7,252 matches
-
atacului pecenegilor. Dacă moartea sa a fost un omor ritual, aceasta ar presupune că ungurii au urmat tradiția hazarilor, ai căror conducători, haganii, erau sacrificați în cazul dezastrelor care afectau statul și poporul ca întreg (Ahmad ibn Fadlan și al-Masudi). Cronicarul contemporan Regino din Prüm constata că ungurii „cutreierau sălbăticiile panonilor și avarilor și își câștigau hrana zilnică prin vânătoare și pescuit” după sosirea în Bazinul Panonic. Înaintarea maghiarilor către Dunăre se pare că la stimulat pe Arnulf, care fusese încoronat
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
în 1998-1999 au demonstrat că el suferea de lepră în stadiu avansat în ultimii săi ani. Posibil în 12 februarie 1242, Henric a murit în apropiere de Martirano, după căderea calului său pe când era mutat de acolo către Nicastro. Unii cronicari consemnează că ar fi fost vorba de o tentativă de sinucidere. Tatăl său l-a înmormântat cu onoruri refale în catedrala din Cosenza. Frederic, cel de al doilea și singurul fiu al lui Henric care i-a supraviețuit, a fost
Henric al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/328644_a_329973]
-
expulzați din oraș, astfel încât au rămas doar bărbații sănătoși și femeile care ar putea supraviețui. Englezii au refuzat să-i ajute pe expulzați, și așa au murit de foame chiar în fața zidurilor. Această versiune a evenimentelor a fost respinsă de către cronicarul flamand Jean Le Bel, care l-a lăudat pe Eduard pentru caritatea sa în hrană, acordându-le libera trecere și un mic cadou pentru fiecare expulzat, câte o monedă. În data de 1 august, luminile de pe zidurile orașului au semnalizat
Asediul Calais-ului (1346-47) () [Corola-website/Science/328752_a_330081]
-
din București. Acțiunea filmului se petrece la începutul secolului al XVII-lea, în timpul domniei în Moldova a lui Ștefan Tomșa al II-lea (1611-1615). Sursa principală de inspirație a romancierului a fost "Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace" al cronicarului Miron Costin (1633-1691) în care sunt relatate principalele evenimente istorice petrecute în timpul domniei lui Tomșa Vodă. Multe personaje ale cărții sunt figuri istorice precum domnitorul Ștefan Tomșa, Doamna Elisabeta Movilă și fiii ei, viitorul domnitor Miron Barnovschi Movilă (pe care
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
Tudor Șoimaru și răzeșii șoimăreșteni, boierul Stroie Orheianu și fiica sa, precum și unii nobili polonezi a căror existență reală nu a fost dovedită. Primirea romanului de către criticii literari ai epocii sale a fost una elogioasă; poetul George Topîrceanu, unul dintre cronicarii literari ai vremii, îl considera a fi cel mai valoros roman istoric publicat până la acel moment. Romanul a fost ecranizat într-un "film omonim", regizat de Mircea Drăgan după un scenariu scris de Alexandru Struțeanu și Constantin Mitru. Premiera oficială
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
face un rezumat al evenimentelor petrecute ulterior și în care au fost implicate personajele cărții. După un an de la detronarea lui Tomșa, turcii și tătarii au intrat în Moldova și l-au dus pe domnitor ca prizonier la Constantinopol. Potrivit cronicarului, văduva lui Ieremia Vodă a fost prinsă și rușinată de păgâni. Feciorii ei au fost umiliți, iar numai fetele ei s-au putut bucura de averi. Familia Movilă s-a stins în secolele următoare în urma războaielor. Ștefan Tomșa a venit
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
În era noastră descoperirile atestă prezența civilizației Sântana de Mureș, continuată cu o așezare medievală din secolele X-XI. Privilegiul comercial pentru brașoveni, dat de Vladislav Vlaicu la 20 ianuarie 1368, atestă Brăila ca așezare importantă a Țării Românești. În 1463 cronicarul bizantin Laonic Chalcocondil caracteriza Brăila ca fiind "orașul dacilor, în care fac un comerț mai mare decât în toate orașele țării". Referitor la izvoarele narative, anale, cronici, relatări ale unor călători, descrieri de ținut, așezări, obiceiuri, etc. trebuiesc amintite cele
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
1457 - 1504) la 27 februarie 1470, marți în săptămâna brânzei. În izvoarele narative externe Brăila este amintită relativ târziu, adică în secolul al XIV-lea. Reprezentativ pentru veacurile al XIV-lea și al XV-lea este Laonic Chalcocondil, unul din cronicarii Bizanțului. Izvoarele beletristice, puține ca număr și nu întru totul concludente în privința valorii informațiilor, nu pot fi invocate decât la modul cel mai general, cu excepția Cronicii lui Enveri, dacă avem în vedere aria Brăilei. Scrisă în jurul anului 1456, Cronica rimată
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
cu alte județe mici, atât în Muntenia cât și în Moldova. Totuși amintirea vechiului județ, de sine stătător, se mai păstra încă și nu numai în Țara Românească, dar și în Moldova. Iată ce se scrie despre el în lucrarea cronicarului Miron Costin, Descrierea Țării Moldovei și a Țării Românești: „Ținutul Brăila, de asemenea pe Dunăre”. Dincolo de Siret, nu departe de Galații Moldovei, este un oraș cu același nume, cu un castel de zid. Muntenii mai stăpânesc încă o parte a
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
divinitate, căci ei sunt prezentați în tradiție ca cei care facilitează contactele: calul fabulos al-Buraq și bidiviul Duldul, numele calului dăruit de profet ginerului său Ali. , reminiscență a lui Pegas din mitologia greacă, un cal înaripat cu cap de femeie. Cronicarii îl descriu în mii de feluri, formula care a învins fiind aceea că este însuși Arhanghelul Gavriil. Albina reprezintă în Coran un simbol care va da și numele unei sure. De altfel în numeroase hadithe, Profetul își exprimă adimirația pentru
Simboluri în islam () [Corola-website/Science/329364_a_330693]
-
polonez care se numără printre artiștii adepți ai romantismului și realismului. Datorită faptului că o lungă perioadă de timp a fost corespondent și ilustrator de carte în Bulgaria la sfârșitul secolului al XIX-lea, Piotrowski este asimilat ca fiind un cronicar al acestei țări. a fost membru marcant și fondator al Societății artiștilor polonezi „Sztuka”. Tatăl lui Antoni Piotrowski a lucrat ca funcționar public la o oțelărie din Kunów (Nietulisko). Antoni a început să învețe pictura sub directa îndrumare a lui
Antoni Piotrowski () [Corola-website/Science/329383_a_330712]
-
să păstreze coroana pentru copilul ei nenăscut. În ciuda acestor inconveniențe, Vladislav a preluat tronul Ungariei, angajându-se într-un război civil care avea să dureze doi ani, împotriva Elisabetei. Vladislav nu a avut copii și nu s-a căsătorit niciodată. Cronicarul Jan Długosz, cunoscut pentru antipatia față de Vladislav și tatăl său, a afirmat că era ceva neobișnuit la sexualitatea lui Vladislav, deși Długosz nu a specificat ce anume: "prea supus dorințelor carnale (...) nu și-a abandonat obiceiurile obscene și josnice" (în
Dinastia Jagiellonilor () [Corola-website/Science/329382_a_330711]
-
Regiunea Taranto i-a rămas fratelui său mai mic, Filip al II-lea. La moartea lui Ludovic, ordinea pe care acesta a creat-o s-a dizolvat pur și simplu. A fost înmormântat în Mănăstirea Montevergine, alături de mama sa. Un cronicar a scris că "moartea lui Ludovic de Taranto a creat o mare corupție în toată împărăția". Petrarca, un prieten de familie cu membrii napolitani, l-a descis ca fiind "violent și mincinos, risipitor și avar, depravat și crud", o persoana
Ludovic I de Neapole () [Corola-website/Science/330927_a_332256]
-
bătrânul munților” inspira teamă la curțile regilor și prinților, moare în jurul lui 1193. Autorul sunnit Ibn al-Jawzi plasează moartea acestuia în 1192 și îl descrie ca fiind un om de stat, înțelept și foarte priceput în a câștiga inimile oamenilor. Cronicarii vremii, ca Bustani al-Jami, susțin că adepții lui Sinan nu au crezut în moartea lui, considerând decesul acestuia ca încă un vicleșug. Ismailitul sirian Nur al-Din Ahmad, oferă o descriere a lui Sinan ca fiind „frumos la înfățișare, potrivit la
Rașid al-Din Sinan () [Corola-website/Science/330944_a_332273]
-
1989. Cariera literară și artistică evoluează în paralel cu cea de inginer. 1971 Debut ca publicist în revista „Săptămâna” lui Barbu, fiind titular al unei rubrici de muzică pop-rock-ușoară și devenind „comentator muzical” cum îi plăcea să se numească, nu cronicar. 1972 Colaborează la Săptămâna lui Barbu 1971-1972 Colaborator „Contemporanul”, „Scînteia Tineretului” 1973-1975 Redactor „Flacăra”, membru fondator alături de Adrian Păunescu și Dorin Tudoran, șef pagină muzicală, secretar muzical al Cenaclului Flacăra și reporter. A condus și realizat pagina de „muzică tânără
George Stanca () [Corola-website/Science/330990_a_332319]
-
literară, proză și aforisme la: "România literară, Luceafărul (de dimineață), Cultura, Orizont, Ramuri, Dilema, Contemporanul, 22, Bucureștiul Cultural, Tribuna, Pro Saeculum, Paradigma XX, Caligraf, Acasă, Tomisul cultural, Destine literare" (Canada); "Radio România Cultural (București), Radio Craiova". După o activitate de cronicar literar, cinematografic și sportiv, de poet și prozator desfășurată timp de câteva decenii în paginile unor publicații din provincie și din Capitală, a debutat în volum cu "Anti-Caragiale", eseu consacrat capodoperei dramatice a lui I.L. Caragiale, "O scrisoare pierdută", care
Gelu Negrea () [Corola-website/Science/334916_a_336245]
-
VII-VIII), Institutul teologic și pedagogic din Sibiu (1884-1886) și ale Facultății de Litere și Filosofie din cadrul Universității din Budapesta (actuala ELTE-BTK), unde a fost coleg cu Miron Cristea. Tot aici și-a susținut în 1892 doctoratul, cu o teză despre cronicarul Miron Costin. A fost profesor (1890-1927) la liceul din Brad și director al liceului între 1904-1908, perioadă în care gimnaziul s-a transformat în liceu și s-au început demersurile (1906) pentru clădirea noului local al liceului. A organizat „Fondul
Panteonul Moților () [Corola-website/Science/335412_a_336741]
-
de la Cerda. Unul dintre liderii opoziției a fost fratele lui Ioan, care a unit această cauză pentru stăpânul din Biscaya, Lope Diaz al III-lea de Haro. Sancho a răspuns prin executarea lui Lope Diaz și încarcerarea fratelui său. Conform cronicarilor, el și-a cimentat puterea prin executarea a 4.000 de alți adepți ai Infantului Alfonso, fiul lui Ferdinand de la Cerda, în Badajoz. El a executat mai mult de 400 în Talavera și mai mulți în Ávila și Toledo. Pentru
Sancho al IV-lea al Castiliei () [Corola-website/Science/331417_a_332746]
-
de la Cerda. Unul dintre liderii opoziției a fost fratele lui Ioan, care a unit această cauză pentru stăpânul din Biscaya, Lope Diaz al III-lea de Haro. Sancho a răspuns prin executarea lui Lope Diaz și încarcerarea fratelui său. Conform cronicarilor, el și-a cimentat puterea prin executarea a 4.000 de alți adepți ai Infantului Alfonso, fiul lui Ferdinand de la Cerda, în Badajoz. El a executat mai mult de 400 în Talavera și mai mulți în Ávila și Toledo. Pentru
Casa de Ivrea () [Corola-website/Science/331419_a_332748]
-
întâmpinat pe Rege. Botezul a avut loc o săptămână mai târziu, la 13 decembrie. Slujba a fost ținută de arhiepiscopul de Toledo. Apa a fost adusă din râul Iordanului de călugări care s-u întors recent din Iordania. Barrionuevo, un cronicar al timpului, a scris: "prințul a țipat din răsputeri când a fost botezat și Regele a exclamat ' Ah! sună bine; casa miroase din nou a bărbat acum'". Botezul l-a costat pe Filip 600.000 de ducați. Din cauza generațiilor de
Filip Prospero, Prinț de Asturia () [Corola-website/Science/331487_a_332816]
-
Regale", „Le Moment", „Contimporanul" și a semnat cronici literare intitulate „Interviuri”, „Problemele criticii dramatice”, „Premiere bucureștene”, „Cronica dramatică”, „Arabescuri”, „De vorbă cu...”, „Caleidoscopul zilei”, „Politica teatrală, artistică și culturală”, „Siluete”, „Scrisori din Paris”. Timp de douăzeci de ani a fost cronicar dramatic la revista "Vremea", a fost redactor la revista "Rampa" și editor al paginii pe teme culturale la revista "Ultima oră". Aceasta din urmă a fost pagina la care a activat Petru Comarnescu până în momentul plecării sale în Statele Unite ale
Ionel Jianu () [Corola-website/Science/337473_a_338802]
-
și Guillaume de Mello, abate de Vézelay. În 6 ianuarie 1167, monarhul a participat la ceremonia de reconciliere. Ca ispăsire a pedepsei pentru presupusele sale nelegiuiri față de Biserică, Guillaume a trebuit să participe la deplasarea către statele cruciate. În 1168, cronicarul Guillaume de Tyr consemnează sosirea contelui de Nevers în Ierusalim. El a murit la puțină vreme după aceea, și a fost înmormântat în Betleem. Înainte de a muri în 1168, Guillaume apucase să promită episcopului de Betleem ca, în cazul în
Guillaume al IV-lea de Nevers () [Corola-website/Science/328443_a_329772]
-
au născut doi copii: Robert a murit pe când se afla la comanda unui atac îndrăzneț la Al Mansurah, în cadrul Cruciadei a șaptea. El și cavalerii templieri au continuat atacul până în interiorul orașului, fiind atrași pe străzile strâmte ale acestuia. Potrivit cronicarului Jean de Joinville, Robert s-a apărat o vreme într-o casă din oraș, însă în cele din urmă a fost copleșit și ucis de către mameluci. Conform cronicii lui Matei Paris, el s-ar fi acoperit de rușine în momentul
Robert I de Artois () [Corola-website/Science/328469_a_329798]
-
că în schimb se pregăteau funeraliile acestuia. El s-a logodit imediat cu noua văduvă—însărcinată—regina Isabela. După numai opt zile de la moartea lui Conrad, cei doi se căsătoreau. Cununia a fost comentată în mod romantic de unii dintre cronicari: cum că Isabela ar fi fost atât de atrasă de calitățile fizice ale lui Henric (ea era cu 20 de ani mai tânără decât Conrad) încât ea l-ar fi cerut în căsătorie. Dat fiind că ea era deja cunoscută
Henric al II-lea de Champagne () [Corola-website/Science/328513_a_329842]
-
2004-2005, el a fost purtător de cuvânt al ecologistului elvețian Franz Weber în cadrul Fundației omonime pe care o înființase la Clarens și editor al "Journal Franz Weber", la care va continua să contribuie ocazional. Începând din 2007, el este un cronicar obișnuit la "Nouvelliste" valaisan. Abordând o formă scurtă și incisivă, Slobodan Despot a publicat numeroase note și eseuri scurte cu diverse titluri, pe care le adună periodic în volum ("Balles perdues", "Despotica"). Din expedițiile și meditațiile sale alpine, a publicat
Slobodan Despot () [Corola-website/Science/336496_a_337825]