8,127 matches
-
vecinilor se auzeau gramofoanele. În bătătura lui Tănase niște meșteri ridicau altă casă din bârne. Gunoierul dădea ajutor cu nevastă-sa. Se întoarse. În ușa lui, ieșise Procopie, numai într-o flanelă strânsă pe gât. Privea soarele alb, lucios, care aluneca peste maidan. - Ce faci? o întrebă cu glasul său plăcut. i - Ce să fac, uite, am rămas singură acasă, ai mei s-au dus la o petrecere... - Ce-mi dai dacă-ți spun ceva care o să-ti facă plăcere... - Ai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pare că, azi-mîine, îmi mai toarnă un nepoțel... - Să-ți trăiască! - Să-mi trăiască! - Ești bun de-o cinste! - Cum să nu! Coană Lino, dă-ne cîte-o sticlă de lampă numărul doi, vorba lui nea Fănică... La bortoasa Lumina toamnei aluneca pe gutuile noduroase. Vița-sălbatică era vânătă și rară. Sub streașină caselor scunde luceau pânzele albe și alunecoase ale păianjenilor. Vântul spulbera frunzele corcodușilor și le arunca pe maidan. Copiii băteau turca, scuipând în palmă. Lemnul ascuțit se înfingea în noroiul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
m-ascultau? Praf mi-au făcut costumul de ginere. Ce vremuri, ce vremuri, nene Mitică, m-asculți? Împrejur nu se auzea decât contrabasul lui Anghel, horcăind ca un muribund, și clinchetul crengilor înghețate, pe care abia le mișca vântul. Ziua aluneca deasupra câmpiei, pe neștiute, scurgmdu-și orele 342 Încete. Aci se încenușa, aci cerul se albăstrea, și totul înflorea în lumina abia ghicită a soarelui. Dumitru nu mai termina: - Pe urmă ne-am dus la fotograf, cu mașinile... Căldura aceea plăcută
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îl suiră cu grijă în sanie. Avea privirile rătăcite, albe și nu spunea decât atîta: - Ce v-am spus eu, nene Dumitre și nene Mitică, țineți-vă bine, să vă cânt eu un cântec... Ia ascultați... Și în timp ce sania ușoară aluneca sprinten pe zăpada scârțâitoare, vânătorii îl auziră abia șoptind cu o voce pierdută: Drag mi-a fost pe lumea asta Calul, pușca și nevasta, Calul mă călătorește, Pușca de hoți mă păzește, Nevasta mă primenește... Când termină, chicoti singur: - Vă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la gât, polițiști săritori, turiști dezorientați, vânzători de Big Issue 2 și oameni care se tot fâțâiau prin stațiile de autobuz. În mod pervers, mi se părea că acea semi-mizerie era reconfortantă. Îmi aducea aminte de casă. Ambalaje de hamburgeri alunecau în hopuri pe trotuar, prinse în vârtejul curenților de aer și al jeturilor fierbinți de gaze de eșapament venite de la autobuzele care treceau. Hugo se plimba prin mulțime ca un aristocrat blazat. Ei bine, trebuie să te iubim și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
făcea parte din cicloramă, o bară curbată, care ajungea până în spatele decorului, susținând pânza de fond, de care era atârnată iedera falsă, de o mie de lire. Din când în când, barele vibrau ușor, lăsând să pătrundă lumina, care apoi aluneca de o parte și de alta, fără a găsi un mediu prea propice pe metalul lipsit de luciu. Totul era hipnotizant, în mod ciudat. Alea sunt din plumb, spuse Bez în mod prozaic, arătând către barele mai groase. Li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
înjurându-i de mama focului. Matthew se dădu un pas înapoi, fără să-și dea seama. Sophie se strâmbă. Mă uitai la Helen. Deși părea calmă, o trădau buzele; se curbaseră într-un zâmbet involuntar de satisfacție, iar ochii îi alunecară într-o parte, privirea ei plină de îngâmfare întâlnind-o pe a lui Bill. Dimpotrivă, chipului Tabithei era la fel de inexpresiv ca al unui parlamentar Tory. — Bine, oameni buni, zise MM, bătând din palme. Zumzăitul conversației se stinse treptat. Toată lumea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ce vreau să zic. — Gata cu vorba, nu crezi? zise Hugo. Zis și făcut. — E și o vorbă. Mi-o aduc eu aminte mai târziu. În momentul ăsta nu prea mă mai pot concentra la altceva în afară de tine. Mâinile îi alunecară de-a lungul șoldurilor mele. Am închis ochii și m-am lăsat pe spate, pe canapea, practic neputând să fac altceva decât să adopt tactica rezistenței minime. Capitolul doisprezecetc "Capitolul doisprezece" — „Peace, I will stop thy mouth 1“. — Chiar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Am crezut că o să aibă grijă, pe cuvânt. Philip era atât de... stăpân pe el, atât de rațional. Asta nu înțeleg eu. Ce s-a întâmplat? Nu se poate să fi fost un accident! Adică - Își lăsă mâinile să-i alunece pe piept. Se uita la mine și la Sophie cu ochii ei cei albastrupanseluță absolut îngroziți. Credeți... zise ea. Putem să ne întoarcem un pic? sugerai eu, adoptând tonul cel mai înțelegător, de om căruia îi poți spune orice, vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
kimono, am luat-o în jos pe scări și am traversat camera, încă năucă de somn, uitându-mă pe vizor cu privirea împăienjenită. După care, am început laboriosul proces de descuiere și de deblocare a ușii, cu mâinile care-mi alunecau stângaci pe încuietori. În sfârșit! zise Sally, care intră și mă sărută pe ambii obraji. Ți-am adus ceva de mâncare. —A, bravo. Dacă aș fi trează, ar fi un lucru extraordinar. Am intrat în bucătărie împleticindu-mă și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ca un cerc, strigând „Gata!“ când porni; Cobweb cel înalt și blond, aruncându-și țigara, defilă pe scenă ca un model și abia scoase un „Și eu!“, în silă; iar fata care o juca pe Moth, aruncându-se în genunchi, alunecă pe ultimii câțiva metri și se opri fix la câțiva centimetri de Titania, astfel că Helen, care ținea mâna întinsă, nu trebuia decât să se întindă puțin pentru a o mângâia pe cap. Urmă o pauză, în care-mi ținui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și bună cum că ei pot să-și dea seama, imediat ce încep să tragă de un cablu, dacă acesta este sau nu bine echilibrat sau dacă s-a încurcat în ceva; așa erau de obișnuiți cu senzația cablului care le alunecă printre degete. Dacă se înțepenise una dintre bare, probabil că era pur și simplu pentru că fusese fixată greșit și se prinsese de șină sau de o altă bară, dar, în ambele cazuri, dezastrul ar fi fost la fel de mare pentru ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
umble la cabluri. Nu, băieți? Băieții dădură din cap. Tipul care se urcase pe schelă, uitat, pe moment, din cauza șocului veștii, coborî pe scara din spatele meu ca un pompier, ajutându-se doar de mâinile, protejate de mănuși groase, pentru a aluneca pe barele verticale ale scării de fier. — Deci le-ai zis, Steve? zise acesta, privindu-i pe cei din grup. N-a fost o întâmplare. Presupun că s-a întâmplat imediat după pauză. Nimeni nu e prin preajmă atunci pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
dacă nu cumva ești geloasă, bineînțeles. —Geloasă? Asta o făcu pe Violet să sară în sus, lucru pe care Hugo îl știuse de dinainte. —De ce să fiu geloasă? — Din cauza Tabithei, zise Hugo, care trase o dușcă zdravănă de vin ca să alunece mai ușor bucata de friptură pe care o înghițise. Comandasem o sticlă, în ideea că eu aveam să beau cea mai mare parte. („Vinul conține o groază de calorii, spusese Violet, cu regret. În plus, nu vrem să ne amețim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
sfârșit. Acum scoate-ți rochia și vino încoace. Întotdeauna trebuie să fac dragoste în după-amiaza de dinainte de vizionarea pentru presă și nu mai e altă femeie prin preajmă. Fără îndoială, zisei eu, desfăcând fermoarul rochiei. Am lăsat rochia să-mi alunece la picioare. Mă schimbasem în spatele cuierului cu haine, iar Hugo, care, la urma urmelor era un bărbat, nu-și dăduse seama că nu purtam nimic pe dedesubt. Mi-a făcut plăcere să văd că pot să-l las fără cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
dintr-un pahar de vin, calmă ca întotdeauna; Ben stătea foarte aproape, aproape lipit de ea. Se sprijinea cu o mână de balustrada de lângă ea, prinzând-o la mijloc. Vorbea repede și cu înflăcărare, aplecându-se, astfel că ochelarii îi alunecau pe nas și trebuia să-i împingă la loc cu degetul din când în când. Mi-am amintit că Helen îmi spusese că lui Ben i-a căzut cu tronc Hazel și, trecând pe lângă ei, am ciulit urechea la conversația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
război. Violet încă o ținea pe a ei să nu chemăm poliția și, deși nu eram de acord, ar fi fost inutil să-i chemăm doar pentru ca Violet, cu ochii larg deschiși, să recite poezia cum că pur si simplu alunecase pe pantofii ei Manolo și că-i părea extrem de rău că toți ceilalți făceau atâta vâlvă pentru nimic. —E clar că n-ai cum s-o convingi că greșește, zise Hugo, aprinzându-și o țigară și uitându-se în jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
vreo concluzie. În lipsa unor certitudini de la care să plecăm, nu puteam face mai mult. Instinctul îmi spunea că vreo două elemente ferme și certe ar fi suficiente ca să începem să descâlcim ițele. Dar până le obțineam, nu făceam decât să alunecăm de colo-colo, incapabili să găsim un punct solid de sprijin în cele ce se petreceau. Într-un fel, înțelegeam ezitările lui Violet în privința mersului la poliție, dacă motivul pe care-l invocase era real. Mă lua durerea de cap numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de el în plină criză de isterie. Mi se învârtea capul. Mi-am venit în fire și am văzut că Ben, cu nasul sângerând, se îndrepta către baie, șchiopătând ușor. M-am aruncat după el, să-l opresc și am alunecat imediat, pentru că din cauza blacheurilor de pe ghete nu aveam prea multă stabilitate pe podeaua de lemn. Ben încerca să mă lovească cu piciorul sănătos, schimonosindu-se de durere, pentru că trebuia să-l folosească pe celălalt pentru a-și menține echilibrul. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
-mi fi instalat o bară ca acelea pe care le folosesc pompierii pentru a coborî în caz de urgență în camera principală a studioului. Dacă aș fi avut o scară verticală, ca scara lui Iacob, de la teatru, aș fi putut aluneca pe ea după metoda consacrată a mașiniștilor, cu mâinile prinse de barele laterale; dar nu aveam mănușile de lucru, deci... E extraordinar cât de multe lucruri pot să-ți treacă prin cap în timp ce aproape că-ți rupi gâtul încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
plin de noroi. Brusc, la câțiva pași de noi, niște copii și niște bătrâni se prăbușiră, iar mulțimea, călcându-i în picioare, își pierdu cumpătul. Era în continuare la fel de întuneric. Țipetele de spaimă se amestecau cu urletele de durere. Am alunecat la rându-mi, iar mâna mea dădu drumul mâinii fratelui meu pentru a încerca să se agațe de poalele unei rochii ude, apoi de o alta, fără a putea cu adevărat să se prindă de ceva. Apa îmi venea deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
înfățișarea unui oraș. În țara asta în care bărbații își luaseră de multă vreme obiceiul de a umbla pe stradă cu capul descoperit, sau de a și-l acoperi doar cu o simplă eșarfă aruncată indolent peste creștet și care aluneca încet în cursul zilei, spre a ajunge pe umeri, toată lumea recunoștea de departe silueta ca o ciupercă a lui Astaghfirullah. Dar puțini granadini îi știau numele adevărat. Se zice că propria sa mamă fusese cea care îl căptușise prima cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
coreligionarii ei dacă aceștia s-ar fi legat de noi. Am pornit așadar la primul ceas al zilei, eu purtat în brațe de mama, sora mea Mariam în brațele maică-sii, mergând și una și cealaltă încet spre a nu aluneca pe zăpada înghețată. Am trecut prin vechea Casba, podul Cadiului, cartierul Mauror, Granada evreilor, poarta Olarilor, fără să întâlnim nici măcar un trecător; doar clinchetele metalice ale unor ustensile de bucătărie ne mai aminteau, când și când, că nu ne aflam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cunoașterii unei necunoscute. Deschise ochii, închizându-i pe dată la loc, de parcă se temea să-mi întrerupă visarea. Am șoptit: — Nu ne vom despărți niciodată! Cuprinsă de îndoială, a zâmbit. Mi-am pus buzele peste ale sale. Mâna mea a alunecat iarăși de-a lungul pielii ei pentru a reînsufleți amintirile nopții. Dar cineva bătea deja la ușă. Am răspuns fără să deschid. Era un servitor trimis de unchiu-meu pentru a-mi aduce aminte că eram așteptați la palat. Trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
limba turcă, limbă pe care o cunoșteam prea puțin înainte de șederea mea la Roma. Am reușit totuși să culeg o informație de o extremă gravitate, datorită erorii unui consilier. „Nimic nu e mai rău pentru om decât o limbă care alunecă“, spunea califul Ali, Dumnezeu să-i cinstească obrazul! Or, limba acelui dregător aluneca necontenit. Când se discuta despre citadela din Alger, ocupată de necredincioși, omul acela spunea mereu „citadela din Cairo“, ajungând chiar să vorbească despre circazieni în loc de castilieni, până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]