7,873 matches
-
slujba din G. Acum, în sfârșit, în stația de la statui, văzând lumânarea din mâna omului aceluia, îmbătat de mireasma busuiocului, am simțit că atinsesem preotul bisericii râvnite. Am dat să-i sărut mâna și, cu zel duhovnicesc, să aprind și lumânarea pentru a începe cât mai grabnic spovedania. Sufletește eram pregătit, după cele câteva replici schimbate cu marele Mihai. Nu aveam însă chibrit. „Părinte, o facem fără lumânare“, am oftat, trăgându-l de mână, măcar să i-o sărut, înainte de a începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Am dat să-i sărut mâna și, cu zel duhovnicesc, să aprind și lumânarea pentru a începe cât mai grabnic spovedania. Sufletește eram pregătit, după cele câteva replici schimbate cu marele Mihai. Nu aveam însă chibrit. „Părinte, o facem fără lumânare“, am oftat, trăgându-l de mână, măcar să i-o sărut, înainte de a începe ceremonia. „Scurtă, o facem! Aci, la botul calului“, am întărit, doar ca să-i adeveresc că, în sfârșit, sosise și pentru mine mult așteptatul moment al spovedaniei izbăvitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spus amuzat de o astfel de năstrușnicie. Eram obișnuit cu întunecimea orașului. De mult nu-i mai văzusem luminile nopții. Mi-l aminteam doar iluminat cândva feeric în ajunul sărbătorilor de iarnă, mai ales, cu Bulevardul strălucind sub candelabre de lumânări și de coroane arzătoare, un râu de lumină până în jos, spre Operă. Erau ani mulți de când nu mai văzusem așa ceva. Mă obișnuisem cu bezna. Făcea parte din viața mea, din sufletul meu, din visele mele chiar. Dar niciodată nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
făcând o adâncă plecăciune, a murmurat câteva cuvinte. „Astea erau?“, a zâmbit Ester. Și tot ea a adeverit. „Astea, că le cântam și noi în copilărie, la Botoșani. Ne lua bunicul de mână și înconjuram masa unde era pusă Menorah lumânărilor aprinse și cântam: Oi ir kleine lechttelech, Ir derțehit geșihteleh, Maaselech un a țul. Ir geșichtelech, Winder fin a mul“. Cânta ocolind masa, cu mâinile înălțate spre tavan, într-un fel de implorare, cu cămășuța ridicată, lucind argintiu în pala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
au profanat Templul. Era ulei de măsline, care întreținea lumina rugăciunii în Templu. Cât rămăsese nu mai putea arde decât cel mult o zi. Minune a fost că a ars neîncetat opt zile. De atunci, de Hanuca, aprindem cele opt lumânări și ne bucurăm. Untdelemnul de măsline e ca neamul nostru, s-o știi. Măslina nu dă ulei decât după ce se jertfește, după ce-i strivită. La fel și noi. Și așa cum uleiul măslinei nu se amestecă cu alte lichide, tot așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zile, când sărbătoarea pogoară peste slobozeniile noastre. Îmi place această unduire de falduri tricolore, jucând în bătaia unui Soare pitulat pe după coșurile caselor dinspre Spital, cu razele strecurate printre șuvițe drepte de fum. Parcă și hornurile orașului și-au aprins lumânările spre a cinsti solemnitatea, altfel oarecare, a unei astfel de zile. Dar nu mai vibrez, precum în anii tineri, la vâlvătăile tricolore. Nu știu ce scârbă a sufletului face să mă țin tot mai departe de astfel de poleială de paradă, prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
boală mahalaua. Gazolină! Carantină, zău! Sanepid și cloramină!“. Nu am rămas. Am plecat. Era deja târziu de-acum. Spre tramvai, treceam printr-o piață. Și am văzut ceea ce cu greu mi-aș fi închipuit că voi vedea vreodată. Pe tarabe, lumânări aprinse și, undeva lângă sifonărie, țăranii se strânseseră în jurul unuia bătrân care le citea psalmodiat dintr-o cărțulie slujba Învierii. Aprinseseră nu departe un butuc, năclad bun, cu foc mare, în care din când în când aruncau boabe de tămâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
muzicuță pe cel ce citea, îngânând troparul, melodie mai mult bănuită, stinsă, izvorând ea însăși, temătoare, din ascunzișuri și cotloane de întuneric, din oboseli și pătimiri, ridicându-se abia atunci, chemată de buzele și răsuflarea orbului, spre lumina celor câtorva lumânări. Bastonul orbului, atârnat de o grindă deasupra tarabei, se legăna încet, nehotărât, părelnic, mișcat de șoptita cântare a bătrânului cu cărțulia jerpelită și a orbului cu muzicuța lui. Toiagul acela alb, lucind stins în zvâcnetele de lumină ale lumânărilor, părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
câtorva lumânări. Bastonul orbului, atârnat de o grindă deasupra tarabei, se legăna încet, nehotărât, părelnic, mișcat de șoptita cântare a bătrânului cu cărțulia jerpelită și a orbului cu muzicuța lui. Toiagul acela alb, lucind stins în zvâcnetele de lumină ale lumânărilor, părea că, atârnat de fir pogorât din cer, cadența în balansul lui dusul unei minuni, când Însuși Pescarul aruncase nada și chema sufletele să se avânte spre El. Țăranii îi țineau isonul bătrânului, cântând atât de sfântul și tainicul „Hristos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
an de an, se întoarce în noi, dându-ne lumină, învățându-ne calea atât de simplă și curată a mântuirii și a Luminării. Instinctiv m-am alăturat și eu grupului aceluia de țărani, cineva mi-a dat și mie o lumânare, am luat și eu lumină, adeverind prin cântare, alături de ei, că Iisus învia și în acel miez de noapte. Poate și pentru mine... Mă documentam pe atunci pentru cărți pe care nu le-am mai scris, umplând carnete cu astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ea, că-i place, da’ cum să facem așa ceva, râdea neamurile și popa de noi cu julitura asta. Am ridicat din umeri. Murise, într-adevăr, în vară, cineva în apartamentul lor. Văzusem pânza neagră de la ușă, capacul coșciugului pe hol, lumânările aprinse în sfeșnicul acela mare, nelipsit de la înmormântări. Nu intrasem să aprind și eu o lumânare. Nu mă interesase cine murise. Abia de-mi cunosc vecinii. Nu mă simt atât de apropiat de ei încât să le împărtășesc durerile sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
julitura asta. Am ridicat din umeri. Murise, într-adevăr, în vară, cineva în apartamentul lor. Văzusem pânza neagră de la ușă, capacul coșciugului pe hol, lumânările aprinse în sfeșnicul acela mare, nelipsit de la înmormântări. Nu intrasem să aprind și eu o lumânare. Nu mă interesase cine murise. Abia de-mi cunosc vecinii. Nu mă simt atât de apropiat de ei încât să le împărtășesc durerile sau bucuriile. Nici măcar din acel sentiment formal al conviețuirii pe același etaj. Urmărisem doar, de sus, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de Paște. Fuseserăm împreună la slujba de la Patriarhie. Am stat până la miruirea din răzarea dimineții. A slujit tot timpul Patriarhul de atunci. Am mers apoi pe jos până la ea acasă, pe Bulevard. Se luminase bine. Lumea mergea pe străzi cu lumânările aprinse. O mare de lumânări pâlpâind în început de zi, de-a lungul cheiului, apoi în sus, pe Cale. La intersecția de la Operetă, așteptând schimbarea stopului, am privit instinctiv, cum făceam aproape de câte ori treceam pe acolo, spre balconul blocului în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
slujba de la Patriarhie. Am stat până la miruirea din răzarea dimineții. A slujit tot timpul Patriarhul de atunci. Am mers apoi pe jos până la ea acasă, pe Bulevard. Se luminase bine. Lumea mergea pe străzi cu lumânările aprinse. O mare de lumânări pâlpâind în început de zi, de-a lungul cheiului, apoi în sus, pe Cale. La intersecția de la Operetă, așteptând schimbarea stopului, am privit instinctiv, cum făceam aproape de câte ori treceam pe acolo, spre balconul blocului în care locuise cândva Ester. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
așteptând schimbarea stopului, am privit instinctiv, cum făceam aproape de câte ori treceam pe acolo, spre balconul blocului în care locuise cândva Ester. Am zâmbit. Nu apucasem să merg niciodată cu ea la Înviere. Lângă noi se adunaseră și alții cu lumânările aprinse. Ne-am spus „Hristos a înviat!“, zâmbindu-ne ca și cum ne cunoșteam de cine știe când. Nu simțeam că facem un lucru interzis ținând lumânările aprinse, îngrijindu-le să nu se stingă, ocrotindu-le în căușul palmelor. Nu ne simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
apucasem să merg niciodată cu ea la Înviere. Lângă noi se adunaseră și alții cu lumânările aprinse. Ne-am spus „Hristos a înviat!“, zâmbindu-ne ca și cum ne cunoșteam de cine știe când. Nu simțeam că facem un lucru interzis ținând lumânările aprinse, îngrijindu-le să nu se stingă, ocrotindu-le în căușul palmelor. Nu ne simțeam persecutați că ne întorceam de la Patriarhie cu lumânări aprinse. Dimpotrivă, era un fel de mândrie semeață, o complicitate ghidușă, o bucurie a faptului că ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zâmbindu-ne ca și cum ne cunoșteam de cine știe când. Nu simțeam că facem un lucru interzis ținând lumânările aprinse, îngrijindu-le să nu se stingă, ocrotindu-le în căușul palmelor. Nu ne simțeam persecutați că ne întorceam de la Patriarhie cu lumânări aprinse. Dimpotrivă, era un fel de mândrie semeață, o complicitate ghidușă, o bucurie a faptului că ne recunoșteam noi între noi, necunoscuții cu lumânări, că puteam trece prin fața Miliției Capitalei spunându-ne cuvintele de adeverire ale Învierii. Acasă la Vichi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
stingă, ocrotindu-le în căușul palmelor. Nu ne simțeam persecutați că ne întorceam de la Patriarhie cu lumânări aprinse. Dimpotrivă, era un fel de mândrie semeață, o complicitate ghidușă, o bucurie a faptului că ne recunoșteam noi între noi, necunoscuții cu lumânări, că puteam trece prin fața Miliției Capitalei spunându-ne cuvintele de adeverire ale Învierii. Acasă la Vichi a început dezastrul. Ne aștepta unchiul ei, Trombă. Stătea pe treptele de lângă lift, de la etajul ei. Părea beat. Ne privea cu ochi cețoși. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lumină. Nu-i știam, dar îi simțeam. Cred că șeful lor era chiar unul care o făcea pe preotul. Un popă nou, nimeni nu-l mai văzuse până atunci, nici nu știa troparele Învierii, l-am ghicit după cum privea peste lumânare, mai să stingă flacăra. Am venit pe jos tocma’ d-acolo, cu ocol, pe la Arsenal, am coborât pe la Izvor, m-am întors iar pe Sapienței, pe la Mihai Vodă, da’ văd că ei încă n-au ajuns. Dar or să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
schimb, eu povestea prietenului meu. După moartea lui, la câțiva ani am fost la el, la cimitir. Treceam pe la el, din când în când, în virtutea unor sentimente fără nume. Poate și din dor de el. Poate și din credința că lumânarea aprinsă la crucea lui i-ar putea spune că eu încă mai trăiesc. Poate chiar dintr-un fel de împăcare cu Moartea mea, pe care începusem să o simt pregătindu-se să plece spre mine. Într-o astfel de după-amiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am în viață un tip nou super și încă mai slăbesc și totu-i minunat, și Dumnezeu e bun cu mine. Mama zice că se bucură așa tare pentru mine că-i mulțumește în fiecare zi lui Dumnezeu și aprinde lumânări pentru mine și din astea - nu-i așa că-i drăguț? Și-i mulțumesc în mod special îngerului meu personal, că nu știu mulți că ei au grijă-n fiecare zi de viața noastră. E logic, nu, că Dumnezeu n-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
fiind de un întreg sobor de credincioși, purtători ai luminii învierii și tămâiat de preotul slujitor, cu tămâia dreptei credințe: „Pe bunul meu tată, care avea teamă câteodată să nu moară fără lumină, îl învrednicise Dumnezeu ca nu numai o lumânare să ardă la capul lui, când i se va despărți sufletul de trup, ci mult mai multe. El, care se gândea că era singur, Dumnezeu îi arătase că nu era, nicidecum, singur. Toată viața lui, tata se strădui să ne
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pe care ea îl face cu binecuvântarea preotului. Au fost și așa cazuri, că persoana care stătea la pat, chinuindu-se mult timp, își dădea sufletul mai ușor atunci când venea tanti Alexandra și îi vorbea puțin, apoi îi ținea și lumânarea. Are inima curată și milostivă, simte durerea și suferința fiecărui om. Pe fiecare se stăruie să-l ajute și, mai ales, se roagă mult. Și se roagă noaptea, căci ziua muncește din toate puterile la pământ. Numai Dumnezeu știe de unde
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
de ea o vecină, căreia îi lăsase moștenire casa. Își prevăzuse momentul când urma să moară și îi zise acestei femei: „Hartină, eu voi pleca azi seară”. Și așa a fost. Seara s-au adunat mai multe femei, care țineau lumânări aprinse în mâini și citeau rugăciuni din carte. În fața icoanei Maicii lui Dumnezeu cu pruncul în brațe, ardea voios candela, pe care nimeni nu o văzuse niciodată stinsă. Bunica Dosia o privi ultima dată pe Cea prin a cărei inimă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Când am intrat în ograda mătușei Alexandra, mirosea a sărbătoare. Acasă, fiicele ei deja pregătiseră masa. Mai întâi, a fost binecuvântată masa, apoi s-a cântat „Tatăl nostru”. După aceasta, stăpâna a dăruit fiecărei persoane invitată câte un colăcel cu o lumânare aprinsă, pomenind de fiecare dată numele unuia dintre cei răposați. Gestul acesta îmi atinse o strună a sufletului... îmi erau cunoscute toate aceste obiceiuri, îmi erau și dragi, însă când realizasem de cât timp nu mai asistasem la o masă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]