7,814 matches
-
a avut România vreo dată, pe Alexandru I. Cuza Vodă [17] și nu va mai avea niciodată așa Domn oricât a trăi țara, că el a fost comandantul gărzii palatului domnesc în acea noapte, apoi cine-s eu înaintea lui, biet sergent"? Mama le-a făcut mâncare după puterea și priceperea ei: mămăliguță și o tigaie cu friptură de porc cu chiște și cârnaț. Iar tata într-o fugă a adus rachiu și vin și i-a cinstit. Și căpitanul Ionescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
nu-i alta decât jocul de cărți și de noroc. Și întâmplarea a făcut ca tocmai eu să cunosc revolverul cu care a fost detronat Marele și strălucitul Domnitor Alexandru Ioan Cuza, care cu prețul vieții lui a împroprietărit pe bieții țărani săraci și foarte năcăjiți, robi adevărați a acestei țări. Mi l-a arătat Iunius Lecca, fiul generalului Lecca trădător, la moșia Radomirești în luna octombrie 1916, din județul Bacău. Și drept răzbunare i-am luat cel mai mare stog20
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
a liceului din Fălticeni. Am vorbit cum m-am priceput după capul meu. Trebuia un vorbitor de înălțimea sufletească a lui Mihail Sadoveanu, care a avut o imaginație colosală și o cultură mare și nu eu Ghiorghiță N. Rădășanu, un biet învățătoraș din sătișorul Bogata. Atunci l-am cunoscut pe poetul Gh. Topîrceanu 22, [20] care stătea la dreapta lui M. Sadoveanu, un om slăbuț și înalt și negricios parcă ar fi fost trecut prin pară de foc. Sadoveanu părea un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
Fălticeni în 1893, dar fiind elev rău a fost eliminat din școală. Juca Jorj Vasiliu pe Herșcu Boccegiu ca cel mai bun actor de la teatru național. S-a însurat și a luat o fată din familia Istrati, oameni mari. Dar biata fată a murit în Hanul de la Spătărești de mizerie și a fost înmormântată, de preotul Iordăchescu din comuna Rădășeni județul Suceava, cu tot ce trebuia. Jan Vasiliu foarte deștept dar a murit nebun la un senator 28 în Bucovina. Pavăl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
Atunci eu i-am spus: Domnișoară, eu n-am vreme de umblat de-a însuratului, ci chiar vreau să mă însor. Și i-am spus rămâi sănătoasă și cu mult noroc, că eu m-oi duce în alt loc. Și biata fată s-a măritat după un preot numit Bocăneț, rău și bețiv și împrăștiat cu care a avut 2 copile, dar s-a despărțit de el. Ea a fost învățătoare până ce a murit și și-a învățat cele 2 copile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
aveam 29 de ani. Și am plâns să mor de supărare că lăsam acasă pe băetu Bogdănel numai de un an și 10 luni și cu maică-sa Eugenia și ea singură și străină. Și cât am stat în Bulgaria, biata mea mamă a venit în fiecare sară la școală și a dormit cu Eugenia și cu băiatu. Până ce a închis ochii pe vecie a pomenit-o Eugenia, pe mama mea cât a fost de bună. Și o îmbărbăta pe Eugenia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
otavă pe câmp caii mâncau fân ca faguru la Conovăț. După ce nu mai era nici un pai de fân i-a dat la păscut. Parcă armata era condusă de oameni nebuni, nu de oameni cuminți. Și au perit pe un cap bieții cai. Coloana avea 4 secții. Fiecare secție avea 600 de cai și 150 de căruțe. Îți mânca și capu, nu numai fânu. Comandantu coloanei a fost la început căpitanu C.Cosma, advocat din Huși, județul Fălciu, om foarte cumsecade. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
ovăs. Și mi-a prins foarte bine. Și la o inspecție ce mi-a făcut colonelul Capețchi a scris: "Caii din secția I de sub conducerea locotenentului Rădășanu Gh. și din coloana 6 îs grași, frumoși și foarte bine îngrijiți". Iar bietul maior Gh. Gr. Voiculescu a fost îndepărtat din armată ca incapabil, pe bună dreptate. Iată cum: În comuna Lalești jud. Tutuva unde eram noi era un sătișor pe un vârf de deal ce se chema Fulga. Acolo trăia maiorul Corjescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
mea in orașul Bârlad era o înmormântare foarte frumoasă cu foarte multă lume. A cui era înmormântarea cea mare? A marelui doctor colonel Brüchner! Și prostu dacă a avut noroc trăiește și azi după 54 de ani și povestește și bietul doctor la 2 săptămâni a murit! Prost să fii, noroc să ai! Și tot în ziua aceia la librăria A. Petrof din Bîrlad, era o carte: "Vindecarea tuturor boalelor cu apă", de Sebastian Cneip. Am cumpărat-o și după sfaturile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
Niculai a lui Nică a Măriucăi: De ce stai așa ? Mă doare capul Domnule. Și eu îl întreb: "Ce-ai mâncat azi ? Și el spune: "N-am mâncat nimica Domule ". Și atunci n-aș fi eu nebun să-i umplu capul bietului copil flămând și prăpădit ? Și tot în vara 1914, m-am dus la Roman la școala de ofițeri de rezervă. Și acolo a venit Gh. Uscatu învățător și care era secretarul Inspectoratului General Școlar, Sachelarescu. Și mi-a spus: "Măi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
mă duc la Brăila dar nici nu mă pot gândi la așa ceva și să-mi las satul meu pentru Brăila". Și să am ertare dacă mă întorc și povestesc din urmă, eu nu sunt scriitor de breaslă, ci-s un biet învățător. După războiul din 1916-1918 s-a făcut prima alegere de deputați și senatori în 1921 primăvara. Centru de votare s-a hotărât în com. Sasca jud. Suceava, com. Baea fiind prea cuzistă și iorghistă. La cârma țărei era guvernul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
pot organiza mese cu invitați mai deosebiți. Chiar și acolo se pot întâmpla accidente, să se spargă ceva sau să se deterioreze, procedura este similară, scăderea se face tot pe bază de proces-verbal de constatare și se aruncă tot pe bieții musafiri, ca și cum aceștia ar fi niște handicapați, dar așa sunt instrucțiunile, iar noi trebuie să le respectăm. La capitolul "băuturi spirtoase", situația a fost de a dreptul amuzantă și mi-am permis să-l iau "la bani mărunți" pe administrator
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
casei. Greutatea și volumul bagajelor fiind planificată, evident că nu a făcut loc celor trei transporturi cu landoul ale jucăriilor de la grădiniță. Spre gară, pe jos, în spatele căruței urmând alte multe în aceeași situație, am târât totuși de mână pe bietul Moș Crăciun cu manta de mătase roșie, tivită cu vată albă; intram pe drumul fără întoarcere al refugiaților, într-o dramă colectivă căreia nu i înțelegeam nici măcar aspectul de suprafață. Pe drum auzeam cum un om, alăturat și el spre
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
ea vagonul grăbită, la țipătul sinistru al antiaerienei dar... nu a avut noroc. Mi-i amintesc și acum, eleganți în uniformele lor cu frunze metalice la revere, ale unui liceu de elită din Cernăuți; îi credeam doi tineri frumoși ofițeri! Biata mamă fu băgată cu forța în tren alături de celălalt, acum singurul băiat, de către brancardierii cu cruce roșie la braț care o lămureau asupra interdicției de a introduce cadavrul între cei vii, o asigurau că au luat toate datele celui căzut
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
cu o înțelegere, iată ce vă propun: să scoatem din programul viitoarei conferințe Basarabia și minoritățile și ca [o] compensație să consimțiți a nu se trece nici aceea a socotelilor dintre noi. Cu chipul acesta am putea explica maselor — tot bietele mase — că aceste chestiuni au rămas în suspensie“. —„Dacă am priceput bine ne propuneți o târguială. Doriți să faceți din Basarabia o monedă de schimb, să renunțați la dânsa, dar să scăpați și de darea socotelilor ?" —„Da, așa este, a
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
de stat, și în general despre ororile capitalismului și rapacitatea moșierimii românești. În luna august 1940, au început în comună arestările și deportările. Seară de seară, duba se oprea la diferite case de unde ridicau familii întregi. Teroarea puse stăpânire peste bieții oameni. Într o noapte, spre sfârșitul lunii septembrie 1940, a fost arestată mama. Ofițerul N.K.V.D.-ist, un client al cârciumii, deși a fost implorat de tata să nu o ia pe mama din mijlocul copiilor, nu s-a lăsat înduplecat
ÎNTRE LIBERTATE ŞI TEROARE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ioan Seniuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1701]
-
fi vrut ca ziua de azi să nu se mai termine. Ne-am dat primul sărut. Îi văd și astăzi flăcările dragostei din ochii ei mari și din acel moment ne-am promis să ne urmăm calea vieții Împreună. “ Un biet pribeag sunt, Însă merg drept, cu fruntea sus, / Și n-oi ști să fiu orbul care se lasă dus.../ Ci ți-oi Întinde mâna și vino de vei vrea / Dar nu te vreau nici roabă și nici stăpână a mea
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
grile, am lăsat-o să hălăduiască pe câmpul fanteziilor, când intri sub magia ficțiunii nu-ți vine să te mai întorci la realitate. Important e să te sucești după cum vrea sufletul tău. Ai scris câteva romane care au stârnit, pe biata noastră piață de carte amorțită și amorfă, ecouri de critică însemnate. Cine te-a citit nu a regretat, pentru că ai "spus povești" pline de sens, curate ca scriitură, ca mesaj. În ce teritoriu te simți mai bine, al poeziei sau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de oarece vocație. Cu o metaforă nu știu cât de reușită, e ceva de genul: undeva, într-o lume a rațelor, dacă nimerește o lebădă, nu se simte în largul ei e de așteptat că rațele în cârd/ în cor cășună pe biata lebădă și râd de ea și caută s-o dea de-o parte căci ea, nesemănându-le, li pe pare teribil de caraghioasă. În Craiova, sigur, conduceam filiala USR, conduceam revista "Ramuri"; dar asta mă costa prea scump, ca să păstrez
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cât e necesitate a spunerii, cât e lehamite...? Un artist spune și se împlinește, pe când un pustnic, de exemplu, ca să se împlinească trebuie să tacă...! E scriitorul un guraliv de nemântuit? Fără darul trăncănelii metafizice, scriitorul ar fi doar un biet vierme incapabil să devină fluture? Nu mă pot imagina în altă postură decât aceasta, sunt un-ins-care-scrie. Totuși, ascultător/ disciplinat cum mă doresc în acest dialog, nu vreau să mă sustrag de la niciuna din probele la care mă supui, așa încât caut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
să apreciați unde se află poezia românească actuală în raport cu Europa? Dar în raport cu poezia românească din secolele trecute? Dar în raport cu potențialitatea "duhului" din limba română? Îndurare ori măcar puțintică răbdare, stimabile și stimate Adrian Alui Gheorghe! Astea sunt întrebări pentru un biet recenzent literar? Cu asemenea radicale inclemente, care m-ar pune de îndată într-o situație de incompetență eroică, vreți să începem? Sau poate gândul dvs. (bun, nu zic nu) e să isprăvim chiar înainte de a porni? Nu sunt chiar atât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
dacă o fac scriu din ce în ce mai slab poezie, exemplele îți sunt cunoscute, nu trebuie să le reiau eu. Toți se întorc sperând să ia Premiul Eminescu. Limba este mereu acasă, iar acasa este grădina prin care te plimbi cu tălpile goale, biet Adam neconsolat de pierderea celeilalte Grădini. Spune-mi cinci motive pentru care ai pleca imediat din Craiova...! Ce-i cu quinta asta de motive pe care o propui mereu? Aș pleca doar pentru că nu mai e loc pentru poezie, pentru că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
e treaba fotografilor, dar și ei, săracii, realizează astăzi că grotescul, chiar tragicul, este frumusețea terifiantă a lumii noastre. În fond, orice înger este înspăimântător Rilke nu spunea degeaba asta. Așa și cu "îngerul" poeziei e o luptă pe care bietul poet o dă cum poate, de cele mai multe ori nu tocmai pe terenul lui. Cine crede că înaintarea în abatajul limbii și în subteranele limbajului, această muncă de noapte a poetului, duce la descrețirea frunții sau la epigrame vesele se înșeală
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cuvinte și asocieri, vinul nu mai ținea de sete, ținea de frumusețe, de viață. De atunci m-am uitat cu alt respect la vin, când îl văd curgând într-o cană, știu dacă e "de soi" sau e doar o biată făcătură. Criticul literar care nu face cu poezia precum somelierul cu vinul, păcălește pe toată lumea. Somelier te naști, indiscutabil. Ca "să vezi" vinul îți trebuie organ. Așa și cu poezia, așa și cu critica, așa cu oricare potecă în ținutul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de o doză de comoditate și vreun pic de lașitate, mai știi? Mă gândesc că un mare scriitor, Amos Oz, trăiește și scrie (bine de tot) în Arad (sigur, e un Arad israelitan, la doi pași de deșert), atunci un biet scriitor ca mine de ce n-ar putea sta binișor în Oradea? Imaginează-ți, dacă te ajută inspirația, că ai fi ajuns în 1990 la București. Cam care ar fi fost poziția ta, cum te-ai vedea astăzi? Funcții? Cronici spumoase
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]