13,186 matches
-
să poată fi jucat, avea tendința să combine cărțile lui Fenimore Cooper cu propriile lui născociri fantastice. Eu priveam jocurile noastre cu mai multă detașare și Încercam să respect scenariul. Spectacolul se ținea de obicei În parcul de la Batovo, unde aleile erau mai Întortocheate și mai Înșelătoare decât cele de la Vira. În vânătoarea noastră reciprocă de oameni foloseam pistoale cu arc care lansau cu o forță considerabilă bețe lungi cât niște creioane (de pe ale căror vârfuri de alamă scosesem cu Îndemânare
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
calm, de preceptorul meu, Lenski, dar nu Înainte ca noi să fi spulberat un capac de cutie de pantofi (ca preludiu la adevărata țintă, un punct) pe care am țintit-o pe rând la o distanță de gentlemani, pe o alee Înverzită, unde se zvonea că avusese loc un duel, demult de tot În negura timpului. În vara următoare, a plecat În Elveția cu mama lui - și curând după moartea lui (În 1919), revizitând același hotel și căpătând aceleași camere ca
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lor cea mai proastă, puteau fi asemănate cu acele cântece În stil apaș, compuse de modești oameni de litere și interpretate de doamne planturoase În barurile de noapte pariziene. Mediul lor natural era populat de privighetori Înlăcrimate, lilieci Înfloriți și alei mărginite de copaci foșnitori ce Înnobilau parcurile nobilimii de țară. Acele privighetori scoteau triluri și, Într-un crâng de pini, soarele ce apunea scălda la diverse nivele trunchiurile de copaci cu un roșu de foc. O tamburină Încă vibrând părea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
tipică soartei când e pusă pe treabă) ici și colo, pe moșia noastră (Intrarea interzisă), și pe domeniul unchiului meu (Intrarea strict interzisă) de pe celălalt mal al râului Oredej. Îl găseam trasat cu un băț pe nisipul roșiatic al unei alei din parc sau scris cu creionul pe o portiță spoită sau proaspăt incrustat (dar nu complet) În lemnul unei bănci foarte vechi, de parcă mama natură Îmi anunța dinainte, În mod misterios, existența Tamarei. În acea după-amiază tăcută de iulie, când
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a petrecut firesc, acolo am sfâșiat țesătura imaginației și am gustat realitatea. Întrucât unchiul meu lipsea de acasă În acel an, am putut rătăci În voie și prin parcul lui imens, des, bisecular, cu lespezi clasice de piatră Înverzită pe aleea principală și cu potecile de labirint ce porneau În raze de la fântâna centrală. Ne plimbam „legănându-ne mâinile“, cum era obiceiul la țară. Am cules pentru ea dalii de pe marginile aleii cu pietriș pentru trăsuri, privit cu bunăvoință de la distanță
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
des, bisecular, cu lespezi clasice de piatră Înverzită pe aleea principală și cu potecile de labirint ce porneau În raze de la fântâna centrală. Ne plimbam „legănându-ne mâinile“, cum era obiceiul la țară. Am cules pentru ea dalii de pe marginile aleii cu pietriș pentru trăsuri, privit cu bunăvoință de la distanță de bătrânul Priapostolski. Nu ne simțeam În aceeași siguranță când o conduceam acasă, până aproape de casă sau măcar până la podul din sat. Îmi amintesc grosolanele graffiti care au unit prenumele noastre
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
publicitate. Telefonul din biroul tatei (584-51) nu era În cartea de telefon și dirigintele meu, Încercând să afle adevărul despre Îmbolnăvirile mele, nu s-a lămurit niciodată, deși uneori lipseam trei zile la rând. Ne plimbam pe sub ajurul alb al aleilor proslăvite În versuri din parcurile publice. Ne Înghesuiam unul Într-altul pe băncile reci - după ce dădeam jos stratul neted de zăpadă de pe ele și apoi ne scoteam mănușile incrustate cu zăpadă. Bântuiam muzeele. Acestea erau adormite și pustii În diminețile
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
piramidal. Ah, ba nu! O foaie Împăturită!“). Desigur, de multe ori sunt În stare să determin poziția geografică a cutărui sau cutărui parc după o caracteristică anume sau după o combinație de caracteristici; bordurile ca niște cutii pitice ce Încadrau aleile Înguste presărate cu pietriș, care se adunau laolaltă ca personajele unei piese de teatru; o bancă lungă, albastră, sprijinită de un gard viu de tisă, de forma unui cub; un strat pătrat de trandafiri Încadrat de un brâu de heliotropi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pietricele peste care tocmai a alunecat furtunul), Încât diversele situări geografice - Berlin, Praga, Franzensbad, Paris, Riviera, din nou Paris, Cap d’Antibes și așa mai departe - Își pierd autonomia, Își mobilizează laolaltă generalii pietrificați și frunzele căzute, Își cimentează prietenia aleilor lor Înlănțuite și se unesc Într-o confederație de lumini și umbre, prin care copii grațioși cu genunchii goi alunecă pe patine cu rotile zornăitoare. Ici și colo, un petic cunoscut de fundal istoric contribuie la identificarea locului - și suplinește
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
traducătorii mei) și apoi ne-au urmat Înapoi până În orașele de la șes. Niște mâini de lemn bătute În cuie de trunchiurile din vechile parcuri ale stațiunilor balneare indicau direcția din care se auzea duduitul surd al fanfarei din pavilion. O alee inteligent concepută Însoțea aleea principală pentru vehicule; nu era peste tot paralelă cu ea, dar Îi accepta neconstrânsă rolul de ghid, Întorcându-se jucăușă de la iazul cu rațe sau de la iazul cu nuferi, pentru a se Înscrie apoi În cortegiul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ne-au urmat Înapoi până În orașele de la șes. Niște mâini de lemn bătute În cuie de trunchiurile din vechile parcuri ale stațiunilor balneare indicau direcția din care se auzea duduitul surd al fanfarei din pavilion. O alee inteligent concepută Însoțea aleea principală pentru vehicule; nu era peste tot paralelă cu ea, dar Îi accepta neconstrânsă rolul de ghid, Întorcându-se jucăușă de la iazul cu rațe sau de la iazul cu nuferi, pentru a se Înscrie apoi În cortegiul de platani, În cutare
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
broască vie, pătrundeau Într-un labirint de gard viu, artistic tuns, și tu ai spus că o să plouă. Într-o etapă mai Îndepărtată, sub alte ceruri mai puțin plumburii, era o măreață paradă de mici văi cu trandafiri și cu alei pe sub crengi Împletite, grătare de lemn care-și legănau plantele agățătoare, gata să se transforme În vița cățărătoare a pergolelor cu coloane, dacă li s-ar fi oferit prilejul sau, În caz contrar, să dea la iveală cel mai bizar
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
stânjenul... și tot la fofoneață ne stau gândurile. Dracu' s-o ia de fofoloancă; cât îi de mică o aia și te bagă-n draci afurisita, de parc-ar fi "Regina Lumii"... oftează cu năduf Alexa. Isaia se apropie pe alee; e înfășurat într-o pelerină neagră. Vine?! îl întreabă într-un glas, și Alexa și Negrilă. N-a mușcat. Și pe aista l-o îmbrobodit Vodă! De-l trăgeam pe bătrân de partea noastră... spune Isaia cu regret. Păcat. Stanciu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am primit lovitura în plex a jumătăților de normă, aflând despre ele mai întâi pe o cale neoficială, mă găseam la Lucian Raicu și la Sonia Larian, în noua lor pe atunci locuință de pe Ștefan cel Mare, la intersecția cu Aleea Circului. O vizită printre atâtea și atâtea altele în cadrul vechilor noastre relații, dar care avea să rămână inconfundabilă prin întâmplarea amar-hazlie ce a marcat-o. Căci a sunat la un moment dat telefonul și, de la celălalt capăt al firului, Virgil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
unchiu’, care obținuse de la ministerul unde lucrase atâția ani un microbuz, și acesta se defectase, pe drum sau parcă chiar înainte de a pleca; am așteptat să se repare ceea ce era de reparat... Înaintam grăbiți - era aproape ora zece dimineața - pe aleea largă și dreaptă a cimitirului Bellu, când, ajunși la vreo cincizeci de metri de capelă, a început să ningă. Dar nu ca de obicei, fulguind mai întâi, ezitant, și abia după un timp pornindu-se ninsoarea adevărată. Ci dintr-o dată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și... s-o binecuvântez, să-i spun cât este de minunată și s-o rog să aibă, pentru Dumnezeu, mare grijă de ea... * După un parastas împăcat și o comemorare senină, într-o superbă zi de primăvară, pe una din aleile cimitirului Bellu, pe care noi, participanții la mișcătoarea și frumoasa solemnitate ne risipiserăm o dată aceasta încheiată, trec, spre ghinionul meu, pe lângă o procesiune minimă însoțind un mort oribil, cum n-am mai văzut, cred, niciodată: uscat, mic, incredibil de cenușiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
sfârșit, spunea - și în ce mod superb - tot adevărul despre stalinism, totalitarism, dictatură. Ce departe mă simt acum, în martie 1994, de acei ani înfrigurați, disperați și totuși (cumva) fericiți. * Mizantropie. În fața fostei Case a fostei Scântei. Îndreptându-mă, pe aleea din dreapta fostei statui spre intrarea Flacăra (era cât pe ce să scriu „fostei”, dar nu, Flacăra a rămas, cu același nume, dar cu altă orientare și cu alt conținut: de, altfel bate vântul acum), ca să urc la România literară, unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
rămas, cu același nume, dar cu altă orientare și cu alt conținut: de, altfel bate vântul acum), ca să urc la România literară, unde lucram pe atunci. O zi de toamnă târzie, umedă, cețoasă și (surpriză) caldă. Pe gazonul ce mărginește aleea asfaltată pe care merg zăresc doi-trei câini, tolăniți în iarbă, cu burta lipită de pământ, de pământul ce încă nu s-a răcit de tot, mai păstrând rezerve din marea energie termică acumulată în timpul verii. I-am mai văzut și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Batem în poarta de metal foarte înaltă prin care nu se zărește nimic. Iată, că se deschide poartă. Este un portar arab. Părintele David vorbește cu el și ne dă voie să intrăm. Lângă zidul de piatră, în interiorul grădinii, este aleea pe care merg toți vizitatorii. Între copaci și alee mai este un gard protector din fier forjat prin care privești grădină. Parcă am intrat în Paradis. Toți avem emoții. Dăm slavă lui Dumnezeu, îngenunchem și sărutam pământul (pietrele) - urmele pașilor
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
nu se zărește nimic. Iată, că se deschide poartă. Este un portar arab. Părintele David vorbește cu el și ne dă voie să intrăm. Lângă zidul de piatră, în interiorul grădinii, este aleea pe care merg toți vizitatorii. Între copaci și alee mai este un gard protector din fier forjat prin care privești grădină. Parcă am intrat în Paradis. Toți avem emoții. Dăm slavă lui Dumnezeu, îngenunchem și sărutam pământul (pietrele) - urmele pașilor Domnului Iisus. Ne descătușam inimile, ne spunem tainic durerile
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
ce privire atât de duioasa îi privește! Cu aceste priveliști triste și pline de durere ieșim din biserică, măi privim cu multă cutremurare și cu mult nesaț grădină, ne reculegem câteva momente, adunăm petalele de flori răspândite de vânt pe alee. Apoi facem poze, ne mai filmează un domn că la sfarsitul pelerinajului să ne dea la fiecare o casetă video. Și cu sentimente între vis și realitate, între Cer și pământ vibram de emoții. Parcă îl avem pe Dumnezeu în
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
cumpărat. Fiecare își cumpără ceva. Ni se servește o cafea, suc sau o mică gustare. Apoi ieșim în curtea bisericii și mergem în spatele ei. în spatele bisericii sunt multe de văzut dar ne oprim la cele trei colibe. Le privim de pe alee, de lângă gardul protector. De la o distanță de vreo 7 m. Este pictat pe fiecare câte ceva. Dar pe cea din mijloc este Domnul cu cei trei ucenici. Domnul este schimbat cu totul în alb iar ucenicii sunt plecați cu fetele
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
de nedescris. Flori atât de frumoase că nu pot reda în cuvinte. Am văzut copăcei - 1.70 m înălțime cred că aveau - dar erau tot numai flori corai, ceva nemaivăzut. Doar în Răi pot fi. Ălei frumos îngrijite. Pe marginea aleilor era vopsit cu alb, iar pietricelele erau și ele vopsite corai deschis. Iarbă verde și tot soiul de flori, care mai de care, iti furau privirea. Toată această grădină începea de pe munte și se întindea în vale, spre Mediterana. Iar
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
dus la Icoana Făcătoare de Minuni care este în spatele Sfanțului Mormânt. Aici, cu multă durere și respect, cu smerenie am privit-o pentru ultima dată și-am plecat. Apoi am fost un tur prin Grădină Ghetsimani. Am îngenuncheat pe alee, am sărutat pământul, piatra, urma Pașilor Domnului Iisus, i-am îmbrățișat cu sufletul și inima gândind și cugetând că pe acel Loc unde sunt îngenuncheata a fost cândva Domnul și a sfințit pământul pe unde a trecut El. Și cugetam
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Tainelor și a Sfințeniei. Este minunat să te poți afla în acea Grădină, parcă toate spun ceva tainic. Simți că trăiești ceva deosebit, nu pot explica dar am trăit. Apoi am cules petale de flori colorate care erau aduse pe alee. Am intrat în Biserică din această Grădină. Ea se numește Biserică Națiunilor pentru că au contribuit douăsprezece țări la construirea ei. În biserică am îngenuncheat la stâncă unde S-a rugat Domnul cu sudori de Sânge cu câteva ore înainte de a
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]