72,571 matches
-
pâine, apoi tot ce mai avea de oferit. Când tatăl „are obiecții”, tânărul îl cinstește cu un cuțit în spate proclamând: „Vreți să-mi mâncați ficații? Vi-i mânânc eu pe-ai voștri, separatiști împuțiți!” Cum se vede, „filmul de iubire” s-a convertit subit în thriller politic, orientându-se după cotele market-ului european așa cum le intuiau preferințele autorii. Filmul, defăimător sub aspectul ideilor și primitiv sub cel al limbajului, a fost finanțat de TVR sub direcția regizorului Stere Gulea
Război în bucătărie () [Corola-website/Science/297130_a_298459]
-
Records, ceea ce a rezultat finalul relației sale cu Austin. Cei doi rămân prieteni de-lungul anilor, iar Mercury adesea a spus despre Austin că a fost singurul prieten adevărat. Într-un interviu din 1985, Mercury a spus despre Austin, „Toate iubirile mele m-au întrebat de ce nu o pot înlocui pe Mary (Austin), dar este pur și simplu imposibil. Singurul prieten pe care îl am este Mary, și nu vreau pe altcineva. Pentru mine, ea a fost precum o nevastă. Pentru
Freddie Mercury () [Corola-website/Science/297131_a_298460]
-
a fost dedicată domnului W.H. Nu se știe dacă acest lucru a fost scris de Shakespeare însuși sau de către editorul Thomas Thorpe, ale cărui inițiale apar în josul paginii. Criticii susțin că "sonetele" sunt ca o meditație profundă cu privire la natura iubirii,pasiune sexuală, procreare, moarte, și timp. Aproximativ 150 de ani la moartea lui Shakespeare, îndoielile au început să apăra cu privire la calitatea de autor al operelor atribuite lui. Lista candidaților alternativi propuși ii include pe Francis Bacon, Christopher Marlowe, Edward de
William Shakespeare () [Corola-website/Science/297139_a_298468]
-
imaginație. Scrierile lui sunt în mod intenționat ambigui în ceea ce privesc formarea acestor procese de la punctul în care, meditația, devine o parte intrinseca în dezvoltarea umanității. În filosofia lui Rousseau, influență negativă a societății asupra oamenilor se concentrează pe transformarea iubirii de sine, o iubire de sine pozitivă în mândrie. Iubirea de sine reprezintă dorința instinctiva a omului de autoconservare, combinată cu puterea rațiunii umane. În contrast, iubirea proprie e artificială și, încurajează omul să se compare pe șine cu alții
Jean-Jacques Rousseau () [Corola-website/Science/297159_a_298488]
-
în mod intenționat ambigui în ceea ce privesc formarea acestor procese de la punctul în care, meditația, devine o parte intrinseca în dezvoltarea umanității. În filosofia lui Rousseau, influență negativă a societății asupra oamenilor se concentrează pe transformarea iubirii de sine, o iubire de sine pozitivă în mândrie. Iubirea de sine reprezintă dorința instinctiva a omului de autoconservare, combinată cu puterea rațiunii umane. În contrast, iubirea proprie e artificială și, încurajează omul să se compare pe șine cu alții, ceea ce crează o teamă
Jean-Jacques Rousseau () [Corola-website/Science/297159_a_298488]
-
privesc formarea acestor procese de la punctul în care, meditația, devine o parte intrinseca în dezvoltarea umanității. În filosofia lui Rousseau, influență negativă a societății asupra oamenilor se concentrează pe transformarea iubirii de sine, o iubire de sine pozitivă în mândrie. Iubirea de sine reprezintă dorința instinctiva a omului de autoconservare, combinată cu puterea rațiunii umane. În contrast, iubirea proprie e artificială și, încurajează omul să se compare pe șine cu alții, ceea ce crează o teamă nejustificată ce oferă plăcere din durerea
Jean-Jacques Rousseau () [Corola-website/Science/297159_a_298488]
-
filosofia lui Rousseau, influență negativă a societății asupra oamenilor se concentrează pe transformarea iubirii de sine, o iubire de sine pozitivă în mândrie. Iubirea de sine reprezintă dorința instinctiva a omului de autoconservare, combinată cu puterea rațiunii umane. În contrast, iubirea proprie e artificială și, încurajează omul să se compare pe șine cu alții, ceea ce crează o teamă nejustificată ce oferă plăcere din durerea altor persoane. Rousseau nu a fost singurul ce a făcut această distincție, Vauvenargues fiind printre ei. În
Jean-Jacques Rousseau () [Corola-website/Science/297159_a_298488]
-
orientările sexuale ale bărbaților către bărbați (numiți "gay" în Statele Unite și lumea anglofonă - adică homosexualitatea masculină), cât și acelea ale femeilor către femei (numite "lesbiene", de la insula greacă Lesbos, unde a locuit poeta Sappho, care a cântat în poeziile sale iubirea între femei - adică homosexualitatea feminină). Homosexualitatea mai este desemnată și ca „uranism”. Termenul provine din distincția platonică dintre o "Afrodita Urania" și o "Afrodita Pandemia"; cea dintâi ar fi zeița unei iubiri nobile și necarnale, neorientate spre procreație, ca aceea
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
poeta Sappho, care a cântat în poeziile sale iubirea între femei - adică homosexualitatea feminină). Homosexualitatea mai este desemnată și ca „uranism”. Termenul provine din distincția platonică dintre o "Afrodita Urania" și o "Afrodita Pandemia"; cea dintâi ar fi zeița unei iubiri nobile și necarnale, neorientate spre procreație, ca aceea care are drept obiect femeia. A fost elaborat ca termen de către publicistul, traducătorul și omul de afaceri austriac Karoly-Maria Kertbeny pentru descrierea atracției sexuale pentru persoanele de același sex, în cadrul unui pamflet
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
să le crească și la care își pierdeau trăsăturile feminine. Dacă unii dintre foștii dansatori androgini reușeau să se căsătorească cu fetele foștilor stăpâni, cei mai mulți se întorceau în rândul familiilor din care proveniseră sau deveneau cerșetori. În Asia de Est iubirea homosexuală era un aspect central al vieții cotidiene. Dacă primele mențiuni ale unor asemenea raporturi intime apăreau în China încă din secolul al VI-lea, în Japonia ele își făceau apariția odată cu secolul al X-lea și, cel mai probabil
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
hinduse, menționează un "alt treilea sex" din care fac parte persoanele cu expresie de gen netradițională sau care se angajează în activități homosexuale. Cele mai vechi documente ale culturii europene cu această temă vin din Grecia antică, unde relațiile de iubire homosexuală atât emoțională cât și fizică făceau parte din normele sociale. Ele erau cultivate atât pentru valoarea lor pedagogică și marțială, cât și ca o metodă de a limita creșterea populației. Aceste relații, în mare parte de natură pederastică, coexistau
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
de același sex au continuat să fie acceptate de cea mai mare parte a populației, până la căderea Imperiului Roman de Apus în anul 476. Orașele din nordul Italiei, în special Florența și Veneția, erau renumite în timpul Renașterii drept centre ale iubirii masculine. Tradiția era urmată de majoritatea populației și construită pe liniile antice, precum a fost recent semnalat în studii publicate de Michael Rocke și Guido Ruggiero. Cei mai mari artiști și oameni literari ai epocii, printre care Leonardo da Vinci
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
întors impotriva promotorilor lui de către artiști precum Rembrandt, care în "Violul lui Ganymede" nu-l mai reprezenta pe Ganymede ca pe un tânăr voitor, ci ca pe un copil atacat de o pasăre de pradă rapace. Continuând vechea tradiție a iubirii masculine în care Ganymede, paharnicul zeilor, simboliza amantul ideal, poeți musulmani - în special din secta sufistă - în țările arabe medievale și în Persia au scris ode paharnicilor frumoși - deseori creștini sau evrei - care îi serveau în cârciumi și cu care
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
au arătat Richard Francis Burton, André Gide și mulți alții), și a supraviețuit până în zilele noastre. Ea continuă să se ivească în pofida eforturilor localnicilor de a o ascunde, precum s-a întâmplat după invazia americană a Afganistanului, când tradiția de iubire masculină din Kandahar, în care bărbații se asociază cu amanți adolescenți (numiți "așna"), a fost făcută publică. În Asiria antică, homosexualitatea era prezentă și comună; nu era pedepsită, nici condamnată, nici văzută ca imorală sau nefirească. Câteva texte religioase conțin
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
fost făcută publică. În Asiria antică, homosexualitatea era prezentă și comună; nu era pedepsită, nici condamnată, nici văzută ca imorală sau nefirească. Câteva texte religioase conțin rugăciuni pentru binecuvântări divine asupra relațiilor homosexuale. "Almanahul incantațiilor" conține rugăciuni care favorizează egalitatea iubirii unui bărbat pentru o femeie, unei femei pentru un bărbat și a unui bărbat pentru un alt bărbat. În Iran, homosexualitatea și homoeroticismul erau tolerate în numeroase locuri publice, de la mănăstiri și seminarii la taverne, tabere militare, băi publice și
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
tolerate în numeroase locuri publice, de la mănăstiri și seminarii la taverne, tabere militare, băi publice și cafenele. În dinastia safavidă timpurie (1501-1723), bordelurile pentru prostituați ("amrad khane") erau recunoscute legal și plăteau impozite. Unii cărturari consideră că există exemple de iubire homosexuală în literatura antică, precum poemul epic mesopotamian "Epopeea lui Ghilgameș" sau povestea biblică a lui David și Ionatan. În "Epopeea lui Ghilgameș", relația dintre protagonistul Ghilgameș și personajul Enkidu este văzută de unii ca având o natură homosexuală. În
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
literatura antică, precum poemul epic mesopotamian "Epopeea lui Ghilgameș" sau povestea biblică a lui David și Ionatan. În "Epopeea lui Ghilgameș", relația dintre protagonistul Ghilgameș și personajul Enkidu este văzută de unii ca având o natură homosexuală. În mod similar, iubirea lui David pentru Ionatan este "mai mare decât iubirea pentru femei". În multe societăți din Melanezia iubirea masculină face parte din cultura tribală. Unele triburi din Papua Noua Guinee, de exemplu Etoro și Marind, consideră că un băiat trebuie sa aibă o
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
sau povestea biblică a lui David și Ionatan. În "Epopeea lui Ghilgameș", relația dintre protagonistul Ghilgameș și personajul Enkidu este văzută de unii ca având o natură homosexuală. În mod similar, iubirea lui David pentru Ionatan este "mai mare decât iubirea pentru femei". În multe societăți din Melanezia iubirea masculină face parte din cultura tribală. Unele triburi din Papua Noua Guinee, de exemplu Etoro și Marind, consideră că un băiat trebuie sa aibă o asemenea relație ca parte a procesului său de maturizare
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
În "Epopeea lui Ghilgameș", relația dintre protagonistul Ghilgameș și personajul Enkidu este văzută de unii ca având o natură homosexuală. În mod similar, iubirea lui David pentru Ionatan este "mai mare decât iubirea pentru femei". În multe societăți din Melanezia iubirea masculină face parte din cultura tribală. Unele triburi din Papua Noua Guinee, de exemplu Etoro și Marind, consideră că un băiat trebuie sa aibă o asemenea relație ca parte a procesului său de maturizare și inițiere în responsabilitățile lui de adult. Însă
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
intrați", "Cine crede" ș.a.). Grigore Vieru însuși este autor al unor melodii de cântece pentru copii ("Să crești mare" ș.a.), dar cea mai fecundă era colaborarea lui cu compozitoare Iulia Țibulschi (culegeri "Soare, soare", "Clopoțeii", "Stea-stea, logostea", "Ramule-neamule", "Cîntînd cu iubire" ș.a.) " Eseuri " " Interviuri "
Grigore Vieru () [Corola-website/Science/298182_a_299511]
-
printre care Hans Arp, Joan Miró, Salvador Dalí și cu poeții Paul Eluard și André Breton și se încadrează în grupul suprarealist parizian. Din această perioadă datează compoziția ""Îndrăgostiții"" (în mai multe versiuni). Vălurile care ascund chipurile personajelor sugerează universalitatea iubirii și aduc totodată în discuție tema dualității și a reflectării existenței. În 1929 operele sale sunt prezentate la o expoziție colectivă organizată la Paris, colaborează la revista ""La Révolution surréaliste"" cu un articol ""Les mots et les images"" ("Cuvintele și
René Magritte () [Corola-website/Science/298187_a_299516]
-
tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în același sat, dar variabilă de la zonă la zonă (...), patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”. Autorul oferă detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiu al Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică”. Dicționarul menționează (în plan secund) că Dragobete este și o „sărbătoare dedicată zeului dragostei cu același nume”. Romulus Vulcănescu
Dragobete () [Corola-website/Science/298169_a_299498]
-
pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme și fărădelegi”. A fost prezentat în aceeași lucrare și ca zeul dragostei și al bunei dispoziții, de ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul și aducătorul iubirii în casă și în suflet”. Dragobetele mai poate fi întâlnit și sub denumirea de „Dragomir”, cunoscut ca un cioban care o însoțește pe Baba Dochia în călătoriile prin munți, dar reprezintă de asemenea și o figură pozitivă, simbol al primăverii
Dragobete () [Corola-website/Science/298169_a_299498]
-
tot ce urmează să fie cu spor. În unele sate se scotea din pământ rădăcina de spânz, cu multiple utilizări în medicina populară. Dragobetele are rădăcini foarte vechi. Dragobetele, numit și Năvălnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic, aduce iubirea în casă și în suflet. Oamenii de la țară își mai aduc aminte de obiceiul de demult al fetelor și băieților care, în ziua lui Dragobete, se primeneau în haine curate, de sărbătoare și porneau cu voie bună spre pădure, pentru
Dragobete () [Corola-website/Science/298169_a_299498]
-
această zi, după cum informează Historia.ro. În vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă, de Dragobete, zăpada rămasă pe alocuri, zăpada cunoscută drept “zăpada zânelor”. Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăți magice în iubire și în descântecele de iubire, dar și în ritualurile de înfrumusețare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele își clăteau chipul cu această apă pentru a deveni la fel de frumoase și atrăgătoare ca și zânele. De
Dragobete () [Corola-website/Science/298169_a_299498]