KorAP: Find »[drukola/base=rănit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...283 284 285 ...323 >

8,070 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628

ieșiră o femeie și doi copii, Îmbrăcați În șube Îmblănite. O ajutară pe Erina să coboare rănitul și Îl duseră repede Înăuntru. În cameră era cald. Pe pereți erau țesături, iar pe masă o icoană a Sfântului Gheorghe doborând balaurul. Rănitul fu Întins pe pat. Jovanka ceru apă caldă și feșe curate. Femeia se duse să Îi deplinească rugămintea. Bărbatul rămase Înțepenit, privind. „E de-al nostru, spuse Jovanka În limba sârbă. E un Apărător.” Bărbatul tresări și Își făcu cruce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
În jur. Deasupra lui, același chip. Frumos, blând și Înlăcrimat. - Erina... șopti. Buzele se mișcau greu. Era real? Era altă halucinație? - Dragostea mea... se auzi vocea Erinei. Trăiești... Ești cu mine... Nu te mai las să pleci nicăieri... - Nicăieri... șopti rănitul, căzând Într-un somn care nu mai era un abis. Era o lumină. Ușa se deschise lăsând să intre o pală de vânt Înghețat. Cele două femei nu se ridicară de lângă rănit. Erina continuă să curețe rănile, Încercând să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
cu ciocanul. Ați biruit? - Da, răspunse haiducul, făcând un pas stingher În mica Încăpere. Dar vreo douăzeci din ei au scăpat În pădure. Le-om prinde urma mâine dimineață. - Nu mai putem rămâne aici... spuse Jovanka, ridicându-se de lângă patul rănitului. Suntem În calea turcilor, prea aproape de drumul spre Belgrad. Nu avem medicamente, ierburi, fașe, nimic din ce ne trebuie ca să-l ținem În viață. Trebuie să plecăm cât mai repede. - Va rezista? - Nu știu. Dacă doarme toată noaptea și poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
patul În care zăcea Cosmin și Își trecu mâna peste pansamentele din cârpe curate care Îi acopereau rănile. Nu putea face altceva decât să aștepte. Să aștepte plecarea spre Serbia, să aștepte medicamente și feșe mai curate, să aștepte ca rănitul să-și revină din starea de inconștiență, să aștepte apariția salvatoare a semnului scutului și spadei. Să aștepte sosirea unui viitor incert, acoperit de norii negri ai celei mai cumplite ierni pe care o trăise până atunci. 12 februarie 1476

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
mulți, poate cinci sute, poate o mie. Era greu de văzut În Întuneric. - Alexandru... spuse Încet Angelo, pregătește-te de drum. În treizeci de minute pornim spre munții Serbiei. - Dar... - Tatăl tău a fost găsit. E În viață, dar grav rănit. Trebuie să ajungem cât mai repede și să-l scoatem de acolo. - Cine... cum s-a Întâmplat... da, sunt gata Într-o clipă... Angelo văzu că tânărul e tulburat și că nu știe ce ar trebui să facă sau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de plecare. Peste tropotele cailor se auzi doar o voce dintre moldoveni: - Să-l ferească Dumnezeu pe ăl de ne-o sta În cale... 15 februarie 1476, Serbia, nordul munților Balcani - Cred că au venit... șopti Mihajlo, ca să nu trezească rănitul. - Crezi? Întrebă Jovanka, mirată. Au venit sau n-au venit? - Străjile noastre sunt la locurile lor. - Dar?... - Dar sunt de două ori mai multe. - Nu Înțeleg. -Prima acțiune a Apărătorilor Înainte de a se arăta este anihilarea străjilor, pe teritoriu inamic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
mână și Îl duse În altă cameră, unde se afla un pat larg. Căpitanul Oană zăcea pe cearșeafurile albe, acoperit cu o plapumă groasă, țărănească. Avea ochii Închiși. Alexandru se apropie și Îi mângâie fruntea. Ochii Îi erau umezi. - Tată... Rănitul nu răspunse. - Uneori doarme, uneori e pur și simplu inconștient... șopti Erina. A suferit enorm. Nu știm ce se poate vindeca și ce nu... Alexandru rămase tăcut. Era cutremurat de această Întâlnire tristă, parcă neverosimilă. Tatăl lui fusese Întotdeauna cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
șa și luând mâna căpitanului. Sono qui. Stai tranquillo. În trei zile vom fi dincolo de Dunăre. Cuvintele sosiră spre Oană la Început fără Înțeles. Apoi se luminară Încet. Mergeau, deci, spre Dunăre. Dar spre Dunărea cărei țări? - Dove? Întrebă, Încet, rănitul. Dove andiamo? -A Venezia, commandante... răspunse Angelo. Si tu lo vuoi. Avem acolo doctori și medicamente. Și liniște. Căpitanul păru să gândească. O vreme se auzi doar tropotul cailor, Înăbușit de zăpadă. - No. Angelo se aplecă, Încercând să se convingă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
le commandant! Vive la France! Noii veniți se alăturară coloanei care urca pe Valea Moravei, spre Dunăre. Yves sosi la galop lângă comandantul Apărătorilor, salutând luptătorii din avangardă. - Trăiește? fu prima Întrebare a francezului. - Si, răspunse Angelo. Dar e grav rănit. Doctorul e sceptic. -Olala... mais tous les medecins sont sceptiques, voyons... spuse Yves, descălecând și apropiindu-se de căruța În care se afla Oană. Cosmin! Mon vieux! Comment ca va? Căpitanul deschise din nou ochii la auzul vocii lui Yves

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
două fulgere. Prima era: cine sunt eu? Merit să fiu protejat de acești luptători de legendă? A doua Îl trezi din starea de amorțeală: cât de mare e primejdia dacă e nevoie de toți cei din jurul meu? - Prietenii mei... șopti rănitul. Dragii mei... cine sunt dușmanii... ? - Aceiași, răspunse, zîmbind, Yves. Dar mai mulți. - Adică... - Pentru Început, două mii. Musulmani. Într-un ceas, zece mii. Mâine, treizeci de mii. Căpitanul Încercă să se concentreze. Nu Înțelegea prea mult. Încercă să-și miște brațul stâng

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
adevărat. Așa cum eu mă Întreb dacă ești tu, cu adevărat. Cred că trebuie să Înțelegem că suntem noi. Chiar noi. Ai Încredere În scrisoarea mea, ai Încredere În mesager și ai Încredere În Amir. Simt că tatăl nostru e grav rănit. Va trebui să-l ocrotești până când voi ajunge lângă el. Iar dacă va putea fi vindecat, Îți promit din adâncul sufletului că Îl voi vindeca. Până atunci, Însă, va trebui să așteptăm. Legăminte grele mă țin la Istanbul până În prima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
se auzi strigătul disperat al lui Ogodai. Nu e adevărat! Doar un nebun ar Încălca legea sfântă a străbunicului tău, Gingis han! Dar, dacă ai nevoie de dovezi, atunci Eternul Cer Albastru Îți va da dovezi! Yassa spune că un rănit poate fi reprezentat În luptă de cineva de același sânge! Lasă-mă să lupt, iar Tengri va arăta adevărul! Amir păru a nu fi auzit cuvintele comandantului de tumen al marelui han al Crimeii. Rămase nemișcat, cu mâna dreaptă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
căutând În sufletul lui răspunsul la aceeași Întrebare care Îl obsedase În ultimii șaptesprezece ani: trăia, oare, Ștefănel? Chipul mongolului era deschis, ochii Îi erau sinceri. Nu era primejdie În prezența lui, ci forță și căință. Iar dincolo de toate acestea, rănitul simțea vibrația unui răspuns pe care Încă nu putea să-l creadă. „Da, Ștefănel trăiește, iar eu sunt trimisul lui. Primește-mă.” În jurul lui, orice mișcare Încetase. Apărătorii moldoveni și cei italieni aproape că Își țineau respirația, ca și cum cel mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Trei săgeți. Una din ele putea aduce moartea. Cât de rapid putea fi acest om dacă Își lăsase arcul la spate, devenind țintă fără apărare? Ogodai pregăti cea de-a treia săgeată. Erina strânse mâna lui Oană. Apoi simți că rănitul vrea să spună ceva și se aplecă spre buzele lui. - Am câștigat... șopti căpitanul, zâmbind. Erina ridică din nou privirile spre cei doi luptători care goneau Într-un galop nebun. Și, brusc, se Întâmplă ceva ce nu putea fi văzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Belgradul, ca și unchiul nostru Iancu de Hunedoara, așa cum știu că vei zdrobi armata lui Mihaloglu la Sabac. Continuă marșul spre sud. Dacă vei spulbera toate cuiburile turcești din Balcani, Îl vei găsi pe Cosmin Oană, poate prizonier, poate grav rănit. Salvează-l și adu-mi-l. Te voi ajuta când va fi nevoie. Ștefan” - Așadar... murmură Erina, măria sa Ștefan a pus În mișcare o Întreagă armată pentru salvarea lui Cosmin? - Da... spuse Alexandru. A spus că va face tot ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
animal adormit sub povara zăpezii. Cercetașii transilvani Încercaseră puterea gheții și ea se dovedise suficient de Închegată pentru trecerea cavaleriei. Trecuseră deja două mii de cavaleri ai regelui Matei Corvinul, iar acum trecea grupul Apărătorilor, În mijlocul cărora se afla căpitanul Oană. Rănitul fusese la un pas de moarte În noaptea care urmase confruntării dintre Apărătorii italieni și armata turcească aflată În retragere de pe pozițiile sârbești. În zori, medicul venețian anunțase o stare critică, ce putea fi Începutul sfârșitului. Dar imediat după discuția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
una albă, alta cenușie. Deși medicul clătinase negativ din cap, Angelo aprobase experimentul, iar Erina Îi dăduse să bea un amestec din praful alb și lapte, apoi din praful cenușiu și apă de izvor. La Început, fuseseră cu toții Înspăimântați, căci rănitul căzuse Într-un somn adânc. După prânz, Însă, căpitanul se trezise și spusese, cu vocea puternică pe care Erina i-o cunoștea atât de bine: - Mi-e foame. În zilele care urmaseră, starea rănitului continuase să se amelioreze, spre disperarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
La Început, fuseseră cu toții Înspăimântați, căci rănitul căzuse Într-un somn adânc. După prânz, Însă, căpitanul se trezise și spusese, cu vocea puternică pe care Erina i-o cunoștea atât de bine: - Mi-e foame. În zilele care urmaseră, starea rănitului continuase să se amelioreze, spre disperarea medicului venețian, care nu mai Înțelegea nimic. Conform analizelor sale, pacientul trebuia să fi murit de cel puțin trei ori până atunci. Dar inima continuase să bată, iar organele esențiale continuaseră să funcționeze. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Totul Începea să aibă un sens, dar rămânea În mare parte incredibil. La malul Dunării, războinicii Bordjighin se opriră. Ajunseseră la ultima frontieră. Mai departe nu aveau nici ordin și nici motive să treacă. Armata lui Vlad avea să Însoțească rănitul mai departe, prin câmpia ungară și prin ținuturile transilvane, până la trecătorile munților Carpați. Iar de acolo, Apărătorii lui Ștefan aveau să-și preia comandantul, pentru a-l duce la Cetatea Sucevei. - Mesager al Cuceritorilor! se auzi vocea unui mongol din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
o nesfârșită derivă Între două lumi. Lăsa În urmă nu doar iarna, ci și aripa de gheață a morții. - Căpitane!!! țipase deodată Simion și, Încălcând regula ceremoniei de primire a oaspeților, descălecă și fugi până la căruța În care se afla rănitul. Sub privirile contrariate ale italienilor, arcașul se opri lângă căruță și Își aplecă fruntea În fața lui Oană, ca și cum ar fi așteptat o binecuvântare. Iar căpitanul i-o dăduse, ridicând cu greu mâna dreaptă și lăsându-și palma pe creștetul oșteanului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Ai dreptate, zâmbi Ștefan. C’e un tempo per tutte le cose. Apoi domnitorul privi spre grupul Apărătorilor moldoveni, iar Angelo Înțelese că vrea să știe În ce stare se află Oană. Porniră Împreună spre căruța În care se afla rănitul, În timp ce luptătorii printre care treceau se ridicau și luau poziția de onor. - Ce mi-ai făcut, căpitane?! Întrebă Ștefan, cu un glas glumeț, odată ajuns lângă vechiul său prieten. Te-ai gândit să mori fără poruncă? - Nu, măria ta... răspunse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
apăra viața lui Ștefan. Ca și cum s-ar fi gândit la același lucru, voievodul se Întoarse spre palat și făcu un semn. Cei trei medici ai Curții se repeziră spre Oană, iar opt vânători domnești aduseră o targă pe care așezară rănitul, ducându-l spre camerele palatului. Voievodului nu-i scăpă nici privirea Întrebătoare a Erinei și nici gestul abia schițat al lui Alexandru de a urma vânătorii domnești. - Îl puteți Însoți... spuse Ștefan, privind cum cei doi Îi mulțumesc cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
două motive Întemeiate. Primul era acela că voia să-i dea prietenului său ocazia de a intra În acțiune, căci aceasta avea să se Întâmple oricum, ori În fața tătarilor, ori În fața urgiei turcești. Al doilea era acela că, până și rănit, Oană era mai valoros decât zece generali pe câmpul de luptă. Dacă exista cea mai mică șansă ca puhoiul tătar să fie oprit, atunci șansa aceea putea fi exploatată strategic doar de Oană. Restul cavaleriei avea să fie comandat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
lui se vedeau mantiile albe ale Apărătorilor. - Vitejilor... spuse Ștefan, fără să ridice vocea, ca și cum ar fi vorbit cu un prieten aflat lângă el. Tropotele spahiilor se apropiau. Arcașii Își lansaseră deja primele săgeți. Se auzeau cai prăbușindu-se, gemetele răniților, ordinele guturale ale căpeteniilor. - Voi sunteți vârful de atac al oștirii... Ați biruit, până acum, pretutindeni. La Vaslui, la Lipnic, la Baia, În Țara Românească. La Ștefănești, pe Prut. Dar acum e cu totul altceva... Calaveria otomană se redresase și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
lui Alexandru căzu și el, lovit de două săgeți În piept și una În coapsa dreaptă. Tânărul se rostogoli În iarbă fără să Înțeleagă, Încă, ce se Întâmplă. Lângă el căzură alți luptători, unii cu pieptul străpuns de săgeți, alții răniți ușor. Ultimii Încercau să se ridice, dar noi săgeți șuierară prin aer, doborându-i. Apoi, cele două limbi de șarpe ale călăreților Încercuiră grupul moldovenilor. * - Dumnezeule... șopti voievodul, alb la față. E o baie de sânge acolo... Pietro Îi Înmână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]