75,079 matches
-
După ce a urmat liceul la Focșani și la Iași, unde a fost tenor în corul Mitropoliei Moldovei , Goldin a făcut serviciul militar, fiind înrolat în armată română în primul război mondial. La 16 noiembrie 1916 a fost dat dispărut în luptele de la Călugăreni. La 5 mai1917 s-a întors din captivitate. Apoi în 1918 a plecat pentru a studia dreptul la Paris.A devenit în cele din urmă ziarist, lucrând un timp, împreună cu Cincinat Pavelescu, la publicația „L'écho franco-roumain”. În
Mitty Goldin () [Corola-website/Science/328571_a_329900]
-
Era nouă", 4, nr. 748, 11 apr 1947. Referire la Nicu Enea. Ultimile expoziții. [Expoziție inaugurală dedicată Jugoslaviei, la galeria “Arcadia” din București.. "Semnalul", 11 dec 1947, p.2. Referire la Nicu Enea. Sporici, V[asile]. Secțiunea plastică a expoziției “Lupta pentru pace” [organizată de Comitetul regional Bacău al PMR] isvor de prețioase învățăminte. "Luptătorul", 5, nr. 781, 15 sep 1950, p. 2. Referire la Nicu Enea, participant la expoziție. Luca, Val.; Moldovanu, L. Expoziția regională de artă plastică. [Expune și
Nicu Enea () [Corola-website/Science/328590_a_329919]
-
întreruperi, fiind desființată pe timpul ocupațiilor rusești dintre anii 1769-1774 , 1789-1792 și 1806-1810. Ca episcopi de Hotin au funcționat patru dintre Mitropoliții Proilavi: Daniil, Ioachim, Chiril și Partenie al II-lea, precum și doi episcopi de sine stătători: Neofit și Amfilohie. În urma luptei de la Stănilești (1711) dintre ruși, moldoveni și turci, turcii ocupă străvechea cetate moldovenească Hotin. În anul următor, ei cuceresc câteva sate din ținuturile Soroca și Iași, iar în 1715, o porțiune din ținutul Cernăuți. Toate aceste teritorii s-au constituit
Episcopia Hotinului (Mitropolia Proilaviei) () [Corola-website/Science/328586_a_329915]
-
Dându sub acuzația de spălare de bani, bancruta frauduloasă și trafic de influență, fără a-l informa pe președintele țării. Didi Sfiosu îl sfătuiește pe președinte să ceară eliberarea lui Dându, care dispunea de acte compromițătoare, pentru a opri astfel luptele politice. În semn de reconciliere, primul ministru organizează o vânătoare la care sunt invitați Dându, senatorul de la partidul de opoziție și generalul Dorobanțu. Pompi îi convinge pe senator și pe jurnalistul Ionel Iancu (Marius Florea Vizante) să treacă în slujba
Ticăloșii (film din 2007) () [Corola-website/Science/328626_a_329955]
-
la 2 capete, finanțând și opoziția. Eliberat, după arestarea să cu mascați și tot tacâmul TV, omul cu bani pare mai decis ca oricând să demaște jocurile Puterii. Premierul răspunde trimițându-i o aparent inocentă invitație la .. vânătoare!. Reportaj-pamflet la adresa luptelor politice din România postdecembrista, inspirat de românul lui Dinu Săraru „Ciocoii noi cu bodyguard”. Cu acest film realizatorul se postează mai aproape ca oricând de obiectivul multor regizori din generația să, jurnalistică, însoțită de versatilitatea-i caracteristică. La liziera dintre
Ticăloșii (film din 2007) () [Corola-website/Science/328626_a_329955]
-
călăreții adversarului și atacă centrul inamic din spate, unde ele este cel mai vulnerabil (ciocanul). O ipoteză este ca Antiohus să fi sperat să îl captureze sau să îl ucidă personal pe Ptolemeu, aflat pe aceași parte a câmpului de luptă ca și el, fapt ce i-ar fi putut facilită imens cucerirea întregului regat egiptean cu un efort minim. Potrivit istoricului grec Polybius, cei doi monarhi s-ar fi adresat oștilor lor înaintea bătăliei, punând accent deosebit pe oamenii ce
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
precipitat colapsul întregii linii. În tot acest timp, Antiohus continua urmărirea rămășițelor flancului stâng ptolemaic aflate pe fugă. Fiind convins într-un final de unul din ofițerii săi mai experimentați de faptul ca perdeaua de praf din centrul câmpului de luptă părea să se aproprie de propria lor tabără, acesta încearcă în zadar să galopeze înapoi către centru pentru a incerca să salveze situația. Este însă prea târziu, atât falanga sa cât și flancul său stâng fiind puse pe fugă, forțându
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
înapoi în nord către Raphia, iar apoi în continuare spre capitala sa, Antioh. Antiohus pierduse aproape 10,000 de infanteriști și 300 de călăreți omorâți, iar alți 4,000 de infanteriști luați prizonieri. Pierduse deasemeni 3 elefanți pe câmpul de luptă iar alți 2 mai târziu în urma rănilor. Ptolemeu în schimb pierduse doar 1,500 de infanteriști și 700 de călăreți. 16 elefanți îi fuseseră omorâți iar majoritatea celorlalți de pe flancul stâng capturați de seleucizi. Victoria ptolemaică a însemnat păstrarea pentru
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
în „Tactica” împăratului Leon al VI-lea (904), care, în relatarea războiului bizantino-bulgar din 894-896, amintește de prezența călăreților maghiari în rândurile armatei bulgare. O cronică din aceeași perioadă a lui Gheorghios Amartolos amintește de asemenea de participarea ungurilor la luptele cu bizantinii. Relatarea cea mai detaliată a campaniilor de cucerire a Bazinului Panoniei de către unguri apare în "De Administrando Imperio". Aceasta este o lucrare apărută sub îngrijirea împăratului Constantin al VII-lea în 951 ori 952. Unele lucrări scrise de
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
folosit surse care s-au pierdut între timp. Pe de altă parte, informațiile oferite de Aventinus sunt privite cu un anumit grad de reținere de către unii cercetători. O compilație a vieților sfinților în limba slavonă conține o relatare oculară a luptelor din războiul bizantino-bulgar din 894-896. Prima lucrare despre viața Sfântului Naum, scrisă pe la 924, conține informații aproape contemporane despre dispariția Moraviei Mari cauzată de invaziile maghiarilor. Originalul acestei cronici a dispărut, dar există o copie din secolul al XV-lea
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
tactica militară a ungurilor. Analizele făcute craniilor de cai găsite în mormintele războinicilor unguri nu au descoperit diferențe semnificative între acești cai și cei din rasele vest-europene. Regino din Prüm îi descrie pe unguri ca nefiind cunoscători ai tehnicilor de luptă în formație corp la corp sau de asediu ale fortificațiilor, dar admite că ei erau arcași foarte buni. Cercetările arheologice au confirmat că arcul compozit era principala armă a ungurilor. Războinicii maghiari mai foloseau și săbii scurte curbate, astfel de
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
regali și lideri locali. Un „prinț” slav, Pribina, a primit controlul asupra unui teritoriu întins de-a lungul râului Zala în anul 840. El a inițiat colonizarea teritoriilor de sub controlul să și a fondat fortăreața Mosaburg. Pribina a murit în luptele cu moravii în 61, iar fiul lui, Koceli, a devenit următorul lider. Acestuia din urmă i-a urmat Arnulf de Carintia, fiul natural al lui Carloman, regele Franciei Răsăritene. Sub domnia lui Arnulf, trupele morave au intervenit în războiul din
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
al VII-lea amintește de fiul lui Arpad, Liountikas (Liüntika ori Lvente) , care ar fi fost comandantul armatelor maghiare. Odată cu atacul maghiarilor din nord, bizantinii au invadat Bulgaria din sud. Țarul Simeon a decis în această situație să ceară încetarea luptelor, dar și-a trimis ambasadori și la pecenegi, pe care să îi incite împotriva ungurilor. Pecenegii i-au atacat pe unguri, silind armatele maghiare să se retragă din Bulgaria. După cum consemnează Constantin al VII-lea, bulgari i-au atacat mai
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
și slavi ("blasij et sclaui"). În preajma anului 904, oastea lui Gelou a fost înfrântă lângă râul Almaș de o expediție a unui trib nomad maghiar condus de Tuhutum, unul dintre membrii consiliului celor 7 ("hetumoger"). Gelou a fost ucis în luptă în timp ce încerca să se refugieze în cetatea sa de pe Someș, aflată undeva în regiunea Clujului, fie în zona Gilăului de astăzi (care a păstrat numele lui Gelou). In urma luptelor s-a încheiat pacea de la Esculeu (astăzi comuna Așchileu în
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
membrii consiliului celor 7 ("hetumoger"). Gelou a fost ucis în luptă în timp ce încerca să se refugieze în cetatea sa de pe Someș, aflată undeva în regiunea Clujului, fie în zona Gilăului de astăzi (care a păstrat numele lui Gelou). In urma luptelor s-a încheiat pacea de la Esculeu (astăzi comuna Așchileu în județul Cluj) prin care românii erau nevoiți să aibă un conducător (gyula) străin. Gelou rămâne primul voievod atestat al Transilvaniei A fost urmat de Tuhutum, Horca și Iula (Geula sau
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
din Freising și Zachary din Säben, au pierit într-o „bătălie catastrofică” împotriva ungurilor pe 4 iulie 907, la "Brezalauspurc". Alte surse contemporante completează că margraful Luitpold de Bavaria și alți 19 conți bavarezi au căzut la râdul lor în luptă în acea bătălie. Majoritatea istoricilor (inclusiv Pál Engel, László Makkai și Victor Spinei) au identificat "Brezalauspurc" ca fiind Pressburg (Bratislava, Slovacia), dar alți cercetători (de exemplu Imre Boba și Charles R. Bowlus) consideră că este mai degrabă vorba sespre Mosaburg
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
al Germaniei. El a fost cel de al șaptelea Henric care a condus Germania, însă pentru nu fi confundat cu împăratul Henric al VII-lea din 1312-1313, Henric este numărat ca Henric (al VII-lea). Pe când Frederic al II-lea lupta pentru a obține coroana Germaniei, el l-a încoronat pe fiul său ca rege al Siciliei în februarie 1212, prin grija papei Inocențiu al III-lea, în condițiile în care un acord între Frederic și papă stipula ca regatele Germaniei
Henric al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/328644_a_329973]
-
Germania prin înfrângerea lui Willem de Olanda și a aliaților renani ai acestuia. Atunci cand Frederic al II-lea a murit în același an, el apucase să treacă Sicilia și Germania, ca și titulatura regală de Ierusalim, asupra lui Conrad, insă lupta cu papalitatea a continuat. Fiind înfrânt de către Willem de Olanda în 1251, Conrad a hotărât să invadeze Italia, în speranța de a recupera bogată stăpânire a tatălui său, și unde fratele său vitreg, Manfred activă că vicar. În ianuarie 1252
Conrad al IV-lea al Germaniei () [Corola-website/Science/328649_a_329978]
-
regelui Henric al III-lea al Angliei (1253). Conrad a fost excomunicat în 1254 și a murit de malarie în același an la Lavello, în provincia Basilicata. Mai întâi Manfred, iar apoi fiul său minor Conradin de Hohenstaufen, au continuat lupta cu papalitatea, desi fără succes. Rămasă văduva, Elisabeta s-a recăsătorit cu Meinhard, care în 1286 va deveni duce de Carintia. Odată cu moartea lui Conrad din 1254 a început "interregnum"-ul, în timpul căruia niciun conducător nu a reușit să obțină
Conrad al IV-lea al Germaniei () [Corola-website/Science/328649_a_329978]
-
prin alba poartă”. Octav Șuluțiu va întâmpina acest volum cu un articol în Familia: În capitală va colabora îndeosebi cu revista Meșterul Manole (apărută între 1939-1942), unde va semna o rubrică permanentă de critică, intitulată "Poesia tânără". A participat la luptele din Transilvania, Ungaria și Cehoslovacia. În data de 1 februarie 1945, la ora 11 dimineața, sublocotenentul de rezervă Ion Soreanu - Șiugariu este grav rănit într-o explozie, în luptele din Brezno, în Cehoslovacia. Moare în 10 minute, fiind îngropat alături de
Ion Șiugariu () [Corola-website/Science/328648_a_329977]
-
o rubrică permanentă de critică, intitulată "Poesia tânără". A participat la luptele din Transilvania, Ungaria și Cehoslovacia. În data de 1 februarie 1945, la ora 11 dimineața, sublocotenentul de rezervă Ion Soreanu - Șiugariu este grav rănit într-o explozie, în luptele din Brezno, în Cehoslovacia. Moare în 10 minute, fiind îngropat alături de un ofițer și șapte soldați uciși odată cu el în cimitirul din satul Polhora pri Brezno. În revista sibiană Luceafărul, nr.3-4, va apare următoarea notă: În 28 februarie 1945
Ion Șiugariu () [Corola-website/Science/328648_a_329977]
-
poate fi discutabilă, deoarece numele sugerează că ar fost locuit doar de unul dintre triburile maghiare (cel condus de Levedi), și prin aceasta nu ar putea să numească teritoriul locuit de federația triburilor ungurilor. În conformitate cu scrierea împăratului, maghiarii au purtat lupte îndelungate cu hazarii, ceea ce ar sugera că au fost la un moment vasalii acestora din urmă. Cât de mare ar fi fost perioada de timp în care ungurii au fost supuși hazarilor este o chestiune asupra căreia cercetătorii nu au
Preistoria maghiarilor () [Corola-website/Science/328643_a_329972]
-
autorul a numeroase alte lucrări,printre ele aflându-se "De Ceremoniis", un tratat al etichetei și procedurilor curții imperiale și biografia tatălui său, Vasile I. "" a fost scris între 948 - 952. Lucrarea conține sfaturi cu privire la conducerea imperiului multietnic și abordarea luptelor cu inamicii externi. Lucrarea este o sinteză a două tratate mai vechi ale împăratului „Despre Guvernarea Statului și a Diferitelor Națiuni” (Περί Διοικήσεως τοῦ Κράτους βιβλίον καί τῶν διαφόρων Έθνῶν), în care erau abordate istoria și caracteristicile națiunilor învecinate - popoarele
De Administrando Imperio () [Corola-website/Science/328661_a_329990]
-
s-au găsit oase omenești arse, aparținând unora din persoane ucise, probabil ale locuitorilor, ceea ce ar putea să reprezinte o dovadă a măcelăririi locuitorilor de către romani, în cursul ocupării orașului. Zeev Jabotinski a văzut în Yodfat un simbol al continuității luptei naționale a poporului evreu. Imnul mișcării de tineret „Beitar” a sionismului revizionist menționează Yodfat în rând cu cetățile Masada și Beitar care au intrat în legendă prin rezistența lor în fața romanilor. „Beitar ce-a căzut, Yodfat și Masada, nălțate fi
Yodfat (antic) () [Corola-website/Science/328675_a_330004]
-
săi nu au izbutit să dea lovitura zidului de scuturi făcut de flamanzi, drept pentru care ei au fost zdrobiți și măcelăriți. Robert a condus o parte din rezervele sale pentru un nou atac în încercarea de a întoarce soarta luptei, însă a fost doborât de către infanteria flamandă. În 1288 Robert a început lucrările la un mare parc la Hesdin. Acesta conținea o menajerie, crescătorii de păsări, heleștee, livezi, o grădină împrejmuită și locuri pentur turniruri. În 1262, în Paris a
Robert al II-lea de Artois () [Corola-website/Science/328699_a_330028]