7,197 matches
-
provinciilor noului stat național) și cercetarea lor obiectivă de către cele mai prestigioase competențe ale țării - tematica dezbaterilor este edificatoare: noua constituție a României (din 1923) și noile constituții europene, doctrinele partidelor politice, politica externă, viața socială a României după război, capitalismul în viața socială, orașul și satul, politica culturii, experiența politică și socială contemporană, federalizarea statelor europene în cadrul internaționalismului constructiv, influența depresiunii economice mondiale în România și altele; încurajarea cunoașterii și tratării comparative a problemelor societății românești cu cele ale societăților
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
sociale Punctele de vedere prezentate mai sus ridică problema evaluării procesului de dezvoltare a societății românești din secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX. Proiectele raționalist liberale, neoliberale etatiste tratează dezvoltarea socială ca proces legic, corespunzător logicii capitalismului, legii sincronismului, „legii orbitării”. Celelalte proiecte analizează procesul de dezvoltare în termeni de inadecvare, absență a normalității, excepție de la modelul general acreditat și lipsă de legitimitate. În sprijinul tezei dezvoltării sociale normale și legitime a societății românești din perioada avută
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
inadecvare, absență a normalității, excepție de la modelul general acreditat și lipsă de legitimitate. În sprijinul tezei dezvoltării sociale normale și legitime a societății românești din perioada avută în vedere, Ștefan Zeletin aduce argumentul conform căruia la începuturile burgheziei și ale capitalismului sufletul rural rămâne peste tot în urma vremii. Nicăieri în lume, consemna Zeletin (1925/1991, p. 260), instituțiile burgheze nu au izvorât din nevoile sufletești ale popoarelor, ci din nevoile capitalismului. Iar armonizarea instituțiilor moderne cu psihologia poporului este o activitate
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Zeletin aduce argumentul conform căruia la începuturile burgheziei și ale capitalismului sufletul rural rămâne peste tot în urma vremii. Nicăieri în lume, consemna Zeletin (1925/1991, p. 260), instituțiile burgheze nu au izvorât din nevoile sufletești ale popoarelor, ci din nevoile capitalismului. Iar armonizarea instituțiilor moderne cu psihologia poporului este o activitate treptată, dificilă și îndelungată (în care s-a recurs, nu de puține ori, la mijloace de constrângere). Delegitimarea procesului de modernizare a societății românești este echivalentă cu tăgăduirea rolului istoric
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Romania, 1860-1940, University of California, Berkeley. Larionescu, Maria, 2001, „Ideea de organizare a competențelor în reforma socială la Institutul Social Român”, România Socială, nr. 3-4. Lovinescu, E., 1924/1972, Istoria civilizației române moderne, Editura Științifică, București. Madgearu, V., 1936, Agrarianism. Capitalism. Imperialism. Contribuțiuni la studiul evoluției sociale românești, Editura Bucovina, București. Madgearu, V., 1940, Evoluția economiei românești după războiul mondial, ISSR, București. Manoilescu, M., 1942, Rostul și destinul burgheziei românești, Editura Cugetarea, București. Mărginean, I., 1989, „Modernizarea structurilor socio-ocupaționale și profesionale
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
o societate externă, ci, cum spune Davis, la centre spirituale interne, ca fiind singurele capabile să susțină procese durabile de dezvoltare într-o societate. În această linie de gândire, Davis propune imaginea mai multor centre spirituale din care se naște capitalismul (apud So, 1990): cumpărători și vânzători, care cultivă un spirit al valorii creditului (încrederii); antreprenorii sunt „locul” și sursa unui spirit care promovează riscul asumat; investitorii întrețin într-o societate un spirit care inspiră amânarea gratificării; managerii induc în societate
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
să examinăm mai îndeaproape istoricul teoriilor dependenței și deci începuturile noii paradigme, care a înlăturat aproape cu totul paradigma sociologiei tranziției, punând în locul ei un alt model de gândire și analiză, cu alte procese dominante decât tranziția de la tradițional la capitalismul dezvoltat și deci la modernitatea capitalistă, evidențiind alte procese dominante, în locul tranziției urmate de succes, și anume: subdezvoltare durabilă, declasări sociale masive, dependențe umilitoare, aculturații alienante, crize identitare profunde etc., cu toate efectele lor subsecvente. Cum s-a afirmat așadar
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
al colonialismului mental”, și nicidecum ca sistem funcțional de gândire. Care sunt așadar diferențele notabile dintre cele două moduri de gândire? Teza modernistă susține că influența occidentală generează modernizare și deci dezvoltarea unei societăți întârziate. Teza teoriilor dependenței (sau a capitalismului dependent) evidențiază, din contră, asocierea influenței externe cu subdezvoltarea și cu starea de colonialism mental (a gândi prin imitație), nu cu dezvoltarea. Numim această asociere dependență. Critici în lanț ale teoriei tranziției. De la M. Manoilescu și P. Prebish la A.G.
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
balanței de plăți, țară după țară”. (A J So, 1990, p 94). La această stare de lucruri s-au produs următoarele tipuri de reacții: apariția unei Școli neomarxiste - „Marxiștii clasici priveau imperialismul din perspectiva metropolei (a «centrului»), ca stadiu al capitalismului monopolist”, „neomarxiștii văd imperialismul d.p.d.v. «periferial», centrându-se pe acuzarea imperialismului privitor la dezvoltarea lumii a treia” (So, 1990, p. 94). „Neomarxiștii percep burghezia ca incapabilă să îndeplinească rolul de eliberator al forțelor de producție” (So, 1990, p 94); apariția
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
și a instituționalizat valorile universaliste și ale realizării. „În Japonia confucianismul, budismul și știința sunt japonizate. Religia japoneză a început ca etică a clasei războinice a samurailor. Într-un atare context, relația economie-religie devine cadrul fundamental al explicațiilor privind geneza capitalismului modern în Japonia”. Iată, succint, ideile lui Bellah în sinteza lui Alvin J. So. Marea transformare s-a petrecut între 1600 și 1868 - în perioada Tokugawa. În religia Tokugava, salvarea a fost raportată la acțiunea morală (ca semn al salvării
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Halving Resource Use, Earthscan, Londra. Weizsäcker, Ernst Ulrich von (coord.); Young, Oran; Finger, Matthias, 2005, Limits to Privatization: How to Avoid Too Much a Good Thing, Earthscan, Londra. Partea a II-a Tanziția ca dezvoltare; politica europeană de dezvoltare socială Capitalismul de tranziție Vladimir Pasti Prăbușirea comunismului ca proces Cincisprezece ani de tranziție reprezintă o perioadă suficient de lungă pentru ca analiza rece și lucidă a politicilor de început al postcomunismului să substituie confruntarea emoțională și schematică a acelei perioade, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
multiple, dar cele mai importante sunt de natură politică - noul tip de societate dezvoltată transformă categoriile sociale care reprezintă baza politică a comunismului în clase sociale minoritare. Tehnologiile bazate pe microelectronică și prelucrarea informațiilor - care restructurează industriile și, totodată, societățile capitalismului dezvoltat - aveau ca rezultat social imediat diminuarea drastică, atât numeric, cât și ca importanță socială, a muncitorilor industriali. Societatea postindustrială nu mai seamănă cu cea industrială, iar pentru comunismul politic această schimbare bruscă de direcție a avut efectul de a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
comunismul ideologic și politic a eșuat, iar postcomunismul european s-a reformat, invers decât cel chinez, în primul rând politic și abia apoi economic. Iar democrația politică a devenit principalul instrument de organizare capitalistă a societăților tranziției postcomuniste. Tranzițiile postcomuniste Capitalismul este un mod de organizare sui-generis a economiei și societății care a apărut în Europa Occidentală și în toate țările în care societatea europeană occidentală s-a putut extinde la sfârșitul Evului Mediu - din America de Nord și până în Australia și Noua Zeelandă
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
naturale” a acestei societăți și, la rândul său, a evoluat continuu, schimbându-și mereu caracteristicile, astfel încât teoreticienii au mari dificultăți în a-i identifica elementele constante și deci definitorii. Unul dintre acestea este expansiunea. De-a lungul întregii sale istorii, capitalismul s-a extins continuu. Când nu a mai găsit spații „goale” în care să își exporte societatea ca atare, a trebuit să rezolve două noi probleme. Întâi, pe cea a expansiunii în civilizații necapitaliste, denumită în prezent „globalizare”. Apoi, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
perspectiva capitalistului, ea este însă rezultatul unei strategii de combinare a unei dezvoltări inițial intensive - obținerea unui avantaj competitiv - cu o dezvoltare extensivă - valorificarea avantajului competitiv pe alte piețe decât cea națională (Porter, 1990). Dacă acest mecanism este obligatoriu, atunci capitalismul se va extinde continuu. Dacă procesul de expansiune este lent, atunci schimbările produse în societățile necapitaliste vor lua înfățișarea unor evoluții „naturale”, sub influența unor factori internaționali. Dacă apare nevoia unei schimbări rapide, atunci ele vor lua forma tranzițiilor către
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
se va extinde continuu. Dacă procesul de expansiune este lent, atunci schimbările produse în societățile necapitaliste vor lua înfățișarea unor evoluții „naturale”, sub influența unor factori internaționali. Dacă apare nevoia unei schimbări rapide, atunci ele vor lua forma tranzițiilor către capitalism. Tranziția este un proces de schimbare a societăților alternativ celui „clasic”, de evoluție pe baza schimbărilor la nivelul profund, al caracteristicilor sociale, economice și culturale ale societăților. Ideea fundamentală a tranzițiilor este că o societate nu doar se schimbă singură
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
tranziții coordonate politic, care a inventat socialismul ca formă de organizare socială și economică a societăților. La sfârșitul secolului XX, prăbușirea comunismului în societățile socialiste europene a condus la apariția unei tranziții speciale, care constă în trecerea de la socialism la capitalismul dezvoltat. Denumită „postcomunism”, ea a fost masiv analizată și evaluată, iar concluziile au fost dintre cele mai diferite. Tranzițiile postcomuniste europene au fost tot atât de frecvent considerate un succes pe cât de des au fost privite drept un eșec. Desigur, interesele politice
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
tranziției postcomuniste cu suficientă obiectivitate. Dificultatea provine din faptul că ele trebuie să măsoare, în ultimă instanță, gradul în care o societate este capitalistă. Iată o problemă cu totul nouă pentru științele sociale. Toate tranzițiile din perioada de expansiune a capitalismului au fost orientate spre dezvoltare, iar științele sociale și economice au răspuns cerințelor politice prin elaborarea unor instrumente sofisticate ale măsurării dezvoltării. Unele dintre ele, cum ar fi cele care măsoară „dezvoltarea economică” și „dezvoltarea umană”, au fost standardizate la
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
BIRD etc., suficient de puternice pentru a le impune la nivel global. Problema nouă care s-a ivit în legătură cu tranzițiile postcomuniste este că măsurarea doar a nivelului de dezvoltare este irelevant în raport cu obiectivul tranzițiilor. Ceea ce trebuie măsurat este „nivelul de capitalism” al unei societăți care, până la începuturile tranziției, era organizată nu doar diferit, ci chiar în opoziție cu organizarea capitalistă a societății. Științele sociale și economice au fost complet neajutorate în fața unei asemenea sarcini, pentru simplul motiv că, de mai bine
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
diferit, ci chiar în opoziție cu organizarea capitalistă a societății. Științele sociale și economice au fost complet neajutorate în fața unei asemenea sarcini, pentru simplul motiv că, de mai bine de un secol, ele se ocupau de problematica funcționării și dinamicii capitalismului, și nu de cea a definirii lui. Această problematică fusese complet abandonată încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, odată cu așa-numita „revoluție jevoniană” din știința economică (Dobb, 1973), și nu a mai fost reluată nici măcar cu prilejul prăbușirii comunismului
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, odată cu așa-numita „revoluție jevoniană” din știința economică (Dobb, 1973), și nu a mai fost reluată nici măcar cu prilejul prăbușirii comunismului. Probabil că, dacă s-ar fi mobilizat în direcția definirii tranziției către capitalism, intelectualitatea occidentală ar fi avut resursele și cunoștințele necesare pentru a construi un proiect de societate capitalistă, lăsând proiectul tranziției la latitudinea interacțiunii dintre clasa politică occidentală și cea a societăților în tranziție. Dar comunismul s-a prăbușit tocmai într-
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
avut resursele și cunoștințele necesare pentru a construi un proiect de societate capitalistă, lăsând proiectul tranziției la latitudinea interacțiunii dintre clasa politică occidentală și cea a societăților în tranziție. Dar comunismul s-a prăbușit tocmai într-un moment în care capitalismul însuși era „la răscruce”, adică într-o dispută destul de aprigă cu privire la formele pe care urmează să le ia - și care sunt acceptabile socialmente - atât în economie, cât și în societate. „Disputa capitalismelor” (Albert, 1994), generată de evoluțiile divergente ale capitalismului
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
a prăbușit tocmai într-un moment în care capitalismul însuși era „la răscruce”, adică într-o dispută destul de aprigă cu privire la formele pe care urmează să le ia - și care sunt acceptabile socialmente - atât în economie, cât și în societate. „Disputa capitalismelor” (Albert, 1994), generată de evoluțiile divergente ale capitalismului din țările Europei continentale în opoziție cu cele din Statele Unite și Marea Britanie, dublată de „disputa globalizării”, disputa politică din jurul celei „de-a treia căi”, în variantă americană (Clinton, 2002) sau în variantă
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
capitalismul însuși era „la răscruce”, adică într-o dispută destul de aprigă cu privire la formele pe care urmează să le ia - și care sunt acceptabile socialmente - atât în economie, cât și în societate. „Disputa capitalismelor” (Albert, 1994), generată de evoluțiile divergente ale capitalismului din țările Europei continentale în opoziție cu cele din Statele Unite și Marea Britanie, dublată de „disputa globalizării”, disputa politică din jurul celei „de-a treia căi”, în variantă americană (Clinton, 2002) sau în variantă britanică (Blair, 2001), disputa din jurul „guvernării mondiale” (Rasmussen
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de „disputa globalizării”, disputa politică din jurul celei „de-a treia căi”, în variantă americană (Clinton, 2002) sau în variantă britanică (Blair, 2001), disputa din jurul „guvernării mondiale” (Rasmussen, 2003; Socialist International, 2003), opuse autoreglării pieței mondiale - toate aceste incertitudini legate de capitalismul viitorului au împiedicat intelectualitatea occidentală să cadă de acord asupra unui model de „capitalism bun”. În plus, în vreme ce comunismul a fost o problemă globală de primă însemnătate, postcomunismul a fost repede catalogat ca o problematică regională, de prioritate secundară. În
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]