9,277 matches
-
ne iubim, În sfârșit, și pe noi. 27 mai 1965 (joi) O clipă, pictore... Ochii să mi-i faci de culoarea cerului În zori, când albastrul mai poartă Încă urme de-ntuneric, părul fă-mi-l lung și unduios la nesfârșit, asemenea valului de mare, sufletul colorează-mi-l alb și Îmbracă-mă-n el ca-n văl de mireasă. Iar pentru clip-aceea unică, pe care-am crezut-o Împlinire, pune negru. 28 mai 1965 (vineri) Așteaptă-mă la malul mării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și zumzetul continuu al conversațiilor fără început sau sfârșit. Toate acestea îl purtară pe nesimțite în tinerețea sa, petrecută în metropola din mijlocul deșertului. Las Vegas nu este decât o mare oglindă înconjurată de lumini strălucitoare; te poți uita la nesfârșit la acest oraș, dar tot ce vei vedea va fi propria ta imagine, marcată de zbârcituri și semne, vanitate, lăcomie și disperare. Este locul acela înecat de praf, unde strălucirea oricărei firme luminoase durează doar câțiva metri, până când locul îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
cea pe care turiștii nu apucă să o vadă: rulotele, căsuțele dărăpănate, magazinele pentru săraci, casele de amanet unde poți cumpăra verighete, sacouri, proteze - orice a putut fi schimbat la un moment dat pe câțiva dolari. Și peste tot, întinderea nesfârșită a deșertului. Tatăl său, dealer de blackjack, iar mama sa, chelneriță într-un restaurant și, după ce greutatea a împiedicat-o să mai îndeplinească această funcție, casieră. Amândoi fuseseră membri ai numeroasei armate de prestatori de servicii în Las Vegas, tratați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
respirația. Izzie, mai mică decât Emmy cu un an și opt luni, aproape clona ei, se dovedea încă o dată infinit mai calmă, mai înțeleaptă și mai matură. De cât timp credea Izzie lucrul ăsta? Și de ce, în toate conversațiile lor nesfârșite despre Kevin, altădată prietenul, acum soțul lui Izzie, sau despre părinții lor sau despre Duncan, Izzie nu spusese niciodată atât de clar un adevăr atât de simplu? — Dacă nu m-ai auzit niciodată până acum nu înseamnă că nu ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
bună masă din tot restaurantul. Din balconul lor aflat sub o arcadă impunătoare, puteau cuprinde cu privirea toată sala aceea superbă. Lumina era plăcută, perfectă, iar Leigh se gândi că poate o face să arate bine, iar brocartul greu și nesfârșitele falduri de catifea roșie, bogată, parcă te linișteau după o zi infernală. Distanțele dintre mese erau potrivite astfel încât oamenii să nu stea înghesuiți, muzica de atmosferă se auzea în surdină și nimeni nu vorbea la celular. Pentru cineva care suferea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
să se uite foarte concentrat la serialul The Hills. Adriana se întinse spre el și îi mângâie spatele mătăsos. Otis se arcui sub mâna ei, încântat de masaj, iar Adriana zâmbi mulțumită de progresele pe care le făcuse pasărea. După nesfârșite țipete, multe nopți nedormite și nenumărate telefoane în care Adriana a amenințat-o pe Emmy că-l mutilează și-l dezmembrează pe Otis dacă nu venea imediat să și-l ia, pasărea și fata s-au împrietenit. Noroc cu intervenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
de cocoșați, recrutați de administrația teatrului din toate cotloanele Shanghai-ului. Ca de obicei, spectacolul din afara teatrului depășea orice se prezenta pe ecran și Jim fusese dornic să se Întoarcă pe străzile orașului, departe de jurnalele de actualități și de nesfîrșitele lor imagini de război. După cină, stînd culcat În dormitorul lui de la etajul zece al hotelului Palace, Jim Încercă să rămînă treaz. Ascultă zgomotul unui hidroavion japonez care aterizase pe rîu la baza aeriană navală Nantao. Se gîndi la avionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
la bănci. Chiar și garda de onoare, formată din cocoșați, din fața Teatrului Cathay Își părăsise posturile. Absența lor Îl descumpăni pe Jim. Fără cerșetorii lui, orașul părea cu atît mai sărac. Ritmurile mohorîte ale noului Shanghai erau stabilite de vaierul nesfîrșit al claxoanelor japoneze. Străzile păreau mai greu de străbătut decît ținea el minte din plimbările lui anterioare prin oraș și deja se simțea obosit. MÎinile Îi erau mai reci decît ghidonul. Încercînd să se mai Înveselească, hotărî să viziteze toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de serviciu pe Cathay-American Line și Îl trata pe Jim cu aceleași cîntecele și jocuri de salon cu care Îi distrase pe copiii pasagerilor săi. Făcea aceleași eforturi ca să se asigure că Jim mînca dimineața și seara, În timp ce-i punea nesfîrșite Întrebări despre mama și tatăl lui. În mare măsură, Basie copiase modelul femeilor pe care le servise și care se pudrau mereu, din cauza căldurii, În timp ce-și aprindeau țigările. În fiecare după-amiază, urcau Împreună În camion și făceau turul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
dureau genunchii din pricina legănatului continuu, iar uneori trebuia să se țină de cureaua de piele a soldatului japonez de lîngă el. Dar În sfîrșit se afla În drum spre cîmpul deschis și spre lumea lagărelor de concentrare, care Îl aștepta. Nesfîrșitele străzi din Chapei alunecară pe lîngă ei o regiune de blocuri de apartamente și bumbăcării distruse, de barăci de poliție și orășele de cocioabe ridicate pe malurile canalelor negre. Trecură pe sub benzile transportoare aeriene ale unei oțelării, Împodobite cu panouri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
britanici stăteau culcați lîngă barăcile lor sau ședeau afară pe terenul de adunare, pe băncile lustruite luate din capela seminarului, părînd congregația unei catedrale În aer liber. Dar nu existau civili, bărbați, femei sau copii. Gărzile japoneze erau ocupate cu nesfîrșitele apeluri nominale și nu aveau timp pentru nou-veniții care sperau să fie primiți. Jim stătea În picioare pe bancă, făcînd semne peste gardul de sîrmă, astfel Încît fiecare om din lagăr să-l vadă. Totuși, pe sutele de soldați plictisiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Maxted. — Haide, Jim. Fără tine, nu va avea același gust. Domnul Maxted se uită la pantofii de golf ai lui Jim, acele ghete cu ținte care aveau o viață proprie și purtau trupul acela de sperietoare de ciori În plimbările nesfîrșite de-a lungul și de-a latul lagărului. Adresîndu-li-se femeilor, spuse: — Jim al nostru Își petrece tot timpul la gaura numărul nouăsprezece. — Am promis, domnule Maxted. SÎnt Întotdeauna gata... Jim trebui să se oprească atunci cînd ajunse la intrarea Blocului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
seară un program de conferințe și de concerte. Acesta a fost anul cel mai fericit din viața lui Jim. Sătul de cămăruța lui și de detașarea cu care doamna Vincent bătea cuie, Își petrecea fiecare seară ascultînd conferințe pe o nesfîrșită varietate de teme: construirea piramidelor, istoria recordului mondial de viteză, viața unui comisar de district din Uganda (conferențiarul, un ofițer În retragere din armata indiană, pretindea că a dat numele său unui lac de mărimea Țării Galilor, ceea ce l-a uimit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
permanent de adolescente, femei englezoaice singure și chiar cîteva soții, atrase de ei din motive nu prea diferite de ale lui Jim. Printr-un anume mecanism, pe care Jim nu-l Înțelesese niciodată, activitatea sexuală părea să genereze o cantitate nesfîrșită din acele obiecte care Îl fascinau cel mai mult pe Jim. Această comoară fusese adusă În lagăr de marinarii americani, iar acum circula ca o a doua monedă - cărți cu benzi desenate, exemplare din Life, Reader’s Digest și Saturday
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
și cel mai viril bărbat din Lunghua - bărbați amabili care Își jucau rolurile În beneficiul lui Jim și se veseleau tot timpul. CÎnd Îl vedeau, majoritatea Îl plăceau pe Jim, iar acesta, În schimb, din respect pentru America, le făcea nesfîrșite servicii. Mai multe cămăruțe erau Închise Întrucît marinarii Își primeau vizitatorii, dar celelalte aveau perdelele trase, ca marinarii să poată sta culcați și să vadă lumea care trecea. Doi dintre marinarii mai vîrstnici erau chinuiți de malarie, dar nu făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
ați adus bagajul, domnule Maxted. — Nu, Jim. Nu cred că o să mai am nevoie de el. Cred că ți se pare ciudat să fii afară. — Acum nu mi se mai pare. Jim se uită cu precauție la cîmpurile deschise, perspectivele nesfîrșite fiind Întrerupte doar de movilele funerare și canalele ascunse. Era ca și cum acei soldați japonezi plictisiți ar fi oprit timpul În loc. — Domnule Maxted, credeți că Shanghai-ul s-a schimbat? Un zîmbet șters, aprins de amintirea unor zile mai fericite, străbătu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
ar construi o pistă de aterizare stranie, reflectă Jim. — Jamie... Îl strigă pe numele de alint pe care domnul Maxted, Îl scosese pe neașteptate din vreo amintire dinainte de război. Voia ca el să fie din nou copil, să-i facă nesfîrșitele servicii care Îl menținuseră În viață la Lunghua. În timp ce aduna În mîini apa rece de pe pista se zgură, Își aminti cum doamna Vincent refuzase să-l ajute cînd fusese bolnav. Totuși, Îl intrigase mereu felul ei de a mînca. Așteptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
bănuia că, În timp ce el ședea la o nouă dublă de reprezentație la teatrul Cathay, mașina era Închiriată ca decor de film. Aceste filme de la Hollywood, ca și jurnalele de actualități proiectate deasupra mulțimii pe Bund Îl fascinau pe Jim la nesfîrșit. După tratamentele pe care i le prescrisese stomatologul, pentru maxilar și pentru vindecarea rănii de pe cerul gurii, Începu curînd să crească În greutate. Singur la masa din sufragerie, lua mese copioase ziua, iar noaptea dormea liniștit În dormitorul lui, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
tale vor fi tot atâtea ierni. Cu viscole de zăpezi, cu viscole de ploi, cu viscole de arșiță, cu viscole de flori, cu viscole de fân, cu viscole de oameni ce te vor troieni. O viață finită ca un uragan nesfârșit. Din când În când clipele de liniște având ceva din măreția gerului. Așa este scris. TU, permanent, plutind În undă. Îți vezi mama și tatăl. Mâncând cu aceeași lingură. Ea, laptele, el, mămăliga. Ți-e milă de ei și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Încăpățânare această iarbă spurcată, chiar dacă stai apoi ceasuri Întregi, În genunchi pe coji de nucă sub masă. Pe masă Își dă pasențe madam Ursu, că vin americanii, că o să moară Groza, că Pauckerița e vampiră. Și așa o veșnicie, iad nesfârșit Înțepător. Te mântuie pocăința și Într-o bună zi scapi. Mama se Întoarce acasă de la maternitate. Ai de acum un frățior, te bucuri de el cât e de frumos, cât este de urât, și nu mai ești obligat să mănânci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
fac ei la un depozit de paie de pe strada Avrig ca să cumpere paie proaspete, să le Înlocuiască pe cele vechi, paie care fac străjacul Înalt, până aproape de tavan, ei Îi spun străjac, nu saltea, ca la țară, În Ardeal. O, nesfârșitele veri, mai târziu nesfârșitele vacanțe! Bunica! „Bunico, cum știe Dumnezeu de noi toți de pe lumea asta?” Ea lua un pai și-i spunea să Închidă ochii, Îl atingea Într-un anume loc cu paiul, și-l Întreba: „Știi unde te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
depozit de paie de pe strada Avrig ca să cumpere paie proaspete, să le Înlocuiască pe cele vechi, paie care fac străjacul Înalt, până aproape de tavan, ei Îi spun străjac, nu saltea, ca la țară, În Ardeal. O, nesfârșitele veri, mai târziu nesfârșitele vacanțe! Bunica! „Bunico, cum știe Dumnezeu de noi toți de pe lumea asta?” Ea lua un pai și-i spunea să Închidă ochii, Îl atingea Într-un anume loc cu paiul, și-l Întreba: „Știi unde te-am atins? „Da, lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
nu scapă nimeni!” Își Împleticește limba și cu greutate Își stăpânește vorba. „Uită-te la el”, Îi spune locotenentul, „credeai că el ar putea să moară?” și scoate o revistă pe coperta căreia chipul lui se uită În zarea stepei nesfârșite. „Uită-te la el!” și izbucnește În plâns, Îi curg lacrimile În ciorba de lobodă și stau la masă, beau secărică și plâng În ciorba de lobodă făcută cu cap de miel. Visul că zboară. O roată imensă, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ai apleca, ai putea să vezi mai de aproape șosetele albe ale Cristinei și câteva firicele de păr. Aproape nouăzeci la sută din pădurile de conifere și mesteceni ale Uniunii Sovietice sunt concentrate În Siberia. Zada formează de asemenea păduri nesfârșite. Zada este un lemn care nu putrezește chiar dacă stă secole Întregi sub apă. Savanții siberieni nu se mulțumesc Însă cu aceste bogății. Ei se străduiesc să Înalțe din nou și să extindă prețioasele păduri de cedri. Căci cine spune cedru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Îți vine chef de plecat În lume. Pleci cu prietenul și colegul tău, Călin Țanovici. El are o iubită pe care o cheamă Vișinica. Împreună, mâncați o ciorbă de burtă la un birt pe la capătul tramvaiului 10, apoi hălăduiți pe nesfârșitele maidane din spatele fabricii de cărămidă de la Dămăroaia, dincolo de Casa Scânteii spre Băneasa. Vorbiți despre Lucian Blaga și despre un roman american De veghe În lanul de secară. Lovindu-se de un ciot, Vișinica Își scrântește piciorul, Călin Îi leagă glezna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]