7,197 matches
-
Clinton, 2002) sau în variantă britanică (Blair, 2001), disputa din jurul „guvernării mondiale” (Rasmussen, 2003; Socialist International, 2003), opuse autoreglării pieței mondiale - toate aceste incertitudini legate de capitalismul viitorului au împiedicat intelectualitatea occidentală să cadă de acord asupra unui model de „capitalism bun”. În plus, în vreme ce comunismul a fost o problemă globală de primă însemnătate, postcomunismul a fost repede catalogat ca o problematică regională, de prioritate secundară. În perioada în care comunismul s-a prăbușit ca sistem geopolitic european (1989-1990), principalele eforturi
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
preocupările societăților occidentale dezvoltate rămân orientate prioritar spre cu totul alte perspective, după cum o dovedesc proiecțiile politico-economice ale viitorului (NIC, 2004). Efectul a fost faptul că tranziția postcomunistă a rămas văduvită de cea mai importantă dintre toate componentele sale - proiectul capitalismului postcomunist. Problema a fost transferată, pentru rezolvare practică, instituțiilor implicate în proces, de la FMI și BIRD la Comisia UE și OECD. Nevoite să dea un răspuns pragmatic unor probleme teoretice fundamentale nesoluționate, aceste instituții au acordat prioritate unor considerente politice
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
un răspuns pragmatic unor probleme teoretice fundamentale nesoluționate, aceste instituții au acordat prioritate unor considerente politice - între care „teama de comunism” a jucat un rol important (Zamfir, 2004) - și unora conjuncturale, căci întregul proces depindea de capacitatea de finanțare de către capitalismul dezvoltat a tranzițiilor postcomuniste. Constrângerile de finanțare au jucat, în definitivarea proiectului tranziției către capitalism, un rol mai important decât considerentele teoretice și științifice. Instituțiile internaționale finanțatoare și-au asumat un rol de „vârf de lance”, dar au luat decizia
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
politice - între care „teama de comunism” a jucat un rol important (Zamfir, 2004) - și unora conjuncturale, căci întregul proces depindea de capacitatea de finanțare de către capitalismul dezvoltat a tranzițiilor postcomuniste. Constrângerile de finanțare au jucat, în definitivarea proiectului tranziției către capitalism, un rol mai important decât considerentele teoretice și științifice. Instituțiile internaționale finanțatoare și-au asumat un rol de „vârf de lance”, dar au luat decizia ca finanțarea tranzițiilor postcomuniste să fie realizată de capitalul occidental privat. Rezultatul a fost conceptul
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
postcomuniste să fie realizată de capitalul occidental privat. Rezultatul a fost conceptul de economie de piață funcțională a cărui principală virtute nu era de a dezvălui ce înseamnă o economie și o societate capitaliste, ci de a măsura „nivelul de capitalism” prin permisivitatea față de pătrunderea capitalului occidental în economie (World Bank, 2004). În măsura în care avea o opinie, intelectualitatea est-europeană avea una diferită. Principala preocupare a intelectualității est-europene, cel puțin la începuturile postcomunismului, era mai puțin legată de succesul unei forme de organizare
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
pe scară largă, un fel de inversare a naționalizării pe scară largă, prin care a fost construit socialismul - și abandonarea de către stat a administrării prețurilor, lăsate pe seama pieței. Pe această bază teoretică, a fost elaborat un algoritm al tranziției către capitalism în două variante, una „bună” și una „mai puțin bună”, dar nu în întregime „rea”: așa-numita „terapie de șoc”, opusă „tranziției graduale” (Kornai, 1990). Deoarece era preocupată mai degrabă de anticomunism decât de succesul capitalismului, intelectualitatea tranziției postcomuniste, în
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
algoritm al tranziției către capitalism în două variante, una „bună” și una „mai puțin bună”, dar nu în întregime „rea”: așa-numita „terapie de șoc”, opusă „tranziției graduale” (Kornai, 1990). Deoarece era preocupată mai degrabă de anticomunism decât de succesul capitalismului, intelectualitatea tranziției postcomuniste, în mare măsură aceeași clasă mijlocie socialistă transferată fără mari schimbări din socialism în capitalism, s-a grăbit să identifice opțiunile organizării capitaliste cu cele ale dezmembrării comunismului. Puține exemple sunt la fel de ilustrative ca acela al veșnicei
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
întregime „rea”: așa-numita „terapie de șoc”, opusă „tranziției graduale” (Kornai, 1990). Deoarece era preocupată mai degrabă de anticomunism decât de succesul capitalismului, intelectualitatea tranziției postcomuniste, în mare măsură aceeași clasă mijlocie socialistă transferată fără mari schimbări din socialism în capitalism, s-a grăbit să identifice opțiunile organizării capitaliste cu cele ale dezmembrării comunismului. Puține exemple sunt la fel de ilustrative ca acela al veșnicei dezbateri românești în legătură cu „ritmul” și „autenticitatea” tranziției socioeconomice către capitalism, ale cărei teme fundamentale nu s-au referit
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
socialistă transferată fără mari schimbări din socialism în capitalism, s-a grăbit să identifice opțiunile organizării capitaliste cu cele ale dezmembrării comunismului. Puține exemple sunt la fel de ilustrative ca acela al veșnicei dezbateri românești în legătură cu „ritmul” și „autenticitatea” tranziției socioeconomice către capitalism, ale cărei teme fundamentale nu s-au referit nici la restructurarea economiei, nici la cea socială, ci la „neocomunismul” presupus ori atribuibil liderilor politici, instituțiilor statului (Mungiu, 1994; Pavel, Huiu, 2003) sau chiar populației, prin intermediul „mentalităților”. Occidentul a preluat paradigma
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
aproape la fel de exponențială, a ratingurilor de risc de țară acordate României, a poziției ei pe piața financiară internațională și creșterea volumului investițiilor directe de capital occidental. La un deceniu după declanșarea tranzițiilor postcomuniste și după parțiala clarificare a dilemelor dezvoltării capitalismului occidental, intelectualitatea occidentală și, împreună cu ea, politica occidentală încep să treacă la un alt tip de abordare a tranziției postcomuniste. Și nu este deloc întâmplător că începuturile acestei noi abordări apar tocmai la nivelul instituțiilor internaționale însărcinate cu gestionarea - între
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
autoritatea unei instituții precum Banca Mondială pentru a legitima o astfel de schimbare de abordare. Este suficient de radicală pentru a o considera o schimbare de paradigmă. În esență, ea constă în înlocuirea paradigmei „îndepărtării de comunism” cu paradigma „binefacerilor capitalismului”, care impune ca măsură a tranziției postcomuniste capacitatea de dezvoltare socială și economică a societăților postcomuniste devenite, deja, capitaliste. Saltul este radical. El a fost consemnat științific prin includerea tranzițiilor postcomuniste în problematica generală a dezvoltării (Pleskovics, Stern, 2001), prin
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
prin consacrarea constatării empirice că nu există diferențe notabile între tranzițiile bazate pe terapia de șoc și cele graduale, în materie de rezultate, dar mai ales prin faptul că, în prezent, tranzițiile postcomuniste sunt privite ca succese sau eșecuri ale capitalismului, și nu ale renunțării la socialism. Dintre cei trei factori care, potențial, diferențiază societățile dezvoltate și cele nedezvoltate (Stiglitz, 2001) - informația, cunoașterea și capitalul social și organizațional -, nici unul nu este strict legat de postcomunism. Iată-ne în situația lui Monsieur
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
cunoașterea și capitalul social și organizațional -, nici unul nu este strict legat de postcomunism. Iată-ne în situația lui Monsieur Jourdain, care a aflat că vorbește în proză fără să o știe. Prea preocupați să luptăm împotriva comunismului, am ajuns în capitalism fără să fim conștienți de asta. Este adevărat, tot ce am reușit să facem până acum este un capitalism subdezvoltat, chiar mai puțin dezvoltat decât socialismul pe care l-am părăsit cu un deceniu și jumătate în urmă. Dar este
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Jourdain, care a aflat că vorbește în proză fără să o știe. Prea preocupați să luptăm împotriva comunismului, am ajuns în capitalism fără să fim conștienți de asta. Este adevărat, tot ce am reușit să facem până acum este un capitalism subdezvoltat, chiar mai puțin dezvoltat decât socialismul pe care l-am părăsit cu un deceniu și jumătate în urmă. Dar este capitalism, iar el a apărut și s-a format în societatea românească prin aportul altor categorii sociale, ceva mai
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
fără să fim conștienți de asta. Este adevărat, tot ce am reușit să facem până acum este un capitalism subdezvoltat, chiar mai puțin dezvoltat decât socialismul pe care l-am părăsit cu un deceniu și jumătate în urmă. Dar este capitalism, iar el a apărut și s-a format în societatea românească prin aportul altor categorii sociale, ceva mai „revoluționare” decât clasa mijlocie a fostei societăți socialiste, deși mai puțin vocale. Ele au reușit să schimbe societatea românească mai dramatic și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
a societății și a economiei nu e posibilă (Ionete, 2003). Sociologia românească s-a ocupat prea puțin de ei până acum și încă și mai puțin de mecanismele pe care le-au utilizat pentru a schimba societatea. Problemele genezei noului capitalismului românesc Două mari paradigme există cu privire la capitalism. Cea originară în scrierile lui Marx afirmă că noua formă de organizare a economiei și a societății provine din proprietatea privată asupra capitalului și a muncii. În variantele sale teoretice, capitalismul depinde în
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
posibilă (Ionete, 2003). Sociologia românească s-a ocupat prea puțin de ei până acum și încă și mai puțin de mecanismele pe care le-au utilizat pentru a schimba societatea. Problemele genezei noului capitalismului românesc Două mari paradigme există cu privire la capitalism. Cea originară în scrierile lui Marx afirmă că noua formă de organizare a economiei și a societății provine din proprietatea privată asupra capitalului și a muncii. În variantele sale teoretice, capitalismul depinde în mod esențial de instituțiile proprietății și ale
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
genezei noului capitalismului românesc Două mari paradigme există cu privire la capitalism. Cea originară în scrierile lui Marx afirmă că noua formă de organizare a economiei și a societății provine din proprietatea privată asupra capitalului și a muncii. În variantele sale teoretice, capitalismul depinde în mod esențial de instituțiile proprietății și ale pieței. A doua paradigmă își are originea în lucrările lui Max Weber și consideră capitalismul ca un ansamblu de comportamente determinate cultural. În aceste variante, capitalismul depinde în mod esențial de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
și a societății provine din proprietatea privată asupra capitalului și a muncii. În variantele sale teoretice, capitalismul depinde în mod esențial de instituțiile proprietății și ale pieței. A doua paradigmă își are originea în lucrările lui Max Weber și consideră capitalismul ca un ansamblu de comportamente determinate cultural. În aceste variante, capitalismul depinde în mod esențial de un grup special de oameni, întreprinzătorii capitaliști, a căror existență era considerată de Schumpeter (1968) capitală pentru succesul sistemului. Ambele teorii își au originea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
muncii. În variantele sale teoretice, capitalismul depinde în mod esențial de instituțiile proprietății și ale pieței. A doua paradigmă își are originea în lucrările lui Max Weber și consideră capitalismul ca un ansamblu de comportamente determinate cultural. În aceste variante, capitalismul depinde în mod esențial de un grup special de oameni, întreprinzătorii capitaliști, a căror existență era considerată de Schumpeter (1968) capitală pentru succesul sistemului. Ambele teorii își au originea în cercetări efectuate în secolul al XIX-lea și la începutul
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
fi considerate de o relevanță problematică pentru tranzițiile de la începutul mileniului III, în ciuda numeroaselor lor dezvoltări mai moderne. În orice caz, cam atâta aveau la dispoziție politicienii tranzițiilor postcomuniste în momentul în care și-au asumat sarcina de a construi capitalismul în fostele societăți socialiste. Și aceasta era și „zestrea” intelectuală pe care au adus-o ca fundament al politicilor tranzițiilor atât intelectualitatea instituționalizată occidentală, cât și cea a fostelor societăți socialiste. Aici s-au despărțit. Căci, în vreme ce instituțiile financiare internaționale
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
mii de întreprinzători de felul celor descriși de Schumpeter. Nu-i mai puțin adevărat că, pentru a-i obține, el a recomandat o metodă inspirată din paradigma instituțională, și anume privatizarea rapidă, prin „terapie de șoc”, a avuției statului socialist. Capitalismul românesc a debutat și el cu cele câteva zeci de mii de întreprinzători în care își puneau speranțele teoretice Schumpeter la începutul secolului și Kornai la sfârșitul său. Aproape imediat după revoluție, noua guvernare a legiferat posibilitatea liberei inițiative și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
și apoi sute de mii de mici întreprinzători și-au făcut brusc apariția în economia și societatea românești. Există și acum și vor exista în continuare, de vreme ce funcționarea economiei depinde, în mare măsură, de existența lor. Dar nici un fel de capitalism nu a izvorât din această inițiativă privată românească. Cel puțin o parte a noilor capitaliști români se vor reclama în această perioadă incipientă a primelor inițiative private, care erau orientate spre comerț într-o proporție covârșitoare și care căutau să
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
extragă profitul - și viitorul capital „adevărat” - din buzunarele populației, adică pe piață. Părea că asistăm la un adevărat proces de „evoluție naturală”, un soi de „concentrare primitivă a capitalului” realizată într-un timp infinit mai scurt decât timpul istoric al capitalismului occidental. Iar succesul, după o primă perioadă de șovăială, părea total. Numărul de mici întreprinzători care își căutau un viitor în noua economie de piață a societății românești a explodat. Dacă în aproape doi ani de postcomunism, din ianuarie 1990
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
lucru: că pot utiliza economia de piață pentru a face bani, dar că nu sunt în stare să transforme acești bani în capital. De vreme ce capitalul „adevărat”, adică banii și producția, se aflau în proprietatea statului, singurul mod de a construi capitalismul „adevărat” în România era privatizarea proprietății de stat. Această teorie simplă, care stătea la baza „terapiei de șoc”, s-a dovedit a fi mult mai complexă în realitate. Către sfârșitul primei jumătăți de deceniu de tranziție, a devenit clar și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]