8,741 matches
-
tuturor nechemaților care prin promisiuni demagogice și corupțiuni cu bani străini rătăcesc masele credule cu cari n-au nici o legătură sufletească". Măi să fie, masele credule! Bani străini! Parcă cu bani românești n-ai putea duce de nas și niște inși chiar mai puțin purtați la biserică! Și cine, mă rog, va stabili dacă unul sau altul e chemat sau nechemat în viața publică? Maiorul Stavri? Colonelul Stoicescu? Stînd așa, în odăile dinspre grădină ale Vilei Katerina, vor citi listele funcționarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu fața în jos, "ați discutat cu fiecare în parte, domnule colonel?". Se gîndise că nu-și vor da seama de capcană. Dacă obținuseră fiecare semnătură în parte atunci toată afacerea nu prea avea mare valoare, cînd e vorba de inși militari ori măcar supuși regulilor militare, cum era și el, o semnătură individuală era cel mult o încălcare ele regulament, dar nu însemna nimic, n-avea forță, n-avea semnificație. În armată, cu armata, se lucrează en-gros. Degeaba spui că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
consemnată la recensământ, dar, altfel, nu prezintă nici un interes." Radul Popianu asculta cu atenție căutînd să înțeleagă cît se poate de bine ceea ce expunea colonelul Stoicescu. La prima impresie totul părea lipsit de sens. Un fel de aiureală a unui ins lipsit cu totul de simțul realității. În mintea lui se coceau tot felul de proiecte, planuri pe care le socotea cu mult mai importante și mai ales mai adevărate decît lumea înconjurătoare și de aceea aceasta lume trebuia să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
schepsis. A ridicat din sprîncene cumva nedumerit, mai mult pentru a cîștiga timp, maiorul Stavri, care purta și el cămașa neagră cu umeri căzuți și mîneci bufante, zîmbi-rînji, arătîndu-și dinții negri-galbeni, totuși îi avea pe toți, ceva rar la un ins atît de rotunjor, "da, domnule Popianu, avem destulă energie pentru a instaura și nu pentru a tulbura ordinea publică, acesta este sensul corect al acțiunilor noastre!" În clipa aceea a simțit că îngheață. Cu toate că era cald, soarele abia apusese și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Bîlbîie era singurul client. Făcu cîțiva pași neauziți, tuși, apucă speteaza scaunului destul de hotărît și asta îl făcu pe Bîlbîie să se oprească din lucrarea lui și să-l privească chiondorîș, pe sub sprîncene. Avea și de ce, lăptăria era goală și insul își caută loc la masa lui! Aproape că s-a înecat. În colțul buzelor i-a rămas un firișor de aluat care atîrna caraghios, fluturînd o dată cu respirația greoaie a lui Bîlbîie. S-a ridicat cu un gest stîngaci, gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
erau fragmentare pentru că ei, cei din Capitală, nu cunoșteau în întregime planul după care acționau sau urmau să acționeze. O gîndire foarte cazonă, mai de cazarmă decît a acelora care se aflau în acele zile în oștire. Era gîndirea unor inși care aveau nostalgia cazărmii, care după o viață trăită-irosită constată că momentul minunat, momentul adevărat, paradisiac, momentul care le-a plăcut cel mai mult și căruia ei se potrivesc cel mai bine era acela cînd nu au fost nevoiți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
devine de fapt un ordin pe care l-ai primit. Această tînjire, această nostalgie, dorul cumplit după lumea asupra căreia stăpînește soluția universală, panaceul tuturor îndoielilor, grijilor, cumpenelor care îl fac pe om să fie nefericit îi împinsese pe acei inși să alcătuiască și să pună în funcțiune acest mecanism care învia și murea la comanda lor, complotul Vulturului Alb. Mihai Mihail înțelegea foarte bine că nu erau decît niște caraghioși, dar tot atît de bine știa că îndeobște caraghioșii pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și chemă prin ofițerul de serviciu pe domnul Stan. Acesta încă nu avea telefon și probabil multă vreme nici nu va fi cazul. Îl tolerase în Serviciu din cauza unchiului său care era director general, nu-l deranja, era chiar un ins conștiincios, prea conștiincios, însă simțea organic, fizic aproape, că George Stan era un corp străin în Serviciu. Cîteodată îl irita chiar prezența lui, mai ales cînd observa prin stofa hainei conturul pistolului cu care umbla veșnic. Se spunea despre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
habar nu are pe ce calcă. Fericiți cei neștiutori..." * Basarab Cantacuzino aștepta de mai bine de două luni telefonul acesta. Încă de cînd îl văzuse pe Șerban Pangratty apărînd la recepția dată în onoarea lui Italo Balbo însoțit de un ins boțit, șters, oricum, nu un obișnuit al saloanelor, un clopoțel de argint a clinchenit în complicatul său aparat de evaluare a situației. Din lene ori din șiretenie, nu se prea străduia să le despartă, cu vremea observase că lenea ajută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pol omului, gest care l-a făcut să se simtă mărinimos și bun, în stare să suporte și senilitatea galopantă a gazdei. Același sentiment îl avea față de Pangratty, de Nicu Sturdza, de Rosetti Tețcanul, ar mai număra doar vreo doi inși, doar atît, erau niște dropii care nu aveau unde fugi de maiestatea proprie. De aceea, deși l-ar fi pus la zid pe Pangratty pentru tîmpeniile lui legate de socialism și sindicaliști, nu putea trece peste sentimentul singurătății lor în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
lume. Pangratty se vîrîse în politică, ca un nătărău și de aceea nu-l putea înghiți; prinții nu fac politică, ei sînt chemați să o îndrume, să o arbitreze, politică fac papugiii, avocații și comersanții, Brătienii, Tătărăscu, Mihalache, Maniu, Vaida, inși care se înghesuie la plăcintă. Un Cantacuzino îngăduie plăcinta, îngăduie să fie înghesuială sau nu. De aceea luase asupra lui o imensă povară de a face curățenie, de a face ordine, de a veghea la disciplină și pace în țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
adresau lui Basarab Cantacuzino ca unui adevărat inspirator, sfătuitor și organizator de căpetenie. Spre deosebire de agitația și mascaradele tinerilor, uniforme de bîlci, întruniri la berărie, joaca de-a hoții și vardiștii în parcul de la Șosea, colonelul Stoicescu și adjunctul său, un ins sinistru, se pare Artur Stavri, se dovediseră oameni de acțiune, dornici să pună în practică repede și eficient, convingător chiar, partea lor de plan. Din documentația oferită de Bîlbîie, găsise o sursă extraordinară, provenită chiar din cătunul, așezarea aia de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
orice partener de discuție. Un astfel de paradox te făcea să-ți pierzi controlul asupra discuției, să începi să aluneci într-o băltoacă, e drept, destul de plăcută dacă apuci să te bălăcești în ea, de lucruri "văzute altfel". Pe un ins cu un temperament lenevos cum era Cantaeuzino chestia asta trebuiți să-l dea gata. Prințul nici măcar n-a clipit. Ori nu pricepuse ee-i spusese, ori n-auzise nimic. A tușit cu un aer de stinghereală. "Așa se face că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
facem valuri și să intre apa în lotcă? Bănuiesc, după cît îmi dau seama, că n-ai stat degeaba, ai reușit să te strecori înăuntrul oamenilor de bine și numai iminența reușitei lor te-a adus la mine. Ești un ins prevăzător, directore. Deci, cum s-ar spune, știi. Era și de mirare să nu știi. Marele Mihail trebuie să știe și toaca în cer, altfel n-ar mai fi ceea ce este. Te punea pe gînduri un singur lucru dacă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prințul s-a lăsat ostenit în fotoliul din piele, o vechitură, pe care îl oferea numai doamnelor, cînd se întîmpla vreuna în cabinetul său. Bărbații, oricine ar fi fost, rămîneau în picioare, nu era prea greu, la el veneau doar inși în poziții subalterne, la cei aflați în ierarhie mai sus Mihail mergea singur, era mai sănătos, mai folositor și pentru el și pentru Serviciu. Nu era bine ca șefii să-ți cotrobăie cu privirea prin ogradă. "Înțeleg, prințe, că dețineți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și de moartea sa, nu mai este în stare să conducă Serviciul așa cum a fost el conceput. Iar dacă nu va părăsi la timp Serviciul, atunci Serviciul însuși se va transforma, va deveni altceva, o instituție oarecare în mîna unor inși oarecare. Știa că mulți erau aceia care voiau să-i distrugă opera vieții sale, care urau Serviciul pentru că era o dovadă a faptului că perfecțiunea există, care îl urau pe el pentru că a reușit să facă în viață ceva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Pangratty i-a spus aproape nepăsător: "Leonard Bîlbîie a murit, domnule Mihail, pentru că nu a fost cel mai potrivit om în afacerea asta cu Vulturul Alb. Vreau să spun că a fost omorît din prostie. Aproape dintr-o eroare a inșilor ăștia cam zănateci, aproape o eroare am spus, dar nu pe de-a-ntregul din greșeală. A fost, ca să zic așa, și o marjă de necesitate care i-a împins. Poate le-a fost frică, poate s-au gîndit că niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îl făcuse Mihai Mihail, Șerban Pangratty continuă istorisirea evenimentelor. Nu fusese chiar foarte sincer atunci cînd declarase că a amînat cumva povestea din motive emoționale. Emoționat n-a fost niciodată, nici cînd Bîlbîie l-a adus pe Radul Popianu, un ins aproape sfîrșit, dacă nu alcoolic, atunci măcinat cu totul de meschinăria vieții de provincie, în care se afundase cu plăcerea porcului ajuns în noroi, nu s-a emoționat cînd adjutantul, intrînd în casă și văzîndu-l după atîția ani, l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
acțiunii, nu niște terchea-berchea, oameni care să nu facă nimic concret, dar care să accepte ca numele lor la momentul potrivit să fie făcut public. Lumea se lăsa ușor convinsă că un lucru e bun atunci cînd la el participă inși despre care ea are o părere bună sau măcar au auzit că există. Asta le ia tuturor o povară de pe umeri, aceea de a fi obligați să-și dea cu părerea. Bîlbîie mi-a explicat că îi va fi imposibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să ajungă. Fascia ofițerilor de la Arsenal și Pirotehnie era ca o broască retezată, excelență, pentru a zvîcni avea nevoie de un impuls electric, un impuls ca să se miște, dar fără să-și dea seama de ce și încotro se zbate. Niște inși care vreau cu orice preț să se agite, să-și descarce mușchii, nimic altceva. Ăștia au mușchi și pe creier, prințe!" Și rîse de unul singur, hîrîit, un rîs care te poate speria dacă nu te-ai afla în fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
niște copii, nu, un copil care călărește o coadă de mătură crede absolut că este un călăreț adevărat, că stă într-o șa adevărată și dacă și-ar pune mintea cineva i-ar descoperi atunci bătături pe poponeață. Diferența dintre inșii ăștia și copii este că, în vreme ce copiii au mai multe disponibilități, pot să fie în clipa următoare Scufița Roșie ori chiar un automobil care scrîșnește din frîne, indivizii din Vulturul Alb au o fixație, să silească lumea întreagă în recunoașterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai cenușiu decît era, decît începuse să fie în ultima vreme. "Scuzați-mă, prințe, scuzați-mă! Desigur că mă interesează. De aceea și stăm de vorbă. Ar fi ceva îngrozitor, pentru noi toți să ne dăm legați în mîinile unui ins care nu are nici un principiu moral. Poate are, cu siguranță are principii după care se conduce, dar este evident că nu fac parte din categoria moralei." Pangratty se arătă convins de seriozitatea și îngrijorarea directorului. Știa și el că toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
avut toți ambiția să-și dea copiii aici și nu în altă parte: păreau nu trei sute, ci parcă o mie. Programul din ziua aceea, după cum citirăm pe un afiș, era apelul și vizita medicală. Nu trecu mult și ieși un ins care ceru foarte autoritar să se facă liniște, după care începu să ne citească numele după o listă. Erau într-adevăr foarte mulți, nu se mai tenninau. Cât timp să fi trecut? O jumătate de ceas? Cutărescu Ilie, prezent, Panțirescu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și nu Tudor, când deodată peste curtea mărginită de ziduri înalte cu ferestre mari și cu copaci bătrâni cu frunza de un verde bogat și negru, se lăsă liniștea. Se strigase un nume și nu răspundea nimeni. În clipa următoare insul care citea de pe listă repetă, ridicând vocea, un nume care nu-mi spunea nimic. Tăcerea reveni în timp ce mă miram de ce-o fi lipsind cel strigat. O fi renunțat de bunăvoie sau n-or mai fi putut ai lui să
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
anumită distanță. N-am putut citi de la distanța vrută de el și atunci mă apucă de ceafă, spunîndu-mi să nu mă aplec. Cum puteam să nu mă aplec, dacă nu vedeam bine!? Revenind după câteva ceasuri în aceeași curte, același ins care ne făcuse apelul citi apoi o listă cu nouăsprezece candidați respinși la vizita medicală. Mă aflam printre ei. De astă dată îmi auzii clar numele. - Cum? De ce? făcu tata întrerupîndu-l. Ce-a avut copilul meu? - Copilul dumitale, zise insul
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]