8,151 matches
-
ascundă sentimentele la adăpostul halatului verde. — Mai târziu, am spus. — Nu, e urgent, domnule profesor, vă rog. Tonul vocii îi era alterat de o autoritate ciudată. Cred că nu m-am gândit la nimic, dar mâinile mi-au devenit grele. Asistenta îmi întindea portacul. N-am ieșit niciodată dintr-o operație înainte de a o termina. Am strâns mâna și mi-am dat seama că impulsul a sosit cu întârziere. Mă pregăteam să cos fascia musculară a abdomenului. M-am dat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
a sosit cu întârziere. Mă pregăteam să cos fascia musculară a abdomenului. M-am dat un pas înapoi, ca să mă desprind de pacient, și m-am lovit de cineva care stătea în spatele meu. — Termină tu, i-am spus ajutorului meu. Asistenta instrumentară i-a dat portacul. Am auzit zgomotul instrumentului care se lovea de mâna înmănușată, un sunet surd care mi-a ajuns la urechi amplificat. Toți cei prezenți și-au întors privirile spre Ada. Ușa sălii de operație s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
el s-a aruncat într-un taxi și, ca să ajungă mai repede, a coborât în mijlocul străzii, a traversat pe jos printre mașini, prin ploaie. Nu știu dacă eu aș fi făcut la fel... — Au pregătit sus? întreabă Alfredo. — Da, răspunde asistenta. — Să urcăm imediat. Ada se apropie de tine, te desprinde de la respiratorul automat și te leagă din nou la balonul Ambu pentru a te transporta. Apoi pornesc. Îți văd un braț atârnând de pe targă, în timp ce te urcă în ascensor. Ada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
medicilor. Alfredo se pregătește pentru operație. Îi urmăresc în gând gesturile, acel ritual pe care îl cunosc atât de bine. Brațele se afundă până la coate în chiuveta de inox, mâinile abandonează buretele dezinfectant, simt în nări mirosul clorurii de amoniu... Asistenta îi dă compresele sterile să se usuce, sora instrumentară îi leagă halatul. Este o liniște neobișnuită în jur, o liniște de persoane care au amuțit. Un asistent pe care îl cunosc bine trece prin fața ușii, ni se încrucișează privirile, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mă chemi, scoate-i tubul de respirație din gură, acele, stinge tot, acoperă partea... În sfârșit, dați-mi-o înapoi într-o manieră decentă. Alfredo a depășit deja zona filtru și a intrat în sala de operații cu brațele ridicate, asistenta îi iese înainte să-i pună mănușile. Tu ești sub lampa scialitică. Mie îmi rămâne sarcina cea mai teribilă: să o avertizez pe mama ta. A plecat azi dimineață spre Londra, știi asta, trebuia să ia un interviu cuiva, unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
deasupra peniței de aur Montblanc cu care prescriu dozele de sedative. Apoi mă îndrept spre sala de operații și pe drum umerii îmi tremură ca niște aripi. Intru cu obișnuita lovitură cu piciorul în ușă, ținând mâinile sterile ridicate către asistenta instrumentară care îmi pune mănușile. Cu mâinile ridicate ca un criminal, mă gândesc, și aș mai găsi încă putere să zâmbesc. Urmează calmul, calmul cu care lucrez. Soluție iodată, bisturiu rece, sânge. Am mîinile calme, precise ca întotdeauna, mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
sărind peste lungile liste de așteptare, cum fac doar cu prietenii cei mai apropiați. Îmi va mulțumi, se va înclina mulțumindu-mi. Îmi va trimite o sticlă de băutură și un calendar al poliției, pe care le voi dărui unei asistente. Controlați din nou hemostaza. Tu, în schimb, vei ieși în cătușe, îmbrâncită. Curvă, abuzivă, ca și cartierul în care trăiești. O să trimit un buldozer să-ți radă casa de pe fața pământului. Numărați fețile laparotomice. Cuvântul meu împotriva cuvântului tău. Portace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
vecin, ferestrele joase de pe scările interne, pe care trec picioarele celor care urcă sau coboară. Se văd doar treptele, doar picioarele, chipurile sunt acoperite de zid. A trecut mai întâi o pereche de pantaloni bărbătești, apoi picioarele albe ale unei asistente. Îmi amintesc că m-am gândit că nimic nu ne poate salva de noi înșine și că indulgența este un fruct care cade jos gata stricat. Dădusem frâu liber tuturor gândurilor acelora indecente și acum eram inutil ca un terorist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Sala de operații era deschisă și în dezordine, pe coridor un bărbat în halat se ducea spre baie cu un sul de hârtie igienică în mână. M-am aplecat puțin spre ferestruica de la sala de operații să le salut pe asistente și pe medicii care mă ajutaseră. Coboram cu liftul și în mine era doar bărbatul împotriva căruia luptasem. La ușa de la parter nu mai era nimeni, iar dincolo de ea exista o cameră ca toate celelalte, o sală de așteptare pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
din portbagaj, dar atunci când dispare după colț, înghițită de mirosul urât din jur, mă simt ușurat. Nu mai rămân nici un minut. Dimineața, locul acela mi se pare îngrozitor. Mă duc direct la spital, mă cufund în meseria mea cu precizie. Asistenta instrumentistă este puțin nesigură. Probabil este nouă, îmi dă instrumentele fără vlagă. Mă supăr. O pensă îi cade din mână. Cu un șut o arunc în cealaltă parte a sălii de operații. În casa de la mare mama ta începe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Am rămas singuri câteva clipe. — De ce nu mi-ai spus că ești însărcinată? — Nu știam. Își strângea prosopul în jurul taliei, îi tremura vocea. — Nu vreau să rămân aici, sunt toată murdară. — O să cer să ți se dea ceva. Sosi o asistentă. — Veniți, vă duc în patul dumneavoastră. — Du-te, am șoptit, du-te. Și m-am uitat cum se îndepărta pe coridorul în penumbră, fără să-și întoarcă privirea. Acasă, fără să-mi mai dezleg șireturile, mi-am scos pantofii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ca și cortinele din fundalul unei scene de teatru. Am ajuns la spital cu mult mai devreme, eram speriat, aveam presentimentul că n-o voi mai găsi. Într-adevăr nu mai era, semnase și plecase. Când? am întrebat-o pe asistentă. — Acum. M-am urcat din nou în mașină și am parcurs strada care se întindea de-a lungul clădirilor spitalului. Am găsit-o în stația de autobuz. N-am recunoscut-o imediat, pentru că era îmbrăcată cu un halat de infirmieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ai înghițit destinul. Pentru tine, musculiță nevinovată, nici măcar un gând. Pentru tine, pierdută în prăfăria acestor inimi adulte care nu sunt sigure de nimic și nu știu cine sunt și nu știu unde se vor duce. Ada a ieșit din sala de operații. Două asistente aleargă după ea. Au deschis dulăpiorul cu instrumente, am auzit vibrând geamul de la ușă. Mă scol ca un automat. Ce s-a întâmplat? Ada este foarte palidă, se îndreaptă spre mine. — Trebuie să-i facem adrenalină, există o problemă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
un bec de serviciu. O duceam în brațe pe Italia, care își pierduse unul din pantofii de culoarea vinului. Am aruncat o privire în spatele oblonului unei uși, am împins-o: alte uși, altă tăcere. — Nu e nimeni? A apărut o asistentă, o fată cu părul negru strâns la spate. — E o urgență, am spus, unde este medicul de gardă? Fără să mai aștept vreun răspuns, m-am năpustit în camerele alăturate, deschizând ușile cu piciorul. Speriată și ținându-se puțin într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
puteau fi deja în necroză. — Unde este sala de operații? Medicul de gardă mă scruta neîncrezător. — Dumneavoastră nu sunteți autorizat să operați în această structură... Dar eu începusem să împing targa, deși nu știam în ce direcție s-o iau. Asistenta fugea alături de mine, încercând să mă călăuzească. Sala de operații era într-una din încăperile de la parter, în fundul unui coridor cu faianța azurie, asemănătoare cu celelalte, lumina era stinsă și se simțea un miros de dezinfectant evaporat în sticlele închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
alături de un cărucior de serviciu gol. Am pătruns în întunericul acela, am împins targa spre mijlocul camerei, sub lampa scialitică prinsă în tavan. Am aprins-o, o bună parte din becuri erau arse. Ridicați storurile, deschideți tot! i-am spus asistentei, care execută ca un robot. — Unde sunt instrumentele? Intră într-o cămăruță în care se întrezăreau ușile unui dulap metalic, începu să scotocească pe rafturi, m-am repezit după ea. Stătea în patru labe, din fundul unui sertar a tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Italiei în două, am apucat capetele și am desfăcut-o larg. Trupul ei mi s-a înfățișat dintr-o dată, de o albeață ireală sub lumina aceea rece, cu oasele sternului și micile sfârcuri trandafirii străbătute de vinișoare. — Electrozi, am spus. Asistenta a pus ventuzele pentru electrocardiogramă pe pieptul Italiei. Apoi am intubat-o eu, încet, să n-o rănesc. Am luat două cearșafuri verzi dintr-o grămadă și le-am așezat ușor pe ea, unul pe picioare, iar cu celălalt i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
L-am apucat de față, Angela, de o porțiune din barbă, de o ureche, de ce am găsit. L-am înșfăcat și l-am zvârlit de perete. A plecat. M-am spălat din nou pe mâini. — Mănuși, am spus, deschizând degetele. Asistenta brunetă s-a străduit cât a putut să mi le pună cu o oarecare decență, dar îi tremurau mâinile. Tânărul cu halatul prea scurt rămăsese deoparte. Își pusese un halat lung și o mască. I-am aruncat o privire, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
aceea, de doi bani și el. Trăise așa cu infecția aceea înăuntru. Am întors privirile, am făcut un pas înapoi. Da, acum exista, în plus, și gândul acela... Am privit în jur, tânărul cu fața trapezoidală mă fixa înspăimântat, iar asistenta, pătată de sânge pe frunte, avea o expresie îngrozită. Am privit apoi fața mică a Italiei, palidă și adormită, pe care se reflecta verdele cearșafurilor cu care era învelită. Acela a fost momentul în care i-am cerut lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Am scos punga aceea gri care ar fi trebuit să fie lăcașul fiului nostru. Nu mi-am mai ridicat ochii, Angela, doar din când în când, dacă aveam nevoie de un nou instrument, îmi întorceam privirea spre dreapta, spre mâinile asistentei cu părul negru, care nu era niciodată sigură de ceea ce trebuia să-mi întindă. În încăpere se auzea doar zgomotul mâinilor mele în corpul Italiei. Zgomotul acela lunecos, vâscos, contractat, pe care îl fac degetele atunci când operează. Dar la sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Italiei. Zgomotul acela lunecos, vâscos, contractat, pe care îl fac degetele atunci când operează. Dar la sfârșit eram din nou optimist, plin de încredere. Tremuram, eram transpirat și puțeam. Ziua intrase pe fereastră, mă învăluia o altă lumină, o lumină plină. Asistenta transpira din cauza oboselii și a căldurii. Pentru că, doar acum îmi dădeam seama, zăpușeala luase în stăpânire încăperea. Suturam și căldura mi se lipea de păr, de vârful degetelor. Diagrama bătăilor cardiace era normală. Vâram acul în carne ca un croitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Am zâmbit. A bolborosit ceva și m-am întors. Soarele îi lucea în ochi, irișii ei gri erau punctați de solzișori argintii. — Mi-e sete... , a șoptit. Sete. Pe noptiera de metal se afla o sticlă pe care o adusese asistenta pentru mine și din care, după febra operației care durase aproape șase ore, băusem dintr-o înghițitură aproape toată apa. Mai rămăsese exact o picătură, imobilă pe fundul de sticlă verde. Am vărsat puțină apă pe batistă și i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
din portbagaj stând în soare, pe platforma din fața spitalului. Deschisesem geamantanul ei și căutasem. Nu te mai gândi, îmi spuneam, ia ce găsești și pleacă. Morții sunt îmbrăcați de două persoane, dar eu am vrut s-o fac singur. Când asistenta s-a oferit să mă ajute, am dat din cap și am rugat-o să mă lase singur. Nu s-a împotrivit. Nimeni, am observat, nu încercase în spitalul acela să mi se împotrivească. Durerea pe care o încercam înspăimânta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de reanimare. Există o perdea albă de plastic, trasă într-o parte, ea stă acolo. Se uită la tine. Poate e aici de mai mult timp. Am întors capul și am dat peste ea din întâmplare, credeam că-i o asistentă. E mică, nepieptănată, bătrână. Și știi ce este, Angela? Știi ce este cu fața aceea de bunică? O mamă care privește prin geamul unei nursery. Exact așa-i. O mamă în capot, cu sânul dureros din cauza laptelui, care își privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
dineurile de binefacere Make-A-Wish, dar în realitate ești un drac împielițat, iar eu te iubesc pentru chestia asta. În plus, data trecută am vorbit numai despre tine. Acum e rândul meu. Cu un șold în afară, întinse nerăbdător mâna spre asistenta lui, o brunetă zveltă cu ochi de căprioară și o expresie temătoare pe chip, care se grăbi să-i pună în palmă o folie de aluminiu. Adriana oftă și-i făcu semn asistentei să-i mai aducă un cappuccino. — Foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]