14,398 matches
-
Grupurile pot fi distractive și rodnice, dar pot fi și experiențe chinuitoare ce nu sunt nici necesare, nici productive și care durează și mult timp. După părerea noastră, există două motive pentru care experiențele de grup se transformă în timp pierdut. Coordonatorilor studiului nu le este clar scopul și/sau procesul în discuție. Uneori, scopul grupului este clar, ca, de exemplu, atunci când un comitet de nominalizare convine să dezvolte un eșantion de candidați funcționari. Alteori, scopul grupului este vag sau perceput
Metoda focus grup. Ghid practic pentru cercetarea aplicată by RICHARD A. KRUEGER, MARY ANNE CASEY [Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
este 34 kg/kmol. b. Timpul în care se atinge concentrația maxim admisă în incinta halei, având un volum de 104 m3. Concentrația de noxă eliberată într-o oră Se va exprima transformând în mg cantitatea totală de hidrogen sulfurat pierdută (aceeași unitate de măsură în care este standardizată concentrația maxim admisibilă) , lunând în considerare că volumul halei închise este de 104 m3. Deci, după aproximativ 95 s în hala neventilată, se depășește concentrația maxim admisă de standard pentru emisiile de
Aplicaţii ecotehnologice : probleme, proiecte, studii de caz by Virginia Ciobotaru, Oana Cătălina Ţăpurică, Dumitru Smaranda, Corina Frăsineanu () [Corola-publishinghouse/Science/215_a_442]
-
-mi spune nimic. Și astfel, nesimțindu-mă în nici un fel bine în lume, port obsesia paradisului ca singură obsesie vitală” (552). Nu-i vorbă, cu câteva excepții pasagere, paradisul va fi în permanență în altă parte, de obicei în locurile pierdute sau abandonate. Dar, treptat, și spre bătrânețe din ce în ce mai evident, raportul dintre vid și esențial se schimbă. Cioran nu va mai descoperi în esențial un vid, cum spune, ci dimpotrivă: în vid, un esențial. Fapt care nu atenuează sentimentul eșecului, dar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cu originile, pe care și le reneagă; o dispută care se înscrie, crepuscular, în reflexele urii de sine și în neputința fericirii simple, care i se oferă în preajmă. Îi spune fratelui: „La doi kilometri de Șanta, de acest paradis pierdut, în loc să te gândești la el cu nostalgie, tu îți faci examene de conștiință și-ți denunți «infamiile» pe care nu le-ai comis, acționând ca un adevărat călău față de tine însuți.” (379 Ă 27 februarie 1980)”. Or, fratele e în
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
recunoască, autobiciuindu-se, în ceea ce disprețuiește. În fond, Cioran și-a dat foarte repede seama de erorile trecutului său. În 1947 i se părea chiar comic că a scris Schimbarea la față a României. „Orice participare la frământări temporale e timp pierdut și risipire inutilă. Lucrurile acestea le-am priceput prea târziu din păcate, dar mă consolez de a le fi priceput măcar acum. ș...ț Ce departe eram acum de știam acestea la 20 de ani. Fiece ins e victima propriului
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mai fi! Aș ocupa întâiul loc în ierarhia sfinților!” (I, 15). În acest context, câteva teme se asociază religiozității lui Cioran, care vorbește uneori de fondul său religios, chiar dacă recunoaște că se poticnește în fața absolutului. Este vorba despre tema paradisului pierdut, despre obsesia sfințeniei și despre fascinația rugăciunii. La limită, despre felul în care Răul e o legitimare a Binelui, iar scepticismul, o formă de religie. Paradoxal, atât de nemulțumit de toate, răzvrătit sau numai retras în peștera scepticismului cinic, Cioran
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Ă de Spania” (I, 57)? Doar că, deseori, se simte exilat din spațiul acesta originar; exil metafizic. Își începe caietele notând: „Nu sunt de aici; condiție de exilat în sine; nicăieri nu sunt acasă Ă totală neapartenență la orice. / Paradisul pierdut Ă obsesia mea de fiece clipă” (I, 16). De altfel, am discutat deja despre incapacitatea lui Cioran de a se angaja. Sentimentul neapartenenței are chiar această cauză, a înstrăinării nu de Paradis, ci de lume. Dar drama lui, proiectată parcă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
insuportabile lumi moderne. / Orientul, univers fără timp, provincie absolută Ă obiect al tuturor regretelor mele” (I, 88). Trăind în această provincie, Cioran simte că se sufocă de anonimat și caută miezul lumii. Dar când ajunge la el, trăiește nostalgia paradisului pierdut. În ambele cazuri, dezgust de sine. propriile contradicții, care îl macină, îl fac, oricum, să incrimineze lumea și să-și flageleze ereditatea, strămoșii, ființa. Până și propria familie e vinovată de neputințele pe care le explorează cu aviditate: „Ai mei
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
atitudine? Să fie chiar în acest instinct al eșecului reacția revanșardă a cuiva care are presentimentul neputinței?! Să fie coborârea în eșec o formă de salvare printr-un eroism negativ, întors?! Spune Cioran: „De când mă știu, am îmbrățișat doar cauze pierdute Ă menite a fi pierdute, vreau să spun. Ce tainică complicitate cu eșecul în toate înflăcărările mele! E firesc să fi suportat tragedia țării meleș...ț” (I, 181). De reținut, oricum, că atunci când vorbește despre eșec, despre propria atractivitate către
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
speță cea a bărbatului care, după ce i se dărîmă lamentabil precarele certitudini de "șef" căzut în dizgrație, nu se mai poate regăsi în nimic, nici un act al său nu e autentic, nici o intenție finalizată, nici un gest nu-i redă sensul pierdut al vieții. Toate căderile, toate compromisurile, toate eșecurile sînt echivalente, pentru antieroul lui Constantin Popa (astfel l-a văzut, cu dreptate, regizorul Dan Nasta), cu tot atîtea senzații ale morții: Știi de cîte ori am murit în ședință? Nu știi
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de alter ego în persoana soției, Mina, care acționînd o vreme în contratimp, apoi cu o resemnată, se pare, docilitate, subliniază din ce în ce mai apăsat tragica tratare umană a protagonistului. Iluziile cu care s-a hrănit, încercări febrile de regăsire a sensului pierdut al vieții, se destramă pe rînd. Celălalt cuplu al piesei, un cuplu "martor" pentru experimentul moral al ratării și morții aberante a celor doi, exprimă un soi de simț practic minor, cel al mediocrității incapabile să sesizeze o cît de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
iubirea asta tinde să devină o continuă petrecere zîmbăreață, o plăcere mică și de plastic... Dar dacă pierde, tocmai suferința acestei pierderi este aceea care te numește, te face inconfundabil. El n: Cum s-ar spune, marile iubiri sînt cele pierdute! El 1: Neașteptat de bine spus... El n: (iertîndu-l) Domnule, demonstrația ta e bine făcută și pare că duce la adevăr... la un adevăr... adică la acela că trebuie să cauți suferința cu orice chip. El 1: Suferința nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mori... El 1: Ce spui de primul loc? Ea 1: Unde e primul loc?! El 1: Trebuie să-1 căutăm... trebuie... sînt obligat... Ea 1: Să nu-ți faci griji... să știi că nu m-ai pierdut! El 1: O iubire pierdută nu e o iubire uitată... Ea 1: Te iubesc. El 1: Trebuie să găsim primul loc... ei n-o să-și închipuie că mai știm unde e... TABLOUL XIV (Și aici există un copac, dar e împovărat de frunze peste măsură
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ca să vă amintească de metoda în trei părți de a alcătui o echipă. +++ Primul lucru pe care s-a concentrat a fost acela de a stabili un inamic comun. Charlie a ales cu înțelepciune problemele interne, cum ar fi comenzile pierdute, livrările întârziate și greșelile din documente. A provocat pe toată lumea să lucreze ca o echipă pentru a face acele probleme să dispară. Al doilea efort de echipă a fost să aibă țeluri comune. A adoptat imediat ideea de a avea
151 De Idei Eficiente Pentru Motivarea Angajațilo by Jerry Wilson [Corola-publishinghouse/Science/1850_a_3175]
-
ce ar putea deveni. Provocarea sa este să „vândă” această viziune tuturor celor implicați. Mulțumirea este inamicul principal al perfecționării. Fiecare zi în care eșuați să vă canalizați energia pentru a fi mai bun este ceea ce se numește „o oportunitate pierdută”. Din nefericire, e pierdută pentru totdeauna. +++ Epilog Inculcați ideea că cel mai bun moment pentru a vă îmbunătăți înfățișarea este atunci când arătați bine, iar cel mai bun moment pentru a îmbunătăți afacerea este atunci când merge bine. +++ Ideea 88. Cum învață
151 De Idei Eficiente Pentru Motivarea Angajațilo by Jerry Wilson [Corola-publishinghouse/Science/1850_a_3175]
-
ale companiei și alte detalii financiare importante; negocierea. Această etapă poate duce la rezultatul dorit, doar dacă primele etape au fost atent urmărite. Valoarea creată în urma unei fuziuni sau achiziții poate fi calculată și analizată prin indicatorul Valoarea Netă Creată (Pierdută), propus de Bennett Stewart (Net Value Added/Lost) <footnote G.B. Stewart, The Quest for Value. A Guide for Senior Managers, HarperBusiness, New York, 1991, p. 367. footnote>. Valoarea totală primită = valoarea intrinsecă + valoarea sinergiilor; Valoarea totală plătită = valoarea de piață + prima
Analiza performanţei prin creare de valoare by Costin CIORA () [Corola-publishinghouse/Science/182_a_278]
-
important și pentru fuziuni, achiziții, restructurare și vânzarea de active, întrucât o companie centrată spre această strategie va urmări cu atenție fiecare din procesele de afaceri enumerate mai sus, întrucât poate conduce la valoare netă creată sau la valoare netă pierdută. Utilizarea managementului prin valoare la nivelul unei companii înseamnă aplicarea acestuia la nivelul fiecărui departament, și nu doar în departamentul economico-financiar sau la management. Necunoașterea acestei abordări, dar și complexitatea implementării pot fi motive pentru lipsa utilizării la scară mai
Analiza performanţei prin creare de valoare by Costin CIORA () [Corola-publishinghouse/Science/182_a_278]
-
Pământul, care călăuzește pe drumul înstrăinării, apare și la bulgari: "Celui care pleacă în străinătate îi dau puțin pământ (...), în unele locuri îi dau și apă (...)" 251. "Pământul" din propriul ogor sau din ținutul natal reface legăturile cu o lume pierdută, mijlocind delimitarea unui spațiu sacru. a. Nașterea Imediat după naștere, pământul îl primește pe copilul nou-născut ca pe o ofrandă, moașa așezându-l pe pământ sau sub masă, datină moștenită de la romani 252. La huțuli, după naștere, moașa ("baba") îi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fie o altă afirmativă care urmează să fie cumpănită printr-o opoziție sau explicată 10. Manierismul semnalat de critică, în tratarea unor teme pe care și le impune, există, dar Geo Dumitrescu este un poet liric și timpul ireversibil, tinerețea pierdută, gestul dragostei care nu se mai repetă, un anume sentiment de oboseală sunt condiții umane incluse în mecanismul jocului (cu majusculă) care este viața 11. Nu întâmplător nume ca Nichita Stănescu și Marin Sorescu și am putea numi și alți
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Cele mai frumoase poezii", Editura Albatros, 1975. T. Utan debutează sub semnul poeziei reportaj. Treptat, devine stăpân pe cuvinte și pe uneltele sale și un anume sentiment nostalgic îi animă scrisul. "Steaua singurătății", volum antologic, integrează firesc sentimentul unei iubiri pierdute, ipostaza dezrădăcinatului, satul, grădina, pajiștea și un întreg univers floral (busuiocul păpădia, gherghina). Florile nu au o existență a lor, ca la D. Anghel sau Mihail Celarianu. Poetul își raportează la ele sentimentele; ele sunt prilej de meditație, așa cum și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mână,/ se joacă-n praf și fac păpuși./ Strigăm la ei: Tată și Mamă,/ strigă la noi: Tată și Mamă./ Ne-amestecăm, ne zăpăcim/ și nu mai știm care ne naștem/ și nu mai știm care murim.". În volumul "Cel pierdut" (1968), universul din "Câmpia Eternă" persistă. "Pustiul" lui Ioan Alexandru și "Araratul" locul de purificare al lui Lucian Blaga ("Munte jumătate-n lume, jumătate-n infinit") apare și la George Alboiu 1. Deslușim motivul dorului, al șarpelui, al comorii, al
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pustiu: "Deasupra golului mergând/ Fără dorință, fără gând/ Picioarele se-ndeamnă blând". Trist ca un zeu, cu zilele și nopțile prea mici pentru trupul în amurg, uimit în fața viilor și-a morților, el rămâne însă însingurat să caute marea Câmpie pierdută. În "Tristul edict" nu-și clamează ca altădată nemurirea prin operă: "Scriind mă înfrățesc cu morții/ deși nici unul nu e vrednic să-l ador." Moartea are o față clară ca o icoană de foc. Persistă și în acest volum iconografia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
străbate un univers cu împletiri de peisaj urban și rural, cu vegetație luxuriantă, cu străluciri orientale, grea de somn, dominată de-o desăvârșită pace și liniște. Citind versurile, avem sentimentul că poetul parcă a cunoscut aievea această lume, și acum, pierdută, o înfrumusețează amintirea, de-aceea ni se transmite permanent un sentiment elegiac, generat de aspirația de a o recuceri. "Invocație" este un poem al reveriei, dar zilele săptămânii trag după ele un întreg univers existențial: Edenul este păgân; joia este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
interior"). Eroii discută despre viață, moarte, suflet, dar "ea nu-i aici", lipsa ei creează o stare elegiacă, ce va cuprinde și volumul intitulat "Poem". În timp ce poetul înregistrează efortul de-a scrie un "coral despre iubire și gelozie", ea, iubita pierdută, "nu mai era deloc." "Mare consumator de poeme și romane englezești și franțuzești la care face dese aluzii, Mircea Ivănescu devine plictisitor prin vorbărie și prozaism"2. Volumul "Amintiri", scris cu Leonid Dimov și Florin Pucă, repetă lumea și universul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ostentație, lipsindu-i hazul poetului citat; N. Prelipceanu rămâne grav și elegiac: "Trăiască dansatoarea totuși/ prefer să mor acum aici chiar eu/ și să se scrie pe mormânt cuvinte/ pe care ploile le vor spăla"/. Timpul lunecător, regretul unor posibilități pierdute sunt cuprinse în voci muzicale, frânte din când în când de resemnarea dură a singurătății: "Bătrânii mor și noi le ținem locul/ ca într-un basm uitat de frații Grimm/ dar trece timpul frunzele pe ochi/ psalmodind ad interim, ad
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]