9,239 matches
-
mișcare în interiorul fluidului (de exemplu, apa unui râu nu ar exercit nicio forță asupra pilelor unui pod). Dar acest rezultat este contrar celor observate experimental sau în natură. Abia după apariția teoriei "fluidelor reale" a fost rezolvat acest paradox, soluțiile ecuațiilor Navier-Stokes facilitând înțelegerea fenomenelor de viscozitate și de turbulență, care provoacă apariția forțelor de rezistență. D'Alembert a fost atras de filosofie încă din timpul studiilor sale de la „Colegiul celor patru națiuni” ("Le Collège des Quatre-Nations") din Paris, unde exista
Jean le Rond D'Alembert () [Corola-website/Science/308311_a_309640]
-
pe secundă. Ambele constante sunt factori de conversie între unități de energie și unități de frecvență. În esență, constanta Dirac este un factor de conversie între faza luminii (în radiani) și acțiune (în joule ori secundă) după cum se vede în ecuația lui Schrödinger. Toate celelalte moduri de folosire a "constantei Planck" și a constantei Dirac derivă din aceasta din urmă. Exprimată în unități SI de J·s, constanta Planck este una dintre cele mai mici constante folosite în fizică la scară
Constanta Planck () [Corola-website/Science/308369_a_309698]
-
nu ne ciocnim de aceste efecte în viața de zi cu zi așa cum ne ciocnim de legile clasice. Într-adevăr, se poate demonstra fizica clasică poate fi definită ca limita mecanicii cuantice când constanta Planck tinde la zero, plecând dela ecuația lui Schrodinger. Totuși, în unitățile care descriu fizica dar la scară atomică, constanta Planck este luată ca fiind 1, ceea ce reflectă faptul că fizica la scară atomică este dominată numai de efecte cuantice. Constanta de acțiune h are dimensiunea fizică
Constanta Planck () [Corola-website/Science/308369_a_309698]
-
de a găsi o particulă în regiunea dorită a spațiului. Funcția este folosită pentru descrierea oricărui sistem fizic. Cu aceasta se face maparea posibilelor stări ale sistemului în numere complexe. Evoluția în timp poate fi calculată folosind legea mecanicii cuantice: ecuația lui Schrödinger. Valorile funcției sunt numere complexe ce reprezintă amplitudini de probabilitate ca sistemul să se găsească într-o stare posibilă. În cadrul atomilor, funcția ne dă configurările posibile ale electronilor. Orbitalul atomic este o funcție de undă ce determină regiunea în
Fizică atomică () [Corola-website/Science/308413_a_309742]
-
frumoasă formulă matematică din toate timpurile”. Euler apare de altfel cu trei dintre primele cinci formule din acest clasament. În plus, Euler a elaborat teoria funcțiilor transcendentale superioare prin introducerea funcției gamma și a introdus o nouă metodă pentru rezolvarea ecuațiilor polinomiale de gradul IV. El a găsit, de asemenea, o modalitate de a calcula integralele cu limite complexe, prefigurând astfel dezvoltarea analizei complexe moderne și a inventat calculul variațiilor, inclusiv bine-cunoscuta ecuație Euler-Lagrange. De asemenea, Euler a fost primul matematician
Leonhard Euler () [Corola-website/Science/303072_a_304401]
-
și a introdus o nouă metodă pentru rezolvarea ecuațiilor polinomiale de gradul IV. El a găsit, de asemenea, o modalitate de a calcula integralele cu limite complexe, prefigurând astfel dezvoltarea analizei complexe moderne și a inventat calculul variațiilor, inclusiv bine-cunoscuta ecuație Euler-Lagrange. De asemenea, Euler a fost primul matematician care a utilizat metode analitice pentru a rezolva probleme de teorie a numerelor. În acest sens, el a unit două domenii diferite ale matematicii (teoria numerelor și analiza), introducând un nou domeniu
Leonhard Euler () [Corola-website/Science/303072_a_304401]
-
a integralelor, realizând metoda cunoscută în prezent ca "aproximările Euler". Euler a demonstrat, simultan cu matematicianul scoțian Colin Maclaurin (dar independent de acesta), formula "Euler-Maclaurin". De asemenea, el a introdus constanta Euler-Mascheroni : În mecanica fluidelor, Euler a formulat sistemul de ecuații care descrie mișcarea unui fluid; împreună cu ecuația de continuitate, acest sistem este cunoscut în prezent sub numele de „ecuațiile lui Euler pentru fluidele ideale”. Au fost publicate pentru prima oară în „"Mémoires de l'Académie royale des sciences et des
Leonhard Euler () [Corola-website/Science/303072_a_304401]
-
ca "aproximările Euler". Euler a demonstrat, simultan cu matematicianul scoțian Colin Maclaurin (dar independent de acesta), formula "Euler-Maclaurin". De asemenea, el a introdus constanta Euler-Mascheroni : În mecanica fluidelor, Euler a formulat sistemul de ecuații care descrie mișcarea unui fluid; împreună cu ecuația de continuitate, acest sistem este cunoscut în prezent sub numele de „ecuațiile lui Euler pentru fluidele ideale”. Au fost publicate pentru prima oară în „"Mémoires de l'Académie royale des sciences et des belles lettres de Berlin"” (1757). Ele sunt
Leonhard Euler () [Corola-website/Science/303072_a_304401]
-
dar independent de acesta), formula "Euler-Maclaurin". De asemenea, el a introdus constanta Euler-Mascheroni : În mecanica fluidelor, Euler a formulat sistemul de ecuații care descrie mișcarea unui fluid; împreună cu ecuația de continuitate, acest sistem este cunoscut în prezent sub numele de „ecuațiile lui Euler pentru fluidele ideale”. Au fost publicate pentru prima oară în „"Mémoires de l'Académie royale des sciences et des belles lettres de Berlin"” (1757). Ele sunt aplicate și în prezent, permițând calculul (în ipoteza simplificatoare a fluidelor ideale
Leonhard Euler () [Corola-website/Science/303072_a_304401]
-
viața animalelor este dependentă de această proprietate unică a plantelor verzi. Astfel energia consumată de animale în timpul vieții provine din radiațiile solare. Acest fapt stabilește ferm procesul de fotosinteză ca fiind unul dintre fenomenele cele mai importante din lumea viețuitoarelor. Ecuația generală a fotosintezei putea fi scrisă atunci: Fotosinteza are loc în cloroplaste și în zona citoplasmei care le înconjoară. La nivelul cloroplastelor alături de " clorofila a, pigment activ în reacțiile fotochimice, se mai găsesc și alți pigmenți, cu rol de pigmenți
Fotosinteză () [Corola-website/Science/303166_a_304495]
-
acționa într-un anume punct asupra unei sarcini electrice. Sarcinile electrice staționare produc câmpuri electrice; curenții - sarcini electrice mobile - produc câmpuri magnetice. Aceste descoperiri au fost redate într-o formă precisă de către fizicianul englez James Clerk Maxwell care în descompunerea ecuațiilor diferențiale care îi poartă numele a găsit relația dintre locul și perioada schimbării câmpurilor electrice și magnetice într-un anumit punct și respectiv sarcina și densitatea curentului în acel punct. În principiu, aceste ecuații permit determinarea intensității câmpului oriunde și
Electromagnetism () [Corola-website/Science/302375_a_303704]
-
James Clerk Maxwell care în descompunerea ecuațiilor diferențiale care îi poartă numele a găsit relația dintre locul și perioada schimbării câmpurilor electrice și magnetice într-un anumit punct și respectiv sarcina și densitatea curentului în acel punct. În principiu, aceste ecuații permit determinarea intensității câmpului oriunde și în orice moment printr-o cunoaștere a sarcinilor electrice și a curenților. Un rezultat neașteptat obținut prin descoperirea acestor ecuații a fost intuirea unui nou tip de câmp magnetic, care se propagă cu viteza
Electromagnetism () [Corola-website/Science/302375_a_303704]
-
anumit punct și respectiv sarcina și densitatea curentului în acel punct. În principiu, aceste ecuații permit determinarea intensității câmpului oriunde și în orice moment printr-o cunoaștere a sarcinilor electrice și a curenților. Un rezultat neașteptat obținut prin descoperirea acestor ecuații a fost intuirea unui nou tip de câmp magnetic, care se propagă cu viteza luminii sub forma undelor electromagnetice. În 1887 fizicianul german Heinrich Rudolf Hertz a reușit să genereze asemenea unde, punând astfel bazele transmisiilor de radio, radar, televiziune
Electromagnetism () [Corola-website/Science/302375_a_303704]
-
superconductivității. Heliul are în alcătuirea să 2 electroni care orbitează în jurul unui nucleu ce conține doi protoni și între doi și 10 neutroni (în funcție de izotop). Mecanică clasică nu poate descrie structura atomului de heliu deoarece nu se poate scrie o ecuație pentru două particule utilizând regulile acesteia. Însă există metode în mecanica cuantică ce explică compoziția să, valorile determinate astfel având o eroare mai mică de 2% fațăa de cele obținute experimental. În aceste modele, electronii sunt ecranați, astfel că sarcina
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
materiale care conduc căldură și au o bandă de electroni liberi, care servesc pentru a transfera căldură. Heliul ÎI nu are nicio astfel de bandă de valentă, dar cu toate acestea, conduce bine căldură. Fluxul de căldură este reglementat de ecuații similare cu ecuația undelor utilizată pentru a caracteriza propagarea sunetului în aer. Când căldură este introdusă, se mută la 20 de metri pe secundă la 1,8 K prin heliul ÎI, la fel ca valurile într-un fenomen cunoscut sub
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
căldură și au o bandă de electroni liberi, care servesc pentru a transfera căldură. Heliul ÎI nu are nicio astfel de bandă de valentă, dar cu toate acestea, conduce bine căldură. Fluxul de căldură este reglementat de ecuații similare cu ecuația undelor utilizată pentru a caracteriza propagarea sunetului în aer. Când căldură este introdusă, se mută la 20 de metri pe secundă la 1,8 K prin heliul ÎI, la fel ca valurile într-un fenomen cunoscut sub numele de "sunet
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
construit, heliul ÎI se va strecura de-a lungul suprafeți și prin supape până când acesta ajunge undeva mai cald, în cazul în care se va evapora. Undele care se propagă de-a lungul unui film Rollin sunt reglementate de aceeasi ecuație că și undele gravitaționale în apă puțin adâncă, mai degrabă decât gravitația, forța de readucere este forța Van der Waals. Heliul are valentă zero și este inert chimic în condiții normale. Este un izolator electric, conducând curecntul electric doar dacă
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
de timp. Este un vector legat, având punctul de aplicație în punctul material considerat. Ea are o componentă tangențială formula 2, numită accelerația tangențială și o componentă normală formula 3, numită accelerația centripetă. Mărimea fizică accelerație apare ca parametru al mișccării în ecuațiile diverselor tipuri de mișcări din cadrul cinematicii, dar și în expresia forței scrisă după legea a II-a a lui Newton.În cazul unei mișcări în care are loc scădera valorii vitezei, pentru accelerație se folosește denumirea alternativă de decelerație, uneori
Accelerație liniară () [Corola-website/Science/302393_a_303722]
-
ii sunt particule ipotetice, existente doar pe baze teoretice, care ar călători mai repede decât lumina. Conceptul de tahion (derivat din greacă, "tachys = rapid") a fost introdus pentru prima data de Gerald Feinberg. Ei reprezintă o soluție bizară a ecuațiilor relativității restrânse: masa lor este "imaginară", conținându-l pe "i", și reprezentând rădăcina pătrată a unui număr negativ. Astfel, energia lor poate fi reală, (însă, de asemenea negativă), permițându-le existența în continuumul spațio-temporal. Din această inversare a proprietăților particulelor
Tahion () [Corola-website/Science/302560_a_303889]
-
de polimerizare n și masa molara M care caracterizează un polimer sunt valori medii. Polimerizarea alchenelor este o reacție de poliaditie care are loc cu ruperea legăturii pi din fiecare moleculă de alchena și formarea de noi legături simple, carbon-carbon. Ecuația generală a reacției chimice de polimerizare a unei alchene este: nCH=CH → -(CH-CH)- Reacția de oxidare a alchenelor cu soluție apoasa neutră/slab bazica de permanganat de potasiu(reactiv Bayer) este numită oxidare blândă. Sub acțiunea agentului oxidant se rupe
Alchenă () [Corola-website/Science/302655_a_303984]
-
conic ce cuprinde direcția pozitivă a axei "ct" au loc după evenimentele din "O" (conul luminos al viitorului), iar cele din domeniul negativ au loc înaintea evenimentului din "O" (trecutul). Mișcarea rectilinie și uniformă a unei particule este descrisa prin ecuația "x = vt", care reprezintă o dreaptă a cărei panta este chiar viteza v. Deoarece "v < c", această dreaptă va fi cuprinsă întotdeauna în domeniul intervalelor temporale. Mai general, se poate arăta că "traiectoria" unei particule care se mișcă arbitrar este
Spațiu-timp () [Corola-website/Science/302652_a_303981]
-
important în mai multe discipline academice. Grupurile matriceale, de exemplu, pot fi folosite pentru a înțelege legi fundamentale ale fizicii, în teoria relativității restrânse, sau fenomene de simetrie în chimia moleculară și cristalografie. Conceptul de grup a apărut în legătură cu studiul ecuațiilor polinomiale, efectuat de către matematicianul francez Évariste Galois în anii 1830. După contribuțiile venite din alte domenii, cum ar fi teoria numerelor și geometria, noțiunea de grup s-a generalizat în preajma anilor 1870. Pentru a explora grupurile, matematicienii au dezvoltat diferite
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
grup abelian, ceea ce face ca structura acestui grup să fie mai complexă decât cea a numerelor întregi. Conceptul modern de grup abstract s-a dezvoltat din mai multe domenii ale matematicii. Motivația originală pentru teoria grupurilor a fost căutarea soluțiilor ecuațiilor polinomiale de grad mai mare ca 4. Matematicianul francez din secolul al XIX-lea, Évariste Galois, pe baza muncii anterioare a lui Paolo Ruffini și Joseph-Louis Lagrange, a dat un criteriu pentru existența soluțiilor unei anume ecuații polinomiale în termeni
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
fost căutarea soluțiilor ecuațiilor polinomiale de grad mai mare ca 4. Matematicianul francez din secolul al XIX-lea, Évariste Galois, pe baza muncii anterioare a lui Paolo Ruffini și Joseph-Louis Lagrange, a dat un criteriu pentru existența soluțiilor unei anume ecuații polinomiale în termeni de grup de simetrie al rădăcinilor polinomului. Elementele acestui grup Galois corespund anumitor permutări ale rădăcinilor. La început, ideile lui Galois au fost respinse de contemporani, fiind publicate doar postum. Grupuri de permutare mai general au fost
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
permutări ale rădăcinilor. La început, ideile lui Galois au fost respinse de contemporani, fiind publicate doar postum. Grupuri de permutare mai general au fost cercetate mai ales de Augustin Louis Cauchy. Lucrarea lui Arthur Cayley intitulată "Despre teoria grupurilor, în funcție de ecuația simbolică θ = 1" (1854) dă prima definiție abstractă a unui grup finit. Geometria a fost al doilea domeniu în care grupurile au ajuns să fie folosite sistematic, mai ales grupurile de simetrie ca parte a programului Erlangen din 1872 al
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]