8,505 matches
-
zîmbitoare și blajină, înfrățit cu pămîntul, cu fluierul din lemn de fag, cu oile, cu cojocul întors pe dos, cu vifornițe și zloate, cu singurătatea și tăcerea, cu oamenii. Admiram la el o centură țintuită cu butonași galbeni, un briceag atîrnat cu o nojiță din piele, un ciomag cu măciulie pe care erau încrustate meșteșugite hieroglife fără înțeles. Îi mai admiram și cîinele, mai mare și mai frumos decît alții. Și nu era copil din sat, păscător de cîrlani sau de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
liniștească, fata plînge pînă îi seacă izvorul lacrimilor. Este total inertă și Bostan dorește să încheie mai repede această aventură neașteptată. O să am grijă de tine. A murit și tătuța meu. Nu fi prostuță. Ba sînt. A doua zi Lara atîrna de o funie în tinda casei. Și-a pus capăt zilelor, săraca. Un suflet chinuit, comentau prin sat. Doar tătuța plîngea pe ascuns și se considera un criminal. Ceea ce nu era chiar departe de adevăr. Mizerie fără farmec Într-una
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
externă a cupolelor e de tot rotundă și acoperite cu costoriu...Pe vârful cupolelor sânt superbe cruci mari aurite...Turnul pentru clopot este de o vastă structură patrată...O scară cu o mulțime de trepte duce la vârf... Cinci clopote atârnă de două imense și înalte arcuri. Clopotul cel mare de o vastă circumferință, e lucrat în Danemarca...Această biserică era reședința principală a celor mai înalți în rang dintre clericii călugări greci. Aici trăgeau Mitropoliții greci, Patriarhii.” M-am oprit
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
face conexiuni enorme: din existența acută a frigului, el induce, de pildă, inexistența lui Dum nezeu sau lipsa de sens a vieții. Omul care speră ia frigul drept frig. Și socotește că ceea ce e esențial în alcătuirea sa omenească nu atârnă de această „rece“ constatare... Potrivit Evangheliilor, salvatorul lumii, speranța ei ultimă, și-a făcut apariția iarna, într-o iesle încălzită numai de răsuflarea vitelor. Așa se strecoară, uneori, soluția în istorie: în chip discret și mizer. Frigul nu e, în
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
apare și psihologia multor forumiști, care așteaptă, excitați, ocazia săptămânală de a înjura gros, de a blestema, de a-ți poci numele, de a te invita să mori. Au toți nefericirea să creadă că, pentru a părea inteligent, trebuie să atârni, mereu, de o beregată. Ura pare să devină, în asemenea cazuri, nu doar un mod de viață, ci un divertisment și un ideal. Nu pot decât să-i mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ferit, până acum, de această anticameră
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
cuvânt vag, dar decisiv, se cheamă „electorat“. Ei votează și hotărăsc, astfel, cine mă va conduce. Și dacă mințile lor sunt năucite de maculatură, destructurate de manipulări grosolane și de trivialități de gang, mă tem pentru opțiunile lor, de care atârnă și viitorul meu. Pe scurt: dacă scap dintr-un incendiu, nu pot ascunde celor din jur că blocul din care am scăpat arde. Dacă se întâmplă să fiu invulnerabil la kitsch, nu mă pot preface că nu-l văd și
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
pe arterele principale, luminați noaptea ; hîrtia de ambalaj decorată cu diferite scene și personaje pentru darurile de Crăciun ; felicitările cu vinietă, însoțite de obiceiul expunerii lor în timpul săptămînii fatidice pe șemineul celui care le primește ; chetele Armatei Salvării, care își atîrnă cazanele în chip de talere pentru pomană în piețe și pe străzi ; în fine, personajele deghizate în Moș Crăciun pentru a primi cererile copiilor în marile magazine. Toate aceste obiceiuri, care li se păreau pînă acum cîțiva ani puerile și
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
a-și crea un fel de schelet ce-o ține În picioare, dar și o „barbă“: „Gura“ plantei e În pământ, cu barbă cu tot; pe care o speculez În rădăcini. Uneori o și vedem, ca la orhideele epifite care, atârnate de crengile vreunui copac, și-o flutură În vântul jilav... O altă, tot cu ghilimele, barbă hrănește, de astă dată În fundul mării, un animal: actinia, a cărei gură e ascunsă În mănunchiul de tentacule frumos colorate dar otrăvite care-i
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
poate conștiente, aspectul corolei florii. Desigur o floare inversată, adică În consens cu complementaritatea plantă-animal. Precum floarea propriu-zisă se află la capătul unui lujer, „privind“ cel mai adesea spre cer, dar adăpându se, prin rădăcină din pământ, floarea cu ghilimele atârnă de un „lujer“, de un corp, privind spre pământ, dar adăpându-se, prin cap/creștet, din cer. O altă fațetă, În fond a aceleiași complementarități: inversiunea spațială, dar și esența diferită a adăpatului: substanță la plantă, respectiv duh la femeie
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Fisipeda, pisica n’are glande sudoripale decât pe năsuc și pernițele lăbuțelor. Cum se răcorește pe canicula asta? Mai ales că-i place să se sorească? Câinele folosește cel mai primitiv proces, unul fizic, evaporând apă prin limba ce-i atârnă de un cot. Mai isteață și neiubitoare de apă - știe ea ce știe - pisica folosește ceva mult mai subtil, o fațetă a efectului Kervran, adică transformarea sodiului În potasiu. Această transformare consumă energie, răcorind pisica. Dar, culmea subtilității, potasiul e
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Pot spune că am vrut-o chiar. Dar culoare, gazetărească, tot veți obține. De la ceilalți contributori ai acestei ediții a Mileniumului. „Milenium“, 24 martie 2001, ora cca. 15,45 62. Leu și pisică Cum să dau greutate spuselor mele decât atârnându-le de picior nu o ghiulea, dar o „greutate“ În sensul de etalon al unei unități de măsură? Și fac apel la o experiență de veacuri multe, a alchimiștilor, cămătarilor și bijutierilor. Care au găsit o structură cât se poate
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
unei unități de măsură? Și fac apel la o experiență de veacuri multe, a alchimiștilor, cămătarilor și bijutierilor. Care au găsit o structură cât se poate de elastică a sistemului de măsură, chiar dacă bazat pe cele 0,2 grame cât „atârnă“ sămânța de roșcovă, viitoarea carată a diamantelor. Mă uit În jur și aflu spusele materializate În cutia de greutăți a balanței mele: una de 1 gram, două de 2 grame, una de 5 și, În sfârșit, alta de 10. Cu
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
căci moneta cea mai mare valorează doar o cutie de chibrituri. Ce să mai vorbesc de dimensiuni? Talentul dintotdeauna al românului de a face bani mari. Nu și ca valoare. Dar nu ca acum, când o biată sută de lei atârnă cât patru de o mie. Și mi-o explic doar prin situarea noastră Între două stabilități: cea veche, respectiv cea viitoare. Ca și În focarul lentilei, aceea care inversează imaginea, și unde nu se poate remarca nimic, perioada ce-o
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
În consecință o carapace calcaroasă pentru cap și cam atât. Urmează cuirasa, adică protecția trunchiului și, pentru că luptătorul e un bărbat, prin urmare tare sensibil undeva mai jos, un soi de prelungire, precum cele vreo câteva fâșii din piele ce atârnă de armura romană. Nimic nu e mai cumplit ca o lovitură peste țurloaie. O știu nu doar fotbaliștii, dar orice bărbat, căci ca băiat a bătut mingea În drum. Adaug deci zisele cnemide, care din protecție a fluierelor picioarelor devin
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
culorile din acel capăt al spectrului sunt entropice. Dar e exact ce am nevoie În jur, eu, un negentropic. À propos de căldură: Chiar de mă credeți cimotie cu dulăul, eu nu mă răcoresc vara evaporând apa de pe o limbă atârnată de un cot, o treabă fizică, primitivă, ci cu altceva, chimic deci isteț. Fac transmutație, precum au crezut două milenii alchimiștii, dar „pe bune“, sodiul din mâncare devenind potasiul pe care-l ascund cu grijă În pământ, spre bucuria plantelor
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
un vânător, dar Încă mai ucidea - ca orice alt animal - doar pentru a se hrăni. Abia când a evadat din acest stadiu a Început să devină barbar, căci n’a renunțat la armă, dimpotrivă, apelează tot mai des la „argumentul“ atârnat la șold decât la acela aflat Între urechi... Fără rațiune, animalul nu e barbar. Mai mult, „barbaria“ pe care i-o atribuim În limitele percepției noastre antropomorfizante a rămas aceeași, neschimbată de când lumea, a speciei lui desigur. De aceea a
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
manifestarea neomogenității amintite, Își caută obligatoriu un echilibru care să-i permită viața În raport cu restul lumii. Dar cum se poate echilibra un taler greu cu unul ușor decât cum ne spune mecanica? Adică lungind „brațul forței“, jumătatea cumpenei de care atârnă talerul cel ușor. Iar asta Înseamnă, În societatea umană, radicalism. Astfel, dacă restul lumii Își permite În fața unei probleme date o atitudine moderată, grupul minoritar este obligat la o atitudine cu atât mai radicală cu cât e mai nesemnificativ. O
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
în raport de supremă intimitate cu totalul și într-un neîntrerupt schimb reciproc de taine și relevări cu acesta 44. Prelungit de-a dreptul în mitologie și metafizică 45, sigur că poetul și-a trăit vârsta sensibilității metafizice [...] cu ochii atârnați de cer, căci a trăi la sat înseamnă a trăi în zariște cosmică și în conștiința unui destin emanat din veșnicie 46. Surprinzând imaginea satului în creație, poetul contopește în această imagine ca în procedeul cinematografic al supraimpresiunii toate elementele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
fată./ Răsfiratul păr de aur peste perini se-mprăștie,/ Tâmpla bate liniștită ca o umbră viorie,/ Și sprâncenele arcate fruntea albă i-o încheie,/ Ce o singură trăsură măiestrit le încondeie;/ Sub pleoapele închise globii ochilor se bat,/ Brațul ei atârnă leneș peste marginea de pat;/ De a vârstii ei căldură fragii sânului se coc,/ A ei gură-i descleștată de-a suflării sale foc,/ Ea zâmbind își mișcă dulce a ei buze mici, subțiri;/ Iar pe patu-i și la capu-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
la intervenția ambasadorului nostru am fost acceptați în picioare. În sală predomina "partea femeiască" reprezentată de două categorii distincte: vârsta a III-a și adolescente. Odată intrat în scenă, invitatul de onoare a căutat un cuier în care să-și atârne pălărioara. Negăsindu-l, a aruncat-o... în sală, unde s-a creat instantaneu o grămadă ca la rugby întru capturarea prețioasei amintiri. Și-au adjudecat-o, mai sprintene, liceenele, care și-au însoțit izbânda cu-n buchet de chiote ascuțite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
de copii, când ni s-a luat Basarabia. Trăgeau toate clopotele în București și lumea îngenunchea pe stradă și mulți plângeau în hohote și spuneau : Ne-au luat Basarabia, parte din corpul nostru, dați-ne inima înapoi !, iar drapelele erau atârnate în bernă. Nu mai spun ce am trăit când ni s-a luat Ardealul, cu veștile cum că ungurii ne omorau semenii noștri, cum unei mame gravide ungurii i-au înfipt baioneta drept în burtică omorând-o și pe ea
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
lângă teaca baionetei... Când s-au apropiat de noi, i-am văzut și la chip: slabi, nerași, asudați, nedormiți, epuizați, plini de colb din cap până-n picioare. Abia își târau opincile. Unora li se desfăcuseră moletierele de la picioare și le atârnau și fluturau capetele, ca niște cârpe cenușii, murdare, zdrențăroase. Când li s-a dat repaus, nu mai mult decât vreo jumătate de ceas, unii s-au prăvălit pe marginea șanțului, alții s-au repezit să-și umple bidoanele pe la fântânile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Codrescu, urmărind un șir de informații despre războiul ruso-turc din anii 1768-1774, un coleg de la muzeu intră în sala de lectură și, cum eram singur, spuse cu glas tare: ... S-a spânzurat astă-noapte, Elvira lui Miu Gheorghiu... A fost găsită atârnând în cordonul de la halat, fixat în cârligul din tavanul toaletei... A dat peste ea profesorul Alexandru Tomiță, președintele Comitetului Județean de Cultură și Educație Socialistă căruia Miu Gheorghiu îi lăsase o cheie de la casă și pe care îl rugase să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
s-a arătat deloc grăbit, iar eu ce să mai fi zis? Că-s grăbit de nu se poate, nu-mi mai văd căpățâna de treburi, prietene, am familie grea... Ba fără doar și poate că eu sunt cel care atârnă de el, În canadiana asta de fâș negru nespălată de cine știe când și cu fața asta de ieșit din subterană. Aia e, că m-am agățat ca Înecatul de el recunoscându-l și Încă sper, măcar că n-avem nici un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și stau. Sediul Unității e casa ăluia pentru care lucrez. — Bine, prietene, am Înțeles. Du-te la Glina dacă ziceai că tocmai vroiai să te Întorci. Lucirea din ochi i se stinse și rămase două secunde cu gura Întredeschisă. N-atârna el de mine, Îmi era limpede, dar cu atât mai puțin aș fi atârnat eu de el. N-aveam chiar nimic de Împărțit amândoi, În afară de toată vorbăria asta În vânt și de vântul care ne șuiera prin buzunare. Îl descumpăniseră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]