7,253 matches
-
și de plahii"”. În 1716, la începutul celei de-a treia domnii a lui Mihai Racoviță, este numit mare vistiernic. Acesta îl trimite ca reprezentant al său la tătarii din Bugeac pentru a le solicita ajutorul în lupta cu o garnizoană austriacă staționată în Cetatea Neamțului comandată de căpitanul loren François (Ferencz) Ernau. Marele vistiernic Costantin Costachi, împreună cu alți boieri, a făcut parte din comisia numită de domnitor în vederea în vederea restabilirii „hotarului lui Halil Pașa” din Bugeac. La începutul anului 1723
Costantin Costachi () [Corola-website/Science/332943_a_334272]
-
din Cluj, precum și a Operei române. Se căsătorește cu Maria Kühnel, descendentă dintr-o familie de austrieci înstăriți, împreună avâd un fiu, Laurian Ante, cunoscut mai târziu ca scriitor, dramaturg și cineast. Al doilea Război Mondial îl găsește la comanda garnizoanei militare a județului Neamț cu gradul de colonel. După 1947 se ocupă cu reorganizarea Corului veteranilor și cu pirogravurile pe os de ren după picturile lui Nicolae Grigorescu, donate Mănăstirii Agapia. A scris un volum de versuri inspirate de participarea
Gheorghe Ante () [Corola-website/Science/333593_a_334922]
-
străpungerea acesteia după două zile de lupte înverșunate. Căderea liniei principale a fortificațiilor a lăsat trupele române care apărau orașul numai cu a doua linie de fortificații dar care nu era completă, ceea ce a determinat căderea orașului și predarea întregii garnizoane. Bătălia de la Turtucaia s-a încheiat cu victoria decisivă a forțelor bulgaro-germane, fapt care avea să se dovedească de importanță vitală pentru întreaga campanie a anului 1916. Forțele puterilor centrale au capturat: 480 ofițeri, 28,000 trupă și 120 piese
Pantelei Kiselov () [Corola-website/Science/333630_a_334959]
-
distrusă în primele minute ale asaltului. Parașutiștii germani nu au reușit să pătrundă și în galeriile subterane ale fortului, dar soldații belgieni nu au fost la rândul lor capabili să iasă și să organizeze un contraatac hotărâtor la suprafața fortului. Garnizoana belgiană a capitulat a doua zi, după ce parașutiștilor le-a venit în ajutor Regimentul 151 de infanterie german. Germanii au planificat cu mult timp înainte cucerirea fortului. În timpul pregătirilor, parașutiștii germani au efectuat antrenamente pe o replica a exteriorului fortului
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
o fortificație belgiană ale cărei piese de artilerie țineau sub control mai multe poduri peste Canalul Albert, considerate de importanță vitală pentru atacul trupelor germane. În timp ce trupele de asalt aeropurtate au luat cu asalt fortul și au scos din luptă garnizoana belgiană și tunurile pe care le deservea acestea, alte unități de parașutiști au cucerit cele trei poduri de peste Canalul Albert. După ce au cucerit fortul, parașutiștii germani au primit ordinul să se deplaseze în sprijinul camarazilor care cuceriseră podurile, pentru a
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
Trupele aeropurtate au aterizat direct pe acorperișurile fortificațiilor cu planoare militare. defensiva belgiană a fost distrusă cu explosivi și aruncătoare de flăcări. După ce subunitățile de "Fallschirmjäger" au intrat în fortăreață ucigând mai mulți apărători, i-au blocat pe restul militarilor garnizoanei în sectoarele inferioare ale fortificațiilor. Simultan, restul forței germane de asalt a aterizat lângă cele trei poduri de peste canal, distrugând mai multe cazemate și poziții defensive ale forțelor belgiene care păzeau obiectivele. Cele trei poduri au fost cucerite de către germani
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
din Olanda și Belgia. Unele dintre aceste poziții defensive nu erau bine fortificate, fiind destinate doar încetinirii german, nu opririi asaltului inamic. În regiune au existat și mai multe construcții concepute special pentru apărare, unde fuseseră ridicate fortificații puternice, cu garnizoane numeroase și bine înarmate. Linia Grebbe-Peel din Olanda, care se întindea de la malul sudic al golfului Zuider Zee până la frontiera cu Belgia, avea un mare număr de fortificații, a căror apărare era sprijinită de existența unor obstacole naturale precum zonele
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
a unora secundare din Belgia și Olanda, ceea ce le-ar fi permis să înainteze cu ușurință spre interiorul Olandei. Divizia a 7-a de infanterie belgiană a fost repartizată apărării celor trei poduri de peste canal, militarii acestei unități alăturându-se garnizoanei Fortului Eben Emael în moementul declanșării bătăliei Sistemul de apărare al fiecărui pod era format din patru buncăre din beton amplasate pe partea vestică a canalulu, trei dintre ele echipate cu mitraliere și unul cu un tun antitanc. Acest din
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
avea propriul spital, spații de cazare ale personalului, bucătării și un generator electric pentru acționarea tunurilor de mare calibru, a sistemului de iluminare și a sistemului de purificare a aerului din cazemate. Planul de luptă al belgienilor nu prevedea ca garnizoana fortului și infanteria de sprijin din afara zidurilor să ducă o luptă defensivă de durată în teren. În cazul unui atac, se considera că detașamentul de pe malul estic al canalului ar avea la dispoziție timpul necesar să se retragă peste poduri
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
să se retragă peste poduri, să le arunce în aer. Forțele reunite belgine ar fi avut mai apoi posibilitatea să lupte protejate de fortificații o bătălie de întârziere a înaintării inamicului. Când apărarea fortului nu ar mai fi fost posibilă, garnizoana ar fi trebuit să se retragă pe linia defensivă principală de-a lungul râului Dyle, unde să facă joncțiunea cu restul trupelor aliate. Asaltul parașutiștilor asupra Fortului Eben Emael și a celor trei poduri a fost parte a unei operațiuni
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
nedeclararea oficială a războiului de către guvernul german avea să asigure atacatorilor elementul surpriză necesar obținerii unei victorii rapide. Planificatorii germani au considerat că belgienii aveau să își revină din șocul atacului după aproximativ o oră. După aceasta, superioritatea numerică a garnizoanei care apăra fortul și podurile, ca și sosirea rapidă în regiune a unităților aliate de rezervă, aveau să pună probleme foarte mari micilor unități de parașutiști, care erau înarmați doar cu armament ușor de infanterie. Planul german prevedea în consecință
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
destinată atacării Fortului Eben Emael trebuia să aterizeze pe acoperișul acestuia cu unsprezece planoare, să elimine orice apărător care ar fi încercat să li se opună, să distrugă cât mai multe piese de artilerie cu încărcături explozive și să împiedice garnizoana belgiană să acționeze. După ce și-ar fi îndeplinit obiectivele inițiale (cucerirea podurilor și eliminarea tunurilor cu rază lungă de acțiune din fort), trupele aeropurtate urmau să se pregătească pentru apărarea pozițiilor cucerite până la sosirea grosului trupelor terestre germane. Sturmabteilung Koch
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
fost ținta unor puternice tiruri de artilerie antiaerinană și au fost decuplate de avioanele de transport la 05:35. În timp ce planoarele își începuseră coborârea spre obiectiv, podul a fost distrus de geniștii belgieni cu ajutorul încărcăturilor explozive montate în prealabil. Spre deosebire de garnizoanele celorlate două poduri, apărătorii podului Canne și-au dat seama că vor fi atacați când au văzut coloana mecanizată germană care venea să îi sprijine pe parașutiști. Infateria germană a apărut în zonă cu douăzeci de minute mai devreme decât
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
escadrile Stuka. Deși bombele nu au distrus cupola, exploziile i-au obligat pe belgieni să retragă cupola pe parcursul restului bătăliei. Toate căile de acces pe care parașutiștii au reușit să le localizeze au fost distruse cu explozivi. În acest fel, garnizoana a fost prinsă în capcană în fort, împieicându-i pe belgieni să contraatace. Parașutiștii au reușit să își atingă obiectivele principale - distrugerea sau scoaterea din funcțiune a pieselor de artilerie care ai fi putut bombardeze podurile peste canal, dar unele ținte
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
parașutiștilor, dar și aceste atacuri au fost necoordonate și în plus le-a lipsit precizia. Din acest ultim motiv, ele au împiedicat uneori contratacurile propriilor infanteriști. Germanii au trimis de asemenea patrule care să urmărească și să împiedice mișcările membrilor garnizoanei belgiene. Belgienii au fost astfel obligați să rămână la nivelurile inferioare ale fortului. Toate încercările belgienilor de lansarea a unui contraatac au fost obstrucționate de existența unei singure căi de declanșare a atacului - o scără în spirală - și de faptul
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
să construiască noi poduri, ceea ce a întârziat mult ritmul înaintării. După ce parașutiștii au fost înlocuiți pe câmpul de luptă, geniștii și regimentul de infanterie sosit în zonă au organizat un atac împotriva intrării principale a fortului. În fața atacului conjugat inamic, garnizoana belgiană a capitulat la 12:30. Garnizoana fortului a pierdut 60 de soldați morți și 40 de răniți. Germanii au luat prizonieri aproximativ 1.000 de soldați belgieni. Parașutiștiii grupului „Granit” au pierdut 6 morți și 19 răniți. Atacul aeropurtat
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
mult ritmul înaintării. După ce parașutiștii au fost înlocuiți pe câmpul de luptă, geniștii și regimentul de infanterie sosit în zonă au organizat un atac împotriva intrării principale a fortului. În fața atacului conjugat inamic, garnizoana belgiană a capitulat la 12:30. Garnizoana fortului a pierdut 60 de soldați morți și 40 de răniți. Germanii au luat prizonieri aproximativ 1.000 de soldați belgieni. Parașutiștiii grupului „Granit” au pierdut 6 morți și 19 răniți. Atacul aeropurtat asupra celor trei poduri și a Fortului
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
zile înainte de a fi capturată. După Primul Război Mondial, importanța militară a cetății a intrat în declin, întrucât progresul tehnologic în domeniul armamentului a făcut-o să fie depășită moral. A fost apoi utilizată de diverse instituții civile și ca garnizoană. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, părți ale complexului au fost utilizate de Germania Nazistă pentru detenție, interogatorii și execuții. Circa 50.000 de oameni au fost executați acolo, între care peste 30.000 de victime ale Holocaustului. Unele
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
fost restricționată. În 1890 a început lucrul la a opta redută, denumită "Linkuva"; s-au introdus noi tehnici de construcție, în special betonul armat. Reduta Linkuva a devenit cea mai modernă întăritură, echipată cu electricitate, canalizare și cazemate pentru o garnizoană de 1.000 de persoane. În același timp, s-au pus bazele altor structuri defensive care au dus la înconjurarea întregului centru al orașului între râurile Nemunas și Neris. Până în 1890, fuseseră terminate șapte redute, fuseseră construite drumuri de suport
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
germană și-a concentrat atacul pe primele trei redute, cele mai vechi structuri ale cetății. Armata nu a înconjurat întreaga cetate, apărătorii ei putând să se regrupeze și să se reaprovizioneze. La 8 august, germanii și-au intensificat bombardamentul, dar garnizoana cetății a rezistat la câteva tentative de a rupe perimetrul defensiv. După câteva zile, bombardamentul cetății a ajuns la apogeu; apărătorii au suferit pierderi grele, între 50% și 75%. La 14 august, peste 1.000 de soldați din trupele de
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
Yeong . Odată cu creșterea de dinastiei Ming sub un fost călugăr, Zhu Yuanzhang ( Împăratul Hongwu), forțele mongole au devenit mai vulnerabile. Prin 1350 Goryeo a recâștigat independența deplină de scădere Imperiul Mongol, desi resturi mongole ocupat efectiv teritoriile de nord-est cu garnizoane mari de trupe. General Yi Seong-gye a câștigat putere și respect în timpul anilor 1370s și 1380s începutul împingând resturi mongole de pe peninsula și, de asemenea, prin respingerea bine organizată a piraților japonezi într-o serie de angajamente de succes. El
Taejo de Joseon () [Corola-website/Science/333876_a_335205]
-
să fie însoțit de un birocrat numit de Curtea Imperială care acționa ca și superiorul generalului). Potrivit colecției de scrisori lăsate de Song Yingchang, armata număra în jur de 40000 de soldați, fiind compusă în cea mai mare parte din garnizoanele nordice inclusiv 3000 de oameni care aveau experiență în lupta împotriva piraților japonezi fiindcă luptaseră sub comanda lui Qi Jiguang.
Invaziile japoneze în Coreea () [Corola-website/Science/333046_a_334375]
-
Era primul născut al avocatului Claude Ignace Rouget, mama sa fiind Jeanne Madeleine Gaillande. După ce a urmat "L'École royale du génie de Mézières" (Școala militară de geniu din Mézières), a fost repartizat ca ofițer al armatei regale în diferite garnizoane, printre care și cea de la Mont-Dauphin, unde se spune că și-ar fi exersat „talentele de Don Juan”. A avansat în cariera militară până la gradul de căpitan. În timpul Revoluției franceze a fost mutat la garnizoana din Strasbourg, cu începere de la
Rouget de Lisle () [Corola-website/Science/333062_a_334391]
-
al armatei regale în diferite garnizoane, printre care și cea de la Mont-Dauphin, unde se spune că și-ar fi exersat „talentele de Don Juan”. A avansat în cariera militară până la gradul de căpitan. În timpul Revoluției franceze a fost mutat la garnizoana din Strasbourg, cu începere de la 1 mai 1791. Aici l-a cunoscut pe primarul orașului, Philippe-Frédéric de Dietrich (se pare că în cadrul unei loji masonice). La cererea acestuia a compus mai multe cântece patriotice, printre care "l'Hymne à la
Rouget de Lisle () [Corola-website/Science/333062_a_334391]
-
22 noiembrie 1917 a fost cel de al 22-lea vorbitor în ședința de deschidere a lucrărilor Sfatului Țării. După prima cuvântare, din soldat de rând Ilie Cătărău s-a autodenumit colonel și în scurtă vreme a ajuns să conducă garnizoana militară a Chișinăului. Ilie Cătărău, în calitatea sa de șef al garnizoanei din Chișinău, prin acțiunile sale nesăbuite de bolșevizare în rândul subordonaților și de subminare a Sfatului Țării, devenise un pericol pentru mișcarea de resurecție națională din Moldova de
Ilie Cătărău () [Corola-website/Science/333144_a_334473]