75,079 matches
-
începându-se să se adune și rămășițele avangardei. Trecând de oraș, Clarence și-a așezat trupele, și cu restul infanteriei care s-a apropiat a intrat în luptă, în ciuda superiorității numerice semnificative a scoțienilor. Scoțienii, de asemenea, au intrat în luptă cu resturile avangardei franceze, anihilând primele rânduri engleze și atacând în flang. Contele Clarence a fost ucis, englezii, prinși între râu și inamic au fost distruși. În amurg armata franco-scoțiană a mărșăluit mai departe, iar forțele engleze (cca. 2.000
Bătălia de la Baugé () [Corola-website/Science/328750_a_330079]
-
Petru I susținut englezi pe de-o parte și Henric de Trastamar susținut de francezi pe de altă parte. Având în vedere componența participanților, bătălia este adesea văzută ca un episod al Războiului de 100 de Ani. După standardele de luptă ale secolului al XIV-lea bătălia este una foarte mare, numărul total al trupelor care au luat parte la aceasta, este mult mai mare decât, de exemplu, la celebrele, Crécy sau Poitiers. În 1366, în Coroana Castiliei a izbucnit un
Bătălia de la Nájera () [Corola-website/Science/328759_a_330088]
-
aliat în regiune, atragerea Castiliei pe orbita politicii externe engleze părea tentantă, precum și o eventuală slăbirea capacității militare franceze. În timp ce infanteria ușoară și jineții distrăgeau atenția arcașilor englezi, infanterie grea franceză a pornit rapid în marș și a intrat în luptă cu englezii. Coliziune cu inamicul i-a aruncat pe britanici la câțiva metri, începând o disperată luptă corp la corp. Jineții de pe flancuri, suferind pierderi grele, provocate de arcași, au fugit de pe câmpul luptei. După ce flancurile inamicului s-au "dispersat
Bătălia de la Nájera () [Corola-website/Science/328759_a_330088]
-
militare franceze. În timp ce infanteria ușoară și jineții distrăgeau atenția arcașilor englezi, infanterie grea franceză a pornit rapid în marș și a intrat în luptă cu englezii. Coliziune cu inamicul i-a aruncat pe britanici la câțiva metri, începând o disperată luptă corp la corp. Jineții de pe flancuri, suferind pierderi grele, provocate de arcași, au fugit de pe câmpul luptei. După ce flancurile inamicului s-au "dispersat", cavaleria engleză a putut cu ușurință să-i atace pe francezi, ceea ce a condus la schimbarea raportului
Bătălia de la Nájera () [Corola-website/Science/328759_a_330088]
-
în marș și a intrat în luptă cu englezii. Coliziune cu inamicul i-a aruncat pe britanici la câțiva metri, începând o disperată luptă corp la corp. Jineții de pe flancuri, suferind pierderi grele, provocate de arcași, au fugit de pe câmpul luptei. După ce flancurile inamicului s-au "dispersat", cavaleria engleză a putut cu ușurință să-i atace pe francezi, ceea ce a condus la schimbarea raportului de forțe, fiind de 2:1. Văzând aceasta, cavalerii din unitatea principală a lui Henric au încercat
Bătălia de la Nájera () [Corola-website/Science/328759_a_330088]
-
cavaleria engleză a putut cu ușurință să-i atace pe francezi, ceea ce a condus la schimbarea raportului de forțe, fiind de 2:1. Văzând aceasta, cavalerii din unitatea principală a lui Henric au încercat să intervină și să schimbe cursul luptei. Ei s-au aruncat de trei ori în atac, dar de fiecare dată au întâmpinat rezistență celor 7.000 de arcași, susținuți pe flancuri de infanteria grea. Ca și multe alte armate franceze înaintea lor, spaniolii au fugit de pe câmpul
Bătălia de la Nájera () [Corola-website/Science/328759_a_330088]
-
Ei s-au aruncat de trei ori în atac, dar de fiecare dată au întâmpinat rezistență celor 7.000 de arcași, susținuți pe flancuri de infanteria grea. Ca și multe alte armate franceze înaintea lor, spaniolii au fugit de pe câmpul luptei. Între timp, Eduard a mutat aproximativ 4.000 de soldați din baza engleză, pentru a-i consolida oamenii de Ioan de Gaunt, aducând astfel balanța la un raport de 4:1, cu excepția arcașilor. Armata spaniolă a lui Henric panicând, a
Bătălia de la Nájera () [Corola-website/Science/328759_a_330088]
-
francezii, blocând de aici calea trupelor engleze. De aceea ducele de Salisbury a decis în Vinsele să treacă pe malul vestic al râului și să continue să avanseze în sud, în scopul de a alege cea mai bună poziție pentru luptă. Trupele franceze se deplasau paralel cu cele engleze pe partea opusă a râului. Armatele s-au întâlnit pe un pod îngust, apărat de francezi și scoțieni. Staționând aproape de acesta, Salisbury și-a așezat armata în linie de luptă. Englezii s-
Bătălia de la Cravant () [Corola-website/Science/328768_a_330097]
-
poziție pentru luptă. Trupele franceze se deplasau paralel cu cele engleze pe partea opusă a râului. Armatele s-au întâlnit pe un pod îngust, apărat de francezi și scoțieni. Staționând aproape de acesta, Salisbury și-a așezat armata în linie de luptă. Englezii s-au poziționat de-a lungul râului, iar cavaleria a fost plasată în spate. Comanda flancului drept a preluat-o lordul Willoughby, cel stâng, Salisbury. Înaintea luptei au fost înnobilați Guillaume de Vienne, Ioan de Saint-Georges, Filip de Auxey
Bătălia de la Cravant () [Corola-website/Science/328768_a_330097]
-
scoțieni. Staționând aproape de acesta, Salisbury și-a așezat armata în linie de luptă. Englezii s-au poziționat de-a lungul râului, iar cavaleria a fost plasată în spate. Comanda flancului drept a preluat-o lordul Willoughby, cel stâng, Salisbury. Înaintea luptei au fost înnobilați Guillaume de Vienne, Ioan de Saint-Georges, Filip de Auxey, seniorul de Trenaunay și alții. Potrivit cronicilor înregistrare, numai Salisbury singur numai a ridicat în rang de cavaler cel puțin 80 de ostași. În locul în care armata engleză
Bătălia de la Cravant () [Corola-website/Science/328768_a_330097]
-
ca răspuns focul, provocând victime numeroase î rândul scoțienilor. Englezii, sub comanda lordului Willoughby au încercat să rupă apărarea scoțienilor, baricadați pe pod, atacul eșuând . Până în momentul în care englezii au ajuns pe țărmul opus, unde s-a dat o luptă feroce corp-la-corp, în acțiune intrând săbiile și topoarele. Inițial, niciuna dintre părți nu putea obține un avantaj decisiv. În această situație, comandantul cetății seniorul de Châtelus a ordonat deschiderea porții, și soldații, care se aflau în garnizoană Cravant-ului, au lovit
Bătălia de la Cravant () [Corola-website/Science/328768_a_330097]
-
comandantul cetății seniorul de Châtelus a ordonat deschiderea porții, și soldații, care se aflau în garnizoană Cravant-ului, au lovit în spatele asediatorilor. Prinși într-o menghină între englezi și oraș, francezii s-au retras, iar primii care au lăsat câmpul de luptă au fost mercenarii spanioli, lombarzi și gasconi. Autorul anonim al "Cronicii unei Virgine", de asemenea, a remarcat faptul că ""mareșalul Severac, messire-ul Robert de Leer și alții au fugit rușinos în detrimentul mare al regelui francez, ne rămânând pe câmpul luptei
Bătălia de la Cravant () [Corola-website/Science/328768_a_330097]
-
luptă au fost mercenarii spanioli, lombarzi și gasconi. Autorul anonim al "Cronicii unei Virgine", de asemenea, a remarcat faptul că ""mareșalul Severac, messire-ul Robert de Leer și alții au fugit rușinos în detrimentul mare al regelui francez, ne rămânând pe câmpul luptei și făcîndu-și datoria, așa cum era foarte probabil, că ce s-a întors împotriva noastră putea fi într-un mod diferit"". Scoțienii, care apărau încă podul, refuzau cu încapățînare sa se retragă, și au suferit cele mai grele pierderi. Detașmentul căpitanului
Bătălia de la Cravant () [Corola-website/Science/328768_a_330097]
-
o oaste de mercenari și au invadat țara în vara anului 1612. Bătălia are loc la Cornul lui Sas, pe malul Prutului, iar oastea moldovenească a lui Tomșa învinge, cu ajutorul hoardei tătarilor din Bugeac conduse de hanul Cantemir bei. În timpul luptei, căpitanii de oști Tudor Șoimaru și Simeon Bârnovă îl salvează viața hanului și cei trei devin frați de sânge potrivit unei vechi tradiții tătărești. Șoimaru provenea dintr-o veche familie de răzeși din satul Șoimărești de pe malul Răutului, pribegise prin
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
simplă, dar cinstită. Liniștea nu ține mult, iar la începutul primăverii anului 1614 Simeon Bârnovă aduce vestea că boierii moldoveni s-au răsculat împotriva domnitorului și au pornit cu o oaste de strânsură asupra Iașilor. Căpitanul Tudor îi ridică la luptă atunci pe răzeșii din împrejurimile Șoimăreștilor pentru a-l apăra pe domnitorul care le făcuse dreptate. Bătălia este câștigată de oastea domnitorului, iar boierii trădători prinși sunt uciși, cu excepția armașului Nicoriță căruia i se scot ochii. După mai mult de
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
dintre ele având un titlu, după cum urmează: Pasionat de trecutul Moldovei, Mihail Sadoveanu a reconstituit în cărțile sale unele momente din istoria națională: "Frații Jderi" descrie epoca glorioasă a domniei lui Ștefan cel Mare; "Șoimii" și "Nicoară Potcoavă" urmăresc continuarea luptei pentru independență după ce Ion Vodă cel Viteaz fusese vândut turcilor; "Neamul Șoimăreștilor" înfățișează începuturile decăderii Moldovei după ce boierii confiscă pământurile răzeșilor și îi transformă pe aceștia în șerbi; "Nunta domniței Ruxandra" prezintă încercările nereușite ale lui Vasile Lupu de ridicare
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
conținea ilustrații realizate de pictorul Stoica Dumitrescu (1886-1956). Romanul "Neamul Șoimăreștilor" (1915) prezintă începuturile decăderii social-economico-politice a Moldovei, legată de autor de confiscarea pământurilor țăranilor liberi de către o clasă boierească tot mai lacomă. Tema principală a acestui roman o reprezintă lupta țăranilor liberi ai Moldovei pentru a-și apăra pământurile stăpânite de secole împotriva boierilor hrăpăreți. Răzeșii își stăpâneau pământurile în baza unor drepturi conferite prin zapise străvechi. Ei plătesc biruri și luptă pentru apărarea pământurilor țării, dar conflictele politice din
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
lacomă. Tema principală a acestui roman o reprezintă lupta țăranilor liberi ai Moldovei pentru a-și apăra pământurile stăpânite de secole împotriva boierilor hrăpăreți. Răzeșii își stăpâneau pământurile în baza unor drepturi conferite prin zapise străvechi. Ei plătesc biruri și luptă pentru apărarea pământurilor țării, dar conflictele politice din Moldova de la începutul secolului al XVII-lea conduc la un război îndelungat pentru domnie în care sunt atrase statele vecine. Tronul Moldovei este câștigat periodic de uzurpatori care sosesc în țară cu
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
și "Vremuri de bejenie") se caracterizează printr-un romantism ce se manifestă pe două mari axe, după cum constata criticul Pompiliu Constantinescu: aventura războinică și amoroasă și prestigiul poetic al timpurilor trecute. Scriitorul zugrăvește trecutul românesc, „cu exodurile lui dureroase, cu luptele lui omerice, cu instinctele lui războinice și amoroase”, făcând un exces de subiectivism în descrierea coloristică a mediului istoric și natural. Stilul narațiunii este poetic, avântat și plin de patos, iar peisajele evocate (codrii și apele moldave) par incendiate cu
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
consecința acestor interese. Regizorul afirma că nu va accentua elementele anacronice în îmbrăcăminte și machiaj, iar bătăliile urmau să nu fie tratate la modul fastuos și grandios prezent în filmele istorice ale epocii, folosindu-se mai mult sugestia în redarea luptelor. "Neamul Șoimăreștilor" a intrat în faza de producție la 29 decembrie 1962. Filmările au avut loc în perioada 7 decembrie 1963 - 21 august 1964 și s-au desfășurat la Suceava, Voroneț, Sucevița, Câmpulung Muscel, Sighișoara (cadrele exterioare) și la Buftea
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
Bătălia de la Hotin. La 20 aprilie 1624, el a fost învins de hatmanul Stanisław Koniecpolski în Bătălia de la Martynów. După 1630 a plănuit să preia controlul asupra Hanatului Crimeei, luând parte în 1635 la Războiul Civil din Crimeea. Învins în luptele din 1637, a fost executat din ordinul sultanului otoman Murad al IV-lea.
Cantemir Bei () [Corola-website/Science/328757_a_330086]
-
salveze pe Broomhilda. După colectarea unui număr de recompense peste iarnă, lui Schultz și Django li se confirmă că proprietarul Broomhildei este Calvin Candie, un propritar din Mississippi, fermecător dar brutal, care își forțează sclavii să lupte până la moarte, în "luptele Mandingo". Schultz se așteaptă ca proprietarul Candie să cerară un preț exorbitant pentru Broomhilda în cazul în care ei și-ar fi arătat intențiile sincere, de aceea elaborează un șiretlic prin care va pretinde că solicită cumpărarea unuia dintre luptătorii
Django dezlănțuit () [Corola-website/Science/328751_a_330080]
-
în curând a devenit o parte importantă și integrantă a armatei franceze, obținând o reputație excelentă în bătălia de la Baugé. Prima înfrângere majoră la Cravant în 1423 a zguduit însă foarte mult moralul scoțienilor care au pierdut mulți compatrioții în luptă, dar au continuat să fie o forță serioasă. La începutul anului 1424 Buchan a sosit din nou în Franța, aducând cu el și 6.500 de ostași. Cu acesta venind în Franța, și Archibald de Douglas, unul dintre cei mai
Bătălia de la Verneuil () [Corola-website/Science/328775_a_330104]
-
în ajutor apărătorilor cetății Évreux de la Canalul Mânecii, care era asediat de ducele Ioan de Bedford. Cu toate acestea, Évreux a capitulat înainte sosirii unităților franco-scoțiene. Comandanții erau indeciși cu privire la continuarea ostilităților. Scoțienii și unii comandanți inferiori francezi insistau la darea luptei imediat. În contrast cu vicontele de Narbonne și alții comandanți superiori, care nu uitaseră "lecția de la Azincourt", aceștia fără tragere de inimă răspundzând apelurilor conaționalilor și aliaților. În cele din urmă, aliații au ajuns la compromis, decizând să atace cetatea engleză de la
Bătălia de la Verneuil () [Corola-website/Science/328775_a_330104]
-
despre capturea Verneuil-ului și imediat au purces în drum. Două zile mai târziu, Bedford cu trupele sale se apropia de oraș. Scoțienii deciși, uitând experiența tristă de la Halidon Hill, i-au convins pe aliații săi să lupte. De la începutul luptei, ambele armate se deplasau una spre celălaltă. Arcașii englezi, odată cu apropierea inamicului, au început să sape în pământ pentru a fixa țepușele împotriva cavaleriei inamice; deoarece solul uscat nu permitea acest lucru, de acest lucru s-a folosit imediat cavaleria
Bătălia de la Verneuil () [Corola-website/Science/328775_a_330104]