7,888 matches
-
unii membri marcanți ai microcosmosului literar. Vorbea, mi se pare, de o „diagonalitate de destin”, Înțelegând prin aceasta capacitatea unor indivizi de marcă - Îl dădea exemplu pe Platon, care din sculptor a devenit filosof! - de a-și schimba radical traiectoria existențială. În acest sens era inclus și elogiul pe care i-l făcea eminentului critic și estetician de față, Mircea Martin, care, iată, după Revoluție s-a transformat Într-un pilduitor editor. Vorbind la rândul meu, m-am arătat puțin intrigat
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
rând! O singurătate „făcută pe măsură”, de parcă zeii mei tutelari m-ar fi Împins, nerăbdători, Într-o singulară precocitate, atât de necesară viitoarei mele cariere, de „studios” și creator de psihologii umane: aceea de „observator din afară” a Întregului teatru existențial, postură ingrată, umilitoare, suferindă ca o boală urâtă de piele, un fel de pestă invizibilă și extrem de odoriferă. La prima mea Întoarcere din exil, În ’72, când nu am fost primit la Conferința Scriitorilor, deși pentru ea venisem, un tânăr
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
care nu sunt „interesante” ca „material testimonial”, ca „dovezi ale unei existențe”, ale unei „trecute existențe” care să ne facă să Înțelegem acele lumi dispărute, ci... semne și revelații care să ne facă să ne aplecăm asupra propriei noastre „fântâni existențiale”, splendida metaforă „a fântânii” cu care-și Începe Th. Mann uriașul edificiu „fals istoric” al vechii Biblii și al istoriei din Iosif și frații săi. Iar Proust, la rândul lui, Își Începe vasta și ciudata epopee a „falsului trecut” prin
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
patos al confesiunii; nevoia „mărturisirii” și, Doamne, câte feluri de mărturisiri, de témoignages există, de mărturii, Încât poți spune nu numai că diferă de la un ins la altul, dar chiar și la același care, prins În două vârste sau momente existențiale diferite, va pune altfel accentele, dacă nu va răsturna totul cu susul-În-jos, nu rareori spre propria sa uimire. Suntem prisme refractante, și nu oglinzi, ape neliniștite care răsfrâng oblicele raze ale luminii și, da, uneori nu știm dacă lumina vine
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
lor social sau familial, față de „viața care le era datoare!”, organizîndu-i și apoi... trimițându-i să distrugă și să omoare! Iar dacă noi și omenirea vrem ca pe viitor să ne ferim de asemenea apariții de coșmar social, de absurd existențial, trebuie, În loc să-i disprețuim pe „proști”, să le dăm o anume considerație și, dacă nu respect, oricum o atenție pe măsură. Am rămas mereu uimit, În ceea ce mă privește, de disprețul cu care e privit „prostul” În literatură, chiar și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
atâtor „morți” și „renașteri”, a atâtor lașități inimaginabile, voite sau impuse, a atâtor demisii și furibunde renunțări de la acele „idealuri ale tinereții” care, iute, din primii ani ai maturității și ai ciocnirilor sociale, se arată a fi false, un „drog existențial” vândut de pedagogii inconștienți și mediocri, de instituții ce se Înfășoară În falduri de falsă mătase, În fraze bombastice făcute pentru copii sau neputincioși. La acest „liman” sau limită ce sperie, poate, În primul rând pentru marea, „fizica”, „primejdioasa” ei
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și e drept că raționalitatea noastră Îndelung exersată ca și un oarecare, comun, bun-simț ne-au șoptit adesea că e „absolut ridicol” să-ți pui problema existenței unui așa-zis Sens al vieții, dar niciodată, niciodată În timpul trecutei noastre rătăciri existențiale și nici acum, deși am zâmbit nu rareori la pretențiile unora care pretindeau a-l defini, niciodată nu ne-am putut „dezbăra” de „ispita Sa”, de tentația de a-L imagina și căuta, niciodată nu am renunțat - nici noi și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
indubitabil și „semne” sau „rezerve” secrete pe care le putem identifica abia după un timp, și anume dacă avem dreptul la aceasta: dacă, cum o spuneam, ne-am fost „credincioși nouă Înșine”, dacă am avut puterea și răbdarea - acea răbdare existențială care este una din formele ascunse ale curajului moral! - de a nu ne fi lăsat Înșelați de „fața negativă” a norocului. Deoarece, iată, norocul - norocul cel adevărat, cel mare, cel esențial, cel pe care-l merităm - nu este câștigul de
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
creșterii, a formării și a presiunilor și acaparantelor interese sociale, se „pierde pe sine”; de fapt - nu s-a găsit niciodată și, adesea, ignoră chiar reala sa individualitate, existență, noroc! Și-atunci, cum o spuneam mai sus, un accident oarecare existențial, o „nenorocire”, o gravă injustiție sau o boală, o infirmitate gravă (vezi nuvela formidabilă tolstoiană Moartea lui Ivan Ilici!Ă - Îl Întorc cu fața spre sine. Suferința dostoievskiană este darul acestui mare Rus care ne arată „calea” spre această regăsire
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
al renașterii unui individ, al „apropierii” sale de adevărata, reala sa ființă și potențialitate. E adevărat că acest „exemplu”, al „zborului frânt” al lui Ivasiuc, m-a făcut uneori, În lungi nopți, să-mi pun Întrebarea asupra existenței acestei justiții existențiale și destinale; dar, recunosc, niciodată și nici azi balanța credinței mele În această justiție profundă, ultimă și uneori „paradoxală”, nu s-a clătinat. Sigur - mi se va replica -, evident, dumneata ai fost lăsat să-ți continui drumul! Odată „hurducăturile” și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
o „uimire exclamativă, admirativă”, deși este și aceasta, dar cu o anume măsură. Nu, este uimire pur și simplu față de un destin sau, altfel spus, uimirea În fața unui „labirint care devine cerc”, cum o subliniam Într-un volum anterior. „Labirintul existențial” ce este orice existență socială sau individuală care suferă izbiturile și răsturnările „browniene” ale talazurilor istoriei și ale contemporanilor; „cercul” care este - care a fost În existența și cariera mea! - „rezolvarea” sau „mântuirea labirintului”, văzut Încă o dată ca un infern
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
prezentă” chiar când pare că lipsește, o „fascinație lipicioasă” precum acele stări chinuitoare Între vis și trezie, aproape un blestem. Adeseori, chiar un blestem! „Cercul” - un „labirint mântuit, rezolvat” sau, iată, o altă definiție posibilă, „cercul - un sens al labirintului”! Existențial, se’nțelege. Al „rătăcirii”, deoarece, așa cum un popor Întreg, În istorie, „rătăcește” secole Întregi până Își găsește echilibrul, unitatea și conștiința de sine, tot astfel și indivizii, cel mai adesea, „rătăcesc”, fiecare În labirintul său, conștient sau nu, un „labirint
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
un fel de sociologie sau radicalitate stendhaliană, În forma stilistică a lui André Gide! Un Nietzsche, un Dostoievski, un Shakespeare, cel din marile sale drame, cel din Macbeth, Regele Lear sau Hamlet - un Hamlet Înțeles nu În cheie romantică, ci existențială! -, ca să nu mai vorbim de un Hardy sau Th. Mann, pluteau Încă, atunci, ca niște vârfuri inabordabile, „inexistente”, În norii unei Înțelegeri care Îl depășeau nu numai pe tinerelul impulsiv și „dezordonat” care eram, dar și conștiințele de vârf românești
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ar fi spintecat imensul trotuar ca pe o burtă în sala de operații, dezvăluind clocotitoarea viață a viscerelor subterane, unde mișună o umanitate de gradul doi, o populație de mutanți (vorba vine), dar care este aidoma lumii tale, adică „palierului existențial” la care viețuim noi, cei de la „parter”... Plătim șase mărci pentru un bilet de călătorie în metrou valabil pentru toată ziua. Coborâm cu escalatorul în interiorul imensului abdomen secționat și dibuim, nu fără oarecare dificultate, din cauza indicatoarelor enigmatice, intrarea în grota
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
simț practic și, mai ales, de falsa lume în care trăiam. Dar... ce bine că trăiam, atunci, îmi dau cont acum într-o lume „falsă”, deoarece dacă aș fi intrat cu un deceniu mai devreme în „lumea reală”, uzura mea existențială ar fi început cu mult mai devreme! Uzura, mai ales a acelor ani teribili, când, pentru firi ca a mea și a altor câtorva, toate criteriile erau răsturnate, pervertite cu un cinism aprins, „revoluționar”, când „istoria” ne evacuase, ne „dăduseră
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
în făptura „de carne și ideatică” a lui Grigore era înscrisă „marea vocație” și asta o spun și acum, la o jumătate de secol de la „începuturile” noastre literare, când apele s-au liniștit și prin pânzele „ei”, ale acelei „ape existențiale”, se poate întrevedea „fundul lacului”. Dar el a urmat destinul blestemat, mai ales al poeziei românești, acela de a nu „îndeplini o mare, exorbitantă promisiune” - sau, mai știi, e o boală a oricărei națiuni, culturi „tinere”, europene, care, după secole
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
contrastând radical cu notele poeziei românești postbelice - luând cu titlu de exemplu pe bunii poeți din generația războiului, un Tonegaru sau Geo Dumitrescu! -, dar chiar cu marii poeți „de dinainte”, un Arghezi sau Blaga. În En-Ghidu apare cu claritate incertitudinea existențială tipică idealismului german, refuzul nu numai al „realității”, dar și al capacității omului de a o sesiza, de a o cunoaște, de „a fi”. „Nesiguranța absolută” a eului, încercarea sa disperată de a se confrunta cu lucruri și cu fenomene
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
iute în convențiile vremii sale și ale societății, ca și în imaginea pe care o au ceilalți despre sine, acești „ceilalți” care „au dreptul” de a-și face o imagine despre „bietul tău sine!”.Ă Dovadă că cele două „axe existențiale” erau cu adevărat „cheia romantică” a existenței mele, creatoare mereu de „neliniște”, de inacceptare a „lucrului dat”, a concretului social, în fapt nemulțumită cu orice adaptare, sursă a fericirii umane, a fost și faptul că, o dată ajuns în vârful piramidei
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Ă din labirintul acelei existențe, de atunci. Surparea autorității Bisericii la omul modern, exacerbarea politicii și a rolului politicianului, ce aproape a preluat însemnele și prestigiul Militarului, Preotului, și chiar ale omului de știință sau artă, au făcut ca „labirintul existențial” să devină un modus videndi, o ratio mundi, o formă arogantă de a clama libertatea însăși. Libertatea persoanei ce cu greu se distinge azi, după mai bine de un secol de „mișcări de masă”, de „revoluții”, de suspectare a individului
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
însumi nu aveam curajul ei, curajul de a o dori, de a o voi! Dar, pentru că, în „ciuda mea”, a caracterului meu superficial, dezordonat, a „ratării mele sociale” aproape evidente, a lipsei mele de voință etc., acest motiv al „cercului existențial”, „al legii”, al legii unei firi, al unui destin, m-a obsedat, ca să zic așa, „el” a devenit realitate. Și, ca în „cazul” mai sus citat al demisiei mele și al protestului meu de la Paris și al izgonirii mele din
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
cultură” mi se par simple diversiuni, dacă nu forme crase de oportunism cultural. 5 După cum ușor se poate observa, pentru cel ce a citit cu atenție rândurile de mai sus în care, în parafrază nietzscheniană, încerc o „victorie a cercului existențial”, o „învingere a labirintului” care, în cazul meu, s-a confundat cu întreaga perioadă, dezordonată și convulsivă, a adolescenței și tinereții, o „descoperire a legii mele interne”, a „motivului meu obsesiv”, a faptului că eu nu pun un semn de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de a fi o națiune puternică, liberă, aptă de creație majoră, cu o istorie milenară, în urma eforturilor cărturarilor moldoveni și ardeleni!Ă Voiam doar să subliniez însă, o dată cu bucuria de a mă vedea aproape „împins” spre alte orizonturi tematice: dezadaptarea existențială Îngerul de gips, mitul politic, în abisalitatea sa, Bunavestire (și nu ca o cronică politică, așa cum fac excelenții prozatori sud-americani!Ă, descoperirea unei alte teme „obsesive” ce a fost donjuanismul, căruia i-am dedicat cinci romane, și în sfârșit „tema
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și în pernele de mătase, ruinând candelabre și speriind micile animale ale casei!... „Martor și complice”, iată o sintagmă care, pentru mine, trebuie să semnifice, printre altele, esența prieteniei! Martor - adică o ființă lucidă, „prezentă”, în sensul unei susținute „atenții existențiale”, intensă, neobosită, capabilă, apoi, să „redea”, să relateze, să confeseze sau chiar să mărturisească cele văzute din „atât de marea apropiere de fenomenul extrem de viu, insuportabil de viu, adeseori, al realului!”. „Cred Doamne și mărturisesc...” sunt și cuvintele cu care
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de zece ori mai mulți dușmani decât omoară ei la noi. Și ce dacă? Palestinienii pot pierde două, trei, zece războaie. Noi, dacă pierdem unul singur, s-a zis cu noi. Vezi diferența? Pentru noi, cea mai mică încăierare e existențială. A fost pronunțat cuvântul-cheie. Nici Antoine, nici Shlomo, nici de partea aceasta nici de cealaltă a frontierei, nimeni n-a cerut să se nască. Pur fapt al hazadului, din care decurg toate celelalte. Cam simplist spus, dar ce altceva poți
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
cu importantele ajutoare financiare și umanitare care-i exonerează de pasivitatea lor politică și de miopia voluntară, o aparentă ținută demnă. Americanii, la rându-le, tributari din punct de vedere mental mai mult Vechiului decât Noului Testament, pentru că legătura lor existențială cu Israelul este una de tip filial și deci acritic. Iluzia autoprotectoare și împărtășită rezultă astfel din interese opuse și asta e ironia istoriei. În imediat, acum. Este oare imaginabilă perpetuarea actualei stări de lucruri pe termen lung, până la sfârșitul
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]