8,805 matches
-
a realității, conturează perspectiva centrală a fiecăruia dintre cele trei romane calibrate în jurul "teribilei întrebări cine anume sunt". Destinația călătoriilor eului prin/ printre lume și lucruri nu are niciodată o finalitate, iar momentele semnificative ale traiectoriei sunt, de fapt, evenimente stranii, veritabile spații onirice în materia fluidă a narațiunii. Romanul însuși devine o călătorie de recunoaștere și identificare a substanței intime a eului, fragmentând narațiunea în episoade menite să ilustreze faptul că între acest eu și lume se stabilesc relații organice
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
fapt, trecerea ființei prin locurile întunecate ale trupului macerat de suferință. Intervalul stării incerte a identității este, de fapt, nu doar un moment suspendat în alunecarea timpului, ci o mare parte din întreaga existență a scriitorului. Ceea ce seamănă cu un straniu exercițiu de hipnoză este o ficțiune densă, acutizată în gama înaltă a subiectivității, de unde și aspectul de jurnal sau autoficțiune. Bizara aventură de a fi om" Văzându-și chipul într-o fotografie dintr-un bâlci, protagonistul Întâmplărilor are senzația copleșitoare
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
sale - un expresionism marcat de accente avangardiste, cu frecvente alunecări spre onirism și suprarealism. Poet și prozator, H. Bonciu mizează pe o formulă expresivă hibridă, mai ales în cazul celor două romane, Bagaj... și Pensiunea doamnei Pipersberg, romane de graniță, stranii și aproape de neînțeles pentru gusturile literare ale timpului în care au apărut. Poetica fragmentarului, dublată de incertitudinea încadrării într-un gen literar, sunt elemente suficiente pentru ca Bonciu să fie clasat drept un autor neobișnuit. Cel de-al doilea plan al
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
s-au aflat uneori, în multe dintre culturile europene (dar și în cele influențate de avangarda europeană), autori și artiști care fie au scris texte pentru copii, fie au ilustrat cărți pentru ei, iar rezultatele sunt dintre cele mai spectaculoase, stranii și captivante. Ecoul proclamației suprematiste prin care copilul ține de sacru și de reprezentările pure, primitive ale lumii și ale limbajului, a avut o influență remarcabilă în cultura rusă, la autori precum El Lissitzky sau Vladimir Lebedev, ale căror cărți
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
fotograful a învățat arta profitabilă a deghizării semnelor morții în scopul unei ultime transfigurări. În secolul al XIX-lea victorian, estetica romantică a thanatosului se manifesta uneori în forme neașteptate: fotografia post- mortem e poate cea mai complexă și mai stranie dintre toate. Derivată direct din tradiția europeană a picturii funerare, încadrabilă unei vaste culturi vizuale cu rol memorial, expansiunea fotografiei post-mortem este de obicei asociată secolului al XIX-lea american. Deși primele dagherotipuri post-mortem au fost făcute în Franța, acest
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
istoria culturală a reprezentărilor occidentale ale morții, susține că acest gen de portrete erau mai degrabă rezervate membrilor clerului, un alt cercetător, Anton Pigler, inventariază un registru mai larg, ce include figuri laice în țări precum Olanda sau Ungaria. O stranie metamorfoză... [...].animă aceste portrete în secolul al XIX-lea: deși realizate după moartea subiectului, artistul începe să îl imagineze adesea ca pe un om viu. Primită fără bucurie, sarcina le revenea de obicei pictorilor de mâna a doua, care nu
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
ce începe, firesc, cu negarea realității și se încheie cu acceptarea ei. Așa cum observă analiștii acestui tip de fotografie, motivația ei intrinsecă vizează extremele acestui proces. Asemeni portretului postum, fotografia post-mortem poate răspunde atât nevoii de a nega moartea - de unde strania "deghizare" a mortului-viu sau adormit, metafora somnului fiind un element central în imaginarul thanatic - cât și celei de împăcare cu ea. Imaginile asociate acceptării includ aproape întotdeauna sicriul, iar individul apare nu de puține ori marcat de semnele certe ale
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
deșertul Arizona; în 1946, s-au mutat acolo pentru câțiva ani. Impresionată de "peisajul diabolic" al locului, la care va reveni mereu, atât concret, cât și în scris, dar și pentru a-l distra pe Ernst, Tanning imaginează o poveste stranie și violentă despre o fetiță cu un destin miraculos și un nume premonitoriu, Destina Meridian, locuind într-o casă somptuoasă din mijlocul deșertului, având ca unic prieten un leu de munte. În tablourile ei din anii '40 și '50, de
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
aventurii și libertății, pe care Destina, născută în 1958 în împrejurări dramatice, o va proiecta într-un orizont fabulos. Adoptată de un milionar excentric, Raoul Meridian, fetița locuiește împreună cu acesta pe domeniul său din deșertul Arizona, la Windcote, unde arhitectura stranie a conacului e primul semnal că atât proprietatea, cât și locuitorii ei, se află sub imperiul unor forțe maligne, așteptându-și descătușarea. Geografia locului e un puzzle de tablouri ce prefigurează evenimente sângeroase: După câteva mile de chin pe un
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
în limba literară. În limbajul colocvial, se întâlnesc și exemple cu acord la plural: (53) a. Fiecare dintre noi avem un destin și eu cred că fiecare se adaptează idealului pentru care a fost creat. (www.phoenixmission.org) b. Întâmplări stranii pe care le-am trăit fiecare dintre noi (www.kudika.ro) c. Fiecare dintre aceste exemple au o poveste în spate. (www.bestpromotionals.ro) Propozițiile cu fiecare + din + N2 plural sunt sinonime cu propozițiile cu tot: (54) Fiecare dintre studenții
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Nu-mi plac niciunul din cei zece) și oricare (Oricare dintre ei au făcut greșeli de neiertat), din motive semantice (predicația se aplică mai multor entități, nu doar uneia). În ciuda sensului distributiv, și cuantificatorul fiecare admite acordul la plural (Întâmplări stranii pe care le-am trăit fiecare dintre noi), reflectând faptul că predicația se aplică mai multor entități, distributiv. Acordul la plural are, astfel, o valoare cumulativă. Acordul cu N2 este posibil și în contextele cu elipsa lui N2, cu condiția
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
a populației lumii. Este politic nerecomandabil să reamintim naționaliștilor acestor țări acest fapt fundamental. Chiar hegemonul american nu reprezintă mai mult de 5% din populația lumii. O analiză atentă a conținuturilor documentelor cu privire la procesul de unificare europeană relevă o motivație stranie: gelozia simțită de treizeci de țări europene față de o putere americană strălucită. Aceste mici democrații au uitat că au fost salvate de trei ori în timpul ultimului secol de regimuri totalitare de către armata americană. Unificarea europeană este departe de a fi
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
Rivoli și Comedia Franceză, În toți acești ani de exil, dar și de carieră literară și Încă din primele zile, două au fost acele locuri pe care le numesc magice și care și azi Își păstrează pentru mine acel farmec straniu, ce uneori seamănă inexplicabil cu farmecul unei persoane sau cu al unei amintiri, una dintre acele „insule de existență”, care plutesc inoxidate pe mâzga atâtor și atâtor false evenimente: locul, spațiul Între Arcul de Triumf al lui Napoleon, Le Caroussel
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
recuperarea miticului "cuvânt primordial", și încă în ipostaza duioasă de "glas al mamei". Performanța criticului român e remarcabilă: încercând să-l modernizeze pe Eminescu, reușește să reducă poststructuralismul lui Derrida la o variantă vag reajustată a filosofiei romantice. Un alt straniu termen e acela de "model cosmologic schopenhauerian", pe care autorul mi-l atribuie mie (și cu varianta "model cosmologic kantiano-schopenhauerian"). "Modelul cosmologic schopenhauerian" e rodul unei confuzii care nu-mi aparține confuzia între model cosmologic (= ipoteză fizică asupra Universului) și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care ea, apoi, le clocea toată vara fără să simtă că sunt pietre. Ca să salveze specia, ornitologii au gonit vulpea. Atunci pasărea, spre uluirea acestor specialiști care o supravegheau de departe cu binoclurile, a început să țipe cuprinsă de o stranie isterie și și-a spart ouăle cu ciocul, bătând din aripi și dansând demențial. Ce era cu ea? Ce instinct obscur o împingea astfel spre dispariție? De ce voia ea să nu-și mai supraviețuiască? Natura voia s-o elimine și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
implicat profund, atât de profund încât angajarea sa (și nu singulară), disturba, dejuca manevre politice de interes național ale guvernanților. Theodor Codreanu sintetizează rezultatele cele mai recente în privința reconsiderării diagnosticului referitor la boala lui Eminescu și terapeutica aplicată acestuia ("partea stranie începe de acolo că s-a decis pentru un tratament chiar contraindicat în asemenea afecțiuni" acceptând diagnosticul medicului Francisc Iszac, care îl decretase pe poet drept "luetic"), respingând acuza de nebunie pe care nici expertizele recente medicale nu o confirmă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Eminescu despre fenomenul românesc nu ne pot ajuta. Dimpotrivă" etc., etc. Analizând fenomenul de respingere a lui Eminescu azi, Theodor Codreanu ajunge, între alte concluzii, și la una, să zicem așa, morală: "Numai două cauze pot genera un asemenea comportament straniu: pe de o parte, din ignoranță, din lenevia de a citi și înțelege, de pildă, publicistica eminesciană; pe de altă parte, dintr-o aversiune gregară față de poporul român și cultura acestuia, specifică celor veniți în Țările Române ca pe un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
tragice și grave ale istoriei, pe care ni le propune uneori un poet precum Eminescu. În acest context figurile noastre tragice sunt tragice între altele, fiindcă le sacrificăm de mai multe ori, atunci când dorim pentru noi un alt chip, în strania încercare de a împăca răspunsul existenței noastre... Construindu-și cartea inteligent, Theodor Codreanu evită capcana cea mai primejdioasă, aceea de a face din Eminescu o realitate încremenită în festivisme și retorisme de doi bani, exprimate în vechi sau noi limbaje
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ce gândesc, ascunzându-se parcă și de ei înșiși, și până la întâmplări cu totul senzaționale, cum e cea, devenită celebră în zonă, a căruțașului Săsărman, căruia îi dispar tot felul de obiecte din gospodărie, până când, sesizate autoritățile, se descoperă o stranie ascunzătoare subpământeană, iar absurdul a tot ce se întâmplă îl determină pe țăran să-și vândă gospodăria și să plece la oraș. De altfel, acesta nu este un personaj episodic oarecare, reiterând, oarecum, rolul din mitologie al lui Caron, luntrașul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
peisajele autumnale, parcurile desfrunzite, lumea rafinată sau vulgară, boema artistică, ființele rătăcite, melancolice, "străzi cu grădini plouate" iată teme și motive din panoplia simbolistă, transpuse în dicțiune lirică. În amestecul de umbră și lumină, peisaj vesperal prielnic imaginilor și situațiilor stranii, un călugăr visează un cod coordonator, deși e un "patriarh al magiei negre"; doi pensionari comentează o dramă amoroasă; un nebun "mânca și cânta după gramofon" etc. De simbolism și implicit de reverberațiile poematice se îndepărtează prin ironie și tentația
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
realului". De aceea, crede mai mult în maxima deschisă decât în maxima închisă: "Orice reflecție e o oglindă. De aceea, nu există maximă care să nu poată fi spartă". Sau "Nu există maximă care să nu poată fi contrazisă". Invenția stranie a lui Lamparia se numește aquafonul "un soi de melc nemaivăzut, semănând a minilabirint". Câteodată, totuși, autorul sare dincolo de adevăr: "Filosofii ar fi trebuit să nu caute cauza mișcării, ci ceea ce i se opune". Dar au făcut-o presocraticii prin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
că va fi stat independent sau va reveni la patria-mamă (...). Asta o recunosc toți cei care ajung la conștiința națională integrală a identității lor, în virtutea ecuației: moldovean-român". Revenind la ideea că de sindromul conștiinței sfâșiate suferă, cât ar fi de straniu, nu doar niște oameni de rând, neinstruiți, oropsiți de munci grele, ci și liderii politici și spirituali de pe ambele maluri ale Prutului, Th. Codreanu analizează cu multă finețe, cu forță de convingere și în cunoștință de cauză unele personalități din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
confundând pe Cătălina cu fata de împărat ca arhetip al Fecioarei), până la "transcendența verticală" când își descoperă adevărată esență. Punând în discuție cele două ipostaze, Hyperion și Mitică, autorul cărții în discuție conchide: "Și așa ajungem la situația cea mai stranie cu putință: romanticul Eminescu creează o capodoperă a vindecării de romantism, pe când antiromanticul Caragiale creează opere ale neputinței ieșirii din romantism" a unei lumi rătăcite în Tâmpitopole (p. 122, 123). Citându-l pe Mircea Tomuș, autor al unui studiu despre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Orfeu, Între Orfeu și Hristos, Dialogul cu moartea, Zorile, Apa divină, Duminica Mare. "Păcatul lui Orfeu este nerăbdarea prin care el o sacrifică pe Euridice, care este Opera însăși. De fapt este un autosacrificiu prin care el scapă de un straniu narcisism orfic, într-un suprem gest de libertate, căci aceasta nu-i decât reușita de a scăpa de propriile limite" (p. 310). "Limba română este Euridice a Basarabiei și pentru ea a coborât sau a rămas în Infern Grigore Vieru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
din abilitatea maimuțelor care, după cum observă subtil într-un eseu al său Elias Canetti, folosesc ambele mâini la cățăratul în copaci. Transfigurat, cățăratul "la două mâini" se vede bine în comerț cu o mână dai, cu cealaltă iei. "Această senzație stranie, remarcă Th. Codreanu, a unui comercialism estetic o lasă și Istoria... manolesciană, reflex al postmodernei culturi de consum. O mână oferă "valori", "lista lui Manolescu", pe când cealaltă, (...) "înșfacă spre îngurgitare neantizantă autorii indezirabili. Așa ne explicăm nuanțarea "importanței" celor care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]