7,852 matches
-
drumul rațiunii și al avantajului propriu, de a fi liber să aleagă și răul, nu doar binele. Mai mult, el postulează necesitatea durerii: A doua parte descrie scene din viața protagonistului, responsabile pentru eșecul acestuia în plan personal și profesional. Naratorul povestește întâlnirea cu niște foști colegi de școală care îl disprețuiesc pentru situația sa materială precară și îl tratează cu superioritate. După niște minute, pe care le va considera mai târziu « cele mai abjecte, mai ridicole și mai îngrozitoare » din
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
diagnostic impus de cei care nu îl înțeleg, reflectă modul prin care vulgul percepe expresia creștină „sărac cu duhul”. Romanul "Demonii" se deosebește de celelalte mari creații dostoievskiene prin narațiunea de tip cronică pe care o dezvoltă. Folosind persoana întâi, naratorul intradiegetic, Anton Lavrentievici G., are un discurs oscilant și lipsit de obiectivitate, iar faptele relatate în calitate de martor direct, dar discret, al acțiunii se îmbină adesea cu episoade la care nu ar fi avut cum să participe și care au fost
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
faptele relatate în calitate de martor direct, dar discret, al acțiunii se îmbină adesea cu episoade la care nu ar fi avut cum să participe și care au fost reconsitituite pe baza zvonurilor sau a intuiției. Unii critici vorbesc chiar de doi naratori, unul personaj, iar celălalt instanță omniscientă. În orice caz, dintre toate personajele romanului, G. are oportunitatea unică de a privi evenimentele în ansamblul lor, mai ales din postura de secretar și confident al lui Stepan Verhovenski, filozoful care va deveni
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
și lecții în particular. O elevă a sa, Amalia Popper, pe care a iubit-o platonic în ultimii ani petrecuți în Triest, a fost principala sursă de inspirație pentru "Giacomo Joyce", un „poem de dragoste” autobiografic, în proză, în care naratorul creează tablouri sinestezice în jurul figurii misterioase a unei domnișoare adorate. Amalia Popper reprezintă pentru unii biografi și geneza personajului joycian Molly Bloom. Orientarea literară a lui Joyce spre fluxul conștiinței, semnalată încă din paginile romanului "Portret al artistului în tinerețe
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
a comparat sacrificiul lui Iisus cu modul în care Parnell a fost trădat și abandonat de vechii aliați politici, iar figura Fecioarei Maria a rămas, în imaginația lui, inseparabilă de cea a feminității. În "Portret", lui Eileen, fata de care naratorul se îndrăgostește în copilărie, îi sunt asociate cele două epitete mariene, „turn de ivoriu” și „zidire de aur”. Umberto Eco îl compară pe Joyce cu "episcopii rătăcitori" ("episcopi vagantes") din Evul Mediu, care au părăsit canonul Bisericii, dar nu și
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
în două povestiri din "Oameni din Dublin": "Surorile" și "Grație". În "Surorile", inabilitatea părintelui Flynn de a mai ține în mâini potirul sacru marchează pierderea credinței și paralizia spirituală. Ca o coincidență, în "Arabia", același simbol al potirului îi servește naratorului pentru a descrie secretul primei atracții sexuale și așadar, pierderea inocenței copilărești: „Îmi imaginam că îmi purtam ferit potirul printr-o lume de dușmani.”. Pentru Hélène Cixous, potirul din mâinile copilului semnifică mai mult de atât, este un simbol al
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
de sens fără încetare, precum un „corn al abundenței”. Povestirea "Grație" parodiază tema redempțiunii și atenționează că învățăturile Bisericii nu sunt corect receptate de oamenii de rând: sunt ridiculizate, vulgarizate sau reduse la simple superstiții. Despre doamna Kernan, soția protagonistului, naratorul dezvăluie următoarele: „Pentru ea, religia devenise o obișnuință [...] Dacă i s-ar fi spus însă, ar fi crezut și în iele, cât credea în Duhul Sfânt”. În semn de frondă sau dintr-o nevoie constantă de a polemiza cu trecutul
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
ci cu un grup de voci și personaje care își revendică narațiunea. Pluriperspectivismul îi plasează în centru pe rând pe cei trei protagoniști (Stephen Dedalus, Leopold Bloom și Molly), dar și pe unele personaje secundare ca Gerty MacDowell în "Nausicaa", naratorul din "Ciclopii" sau diverși locuitori ai Dublinului în "Stâncile rătăcitoare". Metodele predilecte ale introspecției psihologice sunt monologul interior (fluxul conștiinței) în "Proteu" și "Penelopa", când gândurile personajului se manifestă nemijlocit, sau stilul indirect liber în "Hades", "Telemah", "Lotofagii" sau "Calypso
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
predilecte ale introspecției psihologice sunt monologul interior (fluxul conștiinței) în "Proteu" și "Penelopa", când gândurile personajului se manifestă nemijlocit, sau stilul indirect liber în "Hades", "Telemah", "Lotofagii" sau "Calypso", când perspectiva subiectivă a protagonistului se îmbină, nesemnalată, cu cea a naratorului la persoana a treia. De multe ori, mai ales în a doua parte, romanul "Ulise" se detașează de optica unui personaj anume și explorează o conștiință colectivă a orașului sau a culturii în genere. Conform lui Harry Levin, „Joyce așează
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
Sirenelor" constituie un amalgam de onomatopee, cuvinte retezate, fragmente reluate ca laitmotive, propoziții formulate într-o topică neobișnuintă, procedee care amintesc, conform lui Stuart Gilbert de muzicalitatea unei fugi. Capitolul "Ciclopii" este relatat dintr-o perspectivă unică, limitată, a unui narator intradiegetic anonim care tranșează cu cinism realitatea folosindu-se de un limbaj zeflemitor, licențios și de o mentalitate plină de prejudecăți. Întrerupt adesea de pasaje emfatice preluate din registrul legal, epopeic, jurnalistic, senzaționalist sau sentimental, "Ciclopii" dezvoltă un stil „gargantuesc
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
Cork pentru a vinde ultima proprietate a familiei, Stephen și tatăl său călătoresc cu trenul, dar Stephen este plictisit și dezgustat de sentimentalismul și eșecurile personale ale tatălui și încetează să mai identifice în el un model patern adecvat. Conform naratorului, în acel moment, Stephen se simte astfel: Lectura feministă a textelor lui Joyce încearcă să stabilească rolul unor personaje feminine ca Molly Bloom, Issy sau Anna Livia Plurabelle în universul scriitorului. Deși adesea a tratat feminitatea cu afecțiune, subtilitate, simpatie
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
a se supune tradiționalei dihotomii literare bărbat/intelect - femeie/trup, romanul "Ulise" o inversează pentru că îl prezintă pe Leopold Bloom în toate ipostazele trupului, ospătându-se, defecând sau masturbându-se, în timp ce Molly este redată „prin intermediul gândirii ei pure, nemediate de un narator extern”. Chiar dacă atenția ei este îndreptată spre sex, spre contacte de ordin fizic, Molly rămâne, cel puțin în roman, „o ființă compusă în întregime din gândurile ei”; Maud Ellmann o numește „trupul devenit cuvânt”, asociind-o unor cuvinte pe care
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
poezie "waka", după acestea tânărul publicând romane. A primit invitația să scrie la o prestigioasă revistă literară japoneză, "Bungei-Bunka" (文芸文化 "Cultură literară"), unde a trimis povestirea "Hanazakari no Mori" (花ざかりの森 "Pădurea înflorită"), "inspirată de străvechea Japonie poetică", scriere în care naratorul simte că strămoșii săi trăiesc încă, înăuntrul sufletului său. Povestirea, plină de metaforele și aforismele caracteristice stilului scriitorului, va fi publicată în 1944 sub forma unei cărți, cu un tiraj limitat (doar 4,000 de copii) din cauza crizei de hârtie
Yukio Mishima () [Corola-website/Science/298874_a_300203]
-
acest volum, cot la cot cu colegul său de generație Abe Kobo, scriitorul s-a bucurat de protecția și aprecierea influentului câștigător al premiului Nobel pentru literatură Kawabata Yasunari. este, așa cum îi indică chiar titlul, un roman confesiv, în care naratorul, copilul și adolescentul Tenkatsu pare să fie mai atras de brutalitatea unor imagini furate din marchizul de Sade sau de petele de sânge de pe torsul Sfântului Sebastian, al cărui martiriu îl descoperă în reproducerea unei pânze de Guido Reni, decât
Yukio Mishima () [Corola-website/Science/298874_a_300203]
-
scântei din trecutul personajului evocând vizita la un templu budist, albul mănușilor ceremoniale sau hai ku-ul desenat pe zapadă pentru prietenul său, Omi. Cruzimea cu care eroul își analizează preferințele sexuale ușor perverse, alternează cu poezia unor descrieri de peisaj. Naratorul lui Yukio Mishima, comparat adesea de critici cu Aschembach, naratorul din povestirea lui Thomas Mann "Moarte la Veneția", se definește pe sine ca fiind un efebofil, un îndrăgostit de trupul tinerilor. Intră, ca și autorul său, la Facultatea de drept
Yukio Mishima () [Corola-website/Science/298874_a_300203]
-
albul mănușilor ceremoniale sau hai ku-ul desenat pe zapadă pentru prietenul său, Omi. Cruzimea cu care eroul își analizează preferințele sexuale ușor perverse, alternează cu poezia unor descrieri de peisaj. Naratorul lui Yukio Mishima, comparat adesea de critici cu Aschembach, naratorul din povestirea lui Thomas Mann "Moarte la Veneția", se definește pe sine ca fiind un efebofil, un îndrăgostit de trupul tinerilor. Intră, ca și autorul său, la Facultatea de drept și este înrolat în timpul războiului iar părinții îl împing într-
Yukio Mishima () [Corola-website/Science/298874_a_300203]
-
Armance". Ca și acesta, Tenkutsu este chinuit de gândul sinuciderii, al morții eroice dar nu are încă puterea să ducă gestul suicidal până la capăt. Cel de-al doilea roman, , abandonează stilul narațiunii cu valoare autobiografică și plonjează în plină ficțiune. Naratorul e de data aceasta o Madame Bovary în cheie japoneză. Lucrarea "Sete de iubire" a fost publicată pentru prima dată în anul 1950 în Japonia, fiind tradusă din japoneză de Iuliana Oprina; cartea a apărut în 2013 la Editura "Humanitas
Yukio Mishima () [Corola-website/Science/298874_a_300203]
-
cea în care femeia, prezentă la un festival al toamnei unde tineri dezbrăcați interpretează dansuri rituale, își înfige unghiile în pielea iubitului ei Saburo, amestecând iubirea și durerea, într-o combinație specifică romanelor lui Mishima. Unitatea de caracter a personajului narator este scoasă în evidență de banalitatea celorlalte personaje și de natura înconjuratoare, surprinsă în plină înflorire. Romanul evoluează implacabil spre un deznodământ tragic: Etsuko îl ucide pe Saburo, pedepsindu-l pentru faptul de a fi iubită de către acesta. Donald Keene
Yukio Mishima () [Corola-website/Science/298874_a_300203]
-
24). Sarah a murit la vârsta de 127 de ani, la Hebron. Ca să o înmormânteze, Abraham a cumpărat de la hitiți peșteră Macpela. Acest târg este narat cu destul de multe amănunte pentru a atrage atenția și a suscita întrebări cu privire la intenția naratorului. Și, pe bună dreptate, deoarece această peșteră - mormânt, în definitiv - a fost primul și singurul teren stabil posedat de evrei în Canaan (cf. Gn 23,1-20). După moartea Sarei, Abraham și-a luat o altă soție (numită Cetura, cf. Gn
Avraam () [Corola-website/Science/297908_a_299237]
-
nu mai apar când chiar vine lupul devine declanșator de întrebări și acțiuni performative abstractizate. Spectacolul delimitează un spațiu de acțiune în care, pe rând, se construiesc diferite momente care explorează prin mișcare și text părți din poveste. De pe margine, naratorul și performerii le pun întrebări celor care dansează și intervin cu diferite comentarii, dinamitând logica narațiunii de tip cauză-efect: oare băiatul care avea grijă de oi și-a dorit să facă asta?, nu cumva, din totdeauna, părinții i-au spus
Frici îmborcănate și minciuni etichetante. Narațiune și de-dramatizare () [Corola-website/Science/296115_a_297444]
-
mitic” este dată de formule inițiale și finale, care fixează timpul narativ în care se proiectează acțiunea, iar la sfârșit închide această buclă temporală, prin revenirea în timpul real. Formulele pot fi diversificate, uneori foarte expresive și dezvoltate, precizând și atitudinea naratorului față de faptele povestite și caracterul lor miraculos, aproape paradoxal, dar toate au că nucleu precizarea de ordin temporal: "A fost odată ca niciodată; că, de n-ar fi, nu s-ar mai povești; de când făcea plopșorul pere și rachița micșunele
Basm () [Corola-website/Science/298504_a_299833]
-
specifică stilului marilor scriitori, isi armonizează structurile narative, dobândind unitate și fluenta discursiva, preluând viziunea scriitorului și integrînd teme și motive caracteristice ale operei acestuia. Scriitorul respectă de regulă structura și tipologia basmului popular, dar poate aduce modificări ale viziunii naratorului, alternând persoană a treia cu persoana întâi și a doua, creând o comunicare mai directă cu cititorul și dând uneori o nuanță subiectivă expunerii faptelor. În același timp, se pot identifica particularități ale stilului, modalități portretistice și motive proprii autorului
Basm () [Corola-website/Science/298504_a_299833]
-
deoarece nu este optimist, ci mai degrabă anarhist. I s-a reproșat în repetate rânduri lui Baroja neglijența în maniera sa de a scrie. Această neglijență este cauzată de tendința sa antiretorică, deoarece respingea perioadele lungi și labirintice ale prolicșilor naratori realiști, atitudine comună cu cea a unor contemporani de-ai săi, precum și de dorința sa de a crea ceea ce el a numit o „retorică de ton minor”, caracterizată de :
Pío Baroja () [Corola-website/Science/308574_a_309903]
-
din hagiografii, adică scrieri despre elemente sacre relaționate cu viețile unor sfinți, în special cei venerați în mânăstirile unde a fost angajat. Capodoperă să este însă „"Milagros de Nuestra Señora"” („"Minuni ale Maicii Domnului"”). Berceo nu se afirma că un narator original, deoarece lucrează asupra textelor traduse din latină; originalitatea să și talentul artistic devin evidente în tratamentul temelor, în stilul său, în detaliile costumbriste și în adaptarea la mentalitatea medievală și câmpeneasca. Lirica să este culta, chiar dacă adopta o formă
Gonzalo de Berceo () [Corola-website/Science/307990_a_309319]
-
în Mefistofelul lui Goethe, este într-o continuă negare a realității divinului în gândirea, caracterul și viața omenirii, și găsește o delectare malițioasă în a lua tot ce e înalt și nobil drept găunos și fără valoare. În „"Sartor Resartus"” naratorul ajunge de la eternul „nu” la eternul „da”, dar numai trecând prin „Centrul de Indiferență”, care este o postură nu doar agnostică, ci și de detașare. Numai după reducerea dorințelor și a securității, tinzând către o indiferență „buddhică”, poate naratorul să
Thomas Carlyle () [Corola-website/Science/308249_a_309578]