7,741 matches
-
lingvistică) a unui sistem de semne verbale determină constituirea unei limbi particulare. (...) Termenul de limbaj a fost extins pentru orice sistem de semne sociale codificate care nu fac apel la cuvânt"22. Astfel de definiții, fără a contribui la clarificarea conceptuală, sporesc ambiguitatea semantică a termenului limbaj, prin circularitate și exprimare echivocă. La rândul lor, dicționarele de semiotică subliniază natura semnificantă a limbajului verbal și fac din acesta obiectul de studiu predilect al științei semnelor. În Sémiotique. Dictionnaire raisonné de la théorie
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
diferite restricții impuse limbii"27. Din această perspectivă, limbajul ar fi limba căreia i se atribuie o destinație specială și care se caracterizează prin mecanisme discursive specifice. Asumarea limbajului politic ca obiect al analizei impune câteva precizări și în ceea ce privește sfera conceptuală a politicii și, implicit, a calificativului politic, pentru a identifica ulterior criteriile care atribuie unui limbaj caracter politic. Politica Evenimentele din câmpul politicii par a se prevala în proporție covârșitoare de faptele de limbaj, iar ignorarea importanței pe care o
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
dobândește caracterul unui metadiscurs care are ca obiect semnele altui discurs, iar trecerea de la experiența sacră, evocată de mit, la experiența profană, cotidiană, echivalează cu deplasarea accentului de pe o polisemie lărgită, neîngrădită, favorizând ambiguitatea, pe o polisemie reglată prin delimitări conceptuale. Autonomizarea limbajului filosofic în raport cu limbajul artistic are ca premisă reinterpretarea propriilor semnificații, a problemelor definitorii, aplecarea reflexivă asupra propriei naturi. Față de limbajul literar, caracterizat prin jocul neîngrădit al semnificațiilor, limbajul filosofic manifestă tendința de restrângere a acestuia, prin construirea unor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
descifra misterele lumii. Îndoielile lui Wittgenstein privind valoarea cognitivă a filosofiei au la bază critica acestuia la adresa celor care atribuie filosofiei idealurile cognitive ale științei. Demersul filosofic, afirmă Wittgenstein, nu vizează explicarea faptelor sau a fenomenelor reale, ci numai clarificarea conceptuală, contribuind la înțelegerea deplină a unor subiecte controversate. Din această perspectivă, diferențele dintre limbajul filosofic și limbajul politic se accentuează și obligă la abordări distincte ale manifestărilor discursive specifice. H. Wald subliniază că "deși nu există un limbaj specific filosofiei
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
pe care acestea le îndeplinesc, în actul comunicării politice. Literatura de specialitate distinge între un vocabular al științelor politice și un vocabular al discursurilor politice. Diferențele sunt generate de finalitățile manifestărilor discursive specifice: în vreme ce științele politice apelează la un vocabular conceptual pentru descrierea realității politice, în cazul oamenilor politici, vocabularul servește unor obiective radical diferite, vizând reconfigurarea realității prin prisma legitimării accesului la putere. Lexicul politic înregistrează variații în funcție de zona geografică, de cultura politică care îl generează, de epoca în care
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
proprietăți 126. Fără a se limita la un simplu joc de cuvinte, metafora implică traducerea raporturilor cu lumea, cu celălalt, fapt care explică preferința manifestată, într-o epocă sau alta, pentru anumite structuri metaforice. Ea este girată de un sistem conceptual la rândul lui structurat, guvernat de orizontul cultural al fiecăruia, iar interpretarea expresiilor metaforice nu poate oculta experiențele, conceptele, valorile, atitudinile care le inspiră și le generează în același timp. Pe această linie de interpretare, Lakoff și Johnson 127 propun
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de modernizare a presei românești. Capitolul 4 Semioza limbajului politic eminescian Se revine mereu la Eminescu pentru că scrisul său încurajează orice punct nou de vedere, orice interpretare nouă. Ca și scrisul oricărui alt geniu... (Mircea Eliade) 4.1. Semioza delimitări conceptuale Desemnând în mod curent procesul de denotare a obiectelor cu ajutorul semnelor, termenul de semioză (gr. semeiosy >semeiosis) este pus în circulație de filosoful și logicianul american Charles Sanders Peirce, fiind asumat ulterior de Charles Morris, Thomas Sebeok, Umberto Eco ș.a.
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
sa proprie, le automorfizează, adică le dă forma pe care o pricepe el. (Mihai Eminescu) Inventarul metodologic al semioticii integrează variate instrumente analitice: analiza textuală, cercetarea și descrierea unităților de semnificație din cadrul unei manifestări discursive; analiza de sistem, surprinderea constantelor conceptuale sau a variațiilor acestora în cadrul sistemului; metoda experimentală, conceperea unui text artificial care este evaluat prin raportare la sistemul original de referință; analiza clasificatorie, relevarea combinațiilor conceptuale din interiorul unui sistem și alegerea de exemple pentru confirmarea modelelor prestabilite ș.a.
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
descrierea unităților de semnificație din cadrul unei manifestări discursive; analiza de sistem, surprinderea constantelor conceptuale sau a variațiilor acestora în cadrul sistemului; metoda experimentală, conceperea unui text artificial care este evaluat prin raportare la sistemul original de referință; analiza clasificatorie, relevarea combinațiilor conceptuale din interiorul unui sistem și alegerea de exemple pentru confirmarea modelelor prestabilite ș.a. După ce am propus în capitolul anterior o analiză situațională a limbajului politic eminescian, prin intermediul paradigmei hexadice a elementelor situației de comunicare, urmărim în rândurile ce urmează o
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
d-lui Maiorescu", "Basarabia", "Concesiuni economice", "Cestiunea izraelită" ș.a. Indiferent de dimensiunile pe care le înregistrează, fiecare articol se caracterizează prin autonomie sintactică și poate fi segmentat în secvențe discursive coezive. Articularea paragrafelor se face potrivit logicii argumentative și unității conceptuale care guvernează articolele în ansamblul lor. 5.2. Semantica Abordarea semantică vizează aspecte precum: stabilirea sensurilor, evidențierea elementelor calitative - denotative și conotative, analize de tip cantitativ (frecvența termenilor, topoi tematici), analiza retorică a limbajului, identificarea simbolurilor, a miturilor și dihotomiilor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
proprietate și clasă și se pot aplica la diferite tipuri de expresii, inclusiv la propoziții. Din această perspectivă, semantica are o dublă deschidere: una empirică, definind semantica lingvistică, și alta non empirică, apropiată de teoria cunoașterii și interesată de obiectele conceptuale și de relațiile acestora cu lumea. Prin urmare, analiza semantică a limbajului politic eminescian nu se poate limita la o abordare în termeni intensionali, care să descrie regulile de articulare semantică a secvențelor discursive (paragrafe, articole), ea trebuie complinită cu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
intra- și intertextual, înglobând vecinătăți textuale, relații de intertextualitate, tipologii ale textelor jurnalistice etc. Jurnalistul aparține unui context istoric și socio-cultural bine determinat care oferă conținuturile limbajului publicistic și construiește un orizont de așteptare particular din partea publicului receptor. Restrângând cadrul conceptual, identificăm datele unui context situațional specific, ale cărui coordonate sunt trasate de statutul și rolul jurnalistului, de intențiile acestuia, de relația pe care o stabilește cu publicul cititor. Coroborând informațiile pe care ni le pun la dispoziție cele două contexte
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
particulară, în lumina problematicii epocii eminesciene și a specificului discursului publicistic cultivat în acele timpuri. Folosirea unor instrumente noi de analiză, aparținând lingvisticii computaționale, ne-a permis obiectivarea interpretărilor și a favorizat evidențierea superiorității discursului publicistic eminescian, la nivelul organizării conceptuale a mesajului jurnalistic. Publicistica spațiul configurării unui nou Eminescu În 1903, Nicolae Iorga sublinia în articolul "Un nou Eminescu apăru..."503 potențialul imens al manuscriselor, în configurarea unei noi ipostaze a personalității creatoare a poetului. La rândul ei, editarea integrală
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
teorii unitare. Situația favorizează apariția tot mai multor postmodernisme, "deteritorializarea accentuată, lipsa oricăror tentative de fixare, precum și fragmentarea însoțită de diseminare, care se aplică asupra fenomenului însuși". Deseori, nici măcar autorii ce ar putea fi calificați drept postmoderni nu sprijină clarificarea conceptuală, unii dintre ei refuzând pur și simplu atribuirea acestei etichete, alții situându-se pe o poziție ambiguă, adică sunt și nu prea sunt postmoderni, valorizând și semantizând atributul după circumstanțe. Pe deasupra, postmodernismul nu a apărut din nimic, semnele prevestitoare făcându
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
atât de campionii, cât și de detractorii săi." Andreas Huyssen Introducere În ultimele decenii, termenul de postmodernism a devenit un fel de "extensie" culturală obligatorie, o terminație necesară a multor idei vehiculate, un mediu general de discuție și de situare conceptuală. Teoretizat în arhitectură, critică literară, filosofie, artă, sociologie, antropologie, dar și în teologie, marketing sau geografie, postmodernismul și-a dobândit dreptul de cetate în spațiul cultural al "-ismelor", precum și al terminologiei curente. Acest lucru nu înseamnă însă că termenul, "bon
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sa este mișcarea. Un alt fapt interesant de semnalat în această "rizomatică" înfățișare a postmodernismului este raportarea teoreticienilor etichetați drept postmoderni la acest curent. De altfel, chiar numărul mare de scriitori și artiști care au fost introduși sub această "umbrelă conceptuală", în pofida numeroaselor deosebiri dintre ei, face și mai dificilă descoperirea unei referințe unice pentru termenul luat în discuție. Unii autori, considerați ca reprezentanți de seamă ai curentului, dau dovadă de o afiliere involuntară sau, în orice caz, nedoctrinară și neasumată
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
H. Arnold 11, orice încercare de a descrie modalitățile prin care istoria "răspunde" postmodernismului se lovește de multiplicitatea "istoriilor" ("histories") care se impun a fi discutate, pentru că "nefericitul termen postmodernism" strânge laolaltă teorii critice disparate, ce sunt incluse în tradiții conceptuale foarte diferite. Astfel, în viziunea sa, istoricii par a se fi dispus în trei grupuri: cei pentru care provocarea postmodernă a luat sfârșit, istoria încorporând deja acele elemente din postmodernism pe care le-a considerat de folos; cei pentru care
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
textualități". Urmărind întreprinderea structuralistă în literatură, David Buchbinder 52 consideră că există trei dimensiuni esențiale ale textelor literare: textul reprezintă un sistem particular sau o structură în sine, este influențat de alte texte, atât la nivelul structurilor formale, cât și conceptuale, și se raportează la cultură ca întreg. În mod opus, poststructuraliștii, și în special criticii poststructuraliști citesc textul "împotriva lui însuși", căutând un "subconștient textual" care, de obicei, posedă înțelesuri opuse celor de suprafață, vizează mai degrabă "fisurile" textuale, discontinuitățile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
diferitele forme de poststructuralism, dintre care și deconstrucția, drept "celebrări ale iraționalului și ale lipsei de sistematicitate" (așa cum, amintește Culler, în opoziție cu structuralismul "științific", deconstrucția a fost etichetată de către Geoffrey Hartman "derridadaism"), sau de a introduce automat sub umbrela conceptuală a poststructuralismului orice scriere de dată mai recentă. Concluzionând, Culler consideră că "o discuție atentă asupra criticismului care se canalizează pe diferențele dintre structuralism și poststructuralism ar ajunge la concluzia că în general structuraliștii se aseamănă mai mult cu poststructuraliștii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
obiect/subiect, vorbire/scriere. Aceste opoziții, însă, nu reprezintă pentru deconstructivist o simplă ilustrare, o imagine, ci o ierarhie violentă în care un termen este mereu privilegiat în defavoarea celuilalt. Pentru Derrida, deconstrucția semnului este unul dintre mijloacele prin care edificiul conceptual al metafizicii tradiționale este atacat: "un exemplu dintre nenumăratele posibile: metafizica prezenței e zdruncinată cu ajutorul conceptului de semn. Din moment ce îți propui să arăți că nu există un semnificat transcendental ori privilegiat și că jocul sau câmpul semnificației nu mai are
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de limbă. Și astfel apare ceva în discursul saussurian, ceva ce n-a fost niciodată spus și care nu este altceva decât scrierea însăși ca origine a limbajului"61. Critica aplicată semnului saussurian a demonstrat că poate afecta întregul edificiu conceptual al metafizicii, dar așa cum subliniază G. Bennington, această deconstrucție nu este ceva ce se aplică metafizicii și nici ceva pe care metafizica și-l face, ci, dimpotrivă, metafizica nu poate subzista încă de la început decât prin această "deconstrucție". Ea nu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Un exemplu de utilizare a termenului de postmodernism atât pentru a desemna condițiile de ordin social-economic, ideea de nouă epocă, cât și condițiile culturale îl oferă Fr. Jameson, pentru care postmodernismul desemnează "logica culturală a capitalismului târziu". Criticând această glisare conceptuală de la postmodernitate la postmodernism, Hutcheon recunoaște totuși că atât Jameson, cât și Lyotard și Habermas, deși au perspective foarte diferite asupra fenomenului postmodern, "au ridicat importanta problemă a fundamentării socio-economice și filosofice a postmodernismului în postmodernitate. Dar a presupune o
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sau interpretări care dezvoltă un grad de scepticism în legătură cu obiectivitatea adevărului, istoriei și normelor"142; de asemenea, ea conduce către consumerism, cultul efemerității născut din evoluția tehnologiei și incoerența identităților. Într-o manieră similară, Best și Kellner preferă evitarea confuziei conceptuale, prin tranșarea între postmodernism văzut ca descriind mișcările și artefactele din domeniul culturii, ce se deosebesc de mișcările, textele și practicile moderniste și postmodernitate cu referire la epoca ce urmează după modernitate. Dacă pentru postmodernismul estetic sunt oferite exemple precum
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
termeni în diversele lor relaționări, atribuiri de caracteristici sau împărțiri de domenii ne demonstrează încă o dată complexitatea fenomenului luat în atenție. În măsura în care autorii la care vom face referire își înscriu în mod clar discursul într-una dintre cele două "portrete" conceptuale prezentate, vom preciza și noi care este tipul de abordare în care se găsesc. În caz contrar, demersurile lor vor fi analizate din perspectiva mai largă a fenomenului postmodern în genere. De altfel, din punctul meu de vedere, doar împreună
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Fiind considerată o figură semantică prin contiguitate, coexistență, proximitate sau învecinare, metonimia a suscitat diverse încercări de diferențiere față de metaforă și sinecdocă. Pentru Marc Bonhomme, metonimia face parte din categoria tropilor care produc transferuri între termeni asociați, în cadrul aceluiași domeniu conceptual: metonimia "operează decalaje de semnificație între doi sau mai mulți termeni în relație de contiguitate în interiorul unui domeniu noțional"149. Dacă luăm în calcul această definiție a metonimiei și continuăm interpretarea relației dintre modernism și postmodernism în termenii propuși de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]