11,011 matches
-
evoluția Cebrus > Țiber se datorează parțial aromînilor, care locuiau acolo și care au transformat pe ć în ț, și parțial bulgarilor, care, potrivit legii fonetice a limbii lor, au introdus un e între b și r). Etimologia dublă, traco-dacică și slavă veche, pentru Ibru este posibilă, dar existența atestată a hidronimelor cu forma Hebros în Tracia și Iliria înclină balanța spre soluția traco dacică. Ipotești Este numele satului din județul Botoșani unde s-a născut și a copilărit „omul deplin al
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și din sufixul de origine dacică -escu (la plural -ești), avînd sensul de posesie sau apartenență (personajul „eponim“ va fi avînd în stăpînire moșia satului sau va fi condus localitatea respectivă). Antroponimul Ipotă este format cu sufixul romînesc de origine slavă otă (existent în nume ca Albotă, Arnotă, Belotă, Calotă, Dragotă, Breotă, Bașotă, Bașcotă, Cîșotă, Coșotă, Hociotă, Hopotă, Laiotă, Narotă, Parotă, Pișotă, Pîncotă, Scorotă, Vacotă etc., în prezent doar nume de familie, dar cîndva prenume) de la hipocoristie, adică prescurtări „mîngîietoare“, de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
fost o cetate construită de către uriașii de demult, numiți jidovi. Hidronimul Židovstica confirmă așadar existența, în graiul slavilor de pe aceste meleaguri, a termenului Șidov, „uriaș“, și a adjectivului derivat de la acest termen cu sufixul -isk (Židoviskŭ), atestat în textele vechi slave, sensul fiind „(valea < dolina) Uriașilor“. După omiterea determinatului dolina și substantivizarea adjectivului cu ajutorul sufixului -ica, acest toponim, intermediar pentru etimologia noastră, a devenit Zidov(i)știca. Numele văii a putut fi transferat pîrîului care o străbătea și satului așezat pe
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pîrîu Jijia, afluent al rîului Boul din Bazinul Sucevei, cu izvorul în Poiana Jijia. În regiunea Boikovia din Ucraina există un rîu Žyșawa. Hidronimul este atestat documentar cu formele Jejia, Jeja, Jăjăia, Dzijia, Dziza, Ziza. Etimoanele propuse sunt mai ales slave. Formația onomatopeică asociată verbului ucr. dzidzikati, dziskati, zyzati, „a șuiera“, nu corespunde geografic unui rîu liniștit de șes cum e Jijia. Baza ucraineană sveșaja (reka), „rece“, „proaspătă“, ridică probleme dificile de evoluție fonetică (îndeosebi trecerea lui e > i și a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
aflate într-un areal restrîns în trei descendențe etimologice posibile, cu atît mai mult cu cît bazele lemn și leamă sunt cam nepotrivite pentru toponimizare, iar finalul a la prima și „infixul“ n la cealaltă sunt explicate neconvingător. Soluția descendenței slave e bine motivată lingvistic și onomasiologic (toponimele Valea Grajdului și Grăjdari, aflate în altă zonă, sprijină o astfel de verosimilitate geografică), cel puțin pentru topicele mai relevante. „Casa izolată“ descrisă ca obiect geografic denominat pentru unul dintre toponimele omonime Leamna
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
slujbele către stăpînire“ (sinonim cu rom. Slobozia). În Cehia, de asemenea, sunt circa 300 de sate numite Lhota (avînd la bază tot un apelativ vechi din această limbă, lhuta, lhota, „libertate, privilegiu, moșie scutită de dări“). Și în alte teritorii slave există nume de locuri asemănătoare, provenite din apela tive care au la bază apelativul v. sl. ligota, „ușurință, facilitate < lig„ușor“. Emil Petrovici observă, pe bună dreptate, că un munte nu putea să se numească „Slobozia“, astfel de sate găsindu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
v. sl. ligota, „ușurință, facilitate < lig„ușor“. Emil Petrovici observă, pe bună dreptate, că un munte nu putea să se numească „Slobozia“, astfel de sate găsindu-se de obicei în cîmpie, iar reflexul v. sl. g > h este specific graiurilor slave din nord. El propune ca etimon un nume de persoană, avînd în vedere că munții au la bază frecvent antroponime, unele cu sufixul -ota (Arnota, Balota, Breota, Șerbota, Scorota, Mișcota, Dragota etc.) și, mai rar, chiar apele pot purta astfel
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
familie, în trecut ca prenume (Calotă, Dragotă, Capotă, Neagotă etc.), și se regăsesc în nu me roase nume de sate (Albota, Balota, Dobrota, Probota, Bîrzotești, Căpotești, Negotești etc.). Secvența finală a (< ă) este specifică toponimelor. Sufixul -otă este de origine slavă, trecînd de la adjective calificative la hipocoristice, extrase din antroponime compuse, cărora le conferă o nuanță de alint (Dragotă < Drago, extras din Dragomir, + -otă etc.). Romînii au „înțeles“ mecanismul și l-au aplicat și ei unor nume romînești (Albu+ -otă > Albotă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
etc.), dar deocamdată destul de rar reprezentată. Varianta Laita (munte și pîrîu în Munții Făgărașului) ar putea proveni dintr-un mai vechi atestat Laieta. Prezența lui e în loc de u se datorește „consoanei“ moi j (semivocala rostită mai accentuat, ca în limbile slave, este de fapt o semiconsoană moale). Alternanța o-e se întîlnește și la alte nume, îndeosebi în documente (Brașev-Brașov, Craieva-Craiova, Crușev- Crușov etc.), între timp impunîndu-se cea cu o. Leaotă a apărut prin anticiparea elementului palatal din Laiotă (ca în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de justificat); un diminutiv *Alutela, de la Aluta, așadar un derivat străvechi al rîului-mamă Alutus > Olt); sl. lotr, „hoț“ (metaforă posibilă pentru un rîu de munte iute și violent; apelativul este cunoscut în sîrbă, croată, cehă, poloneză, slovacă etc.); aceeași rădăcină slavă, transmisă prin maghiară (magh. lator, „hoț“); got. hlutrs (= germ. Lotter, „haimana, călător“, poate prin intermediar slav, care ar explica fonetic evoluția); numele de persoană Lotru, format ca poreclă (comparabil cu slava Lotrica, ung. Latorca, provenite din același german Lotter; călugărul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în sîrbă, croată, cehă, poloneză, slovacă etc.); aceeași rădăcină slavă, transmisă prin maghiară (magh. lator, „hoț“); got. hlutrs (= germ. Lotter, „haimana, călător“, poate prin intermediar slav, care ar explica fonetic evoluția); numele de persoană Lotru, format ca poreclă (comparabil cu slava Lotrica, ung. Latorca, provenite din același german Lotter; călugărul care a scris testamentul mamei lui Mihai Viteazul se numea Gavril Lotr); apelativul romînesc lotru „iute, repede“ (referitor la curs), „hoț“ (referitor la răpirea vieților înotătorilor imprudenți; unul dintre afluenți se
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și de nume sau apelative din limbile populațiilor care au trăit laolaltă cu romînii, o serie de cercetători, de la cronicari și pînă la cercetătorii contemporani, au propus etimoane diferite pentru acest nume, aparținînd limbii romîne, substratului, limbii germane sau limbii slave. Finala -ova încadrează toponimul într-o serie bogată de nume (Craiova, Sadova, Brabova, Glogova etc.) de așezări umane sau obiecte geografice fizice (ape, aspecte geomorfologice), ale căror etimoane aparțin limbii slave (sufixul -ov, -ova poate arăta posesia, apartenența, dacă e
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
nume, aparținînd limbii romîne, substratului, limbii germane sau limbii slave. Finala -ova încadrează toponimul într-o serie bogată de nume (Craiova, Sadova, Brabova, Glogova etc.) de așezări umane sau obiecte geografice fizice (ape, aspecte geomorfologice), ale căror etimoane aparțin limbii slave (sufixul -ov, -ova poate arăta posesia, apartenența, dacă e atașat unui nume de persoane, sau caracteristica locului, dacă e atașat unui apelativ: glogova < glogov, „cu păducei“). O soluție foarte simplă este cea oferită de Iorgu Iordan, care crede că Moldova
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
romîno-slavă a toponimului Moldova. Pentru prima variantă s-a propus ca etimon un posibil plural *moldavă a lui moldă, moldău, devenit Moldaua („valea pietroasă“), și evoluat fonetic (din cauza vocalei labiale u) și ana logic (prin încadrarea în seria numeroaselor toponime slave terminate în -ova, -ava) la Moldova. Pentru a doua variantă, care ni se pare mai plauzibilă, traseul etimologic ar fi pornit de la mold, moldă, moldău, cu sensul de „ridicătură de pămînt, piatră“, și ar fi trecut prin ipostazele Mold, Moldă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în Mosca, Moscani, Mosora etc.), comparate cu bg. srb. Moșo (prezente în Moșko, Moșev, Moșov). Pătruț nu acceptă în nici un caz implicarea apelativului romînesc moș, considerîndu-l un simplu omonim „neinteresant“ pentru discuția în cauză. Vasile Frățilă propune o proveniență apelativă slavă pentru Moșna și pentru un grup larg de nume sau de forme asemănătoare (Mojna, Muschna, Muzsna, Mussen, Mwsna, Moson, Mosin, Musin etc.) atestate începînd cu secolul al XIV-lea: sl. mŭchŭ, „mușchi“ (plantă). Aceste nume se încadrează într-o serie
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
plantă). Aceste nume se încadrează într-o serie lungă de toponime constituite cu sufixul slav -na (Bozna, Crasna, Gladna, Radna, Rodna, Zlatna etc.), care împînzesc teritoriul romînesc. Descendența sufixului este adjectivală (sl. -inu) sau substantivală (sl. -ina). Paralelele din teritoriile slave (Mostița, Moșna, Moșnaia, Mohovo, Moșnik, Mașnica etc.) susțin această bază. În Moșna, ierul mare (transcris ŭ, u, w, o) a devenit o (ca în Bozna < *Bușina < sl. buzu, „boz“, și ca în apelativul romînesc de origine slavă boz). Numărul mare
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Paralelele din teritoriile slave (Mostița, Moșna, Moșnaia, Mohovo, Moșnik, Mașnica etc.) susțin această bază. În Moșna, ierul mare (transcris ŭ, u, w, o) a devenit o (ca în Bozna < *Bușina < sl. buzu, „boz“, și ca în apelativul romînesc de origine slavă boz). Numărul mare de toponime apropiate ca formă de Moșna și răspîndirea lor largă recomandă ca foarte plauzibilă baza apelativă slavă, dar nu exclude, pentru unele dintre toponime, o bază antroponimă. Ar fi un alt caz de omonimie între toponime
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
w, o) a devenit o (ca în Bozna < *Bușina < sl. buzu, „boz“, și ca în apelativul romînesc de origine slavă boz). Numărul mare de toponime apropiate ca formă de Moșna și răspîndirea lor largă recomandă ca foarte plauzibilă baza apelativă slavă, dar nu exclude, pentru unele dintre toponime, o bază antroponimă. Ar fi un alt caz de omonimie între toponime cu geneze diferite (cum se întîmplă, de exemplu, cu numele Cozia), mai ales că diferența este localizată numai în rădăcină, nu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Mieresch, Merish, Mörisch. Apare, așadar, la multe dintre ele vocala o în loc de a și, mai tîrziu, ș final. Pentru baza străveche au fost propuse radicalele: *mar, „apă“ (extras din variante apropiate ca formă în sanscrită, galeză, bretonă, lituaniană, gotică, latină, slavă), sciticul *maris, „hotar“, tracicul *mar-, „a luci, a străluci“, germanicul mòra, „mlaștină“, un nume de persoană Mariș, Mareș (prezent și în toponimul Maramureș). Traseul pe care l-a străbătut numele străvechi pînă la actuala formă Moreș, Mureș (rostite dialectal Morăș
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
magh. csorda > rom. ciurdă), de unguri în Maros și de sași în Mieresch. Prezența lui -ș final în locul lui -s atestat în Antichitate (Ordessos > Argeș, Samus > Someș, Tibisis > Timiș, Maris > Mureș) ar putea fi o evoluție firească, fără implicarea filierei slave, din moment ce fenomenul este înregistrat și în albaneză și în daco-moesiana de la sudul Dunării (Naissus > Niș). Formele atestate în antichitate fac posibilă, de altfel, existența unei variante Márisi, în care finala -si ar putea fi un sufix cu sensul „apă, gîrlă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
străbătut de numele Mureș se regăsește, cel puțin pentru un tronson, în evoluția toponimului Tîrnava. Cît privește formantul Mureș din toponimul Maramureș, este de presupus că nu e hidronimul străvechi Mureș din Ardeal, ci un omonim, se pare derivat din slavă (vezi etimologia Maramureșului). Un traseu mai scurt, mai simplu și mai puțin verosimil a propus G. Giuglea, care consideră că a din formele străvechi Marisios și celelalte a putut trece la u în limba romînă în mod direct, cum s-
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de origine pelasgă, pe care unii au crezut că-l pot asocia cu Năsăudul nostru (evoluția fonetică normală ar fi dus, de fapt, la formele Năsaud sau Năsad). Unii năsăudeni au auzit (nu se știe de la cine) de o bază slavă, na sŭ voda, cu sensul „spre susul apei“ (imaginată, probabil, pornindu-se de la prima atestare, greșită se pare, din 1264, Nazowd). Alții s-au gîndit la un radical maghiar, aszú, „uscat“ „sec“ (vezi Aszód), anticipat de un n protetic apărut
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
unui terț), referitor la o „voltă“ pe care o face Someșul înainte de Năsăud. Entopicul ar exista, potrivit lui N. Drăganu, și la cehi, sîrbi, croați și polonezi, iar ungurii l-au încorporat în szavaty, zvagy, zavat. Sensul juridic ar justifica sintagma slavă na sŭvodu, cu referire la deplasarea la scaunul județului, care a fost mereu la Năsăud, unde se putea obține procedura de „evitare“, de „întoarcere“ a acuzației. Forma veche romînească a formantului secund ar fi fost să’vodu (ca sfîrși, alături de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pare a fi fost cunoscută și romînilor, care au un vechi apelativ sodăș, sodîș, sodeaș, solduș, „chezași“, „copărtaș“, „răzeș“, venit prin maghiarul svovados (szvodos, szavatos, szovatos). Dacă s-ar accepta această etimologie, magh. Naszód n-ar putea continua fonetic forma slavă, ci ar reprezenta rostirea ungurească a romînes cului Năsăud. Întreaga construcție de mai sus se năruie dacă acceptăm părerea majorității analiștilor că Nazwod din 1264 este o transcriere greșită a formei corecte Nazowd, apropiată de toate celelalte variante atestate. Forma
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
care se întîlnește în mai multe nume de ape, formată pornindu-se de la rădăcina *str > sr „a curge“, așadar, sensul ar fi tot „rîu“, „curent“ (iată deci o tautologie toponimică străveche!). Sincoparea primului a s-a putut produce în limba slavă odată cu schimbarea accentului pe silaba următoare (Dnyestr), așa cum s-a întîmplat și cu numele Niprului, Danapris (< *dana, „rîu“, „a curge“ + pris < *pere, *prn, „a sări“, „a stropi“). Simplificarea grupului inițial dn la d a avut loc în limba romînă, așa cum
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]