8,833 matches
-
și rotind scena, ai fi putut muta oamenii în Vondelpark, la Volksgarten sau chiar în Tuileries, unde un bărbat în sacou râgâia la soare pe-un scaun lângă bustul lui Ludovic al XIV-lea. În spate la „Intercontinental“, sala „Dalles“ strălucea de cărți și neoane. Când nu mă observa nimeni, mă strecuram înăuntru, doar ca să ating foile veline, impregnate cu gaz și cerneală tipografică. Pipăiam albumele de artă, edițiile proaspete, colecțiile de fotografii, fără să mă uit la imagini. Uneori, rămâneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Alexandru Mitru), manualul micului grădinar, pozele sepia ale militarilor de la Oituz, cărămizile de „Omagii“, frânturi din colecția BPT, Rebarbor, Simion Săveanu, hărțile Cadrilaterului, Un om adevărat de Boris Polevoi, albumele Luchian și Mützner, poeziile lui Minulescu, O lume dispărută - toate străluceau stins în pupilă, sub mișcarea pofticioasă a pleoapelor. O dată pe an, de 1 martie, Anticarii se pomeneau îndepărtați de autorități și-n locul lor se instalau, pentru câteva ore, vânzătorii de chilipiruri. Tarabele erau luate cu asalt de-o producție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
excelență...“; urma anul și numele revistei care le acorda. Rotonda arăta festiv, luminată din toate părțile, din tavan fuseseră coborâte niște lămpi pe cablu, ca OZN-urile. Tavanul tocmai beneficiase de-o renovare: crăpăturile fuseseră astupate, iar din vopseaua aprinsă străluceau științele și artele, disciplinele exacte și cele frumoase, în castroane placate în relief pe brâurile de mahon. În mijloc, plutind pe cupolă, zâmbeau doi îngeri cu sânii tari, ghipsați, perfecți, cum nu vezi în realitate: unul ținea sub braț o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
împroșcate de lasere tridimensionale, decupând brațe, pulpe și abdomene. Fetele aveau șepci negre și ochelari-lacrimă, chiloței negri mulați, top și lanțuri subțiri prinse de gât și-n jurul taliei, ca o centură frântă de castitate. Rujul mov, căpșuniu sau caramelizat strălucea de poftă și gloss. Li se vedeau buricul gol și sexele strânse de materialul supraelastic. Unele purtau inel pe degetul mare (minunat de impertinente, cum nu puteam suferi), altele tricouri albe, înnodate sub sâni: sfârcurile țâșneau cuminți prin țesătura fleșcăită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
carton gras. Secolele dormeau în linie, strivite și comprimate, nume străvechi se-amestecau cu cele noi, făcând deliciul colecționarilor: „Albina“, „Curierul“, „Fama Lipschii“, dar și „Muci“, „Pula“ sau „Nervi“. Praful era șters zilnic, sutele de compartimente de lemn și placaj străluceau. Temperatura rămânea constantă, foile ziarelor se păstrau uscate și intacte, ca frunza unui trabuc cubanez original. Ne-am împărțit pe căprării: eu fișetele cu numele și cotele ziarelor, Mihnea calculatorul de sală. După vreo jumătate de oră de scotocit, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
forma identică a pereților. Te simțeai mic și idiot, ca la ghișeu la Circa Financiară. În mijlocul camerei, niște tipi îmbrăcați în blugi și cămăși cadrilate butonau vreo zece calculatoare, poate mai multe. Arătau ca niște gemeni identici, tunsoarea scurtă le strălucea pe ceafă, iar gesturile păreau trase la indigo, ca la contabilitatea Universității. Nu asta îmi părea însă neobișnuit, și nici faptul că Mihnea rămăsese lipit de brațul meu, cu gura întredeschisă. Mirarea venea din faptul că, din ecranul fiecărui calculator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
metri, erau opriți și pakistanezii, le vedeam turbanele albe după un stâlp. Dar acum eram la Viena. Așa că am coborât la metrou neobservați și-am luat U3-ul două stații, până la Volkstheater, unde am schimbat cu U2. Liniile păreau curățele, peroanele străluceau de umezeală, dar fără hârtiuțe pe jos, ca la Paris. Trenurile Bombardier soseau la trei minute, anunțate de panouri corecte și impersonale; între timp te odihneai cu reclamele roz, verzi și violet care pulsau în pereți, pe ecrane fotosensibile. Stăteai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să nu se murdărească țesătura; dacă te agățai de tocul ferestrei, puteai să pipăi și termometrele în formă de riglă, cu mercurul bleumarin indicând temperatura. „Ei, cum ți se pare?“, am întrebat-o pe Maria, mai mult de formă. Locul strălucea de modernitate, în contrast cu exteriorul. Parcă montase cineva un cub într-un palat imperial. „Rezonabil.“, și-a început Maria verificarea. „Pat matrimonial pe suport din lemn de fag, veioze Ikea cu reglaj pe verticală, măsuță de plexiglas cu picioare nichelate, asortată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe nimica toată). Le puteam recita corect, de la stânga la dreapta sau invers, în funcție de cerințe. Vitrinele te îmbiau cu manechine lăptoase, fără ochi, dar lipite de dresuri negre, întinse la maxim pe portjartiere. Îți plesnea privirea pe pulpele cerate. Mai străluceau și unele rozacee, medicinale, cu seturi năpraznice de chiloți suprapuse peste abdomenul balonat: păpușile Triumph, care făceau reclamă la „Mamma-Slip“. Intram în magazine și mă trezeam imediat luat la întrebări, pe-o limbă care nu aducea nici pe departe cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
parfumate, indispensabile; doar ele dădeau gustul alterat și culoarea toxică a bucuriei, pe care-o turnam pe gât tuturor celor care ne ascultau sau ne citeau. În dreptul Primăriei, m-am oprit câteva minute la târgul de jucării de Crăciun. Tarabele străluceau de departe, globurile și păpușile din turtă dulce treceau din mână în mână, împreună cu termosurile de vin fiert. Mirosea din drum a scorțișoară, portocale și zmeură coaptă, vinul era combinat cu sirop de fructe, până ieșea un amestec călduț și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Dacă știi unde să cauți, dai de sume impresionante.“ „Serios?“, am făcut pe prostul. „Maxim de serios.“ Am luat o pauză, cât să-mi strâng și eu informațiile. Blocatarii lucrau cu bloggerii, nu degeaba pe fiecare clădire sau jurnal on-line străluceau inițialele Bl. Lifturile, pereții exteriori, geamurile, fațadele reale sau imaginare - toate fuseseră inscripționate cu sigla consorțiului. Blocatarii își furnizau informații reciproc, culegeau date de la cetățeni, le spionau programul cotidian, ocupațiile, numele, spațiul de locuit și numărul de persoane care veneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe care casele se odihneau ca niște machete de polistiren. Treceam prin cartiere nobile, ferite de furia turcilor și grandoarea dementă a Imperiului: vilele păreau bogate, dar decente, cu un singur etaj și acoperiș de țiglă, ca-n Dorobanți. Fațadele străluceau proaspăt, cu tencuiala sobră, bej sau gri deschis, și brâurile de cărămidă aparentă modificând discret monotonia culorii. În grădini sclipeau Mercedesuri bleumarin sau Volvouri laminate, culoare Sturm-und-Drang. Nu știai cine trăia acolo (ai fi putut să fii chiar tu, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fel de Mircea Eliade cu ochi albaștri și fără dioptrii. Și cam atât. La tejghea se-auzea Herbert Grönemeyer din două boxe negre, cu woofer-ele atenuate. Cânta ceva potolit, probabil sărbătoresc: „Ich muss sterben, Ich muss sterben“. Prăjiturile îl însoțeau, strălucind în creme mov și roșii revărsate peste blaturile din vitrină: tiramisu cu fructe de pădure, Apfel-Tarte, cremșnit cu sos de zmeură, tort de vișine cu mure. Ospătarii trebăluiau printre farfurii, înfășurați în șorțuri lungi și negre. Mai deslușeam și-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
generali de armată); scrisoarea celor 10; căderea lui nea’ Nicu de pe scările prezidiului CC-ului, la vizita lui Gorbaciov din 1989 (toți au interpretat scena ca pe un semn al sfârșitului; puțini știu că era tot mâna lui Maurer). Toate străluceau pe hartă, trebuia să ai numai inspirația, istețimea sau creierul bolnav să le combini. Sau niște date precise, închise între coperțile unui dosar secret. Exista un asemena dosar? Fusese el în posesia doctorului Liviu Grosescu? I-l arătase și băiatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
serviabil. Am strâns Pif-ul, l-am vârât la loc la piept și-am sărit pe peron, în mijlocul călătorilor. Trebuia să mă grăbesc. Am împins mulțimea și, fără să-mi mai pese de nimic, am început să alerg spre hotel. Viena strălucea de tristețe și sărbătoare. Orașul se desfăcea în benzi cortextuale, intersecțiile de străzi și gânduri se succedau într-o viteză nebună, de GPS: Schottenring, Maria, Hörlgasse, Mihnea, Berggasse. Întâmplările și stările care le declanșaseră începeau să se desprindă unele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sac negru, de pâslă. Direct pe tăblie. Sau nu atârna? Am ridicat din umeri și-am închis ușa. Afară, l-am lăsat pe Mihnea s-o ia înainte. Opelul nu ne mai aștepta la poartă, mocirla dispăruse. O zi deosebită, strălucind de soare și gigabiți. Drumul arăta curat, neted, fără dâmburi și gropi. Ploaia se potolise, cerul devenea lucios cu fiecare pas. Mă simțeam mulțumit, trist, ușurat. Bunicu’ Vitalian se putea odihni la Moroieni, în dosarele Arhivelor, în cutele poveștii sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o lume dacă nu mai bună, măcar diferită: una în care Mihnea să aibă peste 7 milioane salariu, Nicu Boboc să joace la „Steaua“, iar Cezar să știe inginerie moleculară și să nu se mai bâlbâie. Un spațiu demn, încăpător, strălucind de benzi cortextuale. Puteam fi mândri. Copacii se micșorau, ca un desen pointilist, până nu mai rămânea decât un schelet transparent, gata să fie suflat de vânt. Scena i-ar fi plăcut Mariei, s-ar fi bucurat s-o evalueze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aer. Doar emisferele cerebrale mai lucrau, încetinit și stins. Mihnea mi-a zâmbit din nou, de data asta fără scrupule. După care a închis laptop-ul și s-a îndepărtat, fredonând: „Pentru Partid,/Pentru popor,/Pentru iubitul Conducător“. Pe capac străluceau inițialele: Virtual Reality Operations. Am vrut să scot un sunet, să spun ceva, ceva fără îndoială important, demn de-un final, dar n-a ieșit nimic: gura îmi fusese ștearsă, rasă de pe chip cu tot cu obraji și pomeți. Arătam ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din ce în ce mai mare de piese, dispozitive materiale etc. Este perioada în care are loc dezvoltarea vertiginoasă a căilor ferate, proces în care standardizarea a avut un rol primordial. Pe lângă piese ca șuruburi, roți, pistoane etc. unificarea ecartamentului șinelor constituie un exemplu strălucit de standardizare, fără de care, căile ferate nu și-ar fi putut îndeplini rolul lor decisiv în dezvoltarea societății. De menționat însă, că în secolul al XIX-lea, standardizarea a depășit rareori cadrul limitat al uzinei. Existența unui număr mare de
Managementul calității by Roșca Petru, Nan Costică, Gribincea Alexandru, Stroe Cosmin () [Corola-publishinghouse/Science/1648_a_3153]
-
acestora într-un partid, iar pentru acest lucru se pot găsi argumente de tipul: "Pentru ridicarea țării noastre ruinate de războiul fascist, pentru îndeplinirea sinceră a condițiilor armistițiului, pentru apărarea intereselor poporului român și a Națiunilor Unite, pentru un viitor strălucit pentru țara noastră, pentru o Românie independentă și democratică trebuie și se va forma Frontul Național Democrat." (Scânteia, 1944, nr. 3) Se utilizează des tehnicile selecției și orientării. Prima constă în faptul că se prezintă doar informațiile pozitive, iar, când
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
încredințez că nu te-am mințit și că n-o să trebuiască să dai socoteală din cauza mea. Și dacă arăt cum arăt, dacă sunt cu bocceluța asta, nu-i nimic de-a mirării: în momentul de față circumstanțele mele nu sunt strălucite. — Hm. Vedeți dumneavoastră, nu de asta mă tem. Sunt obligat să vă anunț și o să vină secretarul, numai dacă nu cumva... Aicea-i aici, parcă-mi vine să cred... De aceea, dacă se poate, aș îndrăzni să vă întreb: nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prietenesc și o îndrumare: ar fi sau nu posibilă ipoteza căsătoriei lui cu una dintre fetele generalului? În cursul calm și sublim al vieții acestei familii se produsese o cotitură evidentă. După cum s-a spus deja, ca frumusețe, în familie, strălucea mezina, Aglaia. Dar până și Toțki, persoană extrem de egoistă, înțelesese că nu aici trebuie să caute și că Aglaia nu îi era lui menită. Poate că dragostea orbească și prietenia prea înflăcărată a surorilor exagerau situația, însă între ele viitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de pași. Noaptea îmi plăcea să-i ascult vuietul; iată, în aceste clipe ajungeam uneori să fiu foarte neliniștit. Tot câteodată, la amiază, când te duci undeva în munți, când te-oprești în mijlocul muntelui, când te-nconjoară pinii bătrâni, mari, strălucindu-și rășina pe trunchiuri, sus, pe o stână, se văd ruinele unui castel medieval; sătucul nostru a rămas departe în vale, de-abia se mai vede; soarele strălucește, cerul e albastru, e o liniște grozavă. Uite, și-atunci mă simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
munți, când te-oprești în mijlocul muntelui, când te-nconjoară pinii bătrâni, mari, strălucindu-și rășina pe trunchiuri, sus, pe o stână, se văd ruinele unui castel medieval; sătucul nostru a rămas departe în vale, de-abia se mai vede; soarele strălucește, cerul e albastru, e o liniște grozavă. Uite, și-atunci mă simțeam chemat undeva și mi se tot părea că, dacă aș merge drept înainte, dacă aș merge mult-mult și aș trece de linia unde se întâlnește cerul cu pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Hodoronc-tronc! Vreți ca omul să vă povestească cea mai urâtă faptă din viața lui și-i mai pretindeți și strălucire. Faptele cele mai urâte sunt murdare întotdeauna, după cum ne vom convinge imediat, ascultându-l pe Ivan Petrovici; de altminteri, mulți strălucesc pe dinafară și vor să pară onestitatea întruchipată numai pentru că au caleașcă proprie. Și-s destui cei cu caleașcă... Și prin ce mijloace... Într-un cuvânt, Ferdâșcenko nu mai rezista deloc și se întărâtase brusc, uitând chiar de toate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]