KorAP: Find »[drukola/base=obraz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...283 284 285 ...548 >

13,698 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

m-a trezit zgomotul unei căderi. Era lungit pe jos, în patio, unde se plimbase nervos încă de dimineață. Capul i se lovise de marginea bazinului. Nu mai sufla. O fiebințeală îngrozitoare mi-a năvălit în piept. Mi-am ascuns obrazul. Maică-mea a continuat fără să se uite la mine: — În fața vitregiei, femeile se încovoaie, iar bărbații se frâng. Tatăl tău era prizonierul amorului propriu. Eu am fost învățată să mă supun. — Și Warda? — Ne-a părăsit după moartea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
puțin înainte de șederea mea la Roma. Am reușit totuși să culeg o informație de o extremă gravitate, datorită erorii unui consilier. „Nimic nu e mai rău pentru om decât o limbă care alunecă“, spunea califul Ali, Dumnezeu să-i cinstească obrazul! Or, limba acelui dregător aluneca necontenit. Când se discuta despre citadela din Alger, ocupată de necredincioși, omul acela spunea mereu „citadela din Cairo“, ajungând chiar să vorbească despre circazieni în loc de castilieni, până când un alt consilier, mult mai tânăr totuși, îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
larg și cu mâna întinsă: — Mă numesc Aladin Hassan Ibn-al-Wazzan, neguțător din Fès și de baștină din Granada, facă Domnul să fie iarăși a noastră prin paloșul otomanilor! Foarte intimidat, Bayazid s-a aruncat peste mine și și-a ascuns obrazul îndesându-l umărul meu. Ofițerul i-a dat pace, spunându-mi: Frumos copil! Are același nume ca fiul meu cel mare! Nu l-am mai văzut de șapte luni. Mustața îi tremură. Privirea lui nu mai avea nimic înspăimântător. S-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
și, după cât mi se părea mie, exagerat de mâhnită: — Sanctitatea Sa dorește să vă vadă. Se cuvenea oare să mă tânguiesc sau să mă bucur? Pentru ce voia Adrian să mă vadă? Pentru ce mi-l trimitea pe Guicciardini în persoană? Obrazul inexpresiv al florentinului nu mi-a îngăduit să-l întreb. Am cătat spre cer. Trebuia să fi fost cam șase sau șapte dimineața, dar în ce zi? Și în ce lună? L-am întrebat pe unul dintre temniceri în vreme ce străbăteam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

privirea fetei, se întinse pe grămada de paie. Lurr îl urmă și se încolăci alături de el. — Trebuie să dorm. Valerius își puse capul pe brațe. Salix, se gândi, prietenul meu, prietenul meu drag. Rușinea de demult făcu să-i ardă obrajii, chiar dacă trecuseră atâția ani. Într-o zi, din frică, din lașitate, el, Valerius, nu mișcase un deget ca să-l salveze pe Salix de la moarte. Privise doar. Salix reușise să se salveze, dar singur. Fiind generos, nu-i reproșase lașitatea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ca mine. Știi că eu, Aulus Vitellius, sunt guvernatorul Germaniei Inferior și că aici, la Colonia Agrippinensium, sunt considerat mai presus de un suveran? Băiatul încuviință. Un zâmbet ușor se desena pe buzele groase ale lui Vitellius, pe chipul cu obraji proeminenți și maxilare puternice. — Cum te cheamă? — Listarius, răspunse repede băiatul. Broboane de sudoare se adunaseră pe fruntea lui. — Ți-e frică? Ți-e frică de mine? Vitellius era întins pe un tricliniu din bronz, printre pături de culoarea purpurei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
oameni... Se tem de mine! Ridică ochii spre tavan: — O, zei, vă mulțumesc! Voi aduce sacrificii în cinstea voastră. Oracolul s-a împlinit... Dorința mea s-a împlinit. Fortuna mă așteaptă. — Nimeni nu te-a ales împărat, zise Hector sec. Obrajii lui Vitellius se dezumflară deodată. — Nu m-au ales... Cum așa? Își scoase din gură bucata de carne pe care o mesteca și o lăsă să cadă pe tavă, înmărmurit. — Aseară, medicul ne-a spus despre uciderea lui Galba, răspunse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îi lumina părul roșcat și chipul. Zâmbea. Privea mulțimea, și Valerius sări în picioare, strigându-i numele și agitându-și sacul, pentru ca prietenul său să-l recunoască. Îl văzu pe Salix uitându-se spre el, ridicând brațul și atingându-și obrazul cu degetul arătător - vechiul salut al lor și al altor băieți din câmpiile Tolosei. — Îl cunoști? Ți-e prieten? îl întrebă grăsanul, trăgându-l de braț. Ai pariat pe el? — E prietenul meu, da, răspunse pierdut Valerius, și fu cuprins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
au alăturat trupelor vitelliene. Printre alții, s-a predat lui Caecina și Julius Briganticus, batavul care comanda un flanc al cavaleriei noastre. — Nepotul lui Julius Civilis! Știu că-și urăște unchiul, dar să meargă până într-acolo... Antonius își frecă obrajii cu ambele mâini, apoi se uită la Titus cu ochi strălucitori. — Și Otho ce face? exclamă furios. E pe câmpul de luptă? Se bate cu vitellienii, cot la cot cu soldații? Masa se cutremură sub pumnul său. — E aici, arătă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
adversar puternic. Revăzu chipul palid al Velundei pe când o ținea în brațe, moartă. — Moartea... Ce pot eu să-ți spun despre această imensă taină care ne unește cu lumea zeilor? Cui nu-i e teamă de ea? Valerius își lipi obrazul de sac. Proculus îi privea chipul luminat de licărirea lămpii. — Valerius, știu că nu vrei să ucizi, știu că etica ta îți impune să respecți viața. Asta e alegerea care menține întreagă partea ta divină... și nu va fi umbrită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
servesc crestele de pe coifurile gladiatorilor? — Întreabă-mă asta mâine. Acum hai să ne gândim la antrenament. Dar a doua zi Valerius era prea obosit ca să vorbească. Ochii larg deschiși și pupilele dilatate dădeau o expresie pierdută chipului său bronzat, cu obrajii supți din cauza foamei și a oboselii. Trupul lui slab devenise puternic. — Valerius... Vino. După prânzul obișnuit - Valerius devoră felia de pâine de orz și bău dintr-o înghițitură carafa cu apă -, Proculus se îndreptă spre arena pentru antrenamente. — Azi vei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Oare nu-l urăsc și ei pe Vitellius? De ce ți-e teamă? — Poate că Vitellius a plasat câțiva oameni de-ai lui în legiune ca să... Ca să ne spioneze? întrebă Antonius, îndepărtând o frunză pe care vântul i-o lipise de obraz. Ca să-l informeze despre planurile noastre? Îți aduc aminte că Vedius Aquila e de mulți ani legatul Legiunii a treisprezecea... Arrius Varus e foarte curajos și mi-e bun prieten. Tu nu-i cunoști, dar eu sunt convins că știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
În cele din urmă, ajunse victorios sub zidurile Cremonei. Soarele asfințea. — Luna... Antonius abia își mișca buzele arse de febră. — Luna a fost de partea noastră. — Antonius... Titus ridică lampa ca să vadă mai bine chipul generalului. Barba nerasă îi întuneca obrajii supți. Ochii sticloși din cauza febrei priveau câmpul de bătălie de lângă Cremona, acoperit de cadavre sub cerul de octombrie. În lumina blândă a asfințitului văzu cu ușurare armata flaviană care se apropia. Galopă spre legații săi, convocă o adunare și îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nopți. În toată vremea asta nu lăsă pe nimeni să intre. Ovațiile soldaților bubuiră ca un tunet. Vestea că Antonius Primus era salvat trecuse din gură în gură. Generalul se ivi la intrarea cortului. Stătea drept, privind mândru în jur. Obrajii lui palizi erau bărbieriți. Când ieși din cort, mulți îl zăriră în spatele său pe Proculus, care se înfășura în paenula albă cu gestul celui care a dus la bun sfârșit o misiune dificilă. Servitorul lui căra sacul cel mare. Aduseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Se sprijini hohotind de umărul prefectului Romei și îi făcu semn lui Listarius, care ducea coșul cu merinde, să se apropie. — Liniștește-te... Sabinus se îndepărtă de el. Vitellius se sprijini atunci de o coloană a templului. Lacrimile îi brăzdau obrajii grași, plini de vinișoare roșii. Listarius lăsă jos coșul și scoase din el o bucată de pâine cu măsline. Vitellius i-o smulse din mână și începu să mănânce, fără să se oprească din plâns. — Liniștește-te, zise din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Rostra, în timpul adunării. Încetează cu plânsul. Acceptă propunerea lui Antonius Primus și abdică. — Poporul mă iubește și nu vrea să abdic. Eu aș pleca imediat din Roma, fiindcă nu mai pot - lacrimile prinseră să i se prelingă din nou pe obraji, în timp ce Listarius îi întindea o cupă cu vin. Și tu m-ai trădat. Știu că, împreună cu cele trei cohorte ale tale și cu milițiile, încerci să anihilezi trupele care au rămas alături de mine și să-i predai orașul lui Antonius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Vitellius, se opri în spatele lui și îi strânse părul într-o coadă, cirrus, așa cum obișnuiau să facă gladiatorii care înfruntau Moartea. — E al tău, zise Marcus grav, și se îndepărtă. — Orpheus... Vitellius plângea, și lacrimile mari i se prelingeau pe obraji. — Tu? — Eu, spuse Valerius hotărât. Privind în jos, îndreptă lama sabiei spre Vitellius. În cele din urmă, ridică ochii și îl privi drept în față. „Asta-i ținta mea“, se gândi. Zeii îi dezvăluiau acum înțelesul drumului pe care-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621

raiduri prin dughene după ventilatoare din frunze de palmier și cumpăraseră blocuri gri de gheață ce fumegau ca niște mici incendii. Își odihneau capetele pe coaja rece a pepenilor înainte de a-i tăia, își țineau paharele pe frunte și pe obraji între înghițituri, își făceau vânt pe lângă plite cu mănunchiurile de spanac înainte să le dea într-un târziu drumul în oală, cu greu, de dragul mesei de seară. Săptămânile treceau și musonul nu se ivea. Iar prin septembrie renunțaseră să mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
folii de plastic, în timp ce Ammaji punea afară găleți în care să se adune apa de ploaie și scotea lumânări și lămpi cu kerosen, în așteptarea inevitabilei pene de curent. Se opriră, totuși, să verifice forța din ce în ce mai mare a vântului pe obrajii lor, privind în sus să vadă cum înaintau norii. Când fură, în cele din urmă, pregătiți pentru potop, rămaseră la fereastră să privească asemeni lui Kulfi și tuturor locuitorilor din Shahkot, aplecați pe balcoane și verande, de sub copertinele ricșelor; întregul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
alergau de colo-colo cu cârpe și apă fierbinte, furtuna era încă dezlănțuită, iar ploaia spăla ferestrele ce refuzau să stea închise și răbufna de pe sub uși, se născu Sampath. Când fața sa, cu un semn din naștere maroniu pe unul din obraji, se ivi în uralele familiei, se auzi un tunet care aproape le sparse timpanele, urmat de o prăbușire de proporții afară, în stradă. — Ce-a fost asta? întrebă nervos domnul Chawla, pe când pământul se cutremura. Să fi coincis oare nașterea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
inegale și zigzagul cu creste subțiri pe care îl alcătuiau liniile. Era recunoscător pentru netezimea răcoroasă, ocazională, a unei frunze căzute. Le aduna una câte una și le ducea la buze ca să imite cri-cri-ul monoton al greierilor, le rula pe obraji, între degetele calde și lipicioase, până se încălzeau și se umezeau prea tare. Gustă niște ghimbir murat lăsat la maturat într-un borcan pe acoperiș, alături de șiruri de borcane cu mango, lămâi verzi și dovlecei murați. Odată cu trecerea nopții, gusta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
mototolit în jurul ei. Semăna cu o creatură marină palidă, eșuată pe țărm, însemnată de maree, ridată și încrețită. Ammaji se uită la ochii obosiți ai nepotului său. — N-ai dormit? întrebă. Cum o să reziști peste zi? îl ciupi tandru de obraz, în semn de reproș. 3 În curtea de jos, domnul Chawla se apucă de exercițiile de dimineață. Decis să înceapă ziua cu un scop, conform programului și obiceiului, elimină și ultimele rămășițe de somn și inerție printr-un jet-curcubeu de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
activitate ca a lui. Când făcea baie, lovea cu putere gălețile de metal una de alta și turna apă peste el în cascade puternice, inundând toată baia, astfel că valurile miniaturale se revărsau prin crăpătura de sub ușă. Când ieșea, cu obrajii netezi și proaspeți, mirosind puternic a săpun Lifebuoy, stârnea o asemenea agitație în casă, că familia credea că va avea nevoie de tot restul zilei pentru a se reface de pe urma ei. Cămașa trebuia călcată. Descoperise că pantofii îi erau acoperiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
de-a lungul anilor în care acordase atenție curiozităților olfactive oferite de lume, putea deosebi și mirosul de mosc, naftalină, gălbenele și pudră pentru bebeluși. De ulei de santal. Ah, lume parfumată! Își simți inima mai ușoară. Duse materialele la obraji, lăsând greutatea lor alunecoasă să-i treacă dintr-o mână în cealaltă și apoi peste brațe. Se înfășură cu valuri de roz și verde și galben-șofran până ajunse să arate ca o cutie de dulciuri împachetată pentru sărbătoarea Diwali. Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
cât să-i piardă căldura, și totuși suficient de aproape cât să-i păstreze lumina. Își aminti cum o dusese la oglindă. Cum, având în față răsuflarea ei dogoritoare și plină de nerăbdare, flacăra luminase ciudat o bărbie și un obraz, o mână, un nas, o gură. Își privise buzele compunând cuvinte, orice cuvinte, uneori doar „bună“, alteori doar „mmmm“. Își amintea cum rămăseseră suspendate preț de o clipă în aer, apoi felul în care dispăruseră în tăcerea camerei, împrăștiindu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]