7,888 matches
-
accepte prioritatea acțiunii inimii. Erau câteva informații teoretice pe care le mai citisem - parțial - prin niște reviste de parapsihologie, dar pe care nu le înțelesesem prea bine și în spatele cărora intuiam că se găsesc răspunsuri la multe din întrebările mele existențiale. Se întâmpla un fenomen absolut normal cu mine atunci - aveam să înțeleg aceasta mulți ani mai târziu. Dacă nu aș fi primit învățătura teoretică, aș fi fost reticent, probabil, la ceea ce avea să urmeze. Pentru că experimentul Realizării Sinelui, pentru a
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
îl pot iubi doar pentru acest simplu fapt. Prin motivele enumerate, nu fac apologia Sahaja Yoga. Doar v-am relatat câteva din experiențele mele. Ce vreau să scot în evidență, este că Sahaja Yoga a reprezentat răspunsul la întrebările mele existențiale și, în această învățătură (știință, religie, cultură, formă de existență - denumiți-o cum vreți, toate sunt valabile!) m-am regăsit eu pe deplin. Ce nu a reușit sămi ofere religia ortodoxă în care m-am născut, a reușit SHRI MATAJI
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
egală măsură, pot reprezenta conversațiile fiecăruia dintre noi cu propria conștiință. Dialoguri reale, pe care oricare dintre noi le poartă în momentele de sinceritate cu propria conștiință, dialoguri ce - în cazul fericit - ar trebui să ne conducă spre marile răspunsuri existențiale. Este vremea ca, în lumina noii viziuni asupra lumii pe care Shri Mataji ne-a revelat-o, să ne punem aceste întrebări existențiale și să accelerăm faptele pentru a grăbi răspunsurile. Așa că urmează... câteva introspecții personale. Mai mult sau mai
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
sinceritate cu propria conștiință, dialoguri ce - în cazul fericit - ar trebui să ne conducă spre marile răspunsuri existențiale. Este vremea ca, în lumina noii viziuni asupra lumii pe care Shri Mataji ne-a revelat-o, să ne punem aceste întrebări existențiale și să accelerăm faptele pentru a grăbi răspunsurile. Așa că urmează... câteva introspecții personale. Mai mult sau mai puțin reușite. Reușite - pentru că am ajuns să-mi pun întrebări. Reușite - pentru că am găsit răspunsuri. Nereușite - sunt răspunsurile mele corecte? Aha: iată o
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
cerceta! Pentru credinciosul umil de la țară, izolat de orice altă sursă de informare, născut și format (construit, zidit) într-o relație biunivocă cu religia unică (creștinismul), este o metodă eficientă și sigură de supunere și manipulare. La întrebările simple, dar existențiale, pe care și le pune cu onestitate un astfel de om, unde găsește el răspunsuri? Când singura lui sursă (înafara propriei conștiințe) este preotul îndoctrinat și învățat să nu răspundă cu adevăruri la inocență? Și nu pentru că Dumnezeu ar fi
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
fiu propriul meu stăpân și decis să mă abandonez întrutotul vieții, adică desfășurării evenimentelor după cum au fost decise ele de către Însuși Dumnezeu Tatăl, am început să mă observ, să-mi analizez viața, faptele, am început să-mi pun întrebări noi, existențiale. A devenit o obișnuință să declarăm adesea că: gata, am trecut într-o nouă etapă a evoluției noastre spirituale! Eu însumi am făcut o astfel de afirmație în mai multe rânduri. De ce? Ce mă determina să cred așa ceva despre colectivitate
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
concluzia, cel puțin provizorie, că istoria nu face decât să interpreteze și să valorizeze simbolismele, dar că acestea din urmă sunt constitutive pentru o psyché „primordială”: că au fost date (sau revelate?) în momentul în care omul a dobândit conștiință existențială, când omul s-a găsit „în situație” în lume. Se poate să mai existe o explicație: simbolismele sunt creația vieții înseși a omului, înainte chiar ca această viață să fi fost însoțită de o conștiință. Cu alte cuvinte, simbolismele sunt
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
calea către limbajul simbolurilor (symbolspråk), care este mai vechi decât toate religiile și culturile istorice cunoscute și care irumpe nestăvilit mai ales atunci când omul are de înfruntat acele mari,atotputernice și aparent de nerezolvat greutăți - cu alte cuvinte, în situațiile existențiale. Astfel, sarcina cercetătorului religiei (religionsforskare) este de a urmări transformarea limbajului originar al simbolurilor de-a lungul timpului: cum se traduc simbolurile imagistice în cuvânt - „se verbalizează” -, cum se inserează ele în religiile și culturile condiționate istoric, cum dobândesc o
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
care a scris paginile pline de har din Dăruind vei dobîndi; pagini pe care le considera, cu smerenia cuvenită, simple mărturii de credință creștină. Nicolae Delarohia (numele de monah al lui N. Steinhardt) a ales Calea, Adevărul și Viața, gest existențial, unde, după cum se mărturisește: "Pentru mine creștinarea se confundă cu o poveste de dragoste! O dublă îndrăgostire de Biserica creștină și de neamul românesc". Cu toții sîntem părăsiți de Dumnezeu, remarcă, alături de Simone Weil, viitorul monah, o părăsire ce este în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
-i dăruiască și să nu-l judece dăruind vei dobîndi. Se simte fericit: cît de bine îmi pare că m-am făcut ortodox. În catheismul steinhardtian una din fericiri ar fi dreapta socotință, greu de definit, dar cardinală însușire. Ca existențială caracteristică umană, "călugării ortodocși nu socotesc nici bunătatea, nici inteligența, nici dragostea, credința, răbdarea, evlavia ori sfințenia, ci dreapta socotință, care este o virtute foarte complexă și greu de exprimat în cuvinte. (Are o formulă tot atît de vastă ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
clicii conducătorului, dar și al unor colegi, satisfăcuți când unul dintre „răsfățații soartei” este pus În genunchi - chit că și-a ales singur soarta! O spun nu pentru a-mi sublinia meritele, ci pur și simplu ca titlu de exemplu „existențial” al acestei credințe care m-a susținut decenii, În țară și „dincolo”, În libertate, că posibilitatea este regina realității, primul ei chip, ca și al probabilului, de care oamenii sceptici, ca și Înțelepții de la colțul străzii fac atîta caz! Da
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ele și târziu, foarte târziu, mi-am explicat aceasta printr-o sensibilitate și mai ales printr-o facultate imaginativă ieșită din comun. Acele calități cu care te naști, se pare, care nu se pot forma și care, În primii timpi existențiali, sunt mai degrabă greutăți, ghiulele la „picioarele” agile ale inteligenței și comprehensiunii diurne. Fiind atât de „Îndrăgostit” de zona aceasta pe care am numit-o a posibilului, atât de obișnuit de a trăi și de a fi „activ” În ea
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
La modul absolut amuzant, la eroul nostru englez, care prin două catastrofe acvatice descinde În două regnuri umane disproporționate față de unica sa siluetă, este faptul că Autoritatea ia când o macro-formă, când o micro-formă! Semnificativ este Însă pentru „coșmarul său existențial” faptul că el, „măsura lui corporală”, poate și cea psihică, nu se potrivesc lumii reale, cea fojgăitoare și colcăitoare din jurul lui, care Îl acceptă, mai degrabă Îl tolerează, cu condiția aspră ca el, călătorul, să se supună fără crâcnire regulilor
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ca și Proust, Îl căutam fără s-o știu! Dionysos a fost pentru mine - indiscutabil și pentru maestrul meu, Nietzsche! - acel zeu misterios, puternic și imprevizibil - imprevizibil În sensul unei creații, al unui dans continuu! - Cel ce-mi ascundea misterul existențial. Sigur, pentru unii, pentru mulți, acest „mister” este pur și simplu o prostie, o gogoriță romantică, o fantasmă a celor certați cu logica sau cu bunul-simț. Da, dar eu aveam și am nevoie de acest quelque chose, de acel je
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ales azi, când arta romanului suferă un declin În toată Europa literelor! -, o mostră de creație genială absolută și, mai ales - da, există și un „mai ales”! -, o absolut inovatoare, revoluționară perspectivă asupra unui personaj literar complex, aflat În „criză” existențială și morală, o inovație tipologică uriașă care aliază pentru prima oară În istoria romanului modern pulsiunile „negative” cu cele „pozitive” În „cutia caracterială a unui singur individ”, distrugând pentru totdeauna acel „maniheism tipologic” ce făcuse carieră amplă Începând din medievalitate
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de spirit și genialitate.Ă Iată, succint, unul din sensurile pe care le dau propriei mele existențe: capacitatea de a „Împlini un vis din adolescență”; capacitatea, norocul de a fi „solidar” cu acele pulsiuni ale tânărului care am fost, moment existențial În care umanul Își arată fața cea mai limpede, aptă de riscuri - aptitudinea de risc este o formă a unei „agresivități pozitive”, creatoare de reale valori, uneori! -, acel adolescent sau tânăr care Încă are capacitatea de „a ieși din el
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
regim”, ne-am găsit ritmul firesc, ritmul nostru și modalitatea noastră de expresie mai ales În cadrele „sale”? Rigide, e drept, „inumane”, dar... iată ce „miracol”: acolo și atunci noi - vorbesc bineînțeles de cei care și-au pierdut „excelența lor existențială”, vocația de care erau atât de mândri În noua libertate socială! - „noi” ne afirmaserăm atunci cu Întreaga noastră originalitate și putere de creație. Sau... poate că nu libertatea face atâtea ravagii În câmpul unor talente ce se află la Începutul
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și evenimente care Îți fac de multe ori imposibilă, „ne-realistă”, tendința ta de a-ți păstra și respecta principiile. Totul, se pare, În lume, ne Împinge spre a ne „trăda”, spre a ne schimba Încontinuu măștile, În acest „carnaval existențial”; iar noi ne părăsim Într-un asemenea, radical, mod ideile juneții - când, o spuneam, fusesem cu adevărat curați, apți de idealuri Înalte, umane! -, Încât nu numai că nu le recunoaștem În anii greori și tracasanți ai vârstei adulte, dar, nu
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de o anume comunitate socială și istorică, se judecă nu după „faptele” sale, luate la Întâmplare sau după ceea ce numim „prejudecată” din lanțul complex și enorm de fapte și atitudini, ci după „rezultate finale”, după ceea ce am putea numi „eficiența existențială și istorică”. Într-un amplu eseu scris la Paris În „anii negri”, În ’88-’89 - ani negri pentru cei care rămăseseră În țară! -, În discuțiile aprinse pe care le aveam cu Cioran, plimbându-ne amândoi ore În șir dans le
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
fioroase Înzestrate cu aceeași sculă, ci În forme profund pozitive, amabile chiar, unul dintre acele fenomene majore care fac posibilă existența. Izbăvindu-ne de un trup și o minte uzate, dar, mai ales, dăruindu-ne ceea ce aș putea numi tensiunea existențială. Valoarea unui corp, a unui proces, oricât de complex ar fi acesta, e dată de unicitatea sa, de limita sa inexorabilă. - Bine, bine, mi se va spune, e frumoasă teoria asta, dar... ce facem cu acel teribil instinct de conservare
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
caietele sale de creație am găsit unele Însemnări asupra clipelor care precedau teribilele sale atacuri de epilepsie. Se pare că bietul autor presimțea apropirea acestor crize printr-un sentiment, o stare de uriașă bucurie a ființei, o plenitudine a armoniei existențiale În care, se pare, toate contradicțiile și limitele, suferințele și neînțelegerile lipite de ființa umană se dizolvau În beatitudinea aproape insuportabilă a acestei stări. O formă a extazului, cred eu, comparabilă - dacă nu risc prea mult! -, comparabilă cu acea „ieșire
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
a ajutat să-l descopăr pe Nietzsche, În sensul adânc al acestei noțiuni - o descoperire cu valoare de revelație și de ghid cultural absolut, de legitimare a propriilor pulsiuni și presimțiri obsesive ideatice!Ă Interesantă, nu-i așa, această speculație existențială, pe care, sunt convins, nu sunt singurul care o face: ce am fi fost, ce am fi devenit În alte, esențial alte condiții, dacă nu climaterice, oricum sociale, culturale, istorice...?! Dar, Încă o dată, optimismul meu Înrădăcinat - puțin tembel, cum l-
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ne ajută de „a fi”, În sensul percepției realității, realului și chiar În percepția, realitatea, propriei noastre ființe. Cum o spuneam mai sus: prin acea apăsare pe care existența, luciditatea ei o exercită asupra psihicului nostru. Prin limitarea timpului nostru existențial, Ea este cea care ne obligă să fim lucizi, conștienți de fiecare ceas sau clipă de viață, ea ne conferă de fapt geniu, capacitatea de a vedea, de a simți, de a auzi, de a memora, Într-un grad incomparabil
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
trebuie să devină luciditatea faptului că suntem născuți nu pentru a fi victime, ci eroi! În genialul eseu al profesorului de la Salamanca, Miguel de Unamuno, Sentimentul tragic al vieții, autorul aruncă o frază care ne luminează asupra noțiunii de tragic existențial, văzut de un spirit vitalist, dogmatic - dogmatic În sensul vechii școli de filosofie ateniene. Războindu-se cu toate acele „elemente”, vizibile sau nu, care ne pun În contradicție flagrantă cu datele pozitive ale existenței și, mai ales, cu voința noastră
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
comună, e știut, mulți o resimt și ca o formă de „libertate”, de ieșire, de eliberare, chiar și pentru un răstimp mai mult sau mai puțin limitat, din canoanele rigide ale ambientului social sau, În cazul unor depresii sau șocuri existențiale, ca un fel de „bandaj lichid”, binefăcător, pe care scrie În toate literele alfabetului și ale tuturor idiomurilor lingvistice - uitare! O uitare diferențiată, emotivă, o Înlăturare decisă din conștiința imediată a unor elemente neplăcute, ce par a nu avea soluții
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]