10,108 matches
-
cele din urmă tăcerea m-a îngrijorat. Scriitorul a fost reactivat când m-am dus la fereastra din camera lui Sarah, privind spre gradul viu și pisica mutilată. Scriitorul a propus să mergem în camera lui Robby. Am ezitat pe coridorul din afara camerei lui Robby și m-am uitat la zgârieturile de la baza ușii, apoi am apăsat pe clanță și am intrat. Camera era imaculată. Era în cea mai impecabilă stare în care o văzusem vreodată. Nimic nu se găsea unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să se înfoaie când am aruncat puloverul pe ea. Dar când am ridicat-o, păpușa n-a opus nici o rezistență. Bun, mi-am spus, Sarah a lăsat păpușa deschisă. Se putea mișca de una singură. Astfel încât s-a deplasat pe coridor. A intrat în cameră. Nu închisesem ușa. Sarah pur și simplu n-a oprit-o înainte să meargă la școală. Am început să trag încet puloverul de pe Terby - puțea și părea moale și pliabilă, vibrând încet în mâinile mele. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
facă lecțiile. Fără nervi, fără neînțelesuri, fără sensuri duble - doar o înclinare a capului. L-am văzut din nou pe Robby ca prin ceață, din cauza lacrimilor mele. Privirea lui limpede, apreciativă, a fost îndeajuns să le pornească. Am ieșit pe coridor și am închis încet ușa în urma mea, așteptând să aud declicul încuietorii, dar sunetul nu s-a mai produs. Am dat peste o sticlă de vin roșu în timp ce mă învârteam prin bucătărie, am desfăcut-o și mi-am turnat un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cumva că „nu era el“.) Robby s-a decis să treacă prin baie în camera surorii sale (conform propriei declarații, se pare că și ea era în toiul propriului coșmar), apoi a deschis ușa ei și s-a uitat pe coridor să vadă ce producea zgârieturile de pe ușa lui, niște șanțuri adânci în partea inferioară dreapta. (La un moment dat, declara Robby, se temea că visează toate astea.) Robby n-a văzut nimic atunci când s-a uitat pe coridor din cadrul ușii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
uitat pe coridor să vadă ce producea zgârieturile de pe ușa lui, niște șanțuri adânci în partea inferioară dreapta. (La un moment dat, declara Robby, se temea că visează toate astea.) Robby n-a văzut nimic atunci când s-a uitat pe coridor din cadrul ușii surorii sale. (Notă: aplicele de pe coridor pâlpâiau și, conform celor spuse de Robby, nu era prima oară când observa acest lucru, cum de altfel remarcasem și eu, deși nici Jayne, nici Sarah - nici Rosa sau Marta - nu văzuseră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de pe ușa lui, niște șanțuri adânci în partea inferioară dreapta. (La un moment dat, declara Robby, se temea că visează toate astea.) Robby n-a văzut nimic atunci când s-a uitat pe coridor din cadrul ușii surorii sale. (Notă: aplicele de pe coridor pâlpâiau și, conform celor spuse de Robby, nu era prima oară când observa acest lucru, cum de altfel remarcasem și eu, deși nici Jayne, nici Sarah - nici Rosa sau Marta - nu văzuseră una ca asta.) Robby însă a auzit ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Robby, nu era prima oară când observa acest lucru, cum de altfel remarcasem și eu, deși nici Jayne, nici Sarah - nici Rosa sau Marta - nu văzuseră una ca asta.) Robby însă a auzit ceva atunci când a făcut doi pași pe coridorul cu lumini pâlpâitoare. Un sunet ca un „fâlfâit“ undeva mai departe. În acest moment Robby și-a dat seama că ceva urca pe scări. „Respira greu“ și, conform spuselor lui Robby, și în același timp „scâncea“ - un cuvânt pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
plânge; asemeni unui sugaci, copil mic“.) „Chestia“ a simțit prezența lui Robby și din cauza asta s-a oprit brusc să mai urce pe trepte. Robby s-a întors - panicat - luând-o încet în direcția opusă, către dormitorul matrimonial de la capătul coridorului. Ce s-a întâmplat când a deschis ușa și a intrat în cameră? În cameră era întuneric. Zăceam pe spate, pe pat. Credeam că visez. Mi se rupsese filmul după ce băusem jumătate din sticla de vodcă apărută pe biroul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
casa noastră? Sau voi încerca să împing minciuna (un scenariu mai plauzibil) afirmând că era vorba - despre ce? - invazia casei fundamentale? Mă voi abține a de la folosi cuvântul „creatură“ când voi gesticula spre pădure? Voi încerca să descriu arătarea din coridor? Mă voi comporta ca „îngrijorat“ în timp ce voi camufla adevărata amploare a anxietăților mele din moment ce nimeni nu putea face nimic ca să ne ajute? Poliția va fi aici. Da - și? Polițiști vor cerceta casa. Și nu vor găsi nimic. Tot ce puteau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
acest schimb de replici. În același timp eram foarte conștient de prezența lui Robby. Uită-te cât de demn și de sexy ești, spuse scriitorul. Ce tată pe cinste ai devenit. Beat și speriat de știu eu ce monstru de pe coridor. Ce băiat de treabă. Polițiștii deveniseră tot mai distanți și mai puțin îngrijorați. - Ascultați-mă pe mine, indiferent ce-a fost, a venit din pădure, am insistat. Și nu era câinele nostru. Neajutorat, m-am întors spre fiul meu. Robby
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
vedea. Am vrut să strig: „Vom aștepta să vedem ce?“ Ușa sărise din balamale și o spumă grețoasă lucea oribil pe clanță. Și mai groaznic: ușa fusese smulsă pentru că arătarea o mușcase și trăsese de ea. Smocuri de blană punctau coridorul - păr pierdut de creatură. De la fereastra dormitorului am privit cum doi ofițeri cercetau câmpul din spatele casei, căutând indicii inexistente. Nu aveau să găsească nici o urmă. Nimic nu ducea spre „ferestrele nesparte“ și „ușile încuiate“ ale casei. Bârfeau despre Jayne Dennis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
frică . De cine îți era frică? De tata. Cum arăta monstrul din povestire, Bret? Ca ceea ce a pătruns în casă în noaptea asta. Identic cu ceea ce îmi imaginasem la doisprezece ani. Scrisesem și ilustrasem eu însumi povestirea. Iar arătarea de pe coridor era ceea ce desenasem. Ai mai văzut-o înainte? Nu. Ce făcea acest monstru pe care l-ai creat? Se strecura în casele oamenilor. În miez de noapte. De ce făcea asta? Nu vreau să răspund la asta. Dar vreau un răspuns
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
manifest - pe Elsinore Lane? Voi răspunde la întrebarea asta cu o altă întrebare: de ce bântuie Patrick Bateman prin Midland County? Adică ce vrei să spui? Cum devine o entitate ficțională una reală? Ai avut remușcări când ai creat monstrul de pe coridor? Nu. Eram înspăimântat. Încercam să-mi găsesc locul în lume. Un scurt interval al stării de veghe: formalitățile de cazare la recepția din marele, pustiul hol al hotelului. Secvența: schimbul anost de informații - monotonia vecină cu transa - dintre Marta și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de la intrare. Am introdus cheia în broască. Am deschis ușa de la intrare. Am intrat pe hol. Casa era tăcută. Miller era lângă mine. - Unde au avut loc evenimentele culminante? am fost întrebat. Cei trei bărbați așteptau să-i ghidez spre coridorul cu aplice pâlpâitoare, în dormitorul matrimonial care fusese invadat, prin camera de zi care era acum camera de zi din Valley Vista - am tras rapid aer în piept în timp ce am aruncat o privire la mocheta de un verde închis care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
accept. După ce totul fusese deconectat, Sam și Dale au început să conecteze o serie de cabluri la generator. Camerele video cu infraroșii și micro-casetele activate de zgomote au fost montate pe trepiede. Sam o supraveghea pe cea de sus, din coridor. Dale o supraveghea pe cea din dormitor. Iar Miller o va supraveghea pe cea din camera de zi, cu cel mai mare câmp vizual, incluzând holul de la intrare și scara care ducea la etaj. Fiecare cameră era dotată cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
că se distraseră și altădată în acest fel. Miller și cu mine respiram din răsputeri. Nu-mi păsa dacă arătam înspăimântat. - Simt o prezență masculină, l-am auzit pe Miller murmurând în timp ce scana încăperea. - Luminile pâlpâie, Bob, strigă Sam de pe coridorul de la etaj. De unde stăteam eu și Miller am privit sus și am putut zări luminile pâlpâitoare ale aplicelor reflectate în fereastra mare din capul scărilor. Ca și cum ceva și-ar fi dat seama că observam acest fenomen, pâlpâitul se curmă brusc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
un cărucior spre Piață, apoi cenușa se vălătuci deasupra unei curți și se abătu asupra stucaturii trandafirii a primei - și singurei - case pe care o cumpăraseră pentru familia lor, pe o stradă numită Valley Vista, apoi cenușa se rostogoli pe coridor, iar în spatele ușilor se găseau copiii, fulgii aterizând pe baloanele lor și stingând calm lumânările care ardeau firav pe un tort cumpărat și așezat pe masa pentru ziua ta de naștere, apoi roiră în jurul unui pom de Crăciun plasat în mijlocul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care merge pe stradă în fața mea. Animalul face bezele și se strâmbă la trecători. Aceștia, mai ales tinerii, se opresc, râd și-i fac, la rândul lor, semne. Individul cu turban, probabil un indian, merge înainte, fără să reacționeze, prin coridorul liber, creat de „spectatori” în fața sa... Caut François Feldman într-un magazin cu CD-uri. Preferința mea muzicală, oarecum exotică și în contratimp cu ceea ce se vinde acum mai bine pe piața CD-urilor, o pune în dificultate pe vânzătoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
să învăț, aș fi suportat poate și un curs ca acesta: Istoria și decesul comunismului în Europa de Est. Am intrat într-o mică piațetă pavată, din interiorul campusului. O placă unde erau consemnate date importante din istoria Universității. Am umblat pe coridoare, am consultat panouri cu anunțuri - majoritatea invitații la concerte și la tot felul de agape. Studenți și profesori grăbiți...); Le Pantheon (am citit corect și expresiv, așa cum o făceam în clasa a 5-a de școală, inscripția: Aux grand hommes
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cu o imaginație „provocată” hotelul Oktyabriskaia, la care am fost cazați. E un hotel de stat, „adică al nimănui” (vorba lui Dmitry Golinko-Wolfson), situat în centru, la câțiva pași de bulevardul Nevski - artera centrală a orașului. O clădire imensă, cu coridoare interminabile (ca la Kafka) și cu câteva „filtre de control” - femei de serviciu, așezate la mese cu veioze - prin care treci până să ajungi la camera ce ți-a fost repartizată. Carpete putrede, podele gonflate, miros de mucegai, lumină de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
la Kafka) și cu câteva „filtre de control” - femei de serviciu, așezate la mese cu veioze - prin care treci până să ajungi la camera ce ți-a fost repartizată. Carpete putrede, podele gonflate, miros de mucegai, lumină de cavou... Pe coridor, în fața mea, Lasha Bakradze îl ajută pe conaționalul său Giorgi Achwlediani (scriitor și jurnalist sportiv din Tbilisi, tot el și băutorul de tequila din bar) să ajungă în camera sa. La un alt colț al obscurului culoar, dau peste scriitoarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ce emană din pereții umezi. Welcome to the Hell, îmi spune, forțându-se să glumească. Eu îi răspund făcând o trimitere la universul kafkian. Îmi dă dreptate. O ajut să-și ducă una din valize, pentru că avem camere pe același coridor (oare câte galerii din acestea vor fi existând?). Te poți rătăci foarte ușor. Va trebui să-mi antrenez memoria, tot străbătând nesfârșitele culoare mohorâte, numărând etajele, intersecțiile și cotiturile până la punctul de destinație - restaurantul, recepția sau odaia în care locuiesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
fapt, o minusculă parte a lui - pe care l-am simțit pe pielea noastră. Celor ce vor citi aceste rânduri, le cer iertare pentru redundanță. Hotelul în care suntem cazați este o clădire de cinci etaje, uriașă pe orizontală, cu coridoare lugubre, mohorâte, pe care le străbați cu un sentiment tot mai sporit de nesiguranță. Când nu mai știi dacă mergi în direcția cea bună, îți „iese în cale”, la fiecare 300 de metri, un post de supraveghetoare, în care pare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
agitată, recepționerelor și încearcă să mă liniștească. Vine și Christiane Lange... Abia peste vreo două ore mi se aduce pașaportul în cameră. Nașiolsia, izvinite za bespokoistvo („S-a găsit, iertați-ne pentru deranj“), îmi spune, zâmbind, femeia de serviciu de pe coridor... 10 iulie, luni VASILE GÂRNEȚ: Notez tot mai puțin în jurnalul meu. Nu mai am entuziasmul și spiritul de observație de la început, iar sejurul - aproape 14 zile - în spațiul ex-sovietic, prea lung pentru câte e de „admirat” aici, mă plictisește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pereche și cu un suflet foarte bun, foarte respectuos față de profesori și elevi mai mari. Parcă era un înger, așa era el în toată ființa lui. Și într-o zi l-a prins directorul Școalei I.Mitru, fumând pe un coridor și l-a bătut cu palma peste cap. Și de atunci băiatul cel frumos s-a îmbolnăvit foarte rău de durere de cap. A stat o bucată de vreme la infirmerie și văzând că nu-i mai trece a plecat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]