7,848 matches
-
petites gen tilles ses. Lesquelles toutes yssoient de arithmétique, cât și autres sciences mathématiques, comme géométrie, astronomie et musique... Mi-amintesc și astăzi, după patruzeci și doi de ani, avizul textual al maestrului Ion Costescu, care m-a sucit și Învârtit În fel și chip ca să-i vocalizez note și pasagii muzicale improvizate de el la harmonium: „D. Constantin Beldie posedă o admirabilă voce de bas și va fi folositor țării dacă va fi ajutat.“ Cu acest aviz entuziast al severului
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
E toamnă... metalic s-aud Gorniștii, În fund, la cazarmă. [...] COLONELUL C. DONA, CU EGHILEȚI DE STAT-MAJOR șI CU sem nul de rănit, ostentativ, la braț, dar fără nici un beteșug vizibil, afară numai de acela, purtat cu eleganță, al unui „Învârtit“ noto riu de pe front, era comandantul nostru, iar eu, aghiotantul său. Chipeș, cordial și afectat, exclusiv preocupat după trai bun și haine frumoase, avea ca persona grata În comandament pe soldatul milițian Kindler, Însărcinat anume, cu „delagație“ la mână, să
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
podele... Diminețile ce urmară unei asemenea isprăvi fură numai râs și Îmbrățișări, fără urmă de reproșuri. Orașul Însuși ne zâmbea, cu târgul lui de lume adunată de prin sate În piața de sub turnul cu orologiul bătrân bătând cea surile și Învârtind hora sfinților sculptați și zugrăviți cât statul de om. Ne zâmbeau copiii, Întinzându-ne străchini cu obleți argintii din Târnave; femeile cu caș dulce de oi și cu flori, flori pentru odaia noastră, acuma câmp voios de exercițiu nestin ghe
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
la jocul de arșice - umplut În scobitura lui cu plumb topit șlefuit, patinat și lustruit cu răbdare și meșteșug mare pe marginea de bazalt a trotuarului, până ce căpăta silueta lune coasă și insinuantă a unui mic proiectil cu efecte percutante; Învârtit la joc, până ce-și lua vânt, Între degetul cel mare și cel arătător, ochit și lansat „pe târșite“ și cu dexteritate greu dobân dită drept În grămada soalbelor și mielelor rânduite pe pământ ca la popice, sărite, ca speriate de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Costică Abeles spunea: Cînd nu știi ce să faci, lasă avionul să facă el ce trebuie". Așa am și făcut: am ridicat picioarele de pe palonier și mîinile de pe manșă, lăsînd avionul să se descurce. Motorul a pornit, elicea s-a învîrtit din nou și am reluat manșa sperînd că cei de jos n-au observat ce am făcut. 3. Aviatorul trebuie să știe cînd mersul motorului spune că este bolnav. Revenind la București de la un meeting nu mi-a plăcut zgomotul
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
în carlinga din care cu greu am putut coborî. Atenție unde pui avionul și manșa tare "în burtă". 5. Atenție la maneta avansului! Adusesem 2 răniți la Tiraspol și trebuia să plec imediat după alții. Mecanicul care trebuia să-mi învîrtească elicea nu era nicăieri. Un ofițer din altă armă (nu era aviator), care stătea lîngă avion, mi-a propus să dea el drumul elicei. Mi-era frică să nu-l lovească, l-am refuzat. Am fixat frîna de mînă, am
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
care stătea lîngă avion, mi-a propus să dea el drumul elicei. Mi-era frică să nu-l lovească, l-am refuzat. Am fixat frîna de mînă, am dat un pic de avans și m-am dus în fața avionului să învîrt eu elicea. Motorul a pornit imediat, s-a ambalat din cauza avansului prea mare și avionul a pornit să ruleze peste mine trîntindu-mă pe pămînt cu aripa lui; ușile s-au închis cu mare zgomot (noroc că geamurile culisante erau deschise
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
culisante erau deschise); m-am sculat lăsînd jos un pantof, am ocolit aripa și șchiopătînd, am ajuns la geam. Din fericire ofițerul care îmi propusese să mă ajute, nu plecase și fiind voinic se proptise în aripa avionului care se învîrtea pe loc în jurul lui, iar eu alergam în cerc ca o pisică lovită la cap de o mașină, să ajung la geam. Am ajuns în cele din urmă și am redus maneta avansului. De ciudă și de rușine am plecat
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
eram buni prieteni (și regret că nu l-am văzut de atâtia ani) și mă duce, fără să scoată nici un cuvânt, în clasa noastră. Se așează în banca, pe locul de la geam și-mi arată un mosorel, care se putea învârti pe un cui, bătut sub nivelul băncii. în perete. - Ce-i cu ăsta Mitică ?, îl întreb. - E un scripete îmi spune. Dați-mi un scripete și voi ridica pământul, zice el cu emfază. Eu voi ridica cu o sfoară, rulată
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
prin cartierele frumoase ale orașului: Bă, toarășa, ia benoclează-te, bă, vezi care-ți convine din căsoaiele astea. Toarășa Cameniță, care-și zicea doamna Cameniță, avea gust: doar fusese artistă, înainte să-l cunoască pe tov Cameniță. S-au tot învârtit vreo două ceasuri prin oraș și-n cele din urmă a exclamat încântată: Asta! Și aia a fost. Tov Cameniță i-a ordonat lui Novăceanu să rezolve și ăsta a rezolvat. A mutat una-două nu-ș ce instituție era acolo, vechii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nebunul care să mai vrea să muncească? „Ce de băgăcioși mai sunt pe lume!“, gândește paznicul. „Tu îi vorbești frumos că ai lucrat într-un teatru și că leafa de paznic e mică, iar el vrea să-i spui ce învârteai în teatru. Cum ce? Ce se face în teatru. Una, alta. Duci, aduci. Asculți de șefi, iei chenzina pe cincisprezece și lichidarea pe-ntâi.“ Din felul în care se uită la mine paznicul de noapte, înțeleg că dialogul îi pică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
luat încă o hotărâre importantă. Prima a fost când s-a mutat în garsonieră, unde are totul de-a gata, și apă caldă, și calorifere fierbinți, și baia aproape de pat. A doua e și mai importantă. De aceea, bătrânul se învârte toată ziua prin odaie nervos, uitând să-și ia pastilele și cu ochii pe telefon, deși de ani de zile nu-l mai sună nimeni. E seara în care își va spune pentru ultima oară rugăciunea. I s-a rugat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
li se dau în programele TV, filmele proaste trebuie să conțină un mare hodoronc-tronc. Ca să pricepeți ce e acela un mare hodoronc-tronc în relatarea pe scurt a poveștii dintr-un film, iată un exemplu: „Kathleen, o studentă la Universitate, se învârtește într-o lume erudită, unde ideile lui Nietzsche și ale lui Heidegger lovesc ca o rafală de artilerie. Kathleen încearcă cu disperare să descopere de ce sunt posibile tragedii ca cele întâmplate la Dachau sau la My Lai“. Până aici, în ciuda
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
la viața președintelui SUA. Deși toate aceste direcții ale subiectului sunt absurde, autorii relatărilor de filme pline de hodoronc-tronc se găsesc frecvent în fața unor rezolvări de scenariu și mai absurde. Ca să nu pățiți ce pățesc mulți dintre cei care se învârtesc sub rafalele de erudiție ale scrierilor lui Nietzsche și Heidegger, vă spunem noi ce necaz are biata fată: „Gândurile ei abstracte devin reale în mod brutal când o mușcătură la gât îi trezește setea de sânge“. Unde dai și unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ceaiurile-minune, cu care o să scape el cu viață, sărmanul. Să nu-l contrazici. Bea-i ceaiurile și asigură-l că te simți mai bine.“ Spre seară, am fost mutat în al treilea salon și, de frica morții, care se tot învârtea prin preajma mea, nu m-am interesat de soarta acelui disperat. Am evitat să întreb de el; tot timpul cât am fost internat și nici după ce am părăsit spitalul, n-am fost curios să aflu dacă mai trăia. Am evitat, ocolind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
parcul din preajma blocului meu. Câtorva, care aveau fețe de funcționari, de amploaiați deprinși cu scrisul și socotitul, le-am arătat podul palmei și le-am explicat că, neavând carnetul la mine, mi-aș fi notat ideea care tocmai mi se învârtea prin cap în palmă. Cu condiția, bineînțeles, să-mi împrumute pentru câteva clipe un pix. Aceștia au fost cei mai expliciți: „La pensia noastră, de unde pix?“. Ca la un semn, prin creier au început să-mi tropăie tot felul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
sfîrșit, am pornit la trei după-amiaza, sub un soare strălucitor, care a devenit de-a dreptul necruțător pînă am ajuns la dunele de nisip din Médanos. Avînd greutatea prost distribuită, motocicleta continua să ne scape de sub control, iar roțile se Învîrteau constant În gol. Alberto a purtat o luptă dureroasă cu nisipul și o ține una și bună că a cîștigat-o. Singura certitudine este că ne-am trezit de șase ori poposind comod În nisip, Înainte de a reuși să ținem drumul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
nimic. Am Început să mă tem pentru mine, așa că m-am apucat să scriu o scrisoare Înduioșătoare, dar nu puteam nici să scriu, nu avea rost să mai Încerc. În penumbra care ne Înconjura, de jur-Împrejur au Început să se Învîrtă fantome, dar „ea“ nu apărea. Încă mai credeam că o iubisem pînă În acest moment, cînd mi-am dat seama că de fapt nu simțeam nimic. A trebuit să o chem din nou În mintea mea. Trebuia să mă lupt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
și a bolizilor, ca plinătatea lor de viață, rigoarea lor interioară să le facă aerodinamice. Să fie mici universuri proprii, perfecte și realizate, a căror tota litate să formeze un singur sistem planetar care să fim noi. și să se învârtească, să cânte aceste mici monade, și muzica lor să ne umple și plinătatea acestei muzici, armonia sa perfectă, să fie semnul distinctiv și indubitabil al divinității noastre! Ieri-seară, numai presimțirea unei asemenea plenitudini mi-a umplut sufletul cu o bucurie
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
carne și oase. Ca să te dezveți să mai crezi în ceea ce vezi! Cum însă urmăritorul reușește să observe totul nu doar fiind prezent în carne și oase, ci și dinlăuntrul lucrurilor celor mai intime, cel urmărit - orice-ar face și învârti cu sine și cu obiectele sale chiar acasă la el - tot are impresia că stă ochi în ochi cu urmăritorul. Drept care, concomitent, se observă pe sine, îl observă pe el. De-aici rezultă o nesfârșită priveală și pândă cu efect
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
pus pe robotit până la epuizarea fizică totală. Iar tata pe băut, până ce i se muiau picioarele și limba i se-mpleticea. Iar eu nu deslușeam noima lucrurilor, dar pricepeam afectiv totul din această surpare fără cuvinte, împerecheată cu tăcerea. Mă-nvârteam și mă suceam de colo-colo, singură cu mine însămi, vrând deseori să fug și să scap de ei și de mine. Mai și vorbeam cu glas tare cu mine însămi când eram sigură că nimeni nu mă vede. Cunosc din
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
eliberatoare, căci era o muncă anevoioasă. Despre cerul satului oamenii formulau propoziții cu caracter practic, constatări referitoare la vreme. Când îi auzi ce spun, vorbele lor sunt frumoase, dar nu voit, ci fără știința lor frumoase: Cerul gonește. Cerul se-nvârte. Cerul se-nvăluie - adună nori. Cerul e apăsător. Cerul se-nvolbură. Cerului îi e sete. „Sub cerul liber“ nu se spune decât la oraș. Dar „liber“ cerul n-a fost nici o singură zi, nu era decât deschis. și azi continuu să
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de ajutorul lui. Țuki, pune pe foc și ai grijă de Bebi. Să fiți cuminți! Și am pornit spre Jianu, hotărâți să o aducem pe mama acasă. Ningea abundent o zăpadă constituită din particule zgrunțuroase, pe care le prelua vântul învârtindu-le amețitor în aerul care părea alcătuit din cristale reci albe-vineții gata să pedepsească pe oricine ar fi îndrăznit să le opună rezistență. Era cumplit! Vai de bietul călător prins la drum pe o asemenea vreme! "Viscolul prinde colbul să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
în timpul mersului niște salturi caraghioase. Dar nu era nimic de râs. La o privire mai atentă observai ceva incredibil: copilul cu mersul ăla caraghios avea lacrimi în ochi, plângea. În fața grupului era un milițian, altul în spate. Pe lângă băieți se învârtea un cățelandru. Ce-i cu ăștia, bre, ce se întâmplă? I-au prins în liziera de salcâmi. Da' ce-au făcut? Cic-au furat un lemn din plantație... Care, bre, ăsta care-i pe umărul lor? Da! Mă, da' ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
frumoase când erau pe epoleți, dragule". De reținut și dimensiunea imperială, habsburgică a răspunsului. Cred că a "ține un jurnal" (ce expresie nostimă, este ca și cum ai avea un animal de companie) este de fapt o chestiune de chef. Totul se învârte în jurul chefului, a dispoziției de moment, a raportului personal cu urma pasului pe nisip. Jurnalul ținut cu rigoare și metodă nu mai este jurnal, ci devine raport zilnic de comandant de submarin. Nu mai am chef nici măcar să mai scriu
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]