8,306 matches
-
unor biografii încă nedescifrate. Contribuții originale la biografia poetului Mihai Eminescu, dovedindu-se un redutabil eminescolog. Îngrijitor de volume. Premiul Eminescula festivalul M. Eminescu, Drobeta Turnu Severin, 1998; Premiul pentru publicistică, 1997, la zilele presei bănățene; Volume: Răboj (poezii, 1976); Mândră floare-i norocu; Doine și cântece. Antologie, prefață și bibliografie de I.F. (1985); Și pietrele curg (legende și povestiri, 1985); Moara din Costișa (Stanțe, 1996, ed.II); Asupra cuvântului "noroc" (Studiu de stilistică, 1998), Înspre ale Eminescu (Culegere de articole
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
cai. De multe ori, l-am observat desenând pe furiș faimoșii cai (probabil asemănători celor de acasă). De atunci, cred, c-a menținut această pasiune în timp, care a culminat cu realizarea filmului documentar "Vin caii să ne mângâie". Sunt mândră de el, nu numai c-a fost dascăl, ci și ca sătean, că nu a dat uitării locul natal și în curând ne va bucura cu o nouă și valoroasă lucrare "Monografia satului Costișa". Leșanu Petru-Paul (23.V.1964), Costișa
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
-o în anul 1950. După terminarea școlii, am lucrat o perioadă la Brăila, în anul 1951, m-am căsătorit, am devenit tată a doi băieți, care au crescut alături de mine și soția mea și de care am fost și sunt mândru. Cu excepția tatălui meu care s-a prăpădit printre străini, mama și restul fraților care în 1944 au rămas în comuna natală, au supraviețuit și foametei și tuturor persecuțiilor la care au fost supuși timp îndelungat. După 18 ani, în anul
POVESTEA UNUI REFUGIAT DIN BASARABIA. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Dimitrii Coliban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1677]
-
sau iuți, tempura cât și vasul pentru supa pe care o preparam pe loc, din legume și carne proaspătă, la o lampă specială. Am savurat cu plăcere tot ceea ce mi s-a oferit, spre mulțumirea lui Shinya. Un japonez este mândru când îi apreciezi mâncarea tradițională și consumi tot ceea ce ți se oferă. În timpul petrecut aici, am căutat a ne bucura de tot ceea ce ne va oferi Nikko mai special. Altarele și templele vizitate sunt locuri sacre renumite în capodoperele lor
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
Dragoș și Alexandru, un grup „forte”... deoarece suntem patru personalități diferite. Cristi e un „rac” tandru, sensibil, dar pătimaș. Este ceea ce se numește „latin lover’’. Din când în când îl mai numesc “filosoful” familiei. Dragoș este un „scorpion” elegant, radical, mândru și senzual. Dragoș e atras de mister, îi place să pătrundă în esența lucrurilor, despicând firul în 99. Despicarea firului în patru e prea puțin pentru el. Este „expert” în decriptarea simbolurilor, gesturilor necontrolate și a privirii omului, decriptarea limbajului
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
o bază militară americană, el născându-se în acea bază unde a copilărit alături de copiii americani, albi și negri. Shinya e un spirit deschis cu o energie inepuizabilă, trăgându-se dintr-o veche familie de samurai, familie de care este mândru. Constanța Duminică, 17. 08. 2008 Este ceasul dimineții când încă n-a răsărit soarele. M-am trezit odihnită și îmi beau cafeaua după ritualul din fiecare zi... În timp ce savurez cafeaua alături de Mariana, revizuiesc lista cu lucrurile ce trebuiau puse în
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
la Kamogawa Grand Hotel. Aici, eram așteptați de o parte din personalul hotelului care a descărcat și a preluat bagajele. Ele sunt duse în cameră, fără ca personalul să aștepte bacșiș. În Japonia nu există această practică. Japonezii sunt corecți și mândri, bacșișul este considerat o jignire. După cum am mai scris, hotelul este așezat pe țărmul Oceanului Pacific. Seara și dimineața devreme... ascultăm cântecul valurilor care este deosebit de cel al Mării Negre. Cântecul oceanului are vibrații înalte și sunete melodioase. Este o muzică plină
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
n-ați avea arme care să vă aducă gloria, n-ați avea armuri care să vă apere și n-ați avea straie de mătase. Ei Împletesc platoșe și țes stofă fină, ei aduc din țări Îndepărtate pietre prețioase și armăsari mândri, piei și sare! Ce-ar fi viața noastră fără toate acestea? și care le e plata? Nimic altceva decât lovituri, umilințe și dispreț. și, ca să știți o dată pentru totdeauna: n-am să Îngădui asemenea josnicii În orașul meu! Nimeni să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
că fiecare ființă a fost creată de Dumnezeu și că nimeni nu poate trăi fără semenii lui! La aceste cuvinte, curtenii se Înfiorară. Niciodată nu vorbise tânărul prinț atât de mult, niciodată nu auziseră așa ceva ei, ministerialii și cavalerii cei mândri. În sală se lăsase o liniște deplină. — Viitorul nostru și al copiilor noștri depinde de bunăstarea tuturor locuitorilor acestui oraș, fie ei nobili, negustori sau țărani. Vom fi puternici dacă ogoarele noastre vor Înflori, dacă viile noastre vor da o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
o eretică, pe care azi, mâine o vor arde pe rug. Pe de altă parte, firea deschisă a fetei o cuceri și, deși o certa În gura mare pentru toate păcatele nemaiauzite, bătrâna doamnă o privea pe ascuns cu duioșie, mândră de frumusețea și de firea dominatoare a protejatei sale. „Ce vrei?“ Își spunea ea. „Are caracterul tatălui ei. De la un sânge atât de ilustru și de cutezător, nu poți să aștepți altceva. Păcat numai că nu-i băiat. Ce tânăr
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fost nădejdea că Bodo va Încerca s-o salveze, s-ar fi strecurat prin fereastra Îngustă și-ar fi sărit În prăpastie. Spre seară, puterile o părăsiseră. Pe obrajii ei palizi se rostogoleau lacrimi de disperare. Adelheid cea atât de mândră și curajoasă odinioară era acum o mică pasăre cu aripile frânte și uitată de toți. Disperată, se trânti pe pat și hotărî să nu se mai ridice, să moară de foame și de istovire, pentru a sfârși odată cu spaimele și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
putut scăpa pe domnul Bodo, care e un cavaler cum puțini sunt și mă doare inima că slăbiciunea și nepriceperea mea n-au ajutat mai mult. Sentimentele de recunoștință și prietenie pe care mi le arăți mă onorează și sunt mândru de ele. Asta e cea mai mare răsplată! Un zgomot surd, aidoma unei păduri pe timp de furtună, Îi tăie vorba. Starețul se apropie neliniștit de fereastră, privind prin geamul Îngust. Curtea, galeriile, ferestrele mânăstirii erau pline de călugări care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe care i-l dăduse Fulko Încă din timpul conviețuirii lor, ca s-o apere și s-o ocrotească În toate Împrejurările. Era udă și Înghețată, stropită de noroi, cu pelerina sfâșiată și ochii Înlăcrimați. Dar rămăsese tot frumoasă și mândră ca o regină. — Salvați-mi pruncul, monseniore, l-a implorat ea pe arhiepiscop. Eu sunt blestemată și-mi voi răbda soarta fără să mă plâng. Dar această ființă nevinovată pe care o port În pântece și care are sânge regal
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ascuns calul și m-am Întors pe ocolite. M-am cățărat pe furiș Într-un pătul bine ascuns pe care-l știu numai eu și nimeni În afară de mine nu-l poate dibui. Acolo pândesc eu vânatul, mărite domn, spuse el mândru. Eu sunt pădurarul cavalerului Neidhard din Molsheim, de ani de zile Îl slujesc cu credință. Mi-a fost totdeauna un stăpân drept și Îndurător și n-am pricini să mă plâng de el. De aceea Îmi vine greu să cred
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
lui, cel pe care-l lua În hrubele casei, arătând-i lăzile cu aur și Învățându-l tainele meseriei... Era urmașul care mai târziu avea să-l moștenească, În care avea o adâncă Încredere și de a cărui destoinicie era mândru. Dar, În același timp, după ce află cine era, Începu să-l privească cu o anume sfială. În vinele acestuia curgea sânge albastru, care l-ar fi Îndreptățit să urce Într-o bună zi pe tronul francilor. și bancherul avea mult
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe tovarășii săi de drum să rămână pe loc și ceru o călăuză care să-i arate drumul spre Freiburg. — E de oțel tânărul nostru domn, spuse Josua plin de admirație. Nimic nu-l poate opri. Tatăl său poate fi mândru de el, suspină el. Soția lui nu-i dăruise nici un urmaș și el se Întreba deseori la ce slujeau lăzile cu scuzi de argint din mândrul său palazzo de lângă Marele Canal. Îndoliat, părintele Bernhard era descumpănit de Întâmplă rile ultimelor
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
spuse Josua plin de admirație. Nimic nu-l poate opri. Tatăl său poate fi mândru de el, suspină el. Soția lui nu-i dăruise nici un urmaș și el se Întreba deseori la ce slujeau lăzile cu scuzi de argint din mândrul său palazzo de lângă Marele Canal. Îndoliat, părintele Bernhard era descumpănit de Întâmplă rile ultimelor zile, totuși Îl primi de Îndată pe tânărul ve ne țian. Considera că e de datoria lui să-i Întâmpine pe numeroșii oaspeți care soseau Întruna
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
preferatul meu (vreo 50-60 km dus întors). Treceam podul, după vreo 10 kilometri ajungeam la confluența Siretului cu Moldova (ascunsă de perdele de copaci), pe drum drept. După podul peste Siretul îmbogățit cu apa Moldovei, începeam urcușul în șea gâfâind, mândru nevoie mare când depășeam localnicii care, probabil istoviți de muncile la câmp, sau de cine știe ce griji, mergeau pe lângă biciclete. Urcam un deal, apoi îl coboram, recuperând timpul pierdut la urcat, odihnindu-mi picioarele. Plecasem de acasă fără intenția de a
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
ne facă de mâncare, să ne spele, să ne îngrijească. Eram șase copii, șase copii care o așteptau pe mama lor, seară de seară, să se întoarcă acasă cu sufertașul de mâncare și pâinea, pe care le aducea bucuroasă și mândră ca pe două trofee câștigate într-o competiție internațională și pe care le oferea din toată inima, zi de zi, copiilor ei, pe care-i iubea nespus de mult. Dumnezeu s-o ierte pe mama acolo unde este și să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
făcea automat următoarea precizare: Vezi, mă, că are pată la plămâni. Desigur să eram cu totul neștiutor în ceea ce privește diagnosticul de mai sus, dar simplul fapt că se vorbea despre mine ca despre o persoană importantă mă făcea să fiu tare mândru de mine, ca și cum aș fi fost proprietarul minelor de la Roșia-Montană, înainte de începerea exploatării aurifere de către strămoșii noștri daco-romani. Într-una din zilele mele de convalescență, când starea sănătății îmi revenise aproape la normal, Silvia a întrebat-o pe mama: Mama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
au intuit fără dificultate cine este "infractorul". Totuși, nu aveau dovezi, așa că mama a trecut pe post de Hercule Poirot și m-a ținut sub observație. "Flagrantul" n-a durat mult. Aveam o pălăriuță verde, frumoasă, de care eram tare mândru. Convins că totul e-n regulă, am acționat ca de obicei: am pus în pălăriuță vreo zece-douăsprezece bucățele de zahăr, apoi m-am aplecat și am introdus cu grijă capul în ea. Dar acum avea o poziție nefirească: stătea țuguiată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
stăpânii mei sunt, în fond, oameni de treabă, au și ei ciudățeniile lor. Și le-a trecut cu vederea această scăpare, i-a iertat. Ca un militar destoinic, își îndeplinea, cu aceeași scrupulozitate, misia nobilă și dificilă de care era mândru, nădăjduind în zile mai bune. Și așa a mai trecut o bucată de vreme. Dar, spre stupoarea lui, lucrurile nu se îndreptau: dimpotrivă. Trebuie să precizăm că elementele de veselă ale lui Haiduc erau reduse numeric, ele constituindu-se din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
curată și strălucitoare îl abandonase de multă vreme. Haina lui exterioară era formată din smocuri răvășite de păr, în care se vedea ca un arhipelag pielea lui văduvită de materia piloasă, pe suprafața căreia puricii dansau țonțoroiul. Coada lui, altădată mândră și bățoasă, devenise un fel de cârjă, un punct de sprijin suplinind, parcă, absența celui de-al patrulea picior. Ieșea tot mai rar și mai anevoios de sub prispă. Iar noaptea, de pe dealul livezii din vârful căruia își cânta iubirea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Timpul, această categorie filozofică, l-a terorizat pe om din momentul în care a luat cunoștință de sine ca ființă umană. Nu "spațiul" l-a înspăimântat, ci "Timpul" care pune punct existenței noastre terestre. Cu toate acestea, "Omul", " Omul ce mândru sună acest cuvânt!" (M. Gorki) prin gândirea și capacitatea sa creatoare, a reușit să diminueze din aroganța și fanfaronada marelui "Terorist", înălțând nemuritoarele piramide. Adversarul a fost trimis la podea și numărat. De atunci, de cinci mii de ani și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cu experiență, în ciuda vârstei sale fragede. Se pare, însă, că școala nu l-a atras în mod deosebit, iar învățătura nu constituia punctul său forte. Într-o zi, mergeam la școală, ca de obicei. Frecventam clasa I și eram tare mândru de ghiozdanul meu de carton având culoarea castanelor coapte. Mircea era la gimnaziu, într-a cincea. În drumul nostru spre școală, trebuia să trecem peste un pod construit deasupra unei albii secate. Deodată, mă întrebă: Titi, n-ai vrea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]