7,195 matches
-
el a susținut și promovat mulți artiști, pictori, scriitori și sculptori, dar și oameni săraci sau cu probleme financiare, din anii 1840, anual în mediu cu peste 100.000 de guldeni. De asemenea a lărgit, dupä preluarea moștenirii sale, salariile ocupaților săi de peste tot în mod remarcabil. În 1857 l-a delegat pe cunoscutul arhitect Theophil Hansen, cu cumpărarea terenurilor nevoite pentru construcția Universității de la Atena. Hansen a proiectat planul acestei clădiri deja la dispoziția lui Gheorghe Simeon, tatăl lui Simeon
Simeon de Sina () [Corola-website/Science/335000_a_336329]
-
„” denumite uneori pe scurt „Teritoriile palestiniene” sau "Teritoriile ocupate" (în arabă: الأراضي الفلسطينية Al Aradi Al Falastiniya) este numele utilizat în mod curent pentru a desemna teritorii ale fostei Palestine sub mandat britanic, care au fost ocupate de Egipt și de Iordania în cursul Războiului arabo-israelian din 1948-1949, și
Teritoriile palestiniene ocupate () [Corola-website/Science/334982_a_336311]
-
numai de către Marea Britanie și Pakistan. Ele au fost parte integrală din Iordania până la Războiul de Șase Zile, în care Iordania a intrat de partea Egiptului și Siriei. Organizația Națiunilor Unite și Curtea Internațională de Justiție utilizează termenul de „teritorii palestiniene ocupate”, care este aplicat, aproximativ, teritoriilor din ex-Palestina mandatară aflate dincolo de „linia verde” - linia de armistițiu dintre Israel și țările arabe vecine de pe urma Războiului din 1948-1949 și care devenise frontiera Statului Israel până la 5 iunie 1967. Alți termeni care au fost
Teritoriile palestiniene ocupate () [Corola-website/Science/334982_a_336311]
-
Palestinei mandatare britanice, inclusiv teritoriul Statului Israel din interiorul „liniei verzi”. Este de precizat că Platoul Golan care până în iunie 1967 aparținuse Siriei și care a fost ocupat atunci in cursul războiului de către Israel, nu face parte din teritoriile palestiniene ocupate sau din teritoriile revendicate de către palestinieni. În rândurile evreilor exista în trecut aspirația spre realizarea întregirii Țării Israelului (pentru sioniștii revizioniști - vizând și Transiordania), aspirație care a recâștigat adepți după victoria din Războiul de Șase Zile. Ideea unei anexări a
Teritoriile palestiniene ocupate () [Corola-website/Science/334982_a_336311]
-
asupra securității externe precum și cea a securității interne și ordinii publice în zonele de așezări evreiești în Cisiordania și Fâșia Gaza. După o pauză de trei ani în septembrie 1999 au fost inițiate negocieri pentru determinarea statutului permanent al teritoriilor ocupate, dar ele au eșuat în septembrie 2000, în condițiile izbucnirii celei de a Doua Intifada - Intifada Al-Aqsa (2000-2004) răzmeriță caracterizată de un val de atentate cu bombe explozive, multe din ele „atentate - suicid”. În anul 2005, după „A doua Intifadă
Teritoriile palestiniene ocupate () [Corola-website/Science/334982_a_336311]
-
deschise adiacente. Locuitorii arabi au obținut statutul de locuitori permanenți ai Israelului cu drept la cetățenia israeliană. Marea majoritate a comunității internaționale nu recunoaște aplicarea legii israeliene în estul Ierusalimului și vede în acest teritoriu o parte din teritoriile palestiniene ocupate sau teritorii al cărui statut este în dispută. De asemenea cartierele evreiești construite de Israel în această parte a orașului sunt considerate „arii de colonizare” Curtea Supremă a Israelului consideră că legea israeliană se aplică în totalitate estului Ierusalimului ca
Teritoriile palestiniene ocupate () [Corola-website/Science/334982_a_336311]
-
anii 1929 și 1940, orașul Tiraspol a fost capitala RASSM. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, România, ajutată de Germania Nazistă, pentru prima dată în istorie a preluat controlul Transnistriei, Germania nu a făcut încercări de a anexa teritoriu ocupat și a considerat că este o zonă tampon temporară între România Mare și linia frontului sovietic. Drept urmare al războiului din 1992, Transnistria ("de jure" Unitățile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului) s-a separat de Republica Moldova, principalul rol jucând-ul implicarea Armatei
Statutul politic al Transnistriei () [Corola-website/Science/335446_a_336775]
-
și au arborat steagul rus. Parlamentul din Crimeea a demis Guvernul local și anunță referendum pe 25 mai. În noaptea de 27 spre 28 februarie, aeroporturile din Crimeea au fost ocupate de persoane înarmate, cel mai probabil rusofone. Printre clădirile ocupate se află și aeroportul Belbek din Simferopol. Militarii ucraineni și grănicerii din Balaklava au fost dezarmați de către persoane înarmate, cel mai probabil soldați ruși fără însemne. La 28 februarie aeroporturile din Crimeea au revenit sub controlul autorităților ucrainene. Parlamentul ucrainean
Criza din Crimeea din 2014 () [Corola-website/Science/331421_a_332750]
-
predați Germaniei (cazul Olgăi Bancic). În iulie 1942, ambasada română din Berlin, observând că evreii maghiari din Germania nu erau deportați, le afirmă Germanilor că România nu poate accepta un tratament diferit pentru evreii români. Simultan, la Lublin, în Polonia ocupată, Adolf Eichmann, șeful Serviciului german de Siguranță, se izbea de opoziția lui Radu Lecca care, de la Berlin, refuza să autorizeze deportarea evreilor români din acea zonă; germanii îl acuză pe Lecca că „a fost corupt de banii jidovimii”. În decembrie
Holocaustul în România () [Corola-website/Science/331501_a_332830]
-
plecare, survenită în 3 ianuarie 1948, în ciuda promisiunilor făcute de guvernul Petru Groza, regelui Mihai nu i s-a permis să ia cu sine avionul care-i aparținea. Tot în 3 ianuarie 1948, comandorul Udriski a ales să părăsească țara, ocupată militar de sovietici și transformată într-o dictatură de comuniștii români. Pe o vreme deosebit de nefavorabilă, sub pretextul că trebuie să mute avionul regelui dintr-un hangar în altul, Traian Udriski a scos avionul Beechcraft C18S pe pistă, unde îl
Traian Udriski () [Corola-website/Science/336975_a_338304]
-
mare, denumirea generică, neoficială, a Mozambicului colonizat. Colonizarea lusitană a Africii de sud-est a început în 1498 și a durat până în anul 1975. Denumirea de a fost utilizată până în 1951. Portugalia a deținut un imperiu colonial între secolele XV-XX. Teritoriile ocupate și administrate de Portugalia erau denumite oficial "Ultramar Portugues" ("Teritoriile de peste mări ale Portugaliei"). Termenul a fost înlocuit pentru scurt timp, între 1930 și 1951, cu numele "Imperiul Colonial Portughez". Suma coloniilor reprezintă primul imperiu din istorie care s-a
Africa Orientală Portugheză () [Corola-website/Science/331062_a_332391]
-
venite de pe continent și nu mai erau aprovizionate decât pe calea aerului și care, în plus, erau obligate să facă față atacului infanteriei, artileriei și blindatelor britanice, au fost nevoite să [[capitulare|capituleze]]. Planurile pentru administrația germană din Regatul Unit ocupat prevedeau împărțirea țării în șase comandamente militaro-economice cu capitalele în [[Londra]], [[Birmingham]], [[Newcastle upon Tyne|Newcastle]], [[Liverpool]], [[Glasgow]] și [[Dublin]].. Hitler a hotărât că [[Palatul Blenheim]], căminul familiei lui [[Winston Churchill]], urma să fie folosit ca sediu central al guvernului
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
și pe [[Harold Nicolson]]. OKW a făcut planuri și pentru reprimarea oricăror forme de rezistență a populației civile. După război, au apărut zvonuri despre posibilii candidați pentru postul de „vicerege” - "Reichskommissar für Großbritannien" ([[Reichskommissar]] pentru Marea Britanie), care în alte teritorii ocupate (Norvegia sau Olanda de exemplu), se bucurau de puteri dictatoriale ([[Josef Terboven]], respectiv [[Arthur Seyss-Inquart]]). În fruntea listei s-ar fi aflat ministrul de externe nazist [[Joachim von Ribbentrop]], care fusese [[ambasador]] în Regatul Unit. Al doilea nume pomenit a
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
nordul Franței. Problema consta în aceea că navele oceanice folosite pentru transportul proviziilor grele și voluminoase aveau nevoie de dane cu ape suficient de adânci și macarale portuare pentru descărcare. Asemenea condiții nu erau asigurate decât de porturile franceze deja ocupate și puternic apărate de germani. Soluția găsită a fost aceea a construirii unor porturi prefabricate, care să asigure descărcarea a tone de provizii, a mii de oameni și vehicule necesare susținerii debarcării din Normandia și a înaintării forțelor aliate în interiorul
Port Mulberry () [Corola-website/Science/331214_a_332543]
-
doar după încetarea tuturor ostilităților. A treia Republică Franceză și-a încetat existența odată cu înfrângrea țării, iar locul ei a fost luat de "État français", al cărui suveranitate era limitată doar la „zona liberă”. Cum Parisul era plasat în zona ocupată, guvernul francez s-a mutat la Vichy (Auvergne) și de aceea a fost numit și Regimul de la Vichy. În vreme ce guvernul de la Vichy era responsabil din punct de vedere legal de întreaga țară, administrația militară din zona ecupată era o dictatură
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]
-
aproape jumătate din regiunile Franche-Comté, Champagne și Picardia. Refugiaților de război li s-a interzis întoarcerea în localitățile de reședința. Autoritățile germane au avut întenția să anexeze aceste zone și să colonizeze regiunea cu germani pentru realizarea „spațiului vital”. Zona ocupată (în limbile franceză zone occupée, germană Besetztes Gebiet) era formată din restul nordului și vestului Franței, inclusiv din cele două zone interzise. Partea de sud a Franței, cu excepția a jumătății vestice a Aquitaniei a devenit ceea ce a fost cunoscut ca
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]
-
război german și era dependență economic de Germania. Zona liberă avea o suprafață de 246.618 km, adică 45% din teritoriul francez. Zona dispunea de circa 33% din populația activă a Franței. Linia de demarcație dintre zona liberă și cea ocupată era o frontieră de facto, trecerea dintr-o parte în alta a graniței necesetând obținerea unei autorizații speciale și a unui document de călătorie din partea autorităților germane. Aceste restricții au fost valabile până la ocuparea de către germani a teritoriului controlat de
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]
-
zona ocupată din nord și cea liberă din sud pentru „protejarea intereselor Reichului Germn”. Imperiul colonial francez a rămas sub autoritatea mareșalului sub autoritatea regimului de la Vichy a mareșalului Pétain. Suveranitatea franceză trebuia exercitată asupra întregului teritoriu, inclusiv asupra zonei ocupate, Alsacia și Moselle, dar articolul al treilea al armistițiului stipula că autoritățile franceze din zona ocupată trebuiau să se supună administrației militare și că Germania avea să exercite drepturile unei puteri ocupante aici. În regiunea ocupată a Franței, Reichul Germna
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]
-
francez a rămas sub autoritatea mareșalului sub autoritatea regimului de la Vichy a mareșalului Pétain. Suveranitatea franceză trebuia exercitată asupra întregului teritoriu, inclusiv asupra zonei ocupate, Alsacia și Moselle, dar articolul al treilea al armistițiului stipula că autoritățile franceze din zona ocupată trebuiau să se supună administrației militare și că Germania avea să exercite drepturile unei puteri ocupante aici. În regiunea ocupată a Franței, Reichul Germna exercită toate drepturile unei puteri ocupante. Guvernul francez se angajează să faciliteze în toate felurile posibile
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]
-
teritoriu, inclusiv asupra zonei ocupate, Alsacia și Moselle, dar articolul al treilea al armistițiului stipula că autoritățile franceze din zona ocupată trebuiau să se supună administrației militare și că Germania avea să exercite drepturile unei puteri ocupante aici. În regiunea ocupată a Franței, Reichul Germna exercită toate drepturile unei puteri ocupante. Guvernul francez se angajează să faciliteze în toate felurile posibile implementarea acestor drepturi și să asigure sprijinul serviciilor administrative franceze pentru acest scop. Guvernul francez va ordona imediat tuturor oficialităților
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]
-
exercită toate drepturile unei puteri ocupante. Guvernul francez se angajează să faciliteze în toate felurile posibile implementarea acestor drepturi și să asigure sprijinul serviciilor administrative franceze pentru acest scop. Guvernul francez va ordona imediat tuturor oficialităților și administratorilor din teritoriile ocupate să respecte regulamentele și să colaboreze complet cu autoritățile militare germane. Administrația militară era împărțită în "kommandanturen (comandaturi)" a căror ierarhie era în ordine descrescătoare "Oberfeldkommandanturen", "Feldkommandanturen", "Kreiskommandanturen" și "Ortskommandanturen". Pentru neutralizarea partizanilor și a membrilor Rezistenței, administrația militară a
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]
-
presupunea de asemenea existența unui "Ausweis", act care era greu de obținut. Francezii puteau scrie doar membrilor familiei și puteau folosi doar cărți poștale gata tipărite, unde expeditorul putea doar bifa cuvintele potrivite precum „sănătos”, „rănit”, „mort” sau „prizonier”. Zona ocupată folosea ora Berlinului, care era cu o oră înainte celei din zona neocupată. Alte politici care au fost implementate în zona de ocupație dar nu și în zona liberă au fost starea de asediu între orele 22:00 și 5
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]
-
-ne!”). Portretul mareșaluliu Philippe Pétain era pus la loc de cinste în toate sălile de clasă, toate fiind semnele cultului personalității. Propaganda își pusese o puternică amprentă asupra procesului educațional a tinerilor cu ideile regimului de la Vichy. Spre deosebire de alte țări ocupate precum Polonia, unde elita intelectuală a fost lichidată, profesorii francezi nu au fost închiși, iar programa școlară nu a fost modificată în mod semnificativ. La o lună după ocuparea capitalei franceze, a apărut revista bimensuală "Der Deutsche Wegleiter für Paris
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]
-
pentru fabricile și fermele din Germania și au preferat să intre în clandestinitate pentru evitarea arestării și deportării în Reich. Cei mai mulți "réfractaires" au ajuns în cele din urmă în rândurile maquisarzilor. Au exista represiuni ale germanilor împotriva civililor din țările ocupate. În Franța, naziștii au construit o cameră de execuție în subsolul fostului Minister al Aviației din Paris. Numeroși evrei au devenit victime ale Holocaustului. Au existat 49 lagăre de concentrare pe teritoriul Franței în timpul ocupației, cel mai vast fiind Drancy
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]
-
naziștii au construit o cameră de execuție în subsolul fostului Minister al Aviației din Paris. Numeroși evrei au devenit victime ale Holocaustului. Au existat 49 lagăre de concentrare pe teritoriul Franței în timpul ocupației, cel mai vast fiind Drancy. În zona ocupată, în 1942, evreii erau obligați să poarte Steaua lui David și să călătorească doar în ultimul vagon al metroului. 13.152 evrei care locuiau în regiunea Parisului au fost victimele arestărilor în masă efectuate de autoritățile franceze pronaziste pe 16
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]