7,215 matches
-
o istorie bogate. Experiențele pelerinilor pe durata călătoriei pot cuprinde căutări spirituale și transformări ale personalității, dar și plăceri sau obstacole mai pământești. (A.G. Gold, 1997, p. 359) În toate religiile, pelerinajul este În primul rând o călătorie ancorată În imaginarul religios. El apare ca o mișcare fizică dintr-un loc În altul, dar, În același timp, implică o mișcare temporală și spirituală. Pelerinajele pot Împinge credincioșii dincolo de granițele de gen, etnicitate, clasă, limbă și spațialitate (familiare lor - n. M.C.). Dar
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pe jos), mai ales În cazul unor călătorii devoționale către centre sacre Îndepărtate. De aceea, călătoria pelerinului cunoaște câteva secvențe clare: plecarea, parcurgerea drumului, atingerea centrului, comuniunea consacratoare, călătoria de Întoarcere, reinserția și repoziționarea socială datorită prestigiului astfel dobândit. În imaginarul popular, călătoria pelerinului este Înconjurată de o aureolă inițiatică. La capătul drumului, pelerinul suferă o „mutație”, revine acasă schimbat, fie În urma unei revelații religioase, fie În urma unui act magic (de obicei, de ameliorare a condiției profane - vindecare fizică sau psihică
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
miracolul se poate produce și că el s-a produs numai pentru ei: atât spectacolul (care, prin punerea În scenă, a avut aspectul unei epifanii), cât și experiența asociată lui au corespuns așteptărilor, s-au Încadrat În schema fixată de imaginarul social. Concertul a permis realizarea „mutației” pe care o râvnește orice pelerin, a condus la acea transfigurare În așteptarea căreia ei se puseseră În mișcare: Întâlnirea cu idolul a oferit celor prezenți o „consacrare”, le-a dăruit o experiență prin
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
nuclee de semnificații condensate: steagurile, stemele, uniformele, locurile consacrate etc. Ele sunt prezentate simultan pe Întreg teritoriul unei națiuni, astfel Încât uniformizarea ceremonială subliniază unitatea politică. În plus, anumite gesturi cu valoare simbolică sunt Îndeplinite În zone considerate drept „centre” ale imaginarului național (un palat regal, un arc de triumf, un monument Închinat eroilor neamului etc.), iar ocuparea lor de către actorii Puterii le conferă acestora legitimitate politică. Studiind sistemul ceremonial regal englez, Heyden identifică două clase principale de manifestări ceremoniale: cele majore
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sincretism dintre solemn și destins. Pe de-o parte, ceremonia trebuie să fie organizată impecabil, să reliefeze stabilitatea și legitimitatea grupului aflat la putere, să educe În spiritul valorilor promovate de acesta. Prin acțiuni, cuvântări și etalarea simbolurilor, sărbătoarea canalizează imaginarul social În sensul dorit de grupul dominant, instituind o comunitate legitimă. Sărbătorile creează sentimentul unității, al apartenenței la un noi atotputernic: „Acest noi pe care ritualul Îl creează este un noi al unei comunități care are conștiința că este o
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sunt Înălțate monumente care evocă faptele, locul, eroii și momentele respective: panteon, arc de triumf, statui, edificii religioase. Relevant În acest sens este procesul de monumentalizare inițiat de puterea sovietică: el implică o negare a sistemelor simbolice și ritualice precedente - imaginarului politic (țarist), imaginarul religios (ortodox) și imaginarul cultural (folcloric) - specifice formelor sociale precomuniste și Înlocuirea lor cu un sistem nou. Diferite studii consacrate acestui fenomen (C. Arvidsson, L.E. Blomqvist, 1987; A. Brossat, 1990; C. Lane, 1981; R. Stites, 1991; N.
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
care evocă faptele, locul, eroii și momentele respective: panteon, arc de triumf, statui, edificii religioase. Relevant În acest sens este procesul de monumentalizare inițiat de puterea sovietică: el implică o negare a sistemelor simbolice și ritualice precedente - imaginarului politic (țarist), imaginarul religios (ortodox) și imaginarul cultural (folcloric) - specifice formelor sociale precomuniste și Înlocuirea lor cu un sistem nou. Diferite studii consacrate acestui fenomen (C. Arvidsson, L.E. Blomqvist, 1987; A. Brossat, 1990; C. Lane, 1981; R. Stites, 1991; N. Turmakin, 1994; Van
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
eroii și momentele respective: panteon, arc de triumf, statui, edificii religioase. Relevant În acest sens este procesul de monumentalizare inițiat de puterea sovietică: el implică o negare a sistemelor simbolice și ritualice precedente - imaginarului politic (țarist), imaginarul religios (ortodox) și imaginarul cultural (folcloric) - specifice formelor sociale precomuniste și Înlocuirea lor cu un sistem nou. Diferite studii consacrate acestui fenomen (C. Arvidsson, L.E. Blomqvist, 1987; A. Brossat, 1990; C. Lane, 1981; R. Stites, 1991; N. Turmakin, 1994; Van Geldern, 1993; pentru alte
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Înfrângerile, succesele. Manifestarea se impune ca o expresie permanentă a acelor mituri care semnifică afirmarea politică fără culoare partizană. ș...ț Prin aceasta, manifestarea este un substitut simbolic al revoluției, care, Îndepărtată și fantomatică, nu mai poate funcționa ca un imaginar social mobilizator, ci doar ca un mit, Încărcat de forța specifică. După aceeași autoare (1998, pp. 17-18), aceste „manifestări de stradă” se disting prin câteva note specifice de alte forme de acțiune, atât politice, cât și rituale (precum greva, defilările
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În fața succesiunii la tron a lui James al II-lea, iar În final simbolurile ei au fost Întoarse Împotriva monarhiei engleze de către coloniștii americani” (pp. 206-207). În America, aceste sărbători presupuneau parade cu figurine reprezentând diferite personaje istorice, reconstruite de imaginarul popular (Guy Fawkes, Robin Hood, regele George, amiralul Byng) și forme de teatru popular incluzând episoade ale luptei Împotriva opresorilor sau ale morții vechiului an și nașterii noii epoci. În aceste constructe, un rol aparte revenea grupului de tineri eroi
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
reactivate de patrioții americani În lupta lor simbolică pentru delegitimarea Coroanei britanice și condamnarea dominației engleze În colonii. Manifestările lor au avut caracterul unor rituri de rebeliune, care, relativ rapid, s-au transformat În charivari și chiar rituri ale violenței: „Imaginarul violent al lui Quincy era În consonanță cu elementele de sărbătoare, subterane revoluției. Violența era exprimată de fețele vopsite În negru ale mulțimii revoluționare și de antecedentele sărbătorii” (p. 214) - este vorba despre tradițiile procesiunilor cu măști performate de Ziua
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Motivele creștine (lupta dintre Dumnezeu și Diavol, domnia lui Anticrist, arderea lumii, purificarea prin Împărtășirea cu vin și pâine, sângele și trupul Mântuitorului etc.) sunt Împletite cu motive mitologice provenite fie din substratul local, fie din mitologiile indo-europene, fie din imaginarul oriental: mitul celor trei vârste ale umanității, uriașii - oamenii - blajinii sau rohmanii (vezi sinteza dezbaterilor În A. Oișteanu, 1998), motivul Pământului sprijinit pe un stâlp și mereu amenințat de o figură malefică, transformarea lui Iuda În divinitatea cosmogonică și escatologică
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
prezența "semnului", Loredana Ilie îi diminuează imprecizia semantică, integrându-l în conceptul operațional de "caragialism" "o relație sintetizatoare"-, menită să imprime noțiunii trăsăturile constitutive și maleabilitatea unui precept tehnic. În consecință, atribuie "caragialismului" o dublă definiție globală. Sub aspect sincronic, imaginarul caragialian are structura unui mănunchi de constituienți textuali, dizolvați în substanța reprezentării scenice și narative, la confluența ariei tematice cu originalitatea tipologiei și expresia artistică, în texte inconfundabil personalizate. Pe dimensiunile diacroniei, "caragialismul" definește descendența "atitudinală și estetică a spiritului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
33, ci un ansamblu de trăsături definitorii ale operei lui Caragiale, mai exact, o sumă de astfel de coordonate aflate la întretăierea axei tipologice cu cea tematică și cu cea a expresiei artistice. Poate cu ajutorul computerului s-ar contura silueta imaginarului caragialian, un fel de matrice cromozomială unică și irepetabilă, dar ale cărei gene se pot regăsi la descendenți din aceași dinastie literară. Depistarea în miniatură a aceluiași corpus imaginativ este practic imposibilă sau, mai grav, ar ilustra un fenomen epigonic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în extrateritorialitate, gazetăria proromânească și anticomunistă de înaltă ținută pamfletară a lui Pamfil Șeicaru. În privința caracteristicilor discursului publicistic românesc de factură pamfletară, s-au făcut notabile etapizări în funcție de stilul și limbajul specific marilor reprezentanți. În acest sens, cartea Ruxandrei Cesereanu, Imaginarul violent al românilor, interesează ca ghid de orientare diacronică, de la izbucnirile de "profet mânios"36 ale lui Eminescu de la Timpul, în calitate de "castrator lingvistic"37 al liberalilor radicali, al greco-bulgărimii și al evreilor, la Caragiale, care sancționează viciile nației prin "înghimpare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care sancționează viciile nației prin "înghimpare"38, la autorul Florilor de mucegai care se folosește cu predilecție de registrul "putrefact-excremențial"39, până la "fratricidul lingvistic"40 concretizat atât în revistele extremei drepte, cât și în cele prin care comuniștii apelau la imaginarul "castrator și violator" împotriva așa-numiților "dușmani ai poporului". În afara disputelor pamfletare cu substrat politic, de un mare interes sunt cele pe teme literare, pentru care exemplul cel mai adecvat este derutantul volum de eseuri critice al lui Eugen Ionescu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
deformate a agentului (și/sau anti-agentului) și/sau produsului (rezultatului) și/sau instrumentului și/sau algoritmului și/sau a fundamentului celui dintâi"76. În privința devenirii diacronice s-a discutat importanța dobândită de parodie în postmodernism. Des invocată este evoluția paradigmelor imaginarului, urmărită de Richard Kearney, de la cea mimetică, specifică premodernismului, la cea productivă, caracteristică modernismului și la cea parodistică a postmodernismului. Interesantă este atribuirea unei imagini simbolice fiecăruia: oglinda pentru mimetic, lampa pentru productiv și imaginea reflexivă a labirintului de lentile
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o arie referențială restrânsă la cea a literaturii, la nivel macrotextual, lumea comediilor și a momentelor se prefigurează ca o vastă parodie a ontologiei cotidiene burgheze, o replică menită să-i reveleze micimea, incoerența, inconsistența și degradarea. De aceea, lumea imaginarului caragialian e una scoasă din țâțâni, e o mascaradă, un carnaval populat de marionete angrenate în mecanismul iluzoriu al "marii trăncăneli"85. Analizând sistematic Spiritul parodic la I. L. Caragiale, Adelina Farias evidenția complexitatea actului parodic al scriitorului, punctând și exemplificând
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din ciclurile Florile de mucigai, Blesteme, etc. sau din romanele cu tentă satirică Poarta neagră, Icoane de lemn (1930), Cimitirul Buna-Vestire, (1936), Lina (1943) și în special din Tabletele din Țara de Kuty (1933), raportându-se ineditul limbajului și al imaginarului său la scriitori francezi ca Baudelaire sau V. Hugo, nu ar trebui trecute cu vederea prefigurările caragialiene și urmuziene ale acestei estetici. Dacă la Caragiale banalul și derizoriul pot fi resorturi de reprezentare artistică alături de "enorm și monstruos", aceștia din
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
decosmetizare și denudare a procedeelor teatrale în scopul revigorării și ancorării teatrului în complexa problematică a existenței absurde, cunoaște anticipări atât în versurile, cât și în proza de tinerețe, aflată sub semnul satirei literare. Un ciclu de poezii, amintind de imaginarul urmuzian, este intitulat chiar Elegii grotești și, în ciuda desconsiderării pornite de la Eugen Ionescu însuși, prefigurează câteva dintre marotele concretizate în teme majore ale universului ionescian: omul-marionetă, reificarea, disperarea în fața inexorabilului morții, insignifianța condiției umane. Marioneta-păpușă simbolizează deja, în elegiile din
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
operei lui Caragiale susține poziția de vârf al comediografiei românești. Deși neprecizată ca direcție autonomă, posteritatea literară caragialiană relaționează un corpus aparent eclectic de texte care, fie fructifică anumite intuiții ale marelui dramaturg, fie prelucrează inedit unele aspecte constitutive ale imaginarului său dramatic sau diegetic. Se impune astfel, așa cum spuneam, termenul de postcaragialism, în care prefixoidul post presupune conjugarea sensului de ulterior cu cele de continuator și în maniera lui Caragiale. Dar o distincție trebuie operată de la început, între statutul de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și alții. Afilierea scriitorilor menționați la o direcție literară postcaragialiană se justifică prin analiza operelor care pun în evidență "incidența cazurilor de transmutație creatoare" (Dan Grigorescu). Paleta intertextualităților nu se restrânge la simpla citare sau pastișare a elementelor constitutive ale imaginarului caragialian, ci dezvăluie raporturi de continuitate care nu presupun nimic degradant sau epigonic. Independența față de modelul asumat se verifică în maniera originală de prelucrare și revalorizare a unui patrimoniu literar, recunoscut ca atare. Dintre coordonatele caragialismului, marcate pe axele tematice
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
absurde. Numeroși comentatori ai operei caragialiene au subliniat că gesturile, replicile și situațiile personajelor se sustrag adesea relației cauză-efect, circumscriindu-se absurdului. Situațiile aberante care domină peisajul monden caragialian capătă atributul normalității într-o "lume răsturnată", încadrabilă regimului nocturn al imaginarului, detașabil prin convertirea polilor, inversiune valorică și eufemizare. Transformarea tragicului în comic, a seriosului în glumă, a falsului în adevăr, a nonvalorii în valoare, a straniului în obișnuit, etc, e perfect plauzibilă în lumea caragialiană, imagine răsturnată a lumii ideale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
țin de forma dramatică și de conținutul generator de un mesaj compatibil cu acest râs angoasat, pledează pentru amplasarea pieselor lui Caragiale la o distanță aproximativ egală între cele clasice și cele din teatrul absurdului. Eugen Ionescu însuși remarca modernitatea imaginarului caragialian: " Distanța dintre un limbaj pe cât de obscur pe atât de elevat și șiretenia meschină a personajelor, dintre politețea lor ceremonioasă și necinstea lor funciară, adulterele grotești ce se amestecă cu toate acestea, fac ca în cele din urmă acest
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de fi substituit prin deriziune. Printr-o analiză de tip pragmatic am demonstrat că, mai ales la nivelul limbajului, termenul de absurd definește corespunzător numeroase texte caragialiene și am descoperit în carnavalescul asociat motivului "lumii răsturnate", încadrabil regimului nocturn al imaginarului, o posibilă explicație a devenirii comice a absurdului. Opera lui Caragiale, complexă și caleidoscopică, se dovedește așadar generoasă și în resurse de modernitate pe direcția impusă de absurd în lumea postbelică. 5.8. Absurdul în literatura românească postcaragialiană Identificabil, așa cum
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]