73,689 matches
-
la moștenitorii săi. În virtutea dreptului hanefit, muște min-îi nu beneficiau decât de o protecție temporară din partea suveranului musulman. Seriat-ul consideră că dacă un străin rezidă mai mult de un an în teritoriile otomane, acesta ajungea să fie zimmi. În contextul în care negustorii rezidau în diversele orașe otomane, treptat în ahdname-le nu mai apărea clauză referitoare la perioada în care aceștia trebuiau să stea în Imperiu. Tratatele de drept otoman nu au impus restricții drastice tranzacțiilor comerciale. Existau unele mărfuri
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
și funcția de informare. Akhisari consideră că „ în timpul conflicterlor nimic nu este mai preferabil păcii”, ” cea mai mare vină de care se poate face cineva vinovat este a porni un război împotriva cuiva care cere pace”. Acestea idei apar în contextul în care în sec. XVII Imperiul Otoman se află în dezavantaj. Existau 3 modalități de încheiere a păcii temporare: Dacă se încheiau aceste tratate de pace, atunci statele respective intrau în dar al-Muvada, adică Casă reconcilierii, Casa armistițiului. Însă această
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
in Imperiul Otoman, în special. Otomanii le-au numit imtiyazat ecnebi, adică privilegii pentru străini, iar ulterior vor adopta termenul europenă kapitulasyonlari ( ahdname-i humayun = Imperiale Capitaulzione). Ahdname - între unilateral și bilateral-Până în sec. XVIII, acestea aveau un caracter unilaterală, în contextul în care documentul avea atașată tugra-uă sultanului, prezentându-se că cel mai puternic suveran. Instrumentele unilaterale, conform lui Al-Kalkasandi, erau utilizate în momentul în care textul era redactat de către cancelaria sultanala, pe când instrumentele bilaterale erau utilizate atunci cand ambele parți contribuiau
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
că cel mai puternic suveran. Instrumentele unilaterale, conform lui Al-Kalkasandi, erau utilizate în momentul în care textul era redactat de către cancelaria sultanala, pe când instrumentele bilaterale erau utilizate atunci cand ambele parți contribuiau la redactarea tratatului. După formă, ahdname-auă era uniltareala, în contextul în care la final apărea frază: să se știe, și erau poruncite clauzele, poruncește etc. Însă din punct de vedere al conținutului, aceste acte erau bilaterale, deoarece caluzele erau strucurate după principiul reciporcitatii. Structura unei ahdname: invocatio ( invocarea numelui lui
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
în a doua jumătate a sec. XVIII și erau încheiat pe timpul vietii sultanului, însă de data aceasta textul devine valabil și pentru succesorii acestuia. Pax Ottomanica - este o noțiune ce este îmăpărțită în 2: „pace confesionala” ( adică toleranță religioasă, în contextul în care Islamul era definit că o „lume a păcii - dar el-salam) și „pace imperailă” ( adică starea structurală ideală, în contextul în care djihad-ul avea drept scop instaurarea unui Imperium mundi mahomedan, iar construirea pcii finale a fost cauza acțiunilor
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
pentru succesorii acestuia. Pax Ottomanica - este o noțiune ce este îmăpărțită în 2: „pace confesionala” ( adică toleranță religioasă, în contextul în care Islamul era definit că o „lume a păcii - dar el-salam) și „pace imperailă” ( adică starea structurală ideală, în contextul în care djihad-ul avea drept scop instaurarea unui Imperium mundi mahomedan, iar construirea pcii finale a fost cauza acțiunilor războinice ale musulmanilor). Referitor la dreptul musulmanilor de a încheia pace, existau două situații: daca necredincioșii acceptau condițiile stabilie în textele
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
fi fost aplicată și în cazul moldovenilor ( aceștia se supuseseră de bună-voie). În timp a aparut formulă „ de la cucerirea hăneasca” ( termenul serbestiyyet face referire la libertate în cronicile otomane. Acest cuvânt este legat de sintagma „ de la cucerirea hăneasca”. În acest context, termenul desemna statutul unui teritoriu cu un anumit grad de autonomie, a unei posesiuni funciare scutită de impozite). Această sintagma nu este utilizată doar de sultan, ci urmează un arz al voievodului care reclamă un abuz al trupelor de la graniță
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
grad de autonomie, a unei posesiuni funciare scutită de impozite). Această sintagma nu este utilizată doar de sultan, ci urmează un arz al voievodului care reclamă un abuz al trupelor de la graniță și atacau supussii moldoveni sau valahi. În acest context, domnii din Țară Românească și Moldova introduceau această sintagma pentru a demonstra că aveau o anumita autonomie de la cucerirea lui Suleymna Kanuni. Cea mai simplă definiție a Jihadului/Djihadului este: războiul- un instrument politic . Dreptul războiului avea două semnificații principale
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
al-harb. Această separare este realizată pe principiul suveranității și nu se regăsește în Coran, ci a fost elaborată în sec. VIII-IX. E adevărat, există câteva cuvinte care desemnează sfera necredincioșilor, astfel că juriștii otomani au dedus că există în acest context și o zonă opusă celei a necredincioșilor. Cele două concepte exprimau o realitate istorică: transformarea suvernită în urmă expasiuni arabe. Cele două noțiuni sunt complementare și nu se poate vorbi despre una prin excluderea celeilalte. În textele juridice clasice, Casa
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
declanșarea războaielor și mobilizarea trupelor otomane). Astfel că orice victorie sau înfrângere era pusă pe seama voinței lui Allah ( doar un război drept putea aduce victoria). Luptele între musulmani erau interzise, deoarece tot efortul militar trebuia concentrat asupra djihad-ului. Însă în contextul în care unitatea musulmană se destramă în sec. VIII, iar în sec. X sunt proclamate califate rivale față de cel din Bagdad, motivul acestor războaie fiind legitimitatea. Atât shi iții cât și sunniții au fost nevoiți să iși legitimeze acțiunile împotriva
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
era obligația colectivă a musulmanilor, atunci lupta împotriva coreligionarilor care prin acțiunile lor împiedicau desfășurarea războiului sfânt era una din responsabilitățile sultanului. Treptat, gaza-ua împotriva emirilor anatolieni se transformă în sec. XV dintr-un război ofensiv într-unul defensiv, în contextul în care otomanii nu ii puteau atacă pe creștini, daca sptaele lor nu era asigurat ( cazul luptelor împotriva emirului din Kastamonu și a lui Karamanoglu). În contextul luptelor împotriva emirilor anatolieni, otomanii au început să construiască diverse argumente pentru a
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
se transformă în sec. XV dintr-un război ofensiv într-unul defensiv, în contextul în care otomanii nu ii puteau atacă pe creștini, daca sptaele lor nu era asigurat ( cazul luptelor împotriva emirului din Kastamonu și a lui Karamanoglu). În contextul luptelor împotriva emirilor anatolieni, otomanii au început să construiască diverse argumente pentru a-și legitimă acțiunile belicoase. Prin urmare, în sec. XV apare tradiția conform căreia „Casa lui Osman” se trăgea din legendarul Oguz Han, strămoșul oguzilor. În acest context
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
contextul luptelor împotriva emirilor anatolieni, otomanii au început să construiască diverse argumente pentru a-și legitimă acțiunile belicoase. Prin urmare, în sec. XV apare tradiția conform căreia „Casa lui Osman” se trăgea din legendarul Oguz Han, strămoșul oguzilor. În acest context, dinastia otomană era superioară tuturor celorlate dinaștii turcomane din Anatolia, având în vedere că turcii se considerau și urmașii legali ai Imperiului selgiuchid, astfel că aveau dreptul de a lupta împotriva emirilor anatolieni care uzurpaseră această moștenire. Apogeul luptei împotriva
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
fiind înlocuit de djihad. Era imposibil că djihad-ul să fie purtat de toți musulmanii. Că ofensiva armata, războiul împotriva infidelilor devenea o „obligație de suficientă”. Muhammad nu a plecat niciodată la lupta fără a lăsa pe cineva în spatele lui. În contextul în care erau destui oameni care să poarte războiul sfânt ofensiv, djihad-ul își pierdea din caracterul de obligație religioasă, devenind în momentele de superioritate ofensiva a Islamului, o „obligație de suficientă”. Că obligație reigioasă, djihad-ul viza pe orice musulman care
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
sfântă, gază. Turcii musulmani veniți din Asia Centrală și trimiși să lupte împotriva bizantinilor, au purtat titlul de gâzi, iar din sec. XV-XVII, titlul de gâzi va fi atribuit tuturor participanților la expedițiile sfinte. Acest titlul era aplicat și sultanilor, în contextul în care una din sarcinile principale ale lor era conducerea „războiului sfânt”. Cu toate că titlul de gâzi era destul de răspândit în lumea turco-musulmană, acesta va căpăta strălucirea maximă în perioada otomană. Martirajul reprezenta o altă recompensă pe care putea să o
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
și civili. Cei militari erau reprezentanți de cei care mureau fiind uciși pe calea lui Allah ( adică pe calea djihad-ului), iar cei civili erau musulmanii care își pierdeau viața din cauza unor rebeli, tâlhari sau chiar a unor alți musulmani. În contextul confruntărilor dintre otomani și creștini, mulți musulmani murea de-a lungul cursului Dunării, motiv pentru care fluviul a primit denumirea de „Dunărea însângerata” sau ”Dunărea apă de gâzii”. Somația ocupă un loc aparte în tratatele de drept islamic al popoarelor
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
că somația era obligatorie, alții care credeau că somația reprezenta o regulă dezirabila, si ultimii care considerau că este o acțiune nici obligatorie, nici recomandabila. Mai ales în cazul în care vecinii aveau cunoștiință de Islam și care în acest context nu mai trebuiau să fie somați. Dimitrie Cantemir declară că oricum turcii nu respectau aceste reguli, ci acționau după cum considerau că era necesar. În practică otomană, declararea djihad-ului în fața comunității musulmane nu era considerată a fi o necesitate în sec
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
de sultan unui supus otoman”. Există o clasificare a țimarelor: rural, uban, mixt; după natură serviciilor: timar civil, militar; după suma veniturilor : hass( peste 100.000 aspri), ze ameet( 20.000-99.999 aspri) și timar( 1000-19.999 aspri). În acest context, relația dintre stat și timariot era una destul de strânsă. În sec. XVII, sistemul timariot începe să decadă. Una din cauze era transformarea acestui sistem dintr-unul individual într-unul ereditar. De asemenea, a apărut și o relație specială între reaya
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
pe acele culmi unde și-au avut întotdeauna lăcaș cele mai minunate și mai slăvite spirite”. Relevant este și faptul că Viețile sunt precedate de o scrisoare adresată lui Cosimo de Medici, fapt ce îl plasează pe autor într-un context curtean. Dedicația către Cosimo demonstrează accentul pus pe zona toscana, pe Florența ca spațiu artistic exemplar. De fapt, provincialismul picturii nordice sau venețiene, în raport cu arta toscana și, ulterior, română, a fost o temă recurenta în opera lui Văsari. Eurocentrism și
Istoriografia de artă și canonul occidental () [Corola-website/Science/296074_a_297403]
-
situația politico-economică din interbelic, până la luptele și dizidența internă în cadrul Partidului Comunist. Rămâne să intrăm în dialog cu ei/ele, să ne confruntăm ideile și perspectivele, să încercăm pe cât se poate să depășim bariera istoriei „obiective” și „detașate”. În acest context, mizele și rolul teatrului politic despre rezistență mi se par foarte importante. Pe de-o parte, provoacă publicul la o altfel de înțelegere și la alte modalități de cunoaștere a mișcărilor de protest, a istoriilor nespuse, uitate sau ascunse, a
Mizele teatrului politic în epoca „istoriei adevărate”. Reflecții pe marginea vizitării „locurilor memoriei” grevei de la Atelierele Grivița din 1933 () [Corola-website/Science/296083_a_297412]
-
teatrului politic despre rezistență mi se par foarte importante. Pe de-o parte, provoacă publicul la o altfel de înțelegere și la alte modalități de cunoaștere a mișcărilor de protest, a istoriilor nespuse, uitate sau ascunse, a istoriei represiunii în context local. Apoi, asemeni turului de la Grivița, creează cadrul pentru dezbatere, pentru cunoaștere reciprocă, pentru a pune cap la cap diverse informații disparate, în încercarea de a reconstrui memoria rezistenței. În sfârșit, mută mingea de pe terenul „obiectivității” istorice, pe cel al
Mizele teatrului politic în epoca „istoriei adevărate”. Reflecții pe marginea vizitării „locurilor memoriei” grevei de la Atelierele Grivița din 1933 () [Corola-website/Science/296083_a_297412]
-
în perioada 19 septembrie - 10 octombrie, un <spân class=" 5yi- 5yi ">atelier de scriere critică</spân> axat pe dezvoltarea unor metodologii și practici de receptare și de scriitura, care au în centru o abordare socio-politică a artei contemporane.</div> În context local, analizele critice se fac, în bună parte, din perspectiva exclusiv estetică, impresionista, non-argumentativă, ambigua sau confuză din punct de vedere politic. De cele mai multe ori, abordările privilegiază rolul componentelor artistice în defavoarea concentrării pe dimensiunea social-politică. În opoziție cu aceste tendințe
Împreună scriem politic! () [Corola-website/Science/296099_a_297428]
-
la tăcere, fără a lăsa urme coerente. Nostalgia și regretul pentru aceste lumi - inventarea tradiției, pe scurt - sunt însă capcane ale privirii occidentale iluministe și fac parte din marea păcăleală a proiectului național. O gândire și practică decolonială croită pe contextul local trebuie să arate violența acestor dispariții însă nu poate încerca să le învie. Liberalismul delocalizat și deloc inocent Hegemonia culturală de tip burghez - liberalismul - dacă a modernizat țara, așa cum a sperat Ștefan Zeletin, a deschis și un orizont de
De aici, de la margine: pentru o metodă decolonială în discursurile culturale din România () [Corola-website/Science/296077_a_297406]
-
poziție, o societate periferică poate răspunde cu un generos și paternalist „da” sau cu un dur „nu”. Refuzul refugiatului este însă alegerea ce asigură disocierea fără echivoc de o populație extra-europeană, percepută în logica colonială ca o amenințare civilizațională. În contextul românesc a dominat „nu”-ul, arătând amnezia societală față de experiențele extrem de dure ale migrației populației locale. Amnezia este însoțită de speranța recunoașterii de către Occidentul european potrivit căreia - conform logicii coloniale - societățile adolescentine ale Europei de Est s-au maturizat în
De aici, de la margine: pentru o metodă decolonială în discursurile culturale din România () [Corola-website/Science/296077_a_297406]
-
Culturii, ridicând câteva întrebări în legătură cu impactul socio-economic local, regional, macrosocial pe termen lung al acestei politici culturale europene. Pentru că implementarea proiectelor de CEaC presupune transformări majore la nivelul orașelor câștigătoare, considerăm că este nevoie de o analiză a lor în contextul social local (nevoi sociale, distribuție economică, indicatori demografici, alternative de dezvoltare, resurse financiare, grupuri de interes, ierarhii de putere etc.) și în contextul istoric al politicilor culturale europene. De aceea, numărul următor din G.A.P. grupează scurte analize/comentarii asupra
Apel la contribuții despre Timișoara, Capitala Europeană a Culturii, 2021 () [Corola-website/Science/296111_a_297440]