8,741 matches
-
ins care ne făcuse apelul citi apoi o listă cu nouăsprezece candidați respinși la vizita medicală. Mă aflam printre ei. De astă dată îmi auzii clar numele. - Cum? De ce? făcu tata întrerupîndu-l. Ce-a avut copilul meu? - Copilul dumitale, zise insul, n-are ochi buni! Poate să și-i strice și mai tare dacă intră la școală. N-avem dreptul să ne luăm răspunderea. Va să zică medicul cu ochelari nu admitea ca și alții să mai poarte ochelari și să învețe carte
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și aici acești detractori pe care aveam să-i descopăr curând și în orașul lumină, tăceau așa un semn cu degetele desfăcute la tâmplă, că adică ceva n-ar fi în regulă cu gândirea mea. Considerați de toată lumea normali, acești inși au acest obicei curios să ne arate pe noi, cei normali, cu degetul la tâmplă. Tocmai ei, despre care afli, azi despre unul, mâine despre altul, că și-a omorât nevasta, că a fost internat pentru reale turburări de comporta-
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Gheorghe intră și el, fără să bată, pe o ușă. Nu-mi spusese să aștept afară, așa că intrai și eu. Gheorghe salută familiar, cu un mic gest "de la inimă la cer" și rosti: - Trăiască Legiunea și Căpitanul! În spatele biroului un ins fără cămașă verde și diagonală, cum erau unii pe care îi întîlnisem pe coridoare, lucra cu capul în hârtii. Două telefoane se aflau lângă coatele lui. Nu răspunse la salut. - Gheorghe, ai adus armele? zise el într-un târziu. - Le-
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
sunt oameni care nu așteaptă un răspuns) îl văd că ridică ciomagul și îmi trage două lovituri cumplite în cap. M-am sprijinit cu mâna, dar m-a doborât. O ură năprasnică am simțit că îmi îngheață inima împotriva acelui ins negru la față, care, înainte de a lovi, nu vrusese să asculte răspunsul meu, de ce se aflau caii acolo unde nu eu îi dusesem. A plecat înjurîndu-mă și a gonit singur caii, fiindcă eu nu mă mai puteam mișca de jos
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
nu el îi dusese acolo, zău, să-l... în... pe mă-sa care minte, ceea ce m-ar fi mulțumit) îl văd că rânjește și îmi întoarce spatele. N-am înțeles decât mai târziu, de la alții. Dinadins o făcuse, știa că insul acela cu miriștea era un om negru nu numai la chip, ci și la suflet și dusese caii pe miriștea lui tocmai ca acela să mă prindă și de aceea plecase dinainte. La o vârstă așa mică (să fi avut
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
acela îi spunea lucruri mușcătoare, de pildă în legătură cu nevastă-sa, căreia îi cam plăcea să bea și nici prea vrednică nu era, sau în legătură cu viitorul lui, nu prea sigur, după părerea lui frati-său. Dar și în Nilă zăcea un ins care știa să devină mușcător. "Taci că ai ajuns tu mare, mormăia el, ai tăiat Bucureștiul pe din două". Erau vorbele tatălui nostru, de o ironie pe care Ilie o suportase greu cât stătuse acasă. "Ilie al meu, spunea el
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
avem altă fire, ne place să râdem de natura umană, e marea noastră distracție. Atât ar trebui, să încerce cineva să-și exploreze sufletul sub ochii tuturor, am avea de ce râde... Pentru că, să reflectăm, ce-ar fi să vină un ins corupt, să facă mărturisiri? Un țap bășinos, o purcea sifilitică? El trebuie să ne arate că e cult, are acest complex, murdăriile propriului suflet le varsă în capul contemporanilor. Bineînțeles că tot nu scapă, vine unul care tot îi schițează
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
cele mai mari greșeli: nu suporți acest gol care se face în suflet și nu alegi pe cel care vine să-l umple. Am căutat-o pe Florica nu mult timp după această întîlnire și am găsit-o cu un ins pipernicit, de-acolo de la Filatură. Mi-am dat seama repede că între ei nu era dragoste, ci unire între doi nefericiți. Adică ea era nefericită și el prăpăditul care se agățase de ea și fusese acceptat. Era atât de pricăjit
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și tu un pahar de vin. Să beau un pahar cu vin... Era ca o promisiune. După ce aveam să-l beau puteam fi egal cu ei, altfel nu... L-am băut și m-am uitat țintă la Megherel. Era un ins cu fălci puternice, care făceau din chipul lui ceva pătrat. Privirea îi era dominatoare, dar turbure, frizura neagră, înaltă, umerii lați, gâtul vânjos. Purta un costum bej care stătea pe el ca pe-un cal, nu se mula, se strâmba
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
în bătătură pe troscot. Mai târziu am auzit și citit că poporul e vânjos, sănătos. E cine e, dar câți strâmbi nu vedeam eu trecând pe drum, șoldii, fete cu picioarele cât niște putinee, muți frumoși, de care abuzau văduvele, inși cu tot felul de gâlme la gât... Mama zicea că sunt "păcate de la nouă neamuri" care loveau muierea care îi năștea. Eu însumi eram astfel marcat, o mătușă, soră mai mică a mamei, se uita așa ca mine la lucruri
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
bine, i-am răspuns. Dar acum? Și mai bine. Dar așa? Poți citi ultimele rînduri? Lumina țâșnea în ochii mei cu o putere minuțioasă extraordinară, vedeam acum chipul doamnei care îmi surâdea cu niște dinți de o albeață nefirească, un ins care tocmai intra și îi vedeam bine nasul, căciula, fularul și chipul, nu doar ca siluetă, ci cu tot ce avea el, până și șireturile de la pantofi. - Sunt prea puternici pentru început, zise doamna, îți dau cu o dioptrie mai
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
mai bine. Văd perfect, i-am răspuns și i-am mulțumit pentru bani, altfel, am adăugat, în nădejdea tatei puteam să stau așa mult și bine... Atunci m-am dus la primul film. Neverosimil! Felii de viață din lumea reală, inși fotografiați stând îndelung de vorbă, deschizând și închizînd uși, femei frumoase cucerite și apoi părăsite, pistoale care doborau cu adevărat oameni, care mureau fără regretul nimănui, adică al nostru, al spectatorilor, fiindcă săvârșiseră nu se știe ce mârșăvii. Am ieșit
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
cărți atât de rele, după ce am terminat-o mi s-a făcut greață. M-am dus la baie și am vomitat. Și atunci mi-am adus aminte de spusele orbului. Ce carte întunecată, în însăși intimitatea ei, ce șobolan acest ins pe care îl urmărisem cu speranța unei redresări, a unei raze de lumină, până spre sfârșit. Tot credeam că până la urmă se va îndrăgosti de fata aceea în care trezise demnitatea, pe care o îngrozise descriindu-i mlaștina în care
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
că Dostoievski însuși se prăbușea în sine făcând această descoperire, și m-am simțit rău câteva zile. E drept că fusesem avertizat: mica broșură, Visul unui om ridicol, cu acea planetă imaginară de oameni fericiți pe care îi strică un ins venit de pe planeta noastră, conținea ceva asemănător, dar autorul parcă știa că acest om ridicol, în pragul sinuciderii, cunoscuse și el odată astfel de oameni fericiți, deci ei existau și numai el, eroul, era disperat, nu și autorul... Aici însă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
sută". "Cam mult, Miroane!, i-am replicat. Atunci nu-ți spun", zice... Cum însă vroiam să mă debarasez repede de acei saci, nu m-am mai tocmit și în aceeași zi i-am vândut unui medic, scriitor și el, un ins cu un cap ca de crap, prieten cu Miron. Nici acela nu s-a tocmit, m-am dus la el cu un taxi, șoferul m-a ajutat să-i urc în apartamentul cumpărătorului, care mi-a cerut să semnez o
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
sticlă ca un paraclis și singur cuc; neînsurat, am înțeles. M-a lăsat singur câtva timp, scuzîndu-se, spunîndu-mi că se întoarce repede și m-a găsit amorțit pe pat, cu gândurile împrăștiate, între somn și veghe. Venise însoțit de cinci-șase inși și am înțeles că era un eveniment sosirea mea acolo. A început să se agite, să aducă sandviciuri și sticle de pe undeva din curte, am început să mâncăm și să bem și încetul cu încetul m-am pomenit luat la
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
chiar azi, luna iunie, ziua aceea, iar clădirea sediului era chiar acolo. Cum de nimerisem? Am citit din nou afișul... Tineri... Nu eram eu tînăr? Era pentru mine acel afiș. - Mergem? auzii o voce alături. A, Niculescu, un coleg... Un ins mititel, isteț, insinuant și cam ticălos, dar familiar, apropiat, săritor. Fura în clasă și în dormitor stilouri, cărți și chiar flanele, zicea că sunt ale lui, dar era un consens, când îl prindeam îi trăgeam pumni în cap, el răbda
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
A, da, crescuse într-un orfelinat, sigur, nu voia să se întoarcă acolo. I-am răspuns că ne angajăm, dar ne angajează? - Mergem și vedem. Erau mulți băieți în fața acelei clădiri care dăduse anunțul, dar nu aveau studii și un ins simpatic, blond, foarte tânăr, în costum sport, cu pantaloni care se terminau sub genunchi, cu pantofi cu talpa dublă, ars de soare, ne angaja pe noi doi și încă doi domni bătrâni pentru mine, pe unul îl chema Jumanca, pe
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
tânăr, în costum sport, cu pantaloni care se terminau sub genunchi, cu pantofi cu talpa dublă, ars de soare, ne angaja pe noi doi și încă doi domni bătrâni pentru mine, pe unul îl chema Jumanca, pe celălalt Ionescu, patru inși... Trebuia să ne prezentăm a doua zi dimineața la același sediu și să plecăm la Fierbinți. Ce vom face acolo? Ce vom fi? Blondul ne spuse doar atît: vom lucra cu el. Era perfect. Cu un asemenea bărbat deschis, simplu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
de oameni peste câmpia fără margini. Îmi stăruia în minte chipul viclean al lui Niculescu, care se pierduse în marea de oameni. Se pierduse?! Ceva îmi spunea că nu rămânea el acolo să facă la nesfârșit munca aceea, printre acei inși pe care îi recunoscuse atât de rapid cine sunt. Un gând care îmi scăpa îl determinase să rămână. Ce gînd? N-aveam să-l mai aflu. Câteva ore mai târziu un camion al șantierului mă ducea pe platforma lui înapoi
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
unul dintre ei" tot n-ar fi găsit o idee) veneau la mine cu manualul pe care nu-l înțelegeau și mă rugau să le fac eu lecția; și le-o făceam. Și Diaconescu aflase și ne împrietenisem. Era un ins mic de statură, totdeauna bine îmbrăcat, matur înainte de vreme, destinat unui viitor strălucit... Ce căuta el la Casa anticarilor? M-am uitat la el. Costum impecabil, pantofi bine lustruiți, stăpânire de sine de bărbat precoce, ironie spusă cu întoarcerea capului
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
în presă sau în discursuri, (și eu nu le urmăream) plutesc în aer, ți se insinuiază fără să vrei și știam că erau urmăriți și închiși comuniștii, cu toate că nu-i văzusem până atunci nicăieri. Iată că acum cunoscusem doi, un ins cu o ranchiună împotriva scriitorilor, al doilea însă, domnul Pavel, venea cu o enigmă, se învăluia într-o tăcere pe care n-o înțelegeam. De ce credea el că Dumitru Corbea era un mare poet? Nu auzisem de Dumitru Corbea, singurul
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
a surâs. Dar s-a abținut să facă vreun comentariu. Tot e bine, a adăugat, că l-am cunoscut pe acel Pavel. Înseamnă că o să se aranjeze. Stăteam deoparte în încăperea redacției, în picioare, când se apropie de noi un ins spelb, pe care îl cunoșteam, îl chema Virgil Untaru. Anul trecut, în desele mele ieșiri pe poarta Școlii normale, nimerisem de câteva ori la cursurile lui Tudor Vianu și într-o zi, la ieșire, m-am apropiat de un grup
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și la a doua sau a treia la stânga grupul nostru a luat-o pe strada Elie Radu și am intrat într-adevăr într-o tipografie. Am coborât trepte și la intrare am dat într-un mic birou. De după el un ins gras, bondoc, cu ochelari, s-a uitat la noi și a avut un surâs de încîntare: - Ați venit, bă? Uite-acuma mergem, mai am puțină treabă... Și și-a întors fața de la noi și a continuat o discuție cu un
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
la Tiparul universitar, șef al tipografiei, director fiind profesorul Bagdasar. Poet, semna Sergiu Filerot... Cu acei bani am putut astfel să părăsesc odaia fără foc din Pantelimon și să mă mut într-una de pe strada Traian, tot cu încă trei inși în cameră, dar încălzită. Proprietăreasa, o femeie tomnatică și cam prea împlinită, trăia cu un pește, un ins care venea la ea doar seara, de altfel ca și ceilalți chiriași, îi găseam în pat (fiindcă și ea ocupa prima cameră
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]