7,317 matches
-
de pe o poziție de neutralitate, ca și când ele s-ar num]ra printre multe altele aparținând altor indivizi (aspect ce ține de doctrina consecvențialist]). Dimpotriv], trebuie s] le acord]m o mai mare important] pentru simplul motiv c] sunt ale noastre. Deontologia își extinde toleranță în raport cu acest favoritism. În virtutea libert]ții pesonale, individul are posibilitatea în anumite situații (nu strict extreme) de a-si plasa propriile preocup]ri, planuri sau valori înaintea intereselor celorlalți. Viziunea deontologic] nu numai c] pune un accent
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
sau interdicții („s] nu...”). Deși, din punct de vedere teoretic este posibil] transformarea interdicțiilor în formul]ri afirmative - de exemplu: „S] nu minți” în „spune adev]rul” sau: „S] nu asuprești pe cei nevinovați” în „ajut]-i pe cei neajutorați” -, deontologii sunt de p]rere c] formul]rile afirmative nu sunt echivalente sau dependente de cele negative. Deși este evident c] a minți și a nu spune adev]rul sau a face r]u și a nu ajută pe ceilalți sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
deontologice, cu toate c] ele ar putea fi supuse criticilor sub alte aspecte. În viziunea deontologic], omul nu este la fel de responsabil (sau responsabil în totalitate) de consecințele anticipate ale acțiunilor sale cum este responsabil de intențiile acestor acțiuni. Deși majoritatea deontologilor consider] c] exist] anumite obligații „afirmative”, cele mai multe reguli morale care dirijeaz] comportamentul uman sunt exprimate „negativ”, sub forma interdicțiilor, iar acest lucru nu este deloc întâmpl]tor sau accidental de vreme ce categoria interdicțiilor și a faptelor nepermise ocup] un loc fundamental
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
nu este niciodat] ing]duit că cineva s] fac] mai puțin bine (său s] împiedice mai puțin r]ul) decât este capabil. Acest aspect al consecințialismului a fost îndelung criticat pe motiv c] nu acord] suficient] libertate de acțiune individului. Deontologii au considerat c] aceast] rigiditate a doctrinei consecințialiste deriv] din înțelegerea greșit] sau neînțelegerea caracterului permisiv și a celui obligatoriu al lucrurilor. Acțiunea direct] și formularea limitat] a constrângerilor deontologice sunt strâns legate între ele. Deși unii filosofi și teoreticieni
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
deontologice sunt strâns legate între ele. Deși unii filosofi și teoreticieni au pus la îndoial] argumentele care stau la baza distincției dintre intenție și simplă prevedere și și-au exprimat incertitudinea legat] de ponderea argumentului moral în cadrul acestor diferențieri, numeroși deontologi apeleaz] la o asemenea distincție pentru a explica mijloacele de realizare a influenței directe. În acest sens, Nagel (1986, p. 179) afirmă c]... ...a face r]u cuiva în mod intenționat înseamn] a inc]lca normele deontologice. Aceast] maltratare este
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
deoarece este dificil] stabilirea consecințelor unei anumite alternative de acțiune, cum de altfel este dificil] și stabilirea tuturor consecințelor care decurg din ansamblul acțiunilor cuiva. Adepții consecințialismului consider] c] aceasta nu este o obiecție serioas], iar pe de alt] parte, deontologii arăt] c] și aceast] problem] de natur] practic] poate fi evitat]. Acțiunile sunt greșite tocmai prin natura sau felul lor, motiv pentru care nu este nevoie de speculații legate de consecințele lor viitoare și nici de o încercare de calculare
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
legate de supunerea la anumite sacrificii a unei persoane, ca simplu mijloc de atingere a unor scopuri; pretenția asupra spațiului privat. Se mai pot menționa și condițiile de dreptate, egalitate și corectitudine în modul de tratare a celorlalți. Spre deosebire de consecințialiști, deontologii par a deține rezultate interesante în practic], dar se confrunt] cu probleme la nivel teoretic. Analizând ins] aspectele teroretice, vom vedea, de asemenea, c] superioritatea practic] este considerabil iluzorie. Deontologii resping ideea potrivit c]reia caracterul greșit al acțiunii este
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
și corectitudine în modul de tratare a celorlalți. Spre deosebire de consecințialiști, deontologii par a deține rezultate interesante în practic], dar se confrunt] cu probleme la nivel teoretic. Analizând ins] aspectele teroretice, vom vedea, de asemenea, c] superioritatea practic] este considerabil iluzorie. Deontologii resping ideea potrivit c]reia caracterul greșit al acțiunii este legat sau explicabil prin prisma consecințelor sale negative sau prin faptul c] ea cauzeaz] mai mult r]u decât bine. Dar apare urm]toarea întrebare: ce anume face ca o
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
negative sau prin faptul c] ea cauzeaz] mai mult r]u decât bine. Dar apare urm]toarea întrebare: ce anume face ca o acțiune s] fie considerat] greșit]? De ce sunt aduse în discuție tocmai aceste acțiuni și nu altele? Deseori, deontologii fac apel la intuiția moral] obișnuit], c]reia îi imprim] o nuanț] tradiționalist]. Acțiunile care figureaz] pe lista lui Nagel sunt și au fost mult] vreme considerate ca fiind greșite, având la bâz] înv]ț]turile iudeo-creștine. Deontologii mai afirm
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
altele? Deseori, deontologii fac apel la intuiția moral] obișnuit], c]reia îi imprim] o nuanț] tradiționalist]. Acțiunile care figureaz] pe lista lui Nagel sunt și au fost mult] vreme considerate ca fiind greșite, având la bâz] înv]ț]turile iudeo-creștine. Deontologii mai afirm] faptul c] normele domeniului studiat sunt derivate sau constituie expresia unui principiu fundamental care își are originea în filosofia lui Kant și, cu prec]dere, în urm]toarea afirmație: „Este moral în mod obligatoriu că fiecare persoan] s
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
rei ființe umane, precum și în ce const] efortul de a salva sute de vieti prin sacrificarea unui om nevinovat, sacrificiu care constituie o lips] de respect atât de mare încât ar merita pe deplin sacrificarea celor o șut]. 2) Deși deontologii afirm] c] normele domeniului studiat sunt absolute, c] suntem obligați la respectarea acestora chiar în ciuda oric]ror consecințe nefaste, ideea de „absolut” este ea ins]și restrâns] și prezint] anumite rezerve. Dup] cum am observat, limitarea influenței absolute a constrângerilor
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
greșit indiferent ce am face. Gânditorii sunt de acord cu existența unor asemenea situații excepționale, ins] nu le transform] într-un principiu de subminare a teoriei etice, care, de altfel, este suficient de întemeiat]. Aceast] opțiune nu poate fi deschis] deontologiei deoarece, în condițiile în care ansamblul normelor nu este restrâns într-un fel sau altul, conflictele între obligații vor constitui regulă și nu excepția. Nici noțiunea de „greșeal]” nu poate fi privit] ca având o influent] absolut] sau categoric]; aflat
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
categoric]; aflat în situația de a alege între a minți și a face r]u cuiva, individul trebuie s] aprecieze care dintre cele dou] alternative este mai greșit]. Având în vedere acest lucru, putem remarcă apropierea de consecvențialism decât de deontologie. 3) Deși, dup] cum s-a observat, este esențial] restrângerea normelor deontologice precum și diferențierea acțiunilor permise (care au totuși urm]ri negative) de cele nepermise (constând în înf]ptuirea r]ului), r]mane incert dac] acest dublu obiectiv poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
c] suntem obligați s] prevenim producerea unor consecințe negative, nu vor accepta ideea c] prevenirea r]ului ar putea fi un r]u în sine, la fel cum cei care au o viziune mai restrâns] asupra obligațiilor morale (că și deontologii) vor considera c] producerea r]ului poate fi permis]. Un adept al consecințialismului va fi de p]rere c] refuzul de a minți o persoan] în scopul protej]rii altora constituie un r]u condamnabil. Aceasta fiind situația, chiar atunci când
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
exercit] în situații specifice și gravitatea faptului. O asemenea poziție este dezb]țuț] în plan filosofic de c]tre Jonathan Dancy în acest volum (vezi capitolul 18, „Etică îndatoririlor prima facie”), ins] se detașeaz] tot mai mult de perspectivă deontologic]. Deontologii susțin o idee care nu las] loc de compromis, afirmând c] nu exist] absolut nici un motiv de a refuza inc]lcarea normelor deontologice atunci cand consecințele acestui refuz ar putea fi nefaste. Dup] cum afirm] Fried (1976, p. 10)... ...exist] situații
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ar putea s] par] nu doar stupide, ci și greșite. Ideea c] principiile binelui și r]ului nu pot fi aplicate în situații extreme încurajeaz] complezenta sau chiar pasivitatea, motiv pentru care ea trebuie respins] în virtutea moralei. iv. Concluzii Insistența deontologilor asupra importanței regulilor sau constrângerilor morale este întemeiat] pe convingerea c] evitarea r]ului constituie principala, dac] nu chiar singură responsabilitate a individului în calitatea sa de subiect moral, precum și convingerea c] st] în puterea omului s] aspire și s
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
rând cu o povar] impus] asupra vieții. Dac] nu putem „s] tr]im conducându-ne dup] principii drepte” (Fried, 1978, p. 13), trebuie m]car s] recunoaștem c] aceste principii au o arie de acoperire mai larg] decât presupun mulți deontologi contemporani. Referințe Donagan, A.: The Theory of Morality (Chicago: University of Chicago Press, 1977). Fried, C.: Right and Wrong (Cambridge, Mass.: Harvard University Press, 1978). Nagel, Ț.: The View from Nowhere (New York: Oxford University Press, 1986), capitolul IX. Rawls, J.
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
impersonal și îngust al utilitarismului și kantianismului - teoriile dominante la acea vreme - au reînsuflețit tradiția pan] atunci uitat] a „teoriei virtuții”. Doctrina etic] anterioar] a urm]riț dou] aspecte. În primul rând, a fost interesat] de conflictul dintre utilitarism și deontologie. În al doilea rând, s-a detașat adesea în totalitate de elementele teoretice. Acest lucru a fost posibil fie printr-o abordare „de sus în jos” a problemelor etice și f]r] a se menționa fundamentele teoretice, fie printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
o agenție care l-ar fi putut utiliza în vederea salv]rii vieților)? Nu este eșecul cuiva parte integrant] a lanțului cauzal care conduce la moartea unei persoane? Dac] am fi acceptat o astfel de abordare (discutat] și în capitolul 17, „Deontologia contemporan]”, și în capitolul 25, „Eutanasia”), l]sarea oamenilor în suferinț] ar fi fost echivalent], dac] nu chiar o form], de a îi „r]ni”. Eșecul nostru în acțiuni reflect] priorit]țile noastre, în speț], preferință noastr] de a cheltui
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
orice aplicare sistematic] a distincției intenție/previziune, iar literatura de specialitate este plin] de critici și respingeri ale argumentului. Nancy Davis discut] o parte a acestei literaturi în contextul eticii deontologice (caz în care distincția devine crucial]) în capitolul 17, „Deontologia contemporan]”. Presupunând c] dificult]țile pot fi dep]site, apare urm]toarea întrebare: este aceast] diferenț] dintre rezultatele direct intenționate și consecințele prev]zute relevant] din punct de vedere moral? Conteaz], din punct de vedere moral, dac] un medic, în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
care nu vorbesc despre drepturi morale pot simți nevoia unui criteriu universal aplicabil pentru determinarea statutului moral. De exemplu, utilitariștii au nevoie s] știe care entit]ți au interese ce trebuie avute în vedere în determinarea utilit]ții morale, în timp ce deontologii kantieni trebuie s] știe care lucruri trebuie tratate că scopuri în sine și nu doar ca mijloace pentru atingerea scopurilor altora. Au fost propuse mai multe criterii pentru determinarea statutul moral. Cele mai obișnuite includeau viața, senzitivitatea (capacitatea de a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
consecințelor prezente sau viitoare, ci și de probleme de principiu. Din acest punct de vedere, justețea unui act poate fi, cel putin parțial, o funcție inerent] a naturii actului, indiferent de consecințele pe care acesta le are (vezi capitolul 17, „Deontologia contemporan]” și capitolul 19, „Consecințialismul”). Unii oameni (numiți „absolutiști”) cred c] exist] anumite acte care nu pot fi niciodat] justificate pur și simplu din cauza naturii lor. Persoanele care au opinii absolutiste în leg]tur] cu r]zboiul se numesc pacifiști
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de r]zboi nu este o diferenț] a consecințelor așteptate. Este, măi degrab], o diferenț] în natură inerent] a celor dou] tipuri de acte, așa cum sunt ele definite prin intențiile lor. (Intenția/distincția prev]zut] este analizat] în capitolul 17, „Deontologia contemporan]” și în capitolul 25, „Eutanasia”.) Întrebarea dac] numai consecințele conteaz] se num]r] printre cele mai profunde probleme ale teoriei etice. Ea este discutat] în cadrul capitolelor menționate mai sus și nu poate primi un r]spuns aici. Trebuie remarcat
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
morale nu este neutr] între teoriile morale. El ne spune c] „etapă 6 este o teorie deontologic] a moralei” (p. 169), pe când în Etapa 5 exist] o teorie moral] utilitar] (p. 175). (Vezi capitolul 14, „Etică lui Kant”, capitolul 17, „Deontologia contemporan]”, si capitolul 19, „Consecințialismul”.) Dar, cum fiecare etap] e considerat] superioar] celei de mai jos, rezult], în viziunea lui Kohlberg, c] teoria moral] deontologic] este superioar] teoriei morale utilitariste. Aceasta este o supoziție cel putin controversat]. Discuția noastr] critic
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cu privire la procedur]: e puțin probabil ca lecții de v]ț]mare gratuit] s] inspire dezvoltarea moral]. Aceste observații vorbesc și despre a doua supoziție. În ceea ce o privește pe a treia, e suficient s] spunem c] dezbaterea dintre utilitariști și deontologi este una de durat], puțin probabil s] fie aplanat] printr-un recurs la psihologia cognitiv]. Referințe Aristotle: Nicomachean Ethics. Gilligan, C.: În a Different Voice: Psychological Theory and Women’s Development (Cambridge, Mass.: Harvard University Press, 1982). Kohlberg, L.: Essays
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]