KorAP: Find »[drukola/base=domnișoară & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...284 285 286 ...371 >

9,274 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196

va trebui să locuiești În Rye. Un loc mai mult mort decât viu, după cât se spune. — Nu mă deranjează. — Știi să bați la mașină? Nu, dar pot să Învăț. — Bine, dar Învață pe un Remington. Trebuie să fie pe Remington. Domnișoara Petheridge Încercă să o convingă pe Theodora să nu ceară postul. — E mult mai bine pentru tine să rămâi aici, la Londra, Îi spuse ea. N-ai nici o siguranță dacă te angajezi la un scriitor. Dar pentru Theodora, siguranța nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
cu amintirile din copilărie și tinerețe, și cu alte opere relativ minore. Cu toate acestea, se considera privilegiată pentru a fi Împărtășit atât de intim existența creatoare a unui autor atât de distins, chiar și În anii amurgului lui. — Cred, domnișoară Bosanquet, că ar trebui să o informezi pe doamna Wharton de... ăă... nefericita mea stare, murmură Henry În ziua care urmează celui de al doilea accident cerebral. Theodora nu-i spune că a făcut-o deja. Boala este dublată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
pe Minnie stând lângă rafturile cu cărți, răsfoind un volum deschis, cu pămătuful de praf abandonat pe o masă. Cu un aer vinovat, Minnie Închide zgomotos cartea și o pune la loc. — Ce faci, Kidd? o Întreabă Theodora. — A, nimic, domnișoară! Mă uitam și eu. Minnie Înșfacă pămătuful și Îl flutură pe deasupra rafturilor - nu a cărților Însele, pe care doar Burgess și stăpânul au voie să le atingă. — Ce căutai? Minnie roșește. — Păi, povestea aia de care ziceați, domnișoară, aia de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
A, nimic, domnișoară! Mă uitam și eu. Minnie Înșfacă pămătuful și Îl flutură pe deasupra rafturilor - nu a cărților Însele, pe care doar Burgess și stăpânul au voie să le atingă. — Ce căutai? Minnie roșește. — Păi, povestea aia de care ziceați, domnișoară, aia de-a scris-o domnu’ James, despre fiara din junglă. Theodora zâmbește. — Vrei s-o citești? — Dacă credeți că nu se supără domnu’ James, domnișoară. — Nu cred că-l deranjează, dar... și Theodora o privește gânditoare pe tânăra femeie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
voie să le atingă. — Ce căutai? Minnie roșește. — Păi, povestea aia de care ziceați, domnișoară, aia de-a scris-o domnu’ James, despre fiara din junglă. Theodora zâmbește. — Vrei s-o citești? — Dacă credeți că nu se supără domnu’ James, domnișoară. — Nu cred că-l deranjează, dar... și Theodora o privește gânditoare pe tânăra femeie. Când ai terminat școala, Minnie? Folosește numele mic, ca să arate că Întrebarea este pusă cu intenții bune. — La paisprezece ani, domnișoară. Da’ am avut Întotdeauna note

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
nu se supără domnu’ James, domnișoară. — Nu cred că-l deranjează, dar... și Theodora o privește gânditoare pe tânăra femeie. Când ai terminat școala, Minnie? Folosește numele mic, ca să arate că Întrebarea este pusă cu intenții bune. — La paisprezece ani, domnișoară. Da’ am avut Întotdeauna note bune la citire. — Bine, dacă promiți că ai grijă de carte... — A, o să am, domnișoară! — Și că o aduci Înapoi imediat după aceea... atunci poți să o Împrumuți. — Vă mulțumesc, domnișoară. Theodora ezită o clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
Când ai terminat școala, Minnie? Folosește numele mic, ca să arate că Întrebarea este pusă cu intenții bune. — La paisprezece ani, domnișoară. Da’ am avut Întotdeauna note bune la citire. — Bine, dacă promiți că ai grijă de carte... — A, o să am, domnișoară! — Și că o aduci Înapoi imediat după aceea... atunci poți să o Împrumuți. — Vă mulțumesc, domnișoară. Theodora ezită o clipă Între The Better Sort, volumul de unsprezece povestiri În care a apărut pentru prima dată Fiara din junglă, În 1903

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
bune. — La paisprezece ani, domnișoară. Da’ am avut Întotdeauna note bune la citire. — Bine, dacă promiți că ai grijă de carte... — A, o să am, domnișoară! — Și că o aduci Înapoi imediat după aceea... atunci poți să o Împrumuți. — Vă mulțumesc, domnișoară. Theodora ezită o clipă Între The Better Sort, volumul de unsprezece povestiri În care a apărut pentru prima dată Fiara din junglă, În 1903, și Volmul XVII din ediția newyorkeză, În care a fost republicată În 1908. În cele din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
peste un mormânt care este, posibil, al lui May Bartram. Pentru Minnie e destul. Închide cartea, suflă În lumânare și adoarme pe loc. A doua zi, Îi Înapoiază cartea Theodorei Bosanquet. — Ți-a plăcut? o Întreabă Theodora. — E scrisă frumos, domnișoară, dar... — Dar? Ochii mari, căprui ai Theodorei aproape sclipesc poznaș. — Păi, ca s-o spun pe-a dreaptă, nu prea e de mine. — Da, domnul James e Într-adevăr un scriitor dificil la prima lectură. Cere mult de la cititori. Dar și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
aproape sclipesc poznaș. — Păi, ca s-o spun pe-a dreaptă, nu prea e de mine. — Da, domnul James e Într-adevăr un scriitor dificil la prima lectură. Cere mult de la cititori. Dar și răsplata e mare. — De asta sunt sigură, domnișoară. Dar pentru așa ceva e nevoie de școală. — Ce ți s-a părut cel mai greu de Înțeles? Theodora deschide cartea și o răsfoiește. Minnie ezită, tentată să spună: „Totul!“, dar răspunde: — Păi, am crezut c-o să fie vorba despre junglă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
ar fi putut spune acum cu câtă pasiune? -, pentru că Îl iubise așa cum era; În timp ce el nu se gândise niciodată la ea (vai, cât de limpede vedea acum totul!) altfel decât cu răceala egoismului și În lumina utilității.“ Înțelegi? — Da. Mulțumesc, domnișoară. Telefonul țârâie ascuțit În hol. Îl aud pe Burgess răspunzând și, o clipă mai târziu, acesta intră În salon. — Doamna William James, anunță el. Telefonează din Liverpool. A sosit cu vaporul azi-dimineață. — Mulțumesc, Noakes. În timp ce se duce să preia convorbirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
De ce Cork? se Întreabă dna James cu glas tare. N-a fost acolo decât o singură dată În viață, acum mulți ani. Theodora o conduce În dormitorul slab luminat, rămânând respectuoasă În urmă, lângă ușă. Poți să ne lași singuri, domnișoară Bosanquet, spune dna James pe un ton care aduce mai degrabă a ordin decât a invitație. Henry stă Întins pe spate, cu cuvertura trasă până sub bărbie și băgată pe sub brațe. A fost bărbierit de curând În cinstea cumnatei sale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
toată regula, spune Henry și Închide amândoi ochii. — Poate ar trebui să Îl lăsăm să se odihnească acum, propune dna James. În hol, Theodora Își pune paltonul și mănușile, pregătindu-se de plecare. Doamna James spune: — Ți-aș fi recunoscătoare, domnișoară Bosanquet, dacă ai uita că cumnatul meu a pronunțat vreodată cuvântul acela. — Desigur, doamnă James. O să mi-l scot complet din memorie. Nu era În deplinătatea facultăților sale. — Exact... Dar telegrama de la omul acela, Alexander, a fost lipsită de tact

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
târziu aseară. — Probabil toată agitația asta e de vină, spune Theodora zâmbind, apoi Îi Întinde mâna dnei James. La revedere, doamnă James. A fost o zi memorabilă. Vă mulțumesc că mi-ați Îngăduit să iau parte la ea. La revedere, domnișoară Bosanquet, Îi răspunde dna James, strângându-i mâna fără căldură. Minnie Închide ușa În urma Theodorei. — Mă duc În camera mea, să mă odihnesc, Kidd. Sunt epuizată. Da, doamnă. — Roagă-l pe Burgess să stea cu domnul James. Pare să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
scurtă vreme după aceea, nu ar fi putut pica Într-un moment mai potrivit. Amabilitatea și, până la un punct, galanteria manifestată față de ea era o modalitate de a-și confirma propria normalitate, fără a se angaja sentimental. Era situația ideală. Domnișoara Woolson era nerăbdătoare să Învețe, iar el era dornic să Îi fie profesor. Ea beneficia de cunoștințele lui superioare despre Italia și arta italiană; el se bucura de o companie feminină plăcută, cultivată și cu desăvârșire respectabilă. Henry Îi arătă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
era cumva și o modalitate de a-l asigura că nu Îi pusese, cum se spunea, „gând rău“. Era perfect capabilă de o atare sensiblitate și subtilitate, iar respectul lui crescu, În loc să scadă, odată cu bănuiala că, dincolo de exteriorul calm, de domnișoară bătrână, se ascundea o inimă ale cărei bătăi se Întețeau când era el prin preajmă. Nu era frumoasă, ceea ce era bine, fiindcă nu Încuraja bârfa, dar nici ștearsă nu era. Avea trăsături plăcute, regulate, obraji rotunzi și netezi, și un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
lui William, care Îi transmise amuzat formularea fratelui său. Consideră mai prudent să se retragă din Florența o vreme, În parte pentru a nu Încuraja asemenea bârfe, În parte din pricina unui mic incident cu Fenimore. Articolul pentru Atlantic, intitulat simplu Domnișoara Woolson, era pe cale de a fi publicat, iar el Îi lăsase o ciornă spre lectură, Într-una din seri, Înainte de a se despărți. Când se Întâlniră a doua zi, conform Înțelegerii, pentru a merge la plimbare În grădinile Boboli, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
ferestrele Casei, asupra acoperișurilor Îngrămădite, a domurilor și turlelor orașului, tăiate În două de apa cafenie a râului Arno, era ea Însăși ca un tonic, la fel ca și strălucirea soarelui toscan. Nici el, nici Fenimore nu mai pomeniră de Domnișoara Woolson. Își reluară camaraderia plăcută, scriitoricească, acum sub același acoperiș. Începu lucrul la o povestire bazată pe o anecdotă auzită În ianuarie, despre un vânzător de cărți american, care aflase că Clare Claremont, amanta lui Byron și cumnata lui Shelley

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
la The Times. Henry era vizitator frecvent În casa lor din Russell Square și, cu timpul, Îi deveni prieten și sfetnic literar lui Mary. Aceasta era o femeie inteligentă, cu vederi moderat progresiste și ambiții de scriitoare. În 1884, publicase Domnișoara Bretherton, un roman scurt, subțirel, despre viața unei actrițe, inspirat chiar de o vizită făcută, Împreună cu Henry, la teatru, celebrei actrițe americane Mary Anderson. Cartea era un prim efort lăudabil și fu primită cu amabilitate, dar nu se vândură prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
că scrii destul de mult pentru reviste, spuse el. — Da, dar ultimul roman merge greu. Fenimore publicase un roman după Îngerii răsăritului, intitulat Luminile lui Jupiter, În 1889. Nu fusese pasul Înainte calitativ pe care Henry Îl anticipase În articolul despre Domnișoara Woolson. Amândoi știau aceasta, iar gândul nerostit dădea naștere unei tăceri jenate Între ei. — Deci te-ai lansat serios și cu bine Într-o nouă carieră. — Știu și eu, nu trebuie, așa cum mă Îndeamnă admirabilul Compton, să zic hop până

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
aranjă ca dna Smith să pregătească zilnic un coș cu sandvișuri și alte gustări reci, pe care soțul ei le aducea la teatru la ora prânzului și din care Henry Îi invită pe actori să se servească atunci când erau „neangajați“. Domnișoara Robins observă că era pentru prima dată În experiența ei când un dramaturg se gândea să Își hrănească trupa. Era o tânără interesantă și inteligentă, foarte diferită de actrițele obișnuite. Se arătă Încântată când Îi spuse că Hedda Gabler Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
surorii lui. Îi relată grăbit descoperirea, aproape imediat după ce ea Îl Întâmpină În salonul mic din Beaumont Street, descumpănit când ea Îi răspunse calm: — Da, știu. — Știi? De unde? — Sora ta mi-a trimis un mesaj, chiar Înainte de a muri, prin intermediul domnișoarei Loring, spuse Fenimore. Asta era o parte a mesajului. Henry reuși cu greu să se abțină să nu Întrebe, nepoliticos, În ce consta cealaltă parte. Nu știuse că țineau legătura prin corespondență, lucru pe care Îl exprimă. — N-am ținut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
reprezentație, se scufundă În fotoliul cu spătar Înalt ce i se pregătise și luă o atitudine de atenție studiată, În timp ce Henry, așezat pe un fotoliu asemănător În fața ei, citea piesa, iar soții Barrington ascultau din adâncimile confortabile ale unei sofale. Domnișoara Rehan nu râse atât cât ar fi dorit el și cu siguranță nu la fel de mult ca soții Barrington, dar i se păru că zâmbește destul de mult și, la sfârșit, spuse: — A fost o lectură fermecătoare. Vă mulțumesc foarte mult, domnule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
dar nu oferise același sprijin În schimb, nu pusese niciodată peste neliniștile și Îndoielile ei balsamul vindecător al elogiului extravagant, total și nereținut, de care toți artiștii au nevoie uneori. Roși amintindu-și cât de dezamăgită fusese de articolul lui, Domnișoara Woolson, cât de justificat nemulțumită de laudele lui zgârcite și invidioase, de rezervele lui pedante, de tonul condescendent. Cât din toate acestea se datora simplei invidii provocate de faptul că ea vânduse patruzeci de mii de exemplare din Îngerii de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
stânga, din fericire, nu cea cu care scria - și mâine avea să aibă o vânătaie proaspătă pe gambă, dar altminteri părea să fie Întreg. Săltă bicicleta. Ghidonul se răsucise ușor pe axă, dar restul nu arăta afectat grav. — Mare neglijență, domnișoară Agatha, să dai drumul căruciorului, o certă bona pe fetiță. Puteai să-l omori pe domnul. — Nu prea cred, zise el zâmbindu-i Încurajator Agathei, căreia Îi tremura buza de jos. În parte, vina a fost a mea. Eu am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]