14,286 matches
-
Dunărea, povestea unul care avusese vitejia să se Îndepărteze de sat, Își domolise curgerea și părea că dă să se oprească. În toată liniștea asta cu iz de morticică - așa zisese Primarul, ca să mai Îndulcească și chiar să ia un pic peste picior cuvântul moarte - oamenii, ca și cum sar fi Înțeles Între ei, Își lepădară Încălțările și porniră desculți pe ulițe și prin curți. Băgaseră de seamă că bocancii, pantofii, cizmele ori chiar papucii și gumarii lor făceau un zgomot Înspăimântător când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
te Îmbeți nicidecum, să scoți vorbe Înțelepte, dar mai ales frumoase, și să devii Îndrăzneț cu femeile. Unul dintre neajunsuri era că, atunci când Îți goleai și tu, ca omul, bășica, scoteai pe tulumbă clăbuci și spumă, iar dacă adia un pic vântul, se Înălțau către soare borboloci scăldați În culori de curcubeu, rotindu-se În văzduh ca Într-un șăgalnic zbor de Îngerași puși pe pozne. Ți-a plăcut imaginea? Un suflet poetic ca al tău ar trebui să se desfete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
la oraș școala profesională de croitorie. N-a rămas acolo, că nimeni n-avea nevoie de nădragi cu un crac mai scurt sau mai strâmt decât celălalt. N-ar fi nici o rușine să te faci croitor, dar să nu ai pic de drag de pământ și s-o lași pe mă-ta să muncească grădina din curte pe motiv că nu vrei să-ți strici deștele cu care bagi ața-n ac, apăi atunci nu prea ești om. De-aia aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Dădură mâna ca oamenii mari. Vorbi cel mic de Înălțime, care era și conducătorul: „Lică, vezi că noi venim cu plasa și cu bicicletele, tu aduci mâncare și apă - așa ai zis”. „Am luat, bă, da’ n-am avut nici un pic de pâine. Am furat niște mămăligă.” Cei doi nu ziseră nimic; Își plecară ochii, Încurcați. Știau că Lică nu mai avea mamă, așa că nu le făcea nimenea pâine. Tată-său nu se Însurase din nou și trebile casei căzuseră În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fierbea Într-o oală pe jar. Foiște a luat În stăpânire castronul și s-a pus pe hăpăit. Cucoanele avuseseră parte de cele mai bune părți de pește, așa că Foiște s-a ales cu o ditamai bucata de cegă, fără pic de os, numai carne și un fel de zgârci În loc de șiră...”. Vinul li se urcase la cap și toți trei se simțeau ușori și veseli, cum stăteau pe spate, cu mâinile sub cefe. Băură iară. Gropanul nu mai părea Înfricoșător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
-i pe plac. Să nu vă Închipuiți că obținuse cine știe ce brânză de combustibil: câțiva metri steri de plop - cel mai nenorocit lemn pe care l-a lăsat Doamne-Doamne pe pământ. Arde greu, jarul se trece repede și nu dă nici pic de căldură. Oricum, era mai mult decât nimic: Îngrijitorii puteau aprinde focurile cu plop și ar fi continuat cu cărbuni. Președintele de CAP se Înduplecase - de fapt, fusese obligat prin lege - să ne dea un camion pentru transport. Șofer era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
război nemțești, care știa foarte bine cum să ducă lucrurile la bun sfârșit. Ideea cu arsul mi-a plăcut de cum am auzit-o: Îmi oferea, așa, un soi de Împăcare și de siguranță, deși ar fi trebuit să fiu un pic neliniștit, căci bătrânul, meticulos În tot ceea ce făcea, Îmi povestise despre vizita făcută la Crematoriu - ținea să vadă exact ce urma să se Întâmple cu hoitul lui -, despre cum cadavrele, sub imensa putere a căldurii, păreau că se ridică În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
tu, ca omul, În faptul trebii. Domnișoara geme ușor, cu fețișoara Înfundată feciorelnic Între gulerul cămășii tale și gâtul tău. Policioara de lemn bate o toacă măruntă și șoptită În gardul lui Moș Vasile cu Nasu’ Roșu. Chingile scârțâie un pic la opintelile mai nărăvașe. Deodată, domnișoara te strânge, spăimoasă, cu mânuța rece de ceafă. Fără să te desprinzi din suava Împreunare, Întorci capul și dibuiești prin Întuneric silueta unuia care bănănăie prin curte. Înșfaci lanterna, o aprinzi și-i proptești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nesfârșit. Zgomotul cizmelor de cauciuc În nămol ori În băltoace i se părea muzică a fericirii și avea să-l păstreze În amintire, până să dispară și chiar dincolo de dispariție, ca pe una dintre puținele clipe de aleasă și un pic dureroasă frumusețe. Când să treacă un șleau mai adânc și plin de apă tulbure, ea Îl apucase de mână și inima lui Ectoraș o luase razna, i se suise În gât și bătea așa de tare, Încât Îl asurzea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Îngrijorat și foarte grav, Îl Întrebase pe Îndrăgostit dacă o pupase pe acea fată. Ectoraș, zăpăcit, ghicise că se ascundea o capcană după nevinovata Întrebare Însă, pe de altă parte, cu greu se Împotrivea Îndemnului de a se făli un pic cu isprava lui pe tărâmul atât de misterios al iubirii. Răstignit Între cele două porniri, Ectoraș nu scosese decât un mormăit din care nu se Înțelegea nimic. Celălalt, tot grijuliu, Îi explicase că n-ar fi fost deloc bine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
se așezase, apoi se săltase puțin pe labele din spate. Mustățile pipăiau aerul și privirea i se ascuțea din ce În ce. Apoi Îl luase la rost pe atacator: „Ia ascultă, băi, puță bleagă! Păi, nu-ți e așa, un pic, rușine?!?”. Cap de Șobolan simțise nevoia să se așeze și se lăsase să cadă pe un cuib de cartofi, În vreme ce iepuroiul trecea liniștit pe lângă el, deschidea poarta și se pierdea nu se știe unde. Își revenise după o vreme, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
vreme am renunțat la miracolul derizoriu al alcoolului, așa că nu m-ar Încânta cine știe ce să ne scurtăm așteptarea Într-o cârciumă. Mai bine, uite, am văzut că s-a deschis În centru o cofetărie turcească. Nu te-ar tenta nici un pic să sorbim o cafeluță de la mama ei, să ne răcorim cerul gurii cu bragă și să ne răsfățăm papilele gustative cu un cataif? Eu fac cinste! La prima chenzină o să-ți Înapoiez totul, până la ultimul bănuț, chiar și bacșișul. Până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
gurii cu bragă și să ne răsfățăm papilele gustative cu un cataif? Eu fac cinste! La prima chenzină o să-ți Înapoiez totul, până la ultimul bănuț, chiar și bacșișul. Până atunci, Însă, am să te rog să mă mai creditezi un pic...” Intrară În cofetăria pustie și se așezară la o masă, cu spatele la vitrina În care erau aranjate cu artă vestitele dulciuri turcești. „Deși n-am mâncat niciodată, pot să-ți spun că la cataif, domnule, e vital să pârpălești tăițeii atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mijlociu stătuse cu fiul lui Katsuyori de la început până la sfârșit. Tânărul senior și vasalul său fură loviți și uciși în același timp. Taro era considerat un tânăr frumos și până și autorul Cronicilor lui Nobunaga, care nu a manifestat nici un pic de înțelegere în descrierea morții clanului Takeda, i-a lăudat inimoasa și superba moarte. Având doar cincisprezece ani și fiind dintr-o familie ilustră, chipul lui Taro era foarte rafinat, cu pielea albă ca zăpada. Îi întrecuse pe alții în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-ncolo, neliniștiți, parcă reflectând starea națiunii. Din când în când, soarele răzbătea printre nori, cu o strălucire intensă care era de ajuns cât să facă pe cineva să ardă de febră. Ce căldură, Sebei, comentă Ukon. — Da, și nu bate pic de vânt. Evident, amândoi erau echipați complet în armuri. Chiar dacă armurile moderne deveniseră mai ușoare și mai flexibile, nu încăpea nici o îndoială că, pe sub pieptare, sudoarea le curgea șiroaie. Sebei își deschise evantaiul, începând să-și facă vânt. Apoi, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
orice câmp de luptă - încăperea unde erau adunați toți marii conducători ai momentului. — Dar, Hideyoshi, există un singur lucru pe care nu-l suport. Nu, ascultă-mă, Hideyoshi. Ai urechi să auzi? De-acum, începuse să țipe la Hideyoshi fără pic de respect. Nu părea să vorbească atât alcoolul din el, cât ceva care-l rodea pe dinăuntru. Hideyoshi, însă, îl trată ca pe un om beat, vorbindu-i aproape cu afecțiune. — Te-ai îmbătat, spuse el. — Ce?! scutură Genba violent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
stare de confort psihic privesc la emisiunile T.V.R. și ascult colinde din toate provinciile țării. Apoi m-am dus cu gândul la un alt ajun de Crăciun prin 1929-1930. Mă aflam în vacanță și afară era cald și soare, nici un pic de zăpadă, pământul era ca în anotimpul primăverii. Tata a scos plugul, boii și grâu de sămânță tratat de el cu sulfat de cupru și a pornit să are și să semene un lot de o jumătate de hectar din apropierea
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
efortului ordonat științific, concretizat în mii și mii de fișe informative ce au stat la baza scrierii acestui volum. Constatând spre sfârșitul volumului adevărata dimensiune a scrisului și a autorului, păstrez toată stima pentru autor și în același timp un pic de regret pentru mine că n-am făcut măcar adnotări pe parcursul existenței mele. Singurele adnotări asupra oamenilor, asupra faptelor lor și a evenimentelor mi-au fost din perioada de război, dar o parte din ele au dispărut în august 1944
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
Printre altele se semnalează faptul reprobabil că noul ministru liberal al Justiției a intervenit direct pentru a stopa cursul unor dosare de corupție la înalt nivel pentru contracararea măsurilor judiciare luate de fostul ministru Monica Macovei. Nu mai au nici un pic de decență și rușine! Halal politicieni, care știu să-și protejeze interesele de grup! Cât privește ziua de 10 mai, nu uit că era sărbătoarea noastră națională legată de venirea lui Carol I în România, de Ziua independenței noastre de
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
mai ales să „condamne comunismul”, după ce a primit raportul „Comisiei Tismăneanu”. Cred că tocmai de aceea toți nu-l mai vor președinte. În timp ce ajungeam acasă, a trecut d-na Ana Preda, pe care am invitat-o să se odinească un pic la umbra reconfortantă de sub bolta de viță din fața casei, mărturisindu-mi ușurința și plăcerea lecturii din cartea mea, apoi am avut discuții despre colegi care au fost și nu mai sunt sau despre colegi care abia mai fac umbră pământului
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
în calitate de proprietar și mai ales ca om în vârstă, (ce drăgălași tineri). Bucuros, le pun scara la dispoziție, le dau și o căldare în care să culeagă pentru ei și eventual și pentru mine și la un moment dat fără pic de obraz au luat-o la fugă, cu căldare cu tot, și... duși au fost. Mă bucur că nu mi-au luat și scara... Și așa... cu tinerii noștri, cu „ai noștri tineri”, cum spunea Eminescu, și m-am întrebat
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
prezenței lui Angir la bordul navei și se pregăti să rostească cuvintele oficiale ale salutului, când Kaan i-o luă înainte: 3/4 Cum merge negoțul cu Terra? Ies ceva credite? abordă el subiectul, sigur de sine și fără nici un pic de diplomație. Preț de câteva clipe ochișorii lui mici și porcini se plimbară jur-împrejurul sălii iscodind după rebel. Numai figuri cunoscute. Nici nu se așteptase să-l găsească în comitetul de primire. - Treaba merge destul de bine, răspunse evaziv secundul, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
nimic nu spune că prin preajmă ar mai fi o ființă omenească. Bătrânul se oprește și când își liniștește răsuflarea îmi spune: --Cred că știi ce spune zicala. --Care zicală, părinte? --Fie omul cât de mic, după masă doarme un pic. Asta însă nu trebuie să degenereze în lenevire - a sfârșit bătrânul vorba, cu zâmbet blajin. --Am să urmez întocmai sfatul sfinției tale... Am intrat în chilioară, unde mirosea a busuioc. Pe masă, sub un ștergar alb ca helgea, se putea
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
altfel nu pricep cum se petrec lucrurile...” Când burta a fost pusă la cale, călugărul a mulțumit cerului și apoi s-a întins pe iarbă. --Să ne hodinim, că, vorba ceea: cade omul din copac și tot mai stă un pic. D-apoi noi, care am muncit? I-am urmat îndemnul și m-am întins pe rogojina așezată de el. Am ațipit chiar. Când m-am trezit, bătrânul nu mai era lângă mine. “Unde o fi?” - m-am întrebat, privind curios
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
are mulți fii de suflet...Mergem tăcuți. La o vreme, bătrânul îmi arată o căsoaie care nu prea seamănă cu celelalte,din curtea căreia se aude zarvă de copii. Ce este aici, părinte? Ar trebui să știi. Gândește-te un pic. Citind în cele cărți, sunt sigur că ai găsit un rezumat al împuternicirii date de Constantin (Cantemir) voievod mănăstirii Aron Vodă, la 28 august 1692 (7200), pentru „2 dugheni ce sint la Tîrgul Făinii alături cu Școala Jidovilor,...să fie
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]