aplecați peste marginea sicriului. Parcă și mirosul emanat de mort era tot unul de lumânare, dar de lumânare adevărată, de ceară, iar nu de parafină. În cele din urmă începu și slujba oficiată de bătrânii colegi ai Bunicului. Și, în timp ce cântau În veci pomenirea lui, fetele răposatului, preotese și ele, îi lipeau lumânărele de jur-împrejurul sicriului, chiar pe buza scândurii. Patriarhul, din interiorul dreptunghiului de lumină, zâmbea în somn. A treia zi veniră cu toți: rude, prieteni, vecini să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
să-l conducă pe ultimul drum. Doisprezece preoți în odăjdii intonau troparele de îngropăciune. Șase dintre ei duceau pe umeri sicriul greu. Frigul se mai înmuiase și pe la amiază îndrăzni soarele alungând ciorile din cimitir. La ieșirea din capelă, chipul Bunicului se întunecă. Părea că, pentru prima dată, ezită. Unde-l duceau? Să nu mai vadă el minunățiile firii pe care o iubise atât? Ce se va întâmpla cu preuteasa? L-au pus jos, în fața cavoului. Au Fixat capacul sicriului. Potcapul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
colți. Fanfara cânta greoi, îngânată de plânsul înăbușit al femeilor. La pomană fură invitați doar cei din familie, morocănoși, dar siguri că au rămas în viață. După ospățul în reculegere sufletească, Bunica sparse gheața amintindu-și de perioada în care Bunicul fusese luat la canal. - El nu era legionar. Participa la adunările lor ca să obțină ajutor pentru construcția bisericii și a școlii. Ba și poștă le-a făcut în satul ăla! Că așa era dumnealui, n-a vrut să ia parohie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
că-i nevinovat și-i om bun: v-a făcut școală și poștă. Ce mai stați! Da’ mocofanii nu-ș ce naiba făcură, că s-au întors cu coada-ntre picioare. Cică le-a fost rușine... - Și cum de n-a murit Bunicul la canal? se interesă un nepot. - Păi era șchiop, se mișca greu. Prin ’34, la un an după ce ne-am luat, l-a lovit poliomelita. L-am dus la spital la Vaslui. De acolo l-au mutat la București. I-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
pi iel. Și trosc! izbea cu cârja pe pat, exact lângă mine. Nu înțelegeam cum de lovește așa de aproape, din moment ce nu mă vedea... După ce lumea de la pomană se sătură de râs, le-am povestit cum i se făcuse rău Bunicului nu mai departe de două săptămâni în urmă: gemea și scrâșnea din dinți. Cred că îl dureau rinichii, iar rănile de picioare începuseră să-i sângereze. Bunica m-a chemat alarmată. Eram numai noi trei în casă. Am venit într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
de picioare începuseră să-i sângereze. Bunica m-a chemat alarmată. Eram numai noi trei în casă. Am venit într-o suflare și am încercat să-i masez mâinile și gâtul. Dar exact atunci o luară durerile și pe Bunica. Bunicul se ținea cu greu să nu țipe, iar Bunica scâncea: și pe mine mă doare! uite-aici mă înțeapă! aici la șale, unde-am avut zona zoster, freacă-mă și pe mine puțin pe mâini că așa mă ustură...uite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
avut zona zoster, freacă-mă și pe mine puțin pe mâini că așa mă ustură...uite, Leo, aici, între coaste, o durere așaaa... nu stiu cum. Încercam să-i masez și să-i alin pe amândoi, dar nu aveam decât două mâini. Bunicul ținea ochii strânși, milostiv parcă față de gelozia ei ipohondrică. Pomana era în toi. Claponii, rațele pe varză, plăcintele poale’n brâu și chiar borșul rece de fasole cu ceapă străjuiau fiecare capăt al mesei. Lumea se cam afumase și nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]