7,215 matches
-
Ulici. Întrerupând contactul cu viața literară în anii imediat următori celui de-al doilea război mondial, revine la poezie abia în 1957, când redebutează în „Tribuna” și continuă să publice în „Steaua” și „Familia”. Nu reușește să recupereze „codurile unui imaginar” în care se impusese inițial, ci „se situează, deloc mimetic, pe sensul de adâncime al liricii contemporane” (Petru Poantă). Și prima carte, Maluri înalte, îi apare târziu, în 1974. Poezia de acum transgresează realitatea în planul sensibilului, dominată fiind de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289522_a_290851]
-
treia direcție dominantă a epocii, subsumabilă neoexpresionismului ardelean. De altfel, experiența originară a poeziei lui o constituie exilul, resimțit deopotrivă în plan poetic și existențial, iar modalitatea de surmontare a crizei constă în proiecția de universuri alternative prin exploatarea resurselor imaginarului. Notele distinctive nu sunt mai puțin relevante, căci, pe de o parte, cadrul poemului nu mai este unul rural sau indeterminat, ci un oraș halucinant, supus adesea stilizărilor baroce sau chiar suprarealiste, iar pe de altă parte, alienarea nu mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290400_a_291729]
-
literară”, 2003, 57; Paul Aretzu, Doi utopici, R, 2003, 3-4; Dan Perșa, „Ritualul melancoliei”, TMS, 2003, 7; Bogdan-Alexandru Stănescu, „Un sat numit România”, „Ziua literară”, 2003, 69; Dan Bogdan Hanu, Soft și hard melancolia, CL, 2003, 10; Andrei Terian, Resursele imaginarului, PSS, 2003, 10-12. A.Tr.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290400_a_291729]
-
patologică și fără de limite. Gradualitatea dezvrăjirii moderne a sexului merge spre patologia criminal-imaginativă a vreunui "roman sentimental" (Robbe- Grillet). Sexul femeii nu mai e scop, ci mijloc de a-ți desfrâna pulsiunile criminale prin brutalizarea lui! Această forma mentis a imaginarului sexist a evoluat de la inocente reprezentări nude la sadisme extreme. Marea păcăleală este acea "voință de a cunoaște exercitată asupra sexului ce caracterizează Occidentul modern..."64. Iluzia că, prin sex, omul cunoaște la modul autentic și, totodată, se autocunoaște (adică
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
pentru că tratează omul, cunoașterea și societatea după o falsă superioritate de gândire promovată de abstracționismul filosofic și cultural modern unde oamenii devin "funcții", "numere", "operații deductibile" sau "elemente atacabile" printr-o regie a minții și printr-un joc intelectual între imaginar și real. Elita, în elitismul ei, are dreptul la... moarte în secolul XXI. Parreto și Heidegger sunt semnelor vremii gropari ai ideii de elită. A fost Popper un elitist? Cu siguranță că, dacă statele politice moderne nu ar fi fost
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
și operând cu o serie de contextualizări. Reprezentarea primește un scop și o funcție printr-un act de trăire imediată, dincolo de evidența istorică, dincolo de întreg și obiectiv. Numai în acest mod au fost posibile o individualizare a cunoașterii, a regimului imaginarului și promovarea unei identități moderne. O identitate modernă diseminată în false forme de manifestare. Formarea individualității moderne și dorința indivizilor de a se distinge prin formarea lor culturală, socio-mentală sunt posibile tocmai prin cele două reprezentări (lingvistică și plastică), aflate
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
este un ritual social-politic; 5) schițarea unui subiect universal al cunoașterii. Această arheologie a unei altfel de cunoașteri se pronunță pentru studierea, pentru analiza "structurilor formale"165, a funcționării ideologice a unei științe 166, a conceptelor metaforice și încărcate de imaginar ce au dobândit "statut și funcție"167 de concepte științifice. Într-adevăr, o altfel de arheologie a cunoașterii, care se instituie social-politic prin practici discursive. Iluzia eliminării exprimării metaforice și a "limbajului literar" din cunoașterea istorică este, într-un fel
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Convenționalismul și abstracționismul gândirii moderne se află în acest joc clar-obscur între vizual-reprezentare-spus. Limbajul ca diferență a așezat tot felul de convenții între ceea ce se spune și posibilitățile obiective ale exteriorului, ale relațiilor cu lucrurile. Reprezentările, cu toate că sunt parte de imaginar, vizează în mod explicit realul. În Modernitate, realitatea este prelucrată, transformată de reprezentări politice, istorice, științifice, ideologice, faptele și acțiunile umane devenind elemente de transpus în ele, fiind un al doilea în raport cu hegemonia acestora. Atât timp cât oamenii își construiesc o gândire
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
cum o politică se dezvoltă de la o evidență istorică, de la un adevăr al faptelor și evenimentelor, ce sunt toate mistificate lingvistic prin actul de a spune. Iluzia că aici e istoria, dincolo ficțiunea nu reprezintă decât un alt simbol al imaginarului istoriografic (românesc). Realitatea, istoria scrisă și ficțiunea actului de a spune se intercondiționează atunci când ne exprimăm. În epoca contemporană, există foarte "multă istorie" pentru că există foarte multă ficțiune; pentru că omul modern a dezvoltat o dorință inextricabilă de ficțiune. Această dorință
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
nu este ceva dispensabil, lipsit de valoare, ci posibilitatea unor noi adevăruri; posibilitatea cunoașterii unor situații reale. Preocupările dacă o carte de istorie este fictivă sau nu, dacă ceea ce spune este imaginar sau real nu fac obiectul cercetărilor lui Foucault. Imaginarul și ficțiunea nu exclud raporturile de adevăr cu realitatea, la fel cum ideologia nu exclude raporturile de cunoaștere autentică a unor situații. În epoca modernă, de la Cervantes încoace, imaginarul și ficțiunea sunt "motoare" ale realității moderne, inclusiv ale discursului politic
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
spune este imaginar sau real nu fac obiectul cercetărilor lui Foucault. Imaginarul și ficțiunea nu exclud raporturile de adevăr cu realitatea, la fel cum ideologia nu exclude raporturile de cunoaștere autentică a unor situații. În epoca modernă, de la Cervantes încoace, imaginarul și ficțiunea sunt "motoare" ale realității moderne, inclusiv ale discursului politic. De altfel, orice discurs politic nu se poate întemeia decât printr-un raport de imaginare și de ficționalizare pe baza unor nevoi reale, evidente în structura relațiilor sociale. Istoriile
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
posibilitate de cunoaștere este redusă la un sistem de reprezentări cu impact asupra mentalului colectiv în acord sau în dezacord cu o evidență dată. Acuratețea față de real nu are nimic în comun cu exigențele unui limbaj-reprezentare, plăsmuit de moderni. Istoria imaginarului se află în cele două regimuri ale cunoașterii, se află atât în fapte și evenimente, în lumea acțiunii istorice, cât și în discursuri și ficțiuni, iar o distincție categorică aici e realitatea, dincolo e ficțiunea devine absurdă. Antinomia ficțiune-realitate nu
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
este re- și configurat în fapte și idei. Faptele umane și istorice dezvoltă idei, iar aceste idei schimbă acțiunea din viitor. Astfel că "pluralizarea" discursului istoriografic modern și contemporan într-o serie de alte istorii (ale ideilor, ale mentalităților, ale imaginarului, ale artelor, ale științelor și tehnologiilor etc.) este și un efect al doctrinei pozitiviste de secol XIX, iar pe de altă parte, un efect al utilizării cercetării de tip istoric, pe relația T-P, în toate disciplinele socio-umane. Diversele științe
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
la consultație, figurile reprezentative ale unui sat, surprinse în toiul „dezbaterilor de bufet” (La bufet, Primăvara la bufet), perorând în legătură cu efectele radiațiilor de la Cernobâl sau schițând actul de constituire a unui nou partid politic. Decupajul nu este inedit tematic, în imaginarul literar cârciuma fiind locul deplinei convivialități masculine, concurând bucătăria, destinată cu strictețe sporovăielilor femeiești. În alte povestiri sunt parcurse „dosare de caz”: soție și mamă ratată (Vals!), ofițeri de miliție care își tratează cu sadism victimele, niște tineri protestatari din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
zeului hienelor” - imaginea lugubră a speranței eschatologice într-un univers otrăvit și stigmatizat, unde, odată cu cărțile, „bisericile goale” și bibliotecile, metafizica și idealitatea eșuează în abisul fetid al descompunerii și aneantizării. Viziunea cu accente morbide a autorului, născută dintr-un imaginar terorizat de apropierea morții, trece și asupra iubirii, ale cărei gesturi capătă înfățișarea grotescă a dansurilor macabre medievale: „Ultimul drum al tău trece prin nimfe/ scheletice, prin răvășite membre/ de paradis bolnav” (Eros în amurg). Corabia lui Sebastian (1978), volum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
s-a remarcat însă (Mircea Martin), creația lui poetică, chiar și aceea ulterioară acestui studiu, este departe de a ilustra pledoaria teoretică a autorului. B. construiește, în Echinoxul nebunilor și alte povestiri (1967), un univers mitopoetic în care realul și imaginarul, obiectele concrete și fantasmele reveriei se împletesc într-o scriitură de mare densitate stilistică. Înscrise de cei mai mulți exegeți în cadrul literaturii fantastice, prozele baconskyene posedă, dincolo de desfășurarea narativă ce justifică încadrarea tipologică menționată, un accentuat caracter parabolic; personajele, întotdeauna nenumite (cu excepția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
trăirile și percepțiile „personajelor” sunt abulice, situate la granița dintre vis și realitate, apropiind astfel scrisul lui B. de suprarealism - filon literar care, abandonat în mod public după eșecul publicării primului său volum în 1948, n-a încetat să bântuie imaginarul scriitorului. „Întâmplările” narate poartă și ele pecetea metamorfozelor ciudate și miraculoase ale visului: în Farul, paznicul, împreună cu povestitorul, descoperă, ca urmare a ravagiilor unui incendiu, o casă ascunsă pe o insulă din mijlocul bălților Deltei, în interiorul căreia zac cadavrele a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
evident unificat, în ciuda unor diferențieri interne” (p. 10). Față de YHWH, ’elohm (autorul îl ortografiază cu litera mică) reprezintă totdeauna un predicat. Aparține sferei umane, e ambiguu întrucât desemnează și dumnezeirea unică și pe zeii păgânilor, e plin de tot imaginarul religios al omului și are nevoie să fie purificat de toate percepțiile nepotrivite și să fie pus în legătură cu subiectul YHWH spre a-și dobândi întregul sens de care e capabil. Numai YHWH poate face aceasta și autorul vede aici o
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
timp revolut adevărat, nici Într-un timp Îndepărtat, neclar, dar sigur - dimpotrivă, ele provin dintr-un „non-timp”, dintr-o epocă care nu există decât În fabulațiile, bazate pe zvonuri confuze și eronate, ale oamenilor obișnuiți sau În istorisirile plăsmuite de imaginarul poeților. Sau, În formularea plastică a lui Marcel Detienne, „ceea ce nu mai este credibil devine cu totul de necrezut când poeții Își Încep cântul” (1997a, p. 116; vezi și R. Alleau, 1977, p. 51; B. Lincoln, 1999, p. 10; P.
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
1991, p. 193 etc. Alți cercetători au Încercat să alcătuiască liste mai detaliate ale caracteristicilor mitului. C. Riviere (1997, pp. 53-55) identifică opt caracteristici: povestirea imaginară, apartenența la o lume simbolică, polisemia, caracterul atemporal, dimensiunea afectivă, orientarea către acțiune, raționalitatea imaginarului, caracterul inițiatic. W. Doty (1986, pp. 11-29) stabilește zece note definitorii: integrarea Într-o rețea de mituri, importanța culturală, caracterul imaginar, dimensiunea narativă, conținutul metaforic și simbolic, imageria grafică, participarea emoțională a publicului, referirea la evenimente primordiale, aspectul de lume
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
violenței magice, considerată periculoasă pentru binele comun și consacrarea noului echilibru social. Escaladarea acuzațiilor de vrăjitorie și utilizarea pedepselor capitale pentru rezolvarea crizei reprezintă un fenomen specific Europei postmedievale și relației dintre autoritățile ecleziastice și grupurile acuzate de vrăjitorie, dintre imaginarul colectiv modelat de aceste procese interminabile și vechile concepții medievale populare, acum deformate și demonizate. Cazul de mai sus nu trebuie Însă generalizat sub forma ideii că În societățile simple acuzațiile de vrăjitorie nu pot conduce la fenomene violente: textele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ele au fost considerate sursă evenimentului nedorit („magia pare a fi o uriașă variațiune pe tema principiului cauzalității” - M. Mauss, H. Hubert, 1996, p. 89). De asemenea, așa cum subliniază A. Saunders, statutul lor social este asociat altor elemente controversate din imaginarul epocii: Ocupația de moașă era ambiguă. Moașele aduceau uneori pe lume copii care mureau la naștere și se credea că ele ar putea fi vrăjitoare care, În mod deliberat, omoară copiii pentru ospețe canibalistice sau pentru a le folosi rămășițele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
față nereușitelor sau suferințelor cauzate de un statut social inferior), fie de viața personală (fantasme sexuale). A doua parte a secolului XX a cunoscut o efervescență a vrăjitoriei În societatea occidentală. Pe un plan mai general, este vorba despre reactivarea imaginarului social al vrăjitoriei: În literatură (de la D.H. Lawrence la J.R.R. Tolkein, de la Thomas Mann la Gabriel García Márquez), În filme (fenomenul Harry Potter este doar expresia cea mai vizibilă a unui torent de filme, seriale de aventuri, soap opera, filme
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
atât rolul de a modifica natura, cât și de a exprima și a comunica anumite aspirații individuale sau de grup: ca și riturile care instituie intervale liminale de negare a ordinii sociale consacrate, actele magice instituie, În practică sau În imaginar, logici sociale alternative, oferind soluții de negare, refuz și, mai ales, schimbare a practicilor și ierarhiilor sociale existente: Acest proces este unul care nu se subordonează niciunui sistem rațional și niciunor reguli: mai degrabă el devine un proces În momentul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
o victimă non-umană și care Înlocuiește actul sălbatic al vânării cu un act controlat simbolic. La rândul său, mitul, concretizat Întâi În forma rugăciunilor cu scop magic, punea În povestire evenimentele legate de vânătoare și de omorâre și muta În imaginar agresivitatea biologică. Ritul și mitul sunt deci sisteme complementare, care, prin mijloace diferite, Îndeplinesc aceeași funcție - cea de a deplasa simbolic agresivitatea naturală: Riturile sunt modele de comportament redirecționate, al căror referent este unul deplasat. ș...ț În vânătoare și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]