7,323 matches
-
scenografia ei jovială) cu cei trei cîștigători ai războiului, Roosevelt, Churchill, Stalin, așezați, pozînd radios pentru istorie. Justificat, nici vorbă, după o victorie care, obținută după atîtea jertfe, trebuia să impună o altă ordine mondială. Care ordine? Doar doi dintre protagoniști, americanul și englezul, o aveau în vedere pe cea normală. Rusul pritocise deja macabrul scenariu sub spăimoasa tunică închisă la gît. Bănuiau partenerii lui scenariul ce avea să-i aducă secolului cea mai nenorocită traiectorie? Poate. Preocupați însă, firește, de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
oră, în viața cîte unei familii oarecare. Pe rînd, aleatoriu (oare?), o familie din milioanele continentului american se supune unei radiografieri permanente, zi și noapte, în care viața se consumă, firesc (un firesc filmat!), în datele ei cele mai anodine. Protagoniștii devin astfel eroi de-o zi ai planetei. Ce,-i puțin lucru? În care din noi nu stă pitită această devoratoare dorință de a fi... văzut? Mistuitorul ambîț e cu atît mai acut cu cît persoana/persoanele sînt oameni ca
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
care, adesea, amuzat-ritos, îmi servește și mie atunci cînd interferențele celor două produc nedorite confuzii stilistice. (Venit, și în umilul meu caz, de la un împătimit de lectură.) Toate pretextele astea se ivesc acum brusc, după o recentă sindrofie, în care protagonistul fusese un confrate întru pensulă, gata în orice clipă să "dea un cap" celui care încearcă să zică și altceva decît ce încăpea în nuca lui de cocos. Să mai spun că aș fi mare naiv dacă i-aș recomanda
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
tempo. Mai știm noi un pîlc ce și-a jucat la fel de decoltat echidistanța după Revoluție. Nesinchisindu-se de croșeurile de dreapta și intrînd echipă în Academie. Îmi este relatat episodul final al unui pugilat (plastic). O face chiar unul din protagoniști, micul David. Care după schimbul neaoș de pumni recurge la umor stanșibranian: Îi prind burtosului Goliat cravata între două degete și-i fac din ea juvăț aporape mortal; noroc de intervenția asistenței. Îmi zic: umor prea horror. Jurnalele televiziunilor: exhaustive
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
să fim convinși, pe lîngă cele cîteva figuri pregnante ale epocii, definind, de altfel, modernitatea, mișuna massa informă a creatorilor de mîna a doua, dar nu numai ea, ci și cea a artizanilor onești. Adică fundalul scenei pe care evoluau protagoniștii, fără policromia căruia relevanța acestora prin raportare ar fi fost imposibilă. Odată configurată în linii oricum subțiri epoca, să observăm imediat procedeul și el comod al simplificării. Aflîndu-ne într-o avantajată paralaxă timpul scurs preluăm, de la o etapă culturală la
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a deptul crimă. Idiosincrazie justificată, la urma urmei, ca reacție la atentatul ca atare împotriva naturii umane. Cu atît mai mult în cadrul pomenit nobilul edificiu regal simbolizînd, pentru tăvălugul asiatic, ținta distrugerii. Și, iarăși, cu atît mai mult cu cît protagonistul manifestării nu provine din nu știu de pătură resentimentară, motivată cumva a-și revendica mentalități propagandistic înroșite în jumătatea de secol totalitar. Dimpotrivă, tînărul (și simpaticul) istoric Adrian Cioroianu oficiază, în scrisul său, în emisiunea deja amintită, un act înțelept
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
oricum predilect, dinspre care ar trebui să vină și vitalele stipendii. Pentru că nu pe artistul-paria îl avem aici în vedere, ci pe cel prosper-civilizat, privilegiatul. Ce frumos (judecînd în absurd) ar arăta o istorie a artei, avîndu-l doar pe acesta protagonist. Activistul. Clonă a specimenului ce a dominat abuziv trecutul climat, individul (cu diplomă de institut) știe/ simte că doar cu bruma lui de artă nu-și poate ostoi poftele lui prealumești. Și-atunci își caută coridoare unde ar putea evolua
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
opereta Liliacul, a unui Johann Strauss care avea în vedere acea societate vieneză fin de siècle, spre care încă ne uităm cu ochi mirați, nevenindu-ne a crede că pe lume ar fi existat așa ceva. Și atît de aproape de noi. Protagoniștii din șampanizata operetă, plictisindu-se de traiul cu ștaif sclipitor, își doresc pentru o noapte să facă pușcărie, să simtă adică pe propria piele ceva ce alți semeni de-ai lor, năpăstuiții soartei, îndurau ca atare. Numai că și pentru
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
motani, și copii, și cai, nu? Punct lovit. Marțea viitoare înapoi, la politicale. 9 martie În cel mai recent roman din excepționalul top englez, Clubul putregaiurilor (tradus acum al Polirom) Jonathan Coe își surprinde, undeva, pe doi din puștanii săi protagoniști într-un dialog de-a dreptul năucitor prin umorul lui involuntar. Într-o chestiune deloc umoristică, dacă avem în vedere că-i vorba de drama feroce a Războiului Rece. Aflați, în anii '70, în vîjîiala Berlinului (de Vest, evident) cei
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
coace cu dinamită"." Dacă Jünger se întîlnește întîmplător cu umorul, în schimb Freud se ocupă de categorie sistematic. În studiul din 1905, debordînd de vorbe de spirit, auzite sau produse de savant însuși, iată una, relatată de Heine și avîndu-l protagonist pe chirurgul de bătături Hirsch din Hamburg, care se fălește în fața poetului cu relațiile lui cu bogatul baron Rothschild: "Rothschild m-a tratat de la egal la egal, într-un mod de-a dreptul familionar". Dacă, la rîndu-mi, m-aș ocupa
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Cu care alții ar fi putut fi schimbați aceia?! De fapt, corolarul cu schepsis al celor doi invitați era unul ușor de decriptat: doar ceuașism-iliescianismul a fost în stare să producă diplomați profesioniști. Aha! Dacă n-am ști că înșiși protagoniștii serii se îndoiau de candidul lor raționament, atunci naivitatea ne-ar menține în mentalul pe care chiar ei, și-ai lor, ni l-au administrat, cu atîta perfidie, jumătate de secol. Nu mai e cazul. 22 martie A murit Zaim
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
televizată par prea... vetuști. Cînd mă conduce la ușă, îmi spune: Te rog să mă recomanzi magazinului Transparența. Și, culmea!, rîde. Pe ușa librăriei Humanitas de pe bulevard e un afiș al editurii cu același nume, promovînd seria de proză veselă. Protagoniștii promoției: Liiceanu și Pleșu. Murind de rîs în poza litoului. Pleșu ca Pleșu, dar Liiceanu? Ei bine, amîndoi în egală măsură Liiceanu jucînd rolul sobrului, Pleșu pe al glumețului lansînd cartea postumă a dispărutului filozof Alexandru Dragomir, prietenul lui Noica
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de Cantemir în alegoria sa politică - inorogul, aspida, vasiliscul (comentarii recente ample la Bogdan Crețu). În această lume a căutărilor, un astfel de bestiar (Moraru, De nuptiis Mercurii 135-50) nu poate avea decât un puternic rol formativ, fie că supune protagonistul la diverse probe, fie că îi oferă ajutorul, fie că îi arată doar un înspăimântător spectacol al diformului și al grotescului. O alternativă fabuloasă, uneori impregnată de mirabil creștin, mai aproape însă de mit și de fantastic, benefic imaginației și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
spații și locuințele fastuoase se bucură de cele mai reușite descrieri în romanele cavalerești. Marcate de suprarealitatea fantastică, trecând din mitologiile precreștine în ortodoxismul primar, asimilat de folclor și de credințele populare, romanele dezvoltă narațiuni de largă respirație, în care protagonistul nu este deloc străin de traseul inițiatic al eroului de basm. Dincolo de parabole, sentințe și enigme, au loc nașteri miraculoase ale unor personaje cu calități supraumane, semn al destinelor spectaculoase. De cele mai multe ori, aceste trasee existențiale apar mai întâi proiectate
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Domnul Pursoniac de Molière. Din același autor, tot în tălmăcirea lui, s-au reprezentat George Dandin sau Bărbatul cornat în părere și Bolnavul imaginar. Ultima comedie era anunțată ca aflându-se sub tipar în tipografia lui Heliade (1836). Aflat printre protagoniștii revoluției de la 1848 din Muntenia, G. este numit de Guvernul Provizoriu director al Ministerului din Năuntru. În timpul exilului s-a stabilit la Paris, unde a rămas până în 1858. După întoarcere, mai ia parte la viața politică (a fost un militant
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287326_a_288655]
-
III. Fiecare act de autoiluzionare e clădit pe un simulacru, pe o aberație și în ciocnire cu realitatea se transformă în ratare, în prăbușire în propriul gol care se lărgește treptat spre neant pe măsură ce o nouă iluzie îl lansează pe protagonist în direcția unei noi aberații și ratări. Procedînd consecvent pe povîrnișul aceleiași alienări și părăsind pe rînd soluțiile cărora viața le semnează decesul, personajul atinge faza înaintată a descompunerii: după o încercare de regrupare febrilă a rămășițelor propriei identități în jurul
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
o încurajează în loc să o strunească. Sensurile simbolice ale textului sînt, uneori, subliniate cu o anume ostentație, absolut inutilă de altfel, pentru că ele ar fi ieșit oricum în evidență. În fine, personajele se bucură de un tratament cu totul inegal; dacă protagonistului îi revine "partea leului", dacă Minei Popescu i se dă posibilitatea să se impună ca prezență scenică, în schimb celălalt cuplu, Vera și Ștefan, este de-a dreptul sacrificat, pus doar să dea replica sau să îndeplinească ingratul rol de
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
adînc însemnele disperării de care suferă personajul, autorul i-a creat un fel de alter ego în persoana soției, Mina, care acționînd o vreme în contratimp, apoi cu o resemnată, se pare, docilitate, subliniază din ce în ce mai apăsat tragica tratare umană a protagonistului. Iluziile cu care s-a hrănit, încercări febrile de regăsire a sensului pierdut al vieții, se destramă pe rînd. Celălalt cuplu al piesei, un cuplu "martor" pentru experimentul moral al ratării și morții aberante a celor doi, exprimă un soi
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
aspirația funciară a omului spre o fericire care înseamnă, în primul rînd, echilibru lăuntric, în funcție de angajarea etică, de instituirea unei scări valorilor perene. Exact în acești termeni care tratează neobișnuitul în obișnuit este recepționat spectacolul care-l are drept interpret protagonist pe autor, iar regizor și scenograf pe dăruitul și subtilul Dan Nasta. Luciditatea cărturărească și sensibilitatea rafinată a "meșterului" au urmărit desenul interior al celor patru personaje, dînd extensie stărilor care se succed, conducînd la dezagregarea etică, la neantizarea ființei
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
și pretextul unor aprige și încrîncenate dispute. Manevrantul al vedere este, firește, Șeful sectorului suflete, în varianta mai puțin comică, deloc binevoitoare. Intră în joc și soția jignită, părăsită pe jumătate. Intră în joc, sub presiunea "socială", frica, slăbiciunea, și protagonistul, din fericitul soartei, devine un cooperant supus al compromisurilor și politice. La vîrsta împlinirilor actoricești, Constantin Pușcașu vine cu dezamăgiri, resemnări și tristeți reprimate pentru ca dosarul dramatic al fericitului-nefericit să cîștige în firesc. Atins puțin de monotonie în partea de
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
mod cert, schola ia naștere din evoluția firească a muzicii de la simplu la complex și din dorința unei culturi de elită de a practica muzica la nivel înalt. Astfel, celebrările tind să se configureze ca un opus perfect, realizat de protagoniștii specializați din schola, ceea ce va duce la amplificarea și perfecționarea repertoriului, dar în defavoarea celorlalte persoane prezente la ceremonie, cărora le revine doar rolul de a asculta. Muzica își îndrepta ușor pașii spre a deveni o „limbă” cultă: o limbă pe
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
continuu. Mai amintim misele lui Francesco Cavalli (+ 1676) și compozițiile religioase, îndeosebi oratoriile, ale lui Giacomo Carissimi (+ 1674), ale lui Girolamo Frescobaldi (+ 1643), Alessandro Scarlatti (+ 1725), Angelo Corelli (+ 1713) și mulți alții. Deja în perioada renascentistă, orga era unul dintre protagoniștii principali ai muzicii liturgice. Practica de a acompania melodiile cu acest instrument in alternatim a devenit o obișnuință tot mai acceptată și reglementată. Aproape fiecare biserică era mândră de a poseda o orgă, ajunsă acum la un nivel tehnic ridicat
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
la o pace de compromis. „Basarabia a putut fi, așadar, acaparată de ruși, deoarece aceștia au profitat de slăbiciunea militară a Porții otomane și de contradicțiile ireconciliabile dintre marile puteri în «problema orientală» și, în special, de antagonismele dintre principalii protagoniști, Franța și Marea Britanie”. Art. IV al Tratatului de pace semnat la București relua, în ce privește granițele, prevederea din preliminariile încheiate la 5/12 mai 1812: „Prutul, din locul în care intră în Moldova până la vărsarea în Dunăre și din malul stâng
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
inflexiuni baladești, cât și în cel al prezentului, în imaginația și halucinațiile personajului contemporan (un cercetător), care scrutează, în documente, pe teren și în propriile-i trăiri, o cale spre a înțelege misterul „prințului de aur”. Căutarea sfârșește în identificare: protagonistul din planul prezentului interiorizează destinul eroului istoric văzut ca simbol. Compozițional, romanul este conceput ca un monolog interior, formulă adecvată atâta timp cât nu coboară în idealizare naivă și în simplă explicitare. În Capriciu (1972), C. exersează o altă formulă, subsumabilă romanului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286632_a_287961]
-
a unor paliere foarte concrete (familie, bloc, cartier, proximitățile și sociabilitățile de tot felul) are aceeași demnitate de ordin istoriografic ca și alte tipuri de abordare. Până la construcțiile „deductoare”, abstracte este bine să trecem prin translările „inductoare”, concrete, purtate de protagoniști. Cu o condiție totuși: să nu preluăm aceleași instrumente valorizatoare specifice mediului investigat - ceea ce talentatul istoric demonstrează că se poate. Modul de a gândi și a acționa este și rodul unui context, ne atenționează Adrian Neculau În următoare intervenție. Din
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]