9,274 matches
-
tot ce ți-am spus, n-aș putea, chiar și să vreau, să-ți răsplătesc generoasa donație în alt chip decât cu cea mai pură recunoștință a mea. La fel cum și dumneata, în ce te privește, cred... Într-adevăr, domnișoară, în ce mă privește, după toate cele întâmplate, după ceea ce mi-ai spus în cursul ultimei noastre întrevederi, după ce mi-a povestit doamna mătușă a dumitale și după tot ce presupun, nici eu n-aș putea, chiar dac-aș vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
întrevederi, după ce mi-a povestit doamna mătușă a dumitale și după tot ce presupun, nici eu n-aș putea, chiar dac-aș vrea, să pretind a pune un preț generozității mele... — Suntem prin urmare de acord? — Întru totul de acord, domnișoară. — Prin urmare vom putea redeveni prieteni, buni prieteni, adevărați prieteni? — Vom putea. Eugenia îi întinse mâna fină, albă și rece ca zăpada, cu degete fusiforme menite a domina claviaturi, și i-o strânse în a sa, care în clipa aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
aceea tremura. Vom fi deci prieteni, don Augusto; buni prieteni, deși prietenia asta pentru mine... — Ce? — Poate în public... — Ce? Vorbește! Vorbește! — Dar, în sfârșit, după unele dureroase experiențe recente, am și renunțat la anumite lucruri... — Explică-te mai clar, domnișoară. N-are rost să spui lucrurile pe jumătate. — Bine atunci, don Augusto, lucrurile să fie clare, foarte clare. Crezi oare că e ușor, după cele întâmplate și știindu-se, după cum se și știe printre cunoștințele noastre, că dumneata mi-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
logodnica sa. Abia izbuti să doarmă în noaptea aceea. A doua zi de dimineață, când abia se trezise, Liduvina intră la el în cameră. — A venit o scrisoare pentru domnișorul, a fost adusă adineauri. Mi se pare că e de la domnișoara Eugenia... — Scrisoare? De la ea? O scrisoare de la ea? Las-o aici și du-te! Liduvina ieși. Augusto începu să tremure. O neliniște stranie îi agita inima. Își aminti de Rosario, apoi de Mauricio. Nu vru să pună însă mâna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
care îi alungeau gambele ca niște coarde de harpă, și perle, nu pe cele lungi, cu două șiruri, pe care i le-am cumpărat când s-a născut Betsy și pe care le păstrează pentru seară, ci pe cele de domnișoară, cu un singur șir, pe care i le-au dat părinții când a împlinit șaisprezece ani. Fusese undeva, dar nu mi-am putut aminti pentru nimic în lume unde, deși probabil că îmi spusese. A fost minunată, mi-a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
momentul potrivit, muncitorii mișcau construcția și îi speriau de moarte pe sărmanii actori. Eram interesat de detaliile construcției. La urma urmei, eram constructor. Dar nu eram convins că va avea același efect ca RAF. Domnul Stevens a mai insistat ca domnișoara Shelley Winters, actrița care o interpreta pe doamna van Daan, să mai pună pe ea câteva kilograme. Nu îmi amintesc ca mama să fi fost foarte grasă, dar poate pentru că spre sfârșit cam toți muream de foame. Însă domnișoara Winters
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ca domnișoara Shelley Winters, actrița care o interpreta pe doamna van Daan, să mai pună pe ea câteva kilograme. Nu îmi amintesc ca mama să fi fost foarte grasă, dar poate pentru că spre sfârșit cam toți muream de foame. Însă domnișoara Winters, scriau ziarele, era o fată de treabă și o adevărată profesionistă. Mânca pentru a intra în pielea mamei mele. Când Madeleine mi-a spus că se duce la film cu sora ei, știam că nu uitase de răbufnirea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
tramvaiul, cum se înghesuiau la sunetul clopoțelului ca o grămadă turbată spre intrare, ca să dea năvală în clasă, și izbucneau într-o explozie de râs când trebuia să răspund. Dialectul pe care îl vorbeam eu declanșa, de fiecare dată când domnișoara Kleinert mă scotea la lecție și eu trebuia să ies din bancă și să răspund, o veselie frenetică. O dată această veselie a culminat într-un urlet batjocoritor pe care domnișoara Kleinert nu l-a putut readuce la normal nici cu ajutorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
pe care îl vorbeam eu declanșa, de fiecare dată când domnișoara Kleinert mă scotea la lecție și eu trebuia să ies din bancă și să răspund, o veselie frenetică. O dată această veselie a culminat într-un urlet batjocoritor pe care domnișoara Kleinert nu l-a putut readuce la normal nici cu ajutorul nuielei. Cuvântul „coc“. Pe tablă era scris și cuvântul „cioc“. Și domnișoara arătă cu nuiaua litera C și întrebă cum se scrie acel cuvânt care poate avea multiple sensuri. Rosti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
bancă și să răspund, o veselie frenetică. O dată această veselie a culminat într-un urlet batjocoritor pe care domnișoara Kleinert nu l-a putut readuce la normal nici cu ajutorul nuielei. Cuvântul „coc“. Pe tablă era scris și cuvântul „cioc“. Și domnișoara arătă cu nuiaua litera C și întrebă cum se scrie acel cuvânt care poate avea multiple sensuri. Rosti numele meu. Am ieșit din bancă și am spus în dialectul meu, așa cum învățasem în B.: „coc“ se scrie cu C, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fetelor din jurul meu, încă roșii de ger, gurile larg deschise, ochii, deveniți brusc mai înguști și mai strălucitori, le-am auzit hohotele de râs în care se simțea o destindere totală, chiar și o notă de vulgaritate, am văzut cum domnișoara, căreia îi năvălise sângele în obraji, lovea cu nuiaua în pupitru, strigând „Liniște!“ - și nu știam că tocmai reușisem, în ciuda pantofilor mei și a băștii pe care o purtam tot timpul, să fiu acceptat de colegii mei. Nici unul nu îndrăznise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
sângele în obraji, lovea cu nuiaua în pupitru, strigând „Liniște!“ - și nu știam că tocmai reușisem, în ciuda pantofilor mei și a băștii pe care o purtam tot timpul, să fiu acceptat de colegii mei. Nici unul nu îndrăznise încă la ora domnișoarei Kleinert să spună una ca asta, cu „coarda“ și cu C. IVtc "IV" Scoicitc "Scoici" De-a lungul străzii creștea un șir de arbuști tuia, pe care îi puteam vedea de la fereastră. Înconjurau grădina ca o dungă întunecată, iar dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
simți rău. —Sunt bine. Se agită ei pentru un fleac. Am luat fișa medicală de la capul patului știind cum s-o interpretez, după ce Harry fusese în spital. —Asta nu mi se pare tocmai un fleac, Alfie. Acelea sunt informații confidențiale, domnișoară, mă certă el. —Ha! Îmi spune asta un șofer de taxi a cărui fișă a postului include stoarcerea de informații confidențiale de la un pasager pentru a le transmite mai departe la următorul. Pun pariu că toți pasagerii tăi știu despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
când am trimis jerba chiparoaselor cu un „adio” anonim, omului care semăna cu Massaryk. Liniștit apoi, ca oricare om cu datoria împlinită, m-am îndreptat spre casa de plăceri de la marginea orășelului provincial. În bordelul cu aparența unui institut de domnișoare, o elevă îmbrăcată decent s-a ridicat de pe scaun, să mă urmeze supusă, în camera din fundul coridorului întunecat. Și-a desprins butonii rochiței, începând de la tivul de jos, cu o singură mișcare râpâită, ca ploaia scurtă de mărgele risipite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
a rămas înaintea mea în cămașa galbenă de mătase, prin care se străvedea unghiul pulpelor ca un turn de catedrală în miniatură, cu pantofii mici de lac drept temelie. Purta ciorapi negri lucioși, întinși pe pulpe, agățați de cătărămile jartierelor. Domnișoara mi-a surâs convențional și mi-a descheiat pantalonii, lăsând să alunece prin elipsa lor, o mână pricepută și abilă. I-am cântărit în palmă un sân prelung și greu, ca umplut cu alice, în vreme ce cu mâna liberă mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
voite prelungiri și încrâncenări nerușinate, care ne-au măcinat până la spasmodica explozie a lavei slobozite cu țâșniri înfierbântate. Niște pași împintenați traversară atunci coridorul și o mână de fier căzu cu toată greutatea pe mânerul ușii încuiate. - Cară-te! Țipă domnișoara, alunecând ca un țipar de sub mine. Trecu apoi în dosul paravanului și așezată în apa albioarei de faianță, rămase neclintită. În liniștea de cavou a celor câteva secunde de intensă încordare, omul de dincolo de ușă și-a dres glasul ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
tocmai pe mine m-ai găsit, să-mi mănânci zilele. Patul din odaia învecinată scârțâi ca un semn de suspensie între frazele ei. - De când te cunosc, mișună păduchii în sufletul meu pe care îl simt înfășurat în zdrențe murdare, făcu domnișoara, patetic. Patul pensionarei de alături trosni de două ori și urechea mea atentă desprinse tusea ei bruscă, provenită dintr-o înecăciune cu scuipat. - Trimite-ți ordonanța, să mă întind cu ea în fața ta și a fetelor, continuă enervată domnișoara, repezindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
făcu domnișoara, patetic. Patul pensionarei de alături trosni de două ori și urechea mea atentă desprinse tusea ei bruscă, provenită dintr-o înecăciune cu scuipat. - Trimite-ți ordonanța, să mă întind cu ea în fața ta și a fetelor, continuă enervată domnișoara, repezindu-și pantoful în ușa coridorului. - Vreau să-ți spun ceva, făcuse împăciuitor omul de dincolo de ușă, suspinând, ușurat parcă de vorbele ce le-a rostit. - Am poeții mei care îmi vorbesc destul. Asta-i obiceiul lor. Și înainte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
se opri apoi deodată. Putui să deslușesc zornăitul pașilor împintenați, îndepărtându-se pe coridor. Priveam de la fereastră șiroaiele de sânge, reflectate pe asfaltul ud de felinarul roșu pironit la poarta casei. - Sărut mâna și zi-mi „bonjur”, mi se adresă domnișoara, îndreptându-mi cu degete tremurătoare cravata în neorânduială. - Duminică dimineața să nu vii niciodată, că sunt la biserică, adăugă ea. Vorbea, încheindu-și unul după altul, butonii rochiței, ca și cum și-ar fi strivit păduchii ce-i mișunau pe suflet. Surâsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
vadră de vin și înspre ziuă, când dădui plapuma deoparte, mă minunai ce-mi văzură ochii. Mireasa purta niște pantaloni albi, lungiți până peste genunchi, și cu o broderie, prin care trecea panglici albastre. „Ce-o mai fi și asta, domnișoară”, ce legătură are chestia noastră cu pantalonii dumitale?” Și după ce și-a scos izmenuțele, ne-am culcat ca oamenii și ne-am văzut de treabă. De unde să fi știut că plămădim nenorocire?!... Și acum sunt aici la dumneata, mai spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cenușiu, curse afară toată răutatea. Buldogul alb se supără de-a binelea: „Sică Au” te cheamă? Cine dracu’ te-a mai botezat cu podoaba asta de nume”? Apoi, adresându-se unei studente cu ochii negri și umeziți, zise cu severitate: „Domnișoară, te uiți ca o tâmpită, în loc să flambezi instrumentele...” ...Ferdinand Sinidis mă rugă apoi să-i promit că nu voi scrie niciodată, și nici măcar la figurat, despre întâmplarea din patul nupțial, în care doi oameni cu sex deosebit și cu desăvârșire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
născut pentru asta. Se lăsa mângâiat, păstrând o atitudine calmă și mereu pasivă. Mă preocupa faptul că se plimbase cu Albertina prin oraș. Contrastul dintre ei mă jena din punct de vedere estetic. Căci Vladimir Beral, cu alura lui de domnișoară de pension, semăna oarecum cu timidul prințișor din basmele copilăriei mele, pe când Albertina părea lângă el o statuie fără greș, în dimensiuni cu adevărat impresionante, dar lipsită de orice trăsătură spirituală. Intrigat și împins mai mult de o curiozitate stranie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
eroică de a străbate prin lume pe un drum greu, dar fără ocoliri păgubitoare. Drumul mi-l deschid cu coarnele și rumeg gândul sinuciderii numai când rămân în urmă”. ...Și fiindcă veni vorba de sinucidere, Ferdinand Sinidis îmi vorbi de domnișoara Nora, care ocupase până mai deunăzi, camera cu numărul opt: Moștenise fata, din părinți, mania sinuciderii. Soră-sa mai mare, Herma, s-a lăsat călcată de o locomotivă, numai pentru că ținea mult să-i pârâie oasele, după ce încercă o viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și Minnie fugi după colț, până la apartamentul pe care Theodora Bosanquet Îl Împărțea cu tovarășa sa, dra Bradley, să Îi spună că dl James părea să fi avut „un fel de atac“. — Vorbește? fu prima Întrebare a Theodorei. — A, da, domnișoară. Dar e cu mintea razna. Mi-a zis ceva despre o fiară. O fiară din junglă. — E titlul uneia din povestirile domnului James, spuse Theodora. Una dintre cele mai bune. A, pricep, spuse Minnie, deși În realitate nu pricepea. — Vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
viață de după 1907 nu făcuse decât să o pregătească. Într-o zi din luna august a acelui an, o tânără de douăzeci și șapte de ani, care lucra la cine știe ce indexare plicticoasă În biroul londonez pentru activități de secretariat al domnișoarei Petheridge, auzise cu uimire un pasaj din Ambasadorii, de Henry James, unul dintre romanele ei preferate, dictat unei dactilografe de la o masă din apropiere. — „Curtea era spațioasă și deschisă virgulă... plină de revelații virgulă... căci prietenul nostru virgulă... din obiceiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]