KorAP: Find »[drukola/base=străluci & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...283 284 285 ...354 >

8,833 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

portocale, brazi înalți de Crăciun și cartoane cu ouă de Paști, „Cutezătorii“ și „Vaillant“, PET-uri și sticle de bere depozitate-n pivniță sau pe balcon. Evoluam timorat, striviți de mutra lui Ceaușescu și-amintirile emoționale din cortexul prefrontal. Motivațiile străluceau rar, deconectate de restul vieții, ca o lampă scoasă din priză și dusă-n pod. Locul nostru nu era nici pe Google, nici în Wikipedia, nici măcar în cazanul cu vieți și cuvinte de lemn al tranziției: noi n-aveam „sinergie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
noiembrie. Am luat-o pe drumul prin Urziceni; era mai lung, te filau și vreo nouă radare, dar măcar nu rupeai mașina. Maria a adormit imediat. Între Voluntari și Afumați, am mers cu grijă, să nu calc vreun negustor. În dreapta strălucea complexul ăla imens, hangar lângă hangar, cu acoperișurile din tablă ondulată. Cineva îl numise „Europa“: se adunaseră câteva mii de chinezi acolo, cu marfă ieftină, trecută pe-ascuns prin vamă. Găseai orice, de la chiloți de bumbac la arme de vânătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
nu știai dacă ăia care te-opreau la control nu erau chiar bandiții, deghizați în polițiști. Până la Constanța, n-au mai fost probleme. Cum am trecut de Dunăre, s-au ridicat și aburii, dar cerul tot n-a apărut. Podul strălucea. Dacă te interesau vapoarele, le zăreai încărcate cu ceață. Soarele tăiase câteva felii din toamna asta nesuferită. Se răsfiraseră pe geamul lateral, deși lumina cădea departe: aici un deal, dincolo un gard de piatră, puțin mai la dreapta niște frunze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cămășii; ciorapii să se asorteze la curea (nu la cămașă!); pantofii să iasă cu botul lucios, proaspăt lustruit. Îl și-auzeam, cu explicațiile lui clare și metodice: „Pantofii sunt cartea de vizită a unui om. Când o arăți, trebuie să strălucească!“ Avea întotdeauna dreptate, chiar și când greșea; de-aia îți venea să sari pe geam. Se mai întâmpla câteodată să-l contrazic, și-atunci intrau în acțiune Dicționarele explicative și Istoria literaturii lui Călinescu: arunca de la ușă cu ele și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
atac. „Și cât costă minunile astea ale tehnicii?“, s-a interesat Maria, strângându-mă și mai tare de mână. Tânărul Lupu a zâmbit firesc, profesionist. „Nu vă pot spune. Sunt prețuri confidențiale. Ceasurile de colecție arată ca mașinile de lux: strălucesc și nu ajung la îndemâna oricui. Te bucuri că le vezi prin reviste.“ „Sau în H sau IDM, la turci, cu 10 euro bucata.“, l-am bruscat. „În Europa, vin chinezii cu ele, gata făcute, câte douăzeci la pachet. Dacă le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
din Eliade și Blecher, printre rânduri din capul meu, o imensă magmă de viață trăită și-apoi înmormântată în cel mai groaznic și firesc mod posibil. Fiecare a contat, fiecare a avut clipa lui de glorie, momentul copleșitor când a strălucit în ochii sau în mintea cuiva, fracțiunea de triumf și împlinire; praful s-a ales de ea. Destul cu „Germanul“. Cu „Maiorescu“, a fost altă poveste, mai lungă și încurcată. Prin ’93, m-am mutat la cinci minute de casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
chestiile astea. „Știu, și cu asta, basta. De-aia sunt femeie.“ „O clipă, asta nu e tot. N-o să vă vină să credeți ce-a mai găsit progrămelul meu cel deștept!“ „Ce?“, m-am interesat, cu ochii pe laptop. Cuvântul strălucea negru, în mijlocul chenarului electronic. „Alt prieten de-al tău, Robane. Îți spune ceva numele Paul?“ „Paul? Paul Vasiliu?“ „Chiar el, amatorul de jurnale nocturne. Ghici care-i adevărata lui adresă de mail...“ „Nu-mi spune... Ceva cu globalmind.com?“ „paul2paul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
care mi-a înapoiat-o. Am strecurat-o discret în geanta Mariei. „Ei?“, m-am interesat, cu voce scăzută. „Priviți...“ Tânărul Lupu a împins cutiuța metalică spre noi, printre perne. Pe mijlocul ecranului, cu litere verzi-gălbui, lichide, apăruseră două cuvinte. Străluceau ușor, dar se puteau citi clar, fără nici o problemă. Literele alunecau sub pelicula de sticlă, mici, grăsuțe și înfoiate, cum era obiceiul pe vremea aia; majusculele lipseau. „alexandru dimitriu...“, am citit. „Ăsta cine mai e?“ Tânărul Lupu a ridicat din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
viețile noastre dispar uneori bucăți întregi; peste amintiri se-așază o tencuială groasă, sub care nu merită să cauți. Alteori, detaliile țâșnesc când te-aștepți mai puțin: imaginile se-acumulează, crustele neuronilor se desfac, eliberând mii de spori electrici. Culorile strălucesc putred, călduros, îți vine să le râcâi ca pe-o eczemă, să vezi ce-i dedesubt. Camil Petrescu, după ce l-a studiat bine pe Proust, numește chestia asta „memorie involuntară“. Noi, teoreticienii virtuali, îi spunem „memorie reziduală“ (sau RAM). M-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Lupu arăta perfect, hainele nu mișcau o cută, parcă nu zăcuse în aceeași magherniță cu noi. Galbenul înnegrit al tutunului îi dispăruse de pe degete; se lăsase brusc de fumat sau nu văzusem eu bine cu-o seară înainte? Umbrela îi strălucea. Picăturile de apă fuseseră tamponate cu șervețele igienice, iar armătura unsă cu puțin ulei la încheieturi. Plăcuța cu firma „Doppler“ sclipea pe mâner, înșurubată cu două nituri aurite. Totul se desfășura apatic, pâslos, auzeam vorbele, dar nu pricepeam nimic, buzele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
așezat sub un intrând, ferit de ploaie, chiar lângă ușa din spate a clădirii. Nu trebuia decât să butoneze sistemul de închidere. Tânărul Lupu și-a desfăcut umbrela și-a pornit-o tacticos prin ploaie, spre intrarea principală. „Doppler“-ul strălucea artistic, cu arcurile de-oțel și țesătura cadrilată. A trecut pe sub banner-ul oficial, îl observai de-aici, mare și lăbărțat, flutura pe laterala clădirii ca un drapel național bătut de vânturi. Scria pe el: „CONFERINȚĂ EXTRAORDINARĂ. CEL MAI MARE

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
luau bani buni, Partidul se îngrijea de slujitorii lui. Mi-ar fi plăcut să lucrez într-o redacție adevărată, să învăț cum trucau pozele de 1 mai 1939, când îi strecurau pe Nicolae și Elena Ceaușescu în mulțime: lipiturile capetelor străluceau ca niște aureole de sfinți, pătate cu cerneală tipografică. Toți demonstranții se uitau într-o parte, numai ei doi priveau în altă direcție, mândru, drept în ochii cititorilor. Ca toate visele, visul meu de-a mă face critic literar se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
acasă plângând, cu pete roșii, maro și cafenii pe brațe. În iulie, curgeau apele pe tine și-n plus te luau pe sus migrenele. Parcă razele fuseseră lansate să-ți crape capul, sfredelind ce mai rămăsese intact din creier. Așa strălucea noul soare, îmbunătățit. Laptele parf, băncile de lemn, soarele. Schimbaseră tot decorul. Nimeni nu ceruse nimic, dar lucrurile nu mai arătau la fel, vârtejul trecuse și luase cu el case, oameni și-obiecte, ducându-le într-o direcție necunoscută. Oricum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
se mișcă realitatea, clară și de necontestat. Asta făcea literatura din ei, niște sclavi psihici, dependenți de zâmbetul trist al Adelei sau de gestul Otiliei cu umbreluța. Nevroza Ioanei îi răscolea, iar gelozia lui Gheorghidiu le dădea fiori. Peste tot străluceau modele, asemănări, similitudini, parcă cineva înadins găsise cuvintele potrivite, aceleași din mintea fiecăruia, dar spuse perfect, așa cum nu reușise nimeni. Frazele înfloreau exaltat, aproape mistic, cu voluptatea și extazul revelației. Îți trebuia o răbdare dumnezeiască sau dopuri în urechi ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
lor. Viața mea sexuală începuse ciudat, tot cu un fel de minciună. Abia astăzi, când suprafața consecințelor nu se mai suprapune peste cea a faptelor, pătând fiecare amintire cu intenții pe care nu sunt sigur că le-am avut, legăturile strălucesc în toată splendoarea lor. Aveam cinci ani, eram singur și mintea îmi țăcănea. O dată pe săptămână, așteptam cu nerăbdarea puștiului comunist să sosească Pif-Gadget-ul, ambalat în țipla lui catifelată, mirosind a plastic și aer curat. Pe vremea aia, ne mutasem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
prin autobuze: corpurile se lungeau în pânzele de BBC (un material textil comunist, nu postul străin de radio), oscioarele se transformau în ciolane, pielea albă, lăptoasă, creștea tot albă, lăptoasă. Mai descopereai și unele, puține ce-i drept, în care strălucea nebunia viitorului: mașini, dulapuri de haine, o firmă, sufragerii decapotabile, cu geamuri enorme, sticle de șampanie, sexul bărbaților ținut între aceleași două degete care-acum răsuceau creta colorată. Le întâlneai doar pe Calea Victoriei, lângă marile magazine, subțiri, nervoase, țăcănindu-ți pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Dar să mă întorc la fata florăresei. Venea îmbrăcată mereu în negru, ca de doliu. Părul, negru și el, era strâns într-o coadă bogată, lăsând să cadă cerceii rotunzi și grei, din aur roșu. Fusta fusese scurtată, sub ea străluceau niște ciorapi de plasă, cu ochiuri mari și rupte. Carnea proaspătă, dar puțin fleșcăită, se lăbărța la șolduri, țâșnind pe sub bluză. Era de neînțeles cum o asemenea scenă mă interesa. O întâlneam pe florăreasă la nunta fi-sei, acoperindu-mi pleoapele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
iar magneții de pe frigider întorși cu fața în sus, unul lângă altul. Noptierele respectau desenul mochetei; patul, la fel, fixat pe-amplasament. Pernele staționau corect, sub pătură, cu puiuleții deasupra, iar cuvertura venea la linie, fără cute sau burți. Oglinzile străluceau, nu găseai o urmă de deget pe ele: doamna Ioana le lustruia cu ziare, cum se obișnuia pe vremuri. Doar cărțile mele rămâneau nemișcate, o teamă religioasă și instinctivă o oprea să le tragă afară din rafturi; le descopeream neatinse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mutau la tanti Aldea, de la blocul vecin. Era un moment onorific. Tanti Aldea făcea parte din categoria femeilor cumsecade, în vârstă, îmbrăcate în violet, cu ruj violet și părul violet, începând să cadă (tufa aia filată la ceafă, prin care strălucește pielea roz, lucioasă, ca spălată de-acid). Lumea o poreclise „Nășica“, dintr-un motiv lesne de bănuit. Ne instala pe toți pe tabureți, la masa rotundă cu geam de sticlă și macramé presat dedesubt. Arătam stupid, ca niște copii mici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
patru compartimente. Până și patul fusese demontat și înlocuit cu un cadru metalic și două saltele urcate pe-o somieră. Doar așa Maria se liniștea. Însă teama ei cea mai mare, aceea de-a nu ști cu-adevărat ce gândesc, strălucea acolo, foaie cu foaie, pagină după pagină. Deschideam uneori câte-un catalog de evaluare și, lângă bleumarinul întunecat al lui Iser sau roșul-lila al lui Mützner, găseam o însemnare pe-un bilet sau un colț de pagină. Nici cerul sticlos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
puteau ajunge. Îmi imaginam că eu sunt inspector, iar Maria, o funcționară de la Poștă. Purtam amândoi uniforme bleu, eu sacou drept și cravată groasă de tergal, ea șepcuță neagră pe cap și reverele cămășii desfăcute peste taior. În piept îi strălucea o siglă cu numele și funcția, prinsă cu un ac de siguranță de cămașă, chiar deasupra sânului: când respira, numele i se mișca odată cu sânul, indicându-i responsabilitățile. O controlam în modul cel mai sever, forțând-o să părăsească tejgheaua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Mariei, piesele de șah ale minții și realității se mișcau tridimensional, ca eroii dintr-un roman bine scris. Scenele se împrospătau firesc, plictiseala lipsea. Ne completam fricile și nesiguranța, sărăcia și nepotrivirea de perspective, cu plăceri și rafinamente virtuale. Decorul strălucea și el suficient: în loc de Paris sau Amsterdam, Viena sau Bruxelles, Bucureștiul nostru vioi și cafeniu. Iubirea și sexul păreau de neconceput în altă parte, trebuia să vii să vezi orașul pentru a te convinge. Mergeam sâmbăta la film la Mall

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de fiert, desfăcându-i vârfurile și apăsând boabele albe, neatinse. Între timp, Maria cântărea din ochi cuburile de telemea pe care un bărbat în halat de doctor le cresta priceput cu un cuțitaș, întinzându-ți bucățica, s-o guști. Tarabele străluceau de culori, legumele se-amestecau cu florile stropite cu apă rece, murăturile cu fructele exotice, semințele cu piramidele de mălai, brățările țigăncilor cu micile casete de tablă din care scoteau banii, să-ți dea restul. Florăresele purtau iegări roz și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
fel de hartă, dar tare ciudată, cu Africa lipită de Rusia și Mexicul mare cât Statele Unite! Cineva a avut inspirația să întoarcă hârtia pe dos, și-atunci lumea a scăpat un țipăt de uimire. Pe spatele planșei, în colțul din dreapta, străluceau niște inițiale roșii, mari cât o furculiță, pe care învățătorul le-a citit cu voce tare: V. RO Preotul a strigat „Drăcie!“, învățătorul a zis „Știu cine-i!“, iar doctorul Leordeanu, încă vânăt pe față de la bătăile de peste noapte, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Ospătari în sacouri albe cu papion negru, circulau calm printre mese, fără să te obosească. Într-un capăt al grădinii cânta orchestra, iar în celălalt, pe trotuar, se ridicau munții de covrigi uscați, deșertați pe-un covor de rafie. Momentul strălucea simplu, firesc, de neegalat; bunicu’ Vitalian îl juca la cărți. N-am înțeles niciodată cine fuseseră partenerii lui. Am găsit, în schimb, printre hârțoage, niște coli bătute la mașină și-o scrisoare datată 1968. E anul în care m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]