9,175 matches
-
de ce nu mi-am refăcut viața în urmă cu două decenii - își zicea în gând, ca și cum ar fi vorbit cuiva, continuând să pândească adierea ce încă nu se oprea în mănunchiurile stufoase de frunze verzi, sub soarele ce-i înfierbânta rochia și pielea, incapabilă și de fapt deloc doritoare să caute un petic de umbră. Ar putea oferi o mie de motive în afara aceluia esențial că se încăpățâna să dovedească altora - și ei mai întâi - că se poate descurca și poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
crescuți în pavajul de granit și pe străduțele din apropiere - mulțime de femei cu invariabile pălăriuțe albe sau în culori deschise, cu bandă lată și boruri largi, sau pălăriuțe cu voaletă sau bascuri simple, cu pămătuf sau pene, toate în rochii coborând două palme sub genunchi, strânse pe corp, ca și pardesiele sau togile pe care le purtau deasupra; dar și mulțime de bărbați de toate vârstele, nu numai trecuți de jumătatea vieții, cu pălării moi, costume la două rânduri, pantaloni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
târăsc încet picioarele până la oglinda venețiană Îpentru că în cea din dormitor nu mai văd bine) și m-am observat mai puțin palidă Își nu era lumina mai slabă de vină) și nu chiar înfiorător de slăbită Își nu era rochia asta de casă foarte largă de vină), și parcă nu aveam atâtea cearcăne Își nu faptul că stăteam la distanță de imaginea reflectată mă făcea să nu le văd) și parcă îmi tremurau mai puțin mâinile Își asta nu pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
scuipe din când în când în batistă nu reușește s-o înțeleagă și o să-i spună, înainte ca el să plece, să facă curat în casă și să se pregătească pentru întoarcerea ei, va veni îmbrăcată în cea mai frumoasă rochie, pe care i-a adus-o soră-sa, o s-o creadă? trebuie s-o creadă, doar e femeie în vârstă și nu obișnuiește să mintă! se va strădui să-l convingă, aproape o amuză gândul ăsta - și el: probabil n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
țesătură groasă și grea dintr-un amestec de fire albastru închis, cenușiu și negru - mare parte a camerei reflectate care, cu colțurile ascunse în umbre, părea rotundă; izvorul de lumină al globului portocaliu îi îmbrăca pe toți în culori lipicioase, rochiile foșnitoare, cămășile și sacourile ca țesute din ape schimbătoare se prefăceau în fâșii de materie albastru-portocalie, de sub fâșiile foșnitoare se iveau brațe, glezne, pulpe ca modelate din aceeași concretețe eleșteică. Sărbătoreau ziua de naștere a soțului Rodicăi, Vlad Dumitrescu, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mijloc, iar la capul lui, crucea de un ocru strident, cu numele ei cel lung și anii nașterii și ai morții, 1898-1975, desenate cu tuș negru, ușor tremurat. I-a sărutat mâna și fruntea rece. A privit-o: îmbrăcată în rochia ei vișinie de ceremonii de preț, subțire și firavă cum fusese în ultimii ani, buzele strânse, nasul subțiat și străveziu, fruntea ușor bombată, palidă. Nimic altceva decât un somn îndelungat. S-a dat un pas înapoi, apoi încă unul, continuând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
violente, bărbați târându-și anevoie picioarele anchilozate, cu chipuri trase și priviri senine. A văzut-o pe doamna Caliope Teodorescu, retrasă într-o parte, să facă loc tuturor celorlalți, ținându-și, ca întotdeauna, geanta într-o poziție nefirească, în dreptul cordonului rochiei de vară, în timp ce cu batista din mâna cealaltă își ștergea foarte des ochii și nasul. I-a privit de mai multe ori, pe rând, pe când glasul de bariton al preotului răsuna sub cupolă, în miros de tămâie și lumânări proaspăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
timpul verii. Și dintr-odată o văzu: femeie la treizeci de ani, cu forme pline și minte limpede, nemulțumită însă de tot ce făcuse până atunci cu viața ei și cu mici obsesii care mai mult se ghiceau. Purta o rochie cu flori mari și palide, pe un fond verde-cenușiu, legată cu un cordon subțire și lung, dar pe urmă n-a mai știut exact cum arătau hainele ei, pentru că deveniseră un morman de rufe risipite lângă pat și tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
din plastic și sticlă colorată sau din boabe de porumb vopsite, schimbându-le necontenit între ele într-un clinchet adormitor și fulgerări curcubeice răsfrânte de argintul viu al oglinzii. Nemaiexistând nimic în lume în acele clipe decât foșnetul mângâietor al rochiilor de mătase și tafta mulate pe curburile trupului ei tânăr - extraordinar, nu-i așa? un trup care trebuie să trăiască și să se distreze, nu-i așa? - și foșnetul periei ce reușise, ca de atâtea ori, să-i electrizeze părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
putea ajuta.“ „Încercăm, cel puțin. Nu-ți dai seama că mă pot agăța de orice?“, și câteva clipe clopoțeii au zvâcnit nervos. „Bine, mergem după masă.“ Apoi Andrei Vlădescu le privea, înainte să le lase singure complimentându-și coafura și rochiile, de parcă nimic n-ar fi fost mai important pe lume. Una foarte tânără și puțin intimidată și reținându-și gesturile, până și zvâcnirea cu care își alunga părul căzut pe obraz. Cealaltă încă tânără, cu obrajii și fruntea și gâtul muiați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
timp, ghemuit pe o parte, cu o mână sub cap, privind geana de lumină strecurată pe sub ușă din încăperile celelalte, unde răsunau vocile și muzica. O auzea pe Ioana Sandi râzând gâlgâit, probabil se învârtea în ritmuri avântate, fericită, în rochia ei lungă, cu spatele și umerii goi, amețită de vin și de viață, povestindu-le celorlalți lucrurile pe care le știa de la el, dar care acum țâșneau din mintea ei, erau proaspete, erau ale ei, gândite și inventate de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
amețită de vin și de viață, povestindu-le celorlalți lucrurile pe care le știa de la el, dar care acum țâșneau din mintea ei, erau proaspete, erau ale ei, gândite și inventate de ea în acea clipă, Monica Elefteriade, într-o rochie neagră superbă, care fusese pe vremuri a bunicii, cu lănțugul de argint filigranat atârnat de gâtul dolofan, cu mișcări zvâcnit-moale, izbucnind la răstimpuri: „ei asta-i, ei asta-i, ce spui dom’le?“, Răzvan Brancu, subțire și înalt, tuns foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
când pretutindeni în jur era iarbă multă, mai verde și mai multă decât firele astea puține și pierite, și te vedeam atunci. Dar toate erau undeva, în gândurile mele din spate, pentru că te mai vedeam și cum erai astă-noapte, în rochia cu umerii și spatele gol, transpirată de fericire, și mă vedeam și pe mine obosit și chinuit de durerile alea și stricându-ți cheful în noaptea de Anul Nou“ - „nu-i adevărat! nu-i adevărat! nu mi-ai stricat nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
el privirea arzândă chiar mai repede decât apuca să spună, în clipa următoare, „O, Doamne!“, ridicându-se și străbătând spațiul de la scaunul pliant la masă și înapoia mesei unde o aștepta el, privind-o cum vine într-o unduire a rochiei în culori de toamnă, din mânecile și gulerul căreia ieșeau brațele și gâtul de culoarea mierei, răsucindu-se în mers, înaintând și totuși ținându-și în frâu înaintarea, de parcă ar fi vrut să lungească incredibil apropierea clipei tulburător excitante a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
acum, la sfârșit? Ai vrea să mă înec ca țiganul la mal?“, dar parcă nu l-ar fi auzit, întindea mâinile subțiri și-l prindea și mai strâns de după gât și-i mângâia părul și nu se auzea decât foșnetul rochiei ei și pe urmă glasul grav, pentru că-i auzise întrebările, „Dă-l naibii de țigan și dă-le naibii de examene! Ești cu mine acum, asta contează, n-o să trăim o veșnicie, vreau să-mi fie bine, vreau să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
atârna o reproducere de gang, o țigancă focoasă lângă un pepene verde crăpat, înrămată și acoperită cu geam. Și-a dat jos paltonul, și-a scos cizmele și în timp ce îi pregătea cafeaua, s-a schimbat în spatele perdelei înflorate, într-o rochie de casă subțire și închisă la culoare. Părea altă femeie, cu picioare fine, șolduri late, sâni mici, aluneca prin spațiul acela strâmt cu mișcări timide, de parcă s-ar fi speriat că are oaspeți. A căutat într-un dulap și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
turnat în păhărele verzui așezate pe o tăviță portocalie de plastic. Încăperea se umpluse de aromă de cafea și de mirosul dulceag al coniacului. A râs stingherită, așezându-se pe pat, nu departe de Andrei Vlădescu, și-a întins puțin rochia peste pulpele strânse, dar genunchii albi îi rămâneau descoperiți. Au sorbit din băutură în tăcere. Andrei a întins mâna și i-a mângâiat părul umed. Și-a lipit fața rece de palma lui, închizând ochii. Mâna lui a coborât pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
clătinat de câteva ori din cap, șoptind abia auzit: „Nu, nu, poate... poate doar dacă rămâi aici“. S-a întins o clipă pe spate cât să deschidă un aparat de radio portativ și sânii mici i-au țâșnit prin țesătura rochiei. L-a privit din nou, mâna lui rămăsese pe genunchiul dezgolit, a atins-o cu vârfurile degetelor murmurând câteva vorbe ininteligibile, poate în ungurește. N-au mai vorbit, cât și-a băut cafeaua. Apoi reîncepu să-i povestească, dar Andrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vorbă de luni întregi, îl vreau și abia aștept s-o spună din nou și să facem împreună planurile pe care eu de multă vreme mi le fac singură, și mă și văd într-o zi cu soare mult îmbrăcând rochia albă și spunând da și știind că din clipa aceea nimeni pe lume nu mă mai poate împiedica să-l văd oricând și să-l țin în brațe cât vreau. Dar sunt doi ani, în acest sfârșit de februarie sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Ioana Sandi nu mai scria. Nu mai scria demult. Acum își făcea bagajele și a dat peste foile scrise cu săptămâni în urmă, pe care nu apucase să i le ducă lui Andrei Vlădescu. A citit primele rânduri. Își îndesa rochiile în valiză și se gândea. Într-o parte a orașului mai era cineva care se gândea la ea, și la plimbarea lor de după-amiază, dar nu Andrei Vlădescu, și ea știa, dar se prefăcea că nu știe sau puțin îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
1984 O NUNTĂ ELEGANTĂ Sâmbătă după-amiază m-am dus la catedrala Saint Paul din Knightsbridge pentru a asista la cununia celebrului jurnalist Peter Eaves cu Hilary Winshaw, fiica domnului și a doamnei Mortimer Winshaw. Mireasa arăta superb într-o frumoasă rochie de mătase de culoarea pergamentului și cu o diademă cu perle și diamante fixată pe voalul de tul. Domnișoarele de onoare erau îmbrăcate cu minunate rochii de mătase de culoarea piersicii... Recepția a avut loc la hotelul Savoy și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Winshaw, fiica domnului și a doamnei Mortimer Winshaw. Mireasa arăta superb într-o frumoasă rochie de mătase de culoarea pergamentului și cu o diademă cu perle și diamante fixată pe voalul de tul. Domnișoarele de onoare erau îmbrăcate cu minunate rochii de mătase de culoarea piersicii... Recepția a avut loc la hotelul Savoy și s-a încheiat cu un spectacol grandios. Invitații au fost conduși pe o terasă care cu priveliște spre râu, unde mirele și-a surprins mireasa cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
M-am dus în apartamentul Fionei. Nu era în camera de zi și nu mi-a răspuns când am strigat-o. O presimțire bruscă m-a dus în dormitor. Fiona stătea pe pardoseală în fața șifonierului deschis. Era îmbrăcată cu o rochie lungă albastră de bumbac al cărei fermoar nu era încă tras la spate. Se legăna încet în spate și în față, luptându-se să respire. Am îngenuncheat lângă ea și am întrebat-o ce pățise. Mi-a spus că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de gardă. Ai o mașină? Am clătinat din cap. — Probabil va trebui să aștepți mult un taxi. Vă duc eu. E în drum spre casă. Am pregătit-o amândoi pe Fiona, ajutând-o să-și pună două pulovere groase peste rochie, șosete groase de lână și cizme. Când am terminat, arăta ușor ridicolă. Am purtat-o pe jumătate în brațe, pe jumătate a coborât pe picioarele ei scara și în câteva minute eram în sclipitorul Renault albastru al doctorului. Încercam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cult“, cum prefera să zică bunica lui Lilyă și a dus-o la ea acasă, În Avon. În ziua În care o găsisem plângând la cantină, bunica ei o silise să-și tundă lațele murdare și să-și pună o rochie pe ea, iar Lily nu era Încântată de chestia asta. Ceva din felul În care vorbea, felul În care mi-a spus „Asta-i așa Zen din partea ta“ sau „Hai să ne decomprimăm“ m-a umplut de Încântare și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]