9,277 matches
-
a părut că aud în imediata apropiere. Am încercat să deschid ochii, însă somnul mă atrăgea înspre încremenirea amorțelii, invincibil... am încercat din nou să deschid ochii, însă parcă nici n-aș fi vrut de fapt să revin la lupta nesfârșită de a fi treaz. Inerția lipsei de efort mi se părea mai bună în acel moment. Deschide ochii, a repetat mai clar vocea care venea de undeva de lângă mine. A cui voce ești tu? am întrebat mormăind. A ta proprie
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
că iubirea era prezentă, păstrând lumina soarelui interior intensă și vie... Flacăra inconstantă La vremea când am ajuns iar dincolo de orizontul arcuit deasupra norilor pufoși, m-am pomenit zburând spre valurile depărtării, alături de fluviul sclipitor... maluri și vârfuri de stânci nesfârșite se amestecau în fața mea ca într-un vârtej infinit de galaxii, sori și ramuri de drumuri... pe o stâncă a unui munte am zărit un felinar prăfuit care aștepta răsăritul. Încotro zbori? a strigat spre mine flacăra de dincolo de sticlă
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
e doar o iluzie a acestei lumi amestecate, o condiție a descoperirii vieții universului și a aflării adevărului. Nu poți înțelege lumina infinită dacă nu înveți s-o separi de întuneric. Iar flacăra ta se poate intensifica și poate deveni nesfârșită dacă o aprinzi de la făclia libertății, de la sursa izvorului, de la fluviul universal al luminii... Unde-i libertatea asta despre care vorbești și cum să găsesc fluviul luminii? Și tu de unde știi lucrurile astea? Am ridicat din umeri. Am aflat și
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
auzit-o spunând, fără să mai întrezăresc unde era, pentru că acum nu se mai deosebea de lumina universală. Mi-am continuat zborul spre orizontul izvorului, lăsând speranța să strălucească în soare... Etajul senin Etajul senin este asemenea cerului limpede și nesfârșit... ajungi acolo dacă închizi ochii în exterior și deschizi ochii în interiorul minții. Însă până să ajungi acolo, ai de întâmpinat filtrul înghețat. Acest filtru este asemenea unei pâlnii, un vârtej care înghite orice și pare o prăpastie fără capăt... Am
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
atunci și posibilitatea ca noi să existăm într-un număr infinit de reflectări ale unui gând asemănător este destul de probabilă. Am tăcut un timp, privind la peisajul interminabil de uși transparente și nori albi care apăreau și dispăreau prin seninul nesfârșit. Era liniște și pace la acel etaj senin... Ce importanță ar fi avut dacă eram doi sau un număr infinit? Ușile invizibile apăreau și dispăreau în seninul albastru al adevărului din acel moment... unicul adevăr valabil, etajul. Și mai departe
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
sine... atunci când vei găsi infinitul perfect, medalia asta nici nu va mai avea importanță. Dar poate nu voi ajunge niciodată la infinitul acela... Asta depinde de tine... Și Libertatea a dispărut de-a binelea în spatele perdelei. Am privit spre oceanul nesfârșit și am pus jumătatea de medalie în buzunar. Apoi am pășit prin cadrul ferestrei, care era o altă ușă ireală a labirintului... Am sărit pe nisipul plajei și un val a ajuns la picioarele mele. Viitorul întreg Mergând pe plaja
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
fi preferat să ia alte nuanțe, înnoindu-se mereu, de la un moment la altul... arborele infinit devenise asemenea unui râu, un fluviu imens colorat în milioane de raze diverse, ce alergau spre înălțimi, împletindu-se și rotindu-se prin universul nesfârșit și neștiut... iar fluviul acesta era de fapt roata invizibilă a vieții, întregul cerc al arcului curcubeului, definiția transparentă a luminii... se auzea încă râsetul vesel al culorilor, glasul lor vioi și am zburat și eu spre ele, într o
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
o fereastră care ne arată lumina arborelui infinit și fără de care nu ne identificăm nici noi... dar în prezența căruia devenim întregi și fericiți, încât nu ne mai trebuie nimic altceva... iubirea este ca apariția luminii amplificate și reflectate la nesfârșit ca într-o oglindă a universului, un soare care este absolut și infinit... Iubirea ne este mai necesară ca orice pentru a ne apropia de perfecțiunea luminii. Iubirea ne ajută să evoluăm, să fim în stare de a deveni mai
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
este o noțiune pozitivă de înaintare, de mișcare, de direcție... se identifică și se exprimă prin orice înseamnă posibilitate și se aseamănă cu infinitul prin calitatea sa de continuitate absolută... este viața însăși, întinderea oceanelor, orizontul mereu dincolo de închipuire, cerul nesfârșit, ideea de a avea posibilitatea să avansezi, să devii, să exiști mai mult, să te îndrepți spre ceva... acum și mereu dincolo de acum... libertatea este un drum nesfârșit, o deschidere nelimitată a posibilului și se opune limitelor, obstacolelor, îngrădirilor, finitudinii
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
continuitate absolută... este viața însăși, întinderea oceanelor, orizontul mereu dincolo de închipuire, cerul nesfârșit, ideea de a avea posibilitatea să avansezi, să devii, să exiști mai mult, să te îndrepți spre ceva... acum și mereu dincolo de acum... libertatea este un drum nesfârșit, o deschidere nelimitată a posibilului și se opune limitelor, obstacolelor, îngrădirilor, finitudinii... se opune și negativului prin definiție, pentru că negativul înseamnă o opoziție față de viață, o îngrădire a existenței, o anihilare a luminii, o anulare a ceea ce este, deci nu
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
se cățără, urcând pe lungile scări de lemn, până în turnul pătrat ce domina partea de apus. Dincolo de șanțul de apărare curgeau, puternice și calme, apele de culoarea fierului ale unui fluviu foarte lat. Pe celălalt mal, departe, se întindeau păduri nesfârșite. „O viziune imperială“, spusese tatăl său. Tatăl său era tânărul, dar temutul dux Germanicus și comanda cel mai puternic grup de soldați care, din Britannia până la Euphrates, supravegheau granițele imperiului, o adevărată mașină de cuceriri în care erau grupate opt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
soare. Se vedea și îndepărtata Augusta Treverorum, capitala Galliei Belgica, orașul întemeiat de Roma, care, secole de-a rândul, avea să se numească Treviri. Dar poate că acele nedefinite fire de fum nu erau orașul; cât vedeai cu ochii, din nesfârșita izolare a castrului, era o mansio, o tabără temporară de-a lungul interminabilului drum militar. Iar la miazănoapte, dincolo de fluviu, nu se aflau decât păduri întinse. — Privește, îi spuse bătrânul decurio, subofițerul care cu greu se ținea după el, îndeplinind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
asta. Băiatul îl întrebă cât erau de întinse pământurile de dincolo de fluviu, iar decurionul care, având sub comanda sa doar zece oameni, își petrecuse întreaga viață la marginea imperiului, răspunse ca și cum ar fi recitat o lege: — Nimeni nu știe. Câmpii nesfârșite, acoperite de zăpadă multe luni, care odată cu dezghețul se acopereau de mâl; vara, nopțile erau mai scurte decât la Roma; iarna însă, soarele întârzia să se ridice pe cer și se cufunda în negură. — Caii care se împotmolesc în mlaștini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
încheieturii, jocul genunchiului și al piciorului, ciocnirile, desprinderile, fulgerătoarea lovitură finală. Toți tinerii aristocrați romani trebuiau să efectueze o perioadă de antrenament în cadrul legiunilor, un serviciu militar dur; după un timp, li se încredința comanda trupelor aflate de-a lungul nesfârșitelor granițe sau - cel mai puternic motiv de mândrie - comanda unei legiuni în vreme de război. Acum însă scopul antrenamentului era altul. În apropierea fierăriei se aflau grajdurile. Băiețelul se ascundea printre cai, unde era greu de prins. În ziua aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sau prizonierilor germani, ce reprezentau o problemă la granițele de miazănoapte ale imperiului. Aici imperiul se învecina cu orașe foarte vechi, cu ziduri megalitice, întinderi de palmieri și cedri milenari, munți golași având în vârf fortărețe, drumuri care străbăteau deșerturi nesfârșite. Numele lor închideau în ele o istorie de culturi complicate, ucigași nemiloși, comploturi, subjugări și trădări, rivalități dinastice, campanii furibunde ale legiunilor, masacre, luări de ostatici, scurte răgazuri false: Cappadocia, Commagene, Cilicia, Armenia, Pontus, Oshroene, Judaea, Parthia, Arabia Nabatea, Assyria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de blânde, când se apropiase de cușca lui la Augusta Treverorum. Tigrul acela venea din Sarmatia și avea o blană deasă, aproape albă, deosebindu-se de tigrii indieni roșcați. Călătorise săptămâni întregi în cușca montată pe un car, străbătând câmpii nesfârșite, mergând de-a lungul unor fluvii imense, și ajunsese în cele din urmă la Augusta Treverorum, pentru spectaculoasele și sângeroasele jocuri din amphiteatrum. Micul Gajus vârâse mâna printre gratii, dar nu reușise să-l atingă. Din colțul lui, tigrul gemuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de parcă ar fi fost eliberat, când îi văzu pe pretorieni oprindu-se. Ei doi intrară singuri într-o sală. Pereții erau acoperiți cu fresce luminoase: flori, păsări, iederă, ghirlande colorate de fructe, lămâi. Părea că se află într-o grădină nesfârșită. În casa femeii aceleia era ceva uimitor. Dar Gajus aproape că nu reușea să înainteze spre locul unde aștepta ea; ura făcea ca picioarele să nu i se poată desprinde de pardoseală. — Pui de leu, murmură ofițerul. El tresări. — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
unor principi și regi străini, deși tineri, trecuseră prin războaie, revolte, înfrângeri, perioade de liniște impuse de armele Romei; erau ostatici - reprezentau garanția că tații lor aveau să respecte o pace greu de îndurat. În spatele numelor lor se ghiceau ținuturile nesfârșite ale Asiei, orașe mitice, deșerturi, fluvii gigantice, îndepărtate mări interioare. Cel mai în vârstă era Herodes din Judaea, nepotul marelui Herodes - care construise Cezareea și templul de la Jerushalem; el preamări prietenia dintre Augustus și bunicul său și declară: — Împotriva lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vorbea în termeni ambigui. Nu se mai vedea mișcarea de la nivelurile inferioare; încăperile erau tot mai mari și mai somptuoase, străluceau de statui din bronz, de mozaicuri imense, de marchetării policrome, însă erau tăcute; numai Augustinienii, mereu de gardă. Pe nesfârșitele pardoseli de marmură treceau repede, fără zgomot, câțiva liberți, câte un funcționar. Tribunul zise: — De aici se conduce imperiul. Se deschise aula pentru audiențele imperiale: un maiestuos hemiciclu, în care dădeau cinci săli somptuoase; punctul central al întregii structuri era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Gajus de departe, fiindcă, atunci când ajunse lângă el, își încetini înadins mersul, fixându-l, și îi adresă un salut lung, neașteptat, deliberat. Nu era nimeni prin preajmă; nimeni nu-l văzu. După câteva zile, pe coridoare, în încăperi, pe scările nesfârșite ale Villei Jovis, funcționarii și sclavii șopteau că Tiberius, alarmat că nu-l vede pe prietenul său Cocceius Nerva, trimisese după el. Cei care bătuseră la ușă se neliniștiseră, pentru că în seara dinainte Nerva îi spusese împăratului: „Am obosit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
când în locul lui Tiberius vei fi tu, Gajus Caesar. Clătină din cap și plecă. Mut, Gajus îi dădu lui Helikon codexul pe care îl consulta. Vestea era îngrozitoare; probabil că Sertorius Macro i-o adusese lui Tiberius. Pe scările acelea nesfârșite nu era nimeni. Trecu după-amiaza. Gajus stătea cu ochii închiși, simțea soarele încălzindu-i pleoapele. Harnic, Helikon așeza cărțile pe rafturi în tăcere. Gajus își aminti pavilionul din fundul grădinii Antoniei, muzica, parfumurile, luminile nopții, trupurile tinere, goale care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
său. Vorbea cu el, sau își închipuia că gândurile sale ajung undeva, dincolo de moarte. „Câtă vreme ai păstrat înlăuntrul tău prevestirea aceea? La asta te refereai când îmi vorbeai și mă țineai de mână?“ „În templul de la Ab-du, în mijlocul necropolei nesfârșite“, spunea sacerdotul de la Sais, „există o încăpere subterană, la capătul multor scări, fiindcă templul unde ne aflăm noi este construit pe temeliile a șase temple mai vechi, unul deasupra celuilalt. Scara coboară până jos, la templul inițial, construit în vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Împăratului avea să se nască probabil la Iunit Tentor. — Vom urca pe Nilus, zise Împăratul, cu gândul la Julius Caesar care o întreba pe Cleopatra din ce pârâu se alimenta fluviul și de unde izvorau, încă de la începutul vremurilor, apele sale nesfârșite, fiindcă nimic nu-i stârnise mai mult setea de cunoaștere. Vom debarca pe insula Phi-lac, îi făgădui. Templul lui Isis pare o corabie de piatră în mijlocul fluviului, sub cerul strălucitor. Iar în jur, două maluri de granit și deșertul, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
eu nu trebuie să mai Încep să umblu după el. Nenorocită dragoste, nefericite perspective de viitor. Mă va obseda mereu acea Îmbrățișare, amintirea ei, a acelei senzații de liniște totală sufletească și de imensă fericire, mă va urmări mereu, obsedantă, nesfârșită. Pe el nu-l pot alunga din sufletul meu, Îl iubesc mult, mult de tot, voi fi mereu tristă la amintirea celor Întâmplate Între noi. Poate viața mă va smulge de lângă el, poate mai târziu vom fi doi străini care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dorul pământului și al clipelor lui de liniște, dar niciodată nu vor regreta cerul atât de mult dorit. Drumurile bătătorite nu sunt făcute pentru cei care au În ochi crâmpeie de cer albastru. 29 septembrie 1964 (marți) Voi, căderi la nesfârșit În gol, cât de adânc mi-ați străbătut viața, cât de puțin m-ați lăsat să respir... De fapt, totul este o cădere În gol...Spune-mi, cine te-a-nvățat să cânți cu glasul Împlinirii? Și cum de te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]