75,079 matches
-
oraș. Rachetele Alazan, lansate asupra postului, căzând și asupra gradiniței din apropiere. Noaptea tîrziu, dinspre satul Varnița, sosesc întăriri formate din angajați ai Ministerului de Interne și voluntari, pentru ajutorarea polițistilor asediați. O martoră astfel relata despre primele zile ale luptei: . În dimineața de 20 iunie, orașul era în mare parte sub control moldovenesc. Ca rezultat, tancuri grele ale Armatei a 14-a ale Federației Ruse forțează podul peste Nistru dinspre Tiraspol, dar sunt oprite de forțele moldovene. Forțele separatiste continuând
Bătălia de la Tighina (1992) () [Corola-website/Science/330696_a_332025]
-
aprilie 1859. Campania engleză din estul Indiei a început recrutarea cetățenilor locali în trupele engleze în 1667, cu scopul de a menține controlul în timpul relațiilor comerciale. În 1748, guvernul britanic a urmat și a început recrutarea și instruirea indienilor în lupta cu arme și metodele lor. Unitățile de indieni au fost numite sipai, devenind în curînd cea mai mare parte a forțelor britanice în India, în cele din urmă depășind numărul trupelor europene zece la una. După ce Marea Britanie a câștigat două
Răscoala șipailor () [Corola-website/Science/330703_a_332032]
-
fost legați de tunuri și executați. "În șase luni, revolta a fost înfrîntă, iar, în cursul anului următor, puterea britanică a fost restaurată". Aceste revolte ar fi amintit mai târziu de către unii luptători pentru libertatea indiană ca primele etape ale luptei pentru independență împotriva colonialismului - indiferent dacă acestea au fost legate de revoltele ulterioare sau nu, rebeliunea sipailor a transmis cu siguranță un mesaj pentru britanicii care a cerut să fie audiat. Consecința imediată a fost desființarea Companiei Indiilor de Est
Răscoala șipailor () [Corola-website/Science/330703_a_332032]
-
Lupta de la Tighina a avut loc între 20 ianuarie și 25 ianuarie 1918, și s-a dat între forțele armate ale Regatului României și cele ale RUMCEROD-ului, precum și voluntari dezertați din fosta Armată Imperială Rusă și bolșevici. Avansarea trupelor române
Lupta de la Tighina (1918) () [Corola-website/Science/330695_a_332024]
-
M.C.G. și conducerii Diviziei 11, prin faptul că detașamentul era redus numeric față de inamic și nu s-a ținut cont de ostilitatea populației rusofone, precum și de specificul orașului prin cetatea militară medievală, oferindu-i dușmanului condiții prielnice de a duce lupte subterane. S-a pornit de la informații contradictorii și parțial inexacte: 1. în zonă se află doar un regiment de ucraineni pentru paza podului Tiraspol - Tighina care au ocupat orașul. 2. în Tighina e liniște, orașul nu este ocupat de inamic
Lupta de la Tighina (1918) () [Corola-website/Science/330695_a_332024]
-
Totodată, de pe malul stâng al Nistrului, dinspre localitatea Parcani, artileria inamică trage și ea spre Bender. Între orele 11-12, orașul este recuperat de trupele române. Iar cele bolșevice și susținătorii lor, respinse peste Nistru, se retrag la Tiraspol. În această luptă, trupele române au pierdut 3 ofițeri și 138 trupă. Menționăm că luptele de la Bender în rândurile bolșevicilor au luptat și două sute de români, proveniți dintre dezertori și muncitori voluntari, membri ai batalionului revoluționar român din Odesa - organizat și condus de
Lupta de la Tighina (1918) () [Corola-website/Science/330695_a_332024]
-
și ea spre Bender. Între orele 11-12, orașul este recuperat de trupele române. Iar cele bolșevice și susținătorii lor, respinse peste Nistru, se retrag la Tiraspol. În această luptă, trupele române au pierdut 3 ofițeri și 138 trupă. Menționăm că luptele de la Bender în rândurile bolșevicilor au luptat și două sute de români, proveniți dintre dezertori și muncitori voluntari, membri ai batalionului revoluționar român din Odesa - organizat și condus de Cristian Racovski, Mihail Gheorghiu-Bujor ș.a.
Lupta de la Tighina (1918) () [Corola-website/Science/330695_a_332024]
-
un adversar neîmpăcat al oricarei încercări de a strecura inovații în normele religioase curente. În afară de locul de frunte pe care l-a ocupat ca un zid al conservatismului în rândurile evreilor de pe întreg continentul, Hatam Sofer era confruntat permanent cu lupta contra conducătorilor comunitari liberali din propriul său oraș, Pressburg (Bratislava). Conflictul din Pressburg era relativ local, și reflecta doar în mică măsură starea de lucruri din restul Ungariei. Între altele, Hatam Sofer era zguduit profund de știrile parvenite despre rapidele
Sciziunea iudaismului maghiar () [Corola-website/Science/330659_a_331988]
-
martie 1868. Organizația, sub conducerea poetului și juristului Albert (Abraham) Farkas, a lui Markus (Meir) Trebitsch și a lui Nathan Abeles, a primit sprijinul rabinilor Avraham Shmuel Binyamin Sofer, Yirmiyahu Loew și Menahem Eisenstaedter. „Shomrei Das” au stat în fruntea luptei taberei conservatoare Majoritatea membrilor asociației erau neo-ortodocși și se identificau cu pozițiile rabinului Hildesheimer. De aceea rabinul ultraortodox Josef Schlesinger îi poreclise „Shomdey Dat” (Shomdey Das), adică „Trădători ai religiei”. La 25 noiembrie 1867 a fost înaintată în parlamentul maghiar
Sciziunea iudaismului maghiar () [Corola-website/Science/330659_a_331988]
-
ortodocși să boicoteze procesul și au anunțat ca vor întemeia o organizație separată, deoarece ei și reformiștii sunt două religii diferite. András Kovács scrie că succesele tradiționaliștilor în a promova punctul lor de vedere, care privea evenimentele ca pe o luptă pentru libertatea de credință și, respectiv, insuccesul partizanilor Congresului de a le prezenta ca o chestiune pur administrativă - le-a câștigat celor dintâi simpatia liberalilor maghiari. La începutul anului 1870 evreii ortodocși au depus o petiție în parlament, semnată de
Sciziunea iudaismului maghiar () [Corola-website/Science/330659_a_331988]
-
este legată de disputa pe plan național, ci are un caracter local. Comunitatea mamă a aderat, scurt timp după aceea, la Comitetul executiv al israeliților ortodocși. Presa ortodoxă a urmărit disputa de aproape, avertizând asupra primejdiei fenomenului Status Quo pentru lupta Comitetului împotriva neologilor. Meir Perls,un rabin tradiționalist de frunte, a scris rabinului Schick în sprijinul lui Seelenfeind, care după opinia sa,a comis o greșeală. Schick i-a răspuns în aprilie, afirmând că dat fiind situația la nivel statal
Sciziunea iudaismului maghiar () [Corola-website/Science/330659_a_331988]
-
retragerea lui Ipsilanti" în Imperiul Austriac după Drăgășani, a fugit însă în Imperiul Rus (Gubernia Basarabia). Cu toate acestea, forțele sale, alcătuite din aproximativ 500 de tineri soldați greci, a decis să rămână și să lupte împotriva Imperiului Otoman. În timpul luptei, aproximativ un sfert din armata greacă a fugit trecând înot Prutul. Soldații rămași au continuat să lupte până când au fost fie uciși de turci, fie s-au înecat. Rușii, poziționați pe malul opus al râului, au aplaudat tot acest timp
Bătălia de la Sculeni () [Corola-website/Science/330712_a_332041]
-
soldați germani, iar pe 2-5 noiembrie 1914 s-a dat bătălia de lângă acel important punct de aprovizionare a forțelor germane din Africa, care mai este cunoscută și ca „bătălia albinelor”, din cauza atacurilor unor roiuri de albine sălbatice, deranjate de zgomotul luptei. Aici Paul von Lettow-Vorbeck a obținut prima victorie importantă, rezultatele ei fiind pe de-a dreptul impresionante: britanicii au pierdut 847 de oameni, pe când germanii doar 144 de militari, deznodământul final fiind asigurat de contraatacul realizat de două companii de
Paul Emil von Lettow-Vorbeck () [Corola-website/Science/330735_a_332064]
-
numit generalul sud-african Jan Smuts (1870-1950). Jan Smuts merită o mențiune aparte în campania africană din Primul Război Mondial, el fiind unicul comandant care a reușit să-i riposteze demn lui Paul von Lettow-Vorbeck, obținând astfel primele succese palpabile în lupta cu forțele germane. Acest Jan Smuts era și el un specialist bun în ceea ce privește războiul de gherilă și acțiuni subversive, luptând în trecut chiar și împotriva englezilor în războiul anglo-bur din 1899-1902, iar după război ocupând postul de prim-ministru al
Paul Emil von Lettow-Vorbeck () [Corola-website/Science/330735_a_332064]
-
de gherilă și acțiuni subversive, luptând în trecut chiar și împotriva englezilor în războiul anglo-bur din 1899-1902, iar după război ocupând postul de prim-ministru al Africii de Sud (în 1919-1924 și respectiv 1939-1948). Deci, se poate afirma că pe câmpul de luptă s-au întâlnit doi veritabili inamici, demni de respect și onoare. Astfel, în martie 1916, Jan Smuts lansează un atac surprinzător, dinspre nordul Tanganyikăi, dintr-o zonă greu accesibilă, și, în consecință, slab apărată de către Lettow-Vorbeck. În același timp, coordonându
Paul Emil von Lettow-Vorbeck () [Corola-website/Science/330735_a_332064]
-
condiții prielnice. Astfel a reușit să obțină mai multe victorii, printre care cea de la Mahiwa din 18 octombrie 1917 asupra englezilor, conduși de Sir Jacob van Devender, succesorul lui Smuts, pierzând 600 de oameni din cei 1.500 antrenați în luptă, față de pierderile engleze de peste 2.700 de morți, răniți și prizonieri din cei 4.900 de soldați. O altă victorie a fost obținută în lupta de la Ngomano împotriva portughezilor conduși de generalul Joao Teixeira Pinto, care a pierdut aproape întreaga
Paul Emil von Lettow-Vorbeck () [Corola-website/Science/330735_a_332064]
-
van Devender, succesorul lui Smuts, pierzând 600 de oameni din cei 1.500 antrenați în luptă, față de pierderile engleze de peste 2.700 de morți, răniți și prizonieri din cei 4.900 de soldați. O altă victorie a fost obținută în lupta de la Ngomano împotriva portughezilor conduși de generalul Joao Teixeira Pinto, care a pierdut aproape întreaga armată intrată în luptă. Din noiembrie 1917 s-a retras în jungla mozambicană, un loc retras și acoperit de atacurile aliate și care era mai
Paul Emil von Lettow-Vorbeck () [Corola-website/Science/330735_a_332064]
-
de peste 2.700 de morți, răniți și prizonieri din cei 4.900 de soldați. O altă victorie a fost obținută în lupta de la Ngomano împotriva portughezilor conduși de generalul Joao Teixeira Pinto, care a pierdut aproape întreaga armată intrată în luptă. Din noiembrie 1917 s-a retras în jungla mozambicană, un loc retras și acoperit de atacurile aliate și care era mai prielnică pentru aprovizionare. În 1918 a invadat Rhodesia britanică, atacul luând prin surprindere comandamentul aliaților și soldându-se cu
Paul Emil von Lettow-Vorbeck () [Corola-website/Science/330735_a_332064]
-
germane conduse de în Africa au continuat până pe data de 14 noiembrie 1918, atunci când el a aflat din documentele prizonierului britanic Hector Croud că Germania și Antanta au semnat armistițiul de la Compiegne. Deși neînvins și cu armata pe picior de luptă, Paul von Lettow-Vorbeck a decis să capituleze. Ceremonia de capitulare a avut loc pe 23 noiembrie 1918 la Mbaala, în Zambia. La acel moment, armata sa era compusă din 30 de ofițeri germani, 125 de subofițeri și soldați germani și
Paul Emil von Lettow-Vorbeck () [Corola-website/Science/330735_a_332064]
-
pe sub poarta Brandenburg datorită invadării cu succes al unui teritoriu britanic. S-a manifestat ca un susținător deschis al monarhiei și al unui regim conservator. A luat parte activ la viața politică a Republicii de la Weimar, și a participat la luptele împotriva comuniștilor - „spartachiști”. Din cauza preferințelor sale politice a fost demis din armată în 1920, cu gradul de general-maior. În perioada 1920-1930 a fost ales deputat în Reichstag, candidând pentru Partidul Național-Liberal German. În 1920 și-a publicat memoriile, intitulate „Heia
Paul Emil von Lettow-Vorbeck () [Corola-website/Science/330735_a_332064]
-
să-l susțină pe Sieciech, mai degrabă decât pe fii săi. Odată cu amenințarea de război, Zbigniew și Boleslav și-au reînnoit alianța. Această alianță a fost oficializată de către magnatul Skarbmir în Wrocław. În 1099, forțele opuse s-au întâlnit în lupta la râul Pilica lângă Żarnowiec. Zbigniew și Boleslav au predominat. Sieciech, încă susținut de Vladislav, s-a ascuns în Sieciechów. Câteva luni mai târziu, Zbigniew și Boleslav au atacat. În campania determinată să-l încercuiască pe Sieciech și pe Vladislav
Zbigniew al Poloniei () [Corola-website/Science/330728_a_332057]
-
austriacă. Înainte de bătălia de la Famars a explorat acolo pe deplin terenul timp de trei zile și a câștigat apoi atacul decisiv al coloanei principale formată din patru departamente de artilerie, conducând personal a patra divizie. După alte acțiuni importante în luptele de la Berlaimont și Maubeuge a fost onorat pe 1 mai 1794 cu titlul de locotenent-colonel și la 7 iulie 1794 cu Crucea de Cavaler al Ordinului Militar Maria Terezia. În 1795 a plănuit ca șef al statului major al generalui
Petru Duka de Kádár () [Corola-website/Science/330749_a_332078]
-
Populația poloneză și evreiască din zonele acelea aveau să fie expulzata și înlocuită cu coloniștii germani. A fost înființat un Consiliu de Regenta care forma un guvern și permitea să se emită propria modenă (marca poloneză). O mare parte din luptele grele pe Frontul de Est a războiului au avut loc pe teritoriul fostului stat polonez. În 1914, forțele rusești au avansat foarte aproape de Cracovia înainte de a fi învinse din nou. Primăvara anului următor, au avut loc lupte grele în jurul orașelor
Polonia în Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/330746_a_332075]
-
mare parte din luptele grele pe Frontul de Est a războiului au avut loc pe teritoriul fostului stat polonez. În 1914, forțele rusești au avansat foarte aproape de Cracovia înainte de a fi învinse din nou. Primăvara anului următor, au avut loc lupte grele în jurul orașelor Gorlice și Przemyśl, la est de Cracovia în Galiția. În 1915, teritoriile poloneze au fost jefuite și abandonate de către armata rusă în retragere, încercând să imite politică din 1812. De asemenea, rușii au evacuat și deportat sute
Polonia în Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/330746_a_332075]
-
și sub denumirea de Premiul Nobel alternativ, iar cu banii obținuți a înființat Teatrul de Piatră, care a fost distrus odată cu invadarea Jeninului în 2002, în timpul celei de-a Doua Intifadă. "“Pentru noi și pentru copiii nostri, Intifada este o luptă pentru libertate. Proiectul nostru se numește <Învățare și Libertate>. Acestea nu sunt doar niște simple cuvinte ci stau la baza luptei nostre. Nu există libertate fără cunoaștere. Nu există pace fără libertate. Pacea și libertatea sunt inseparabile.”" - Arna Mer Khamis
Teatrul Libertății (Freedom Theatre) () [Corola-website/Science/330751_a_332080]