7,953 matches
-
lucru pe care nu-l rostea. Asta m-a dus cu gândul la scheciul ăla vechi al lui Peter Cook: N-am absolut nimic cu piciorul tău drept. Problema e că nici tu n-ai. — Vreți să spuneți că sunt nebun? Randle ridică degetele arătătoare. — Ai o leziune, asta ai. Oamenii suferă în fiecare zi mii de feluri de leziuni. S-a întâmplat doar ca leziunea pe care ai suferit-o tu să nu fie una... de natură fizică. A ocolit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Tocmai, am zis. Asta și spun. E înfricoșător. Clio se uită la mine. — Partea aia când capul se ivește din carenă? Cu ochii scurși pe față? Clio se uită la mine. — Spre sfârșit... Șefu’ Brodie, Richard Dreyfuss și pescarul ăla nebun, toți pe barca aia șubredă? Nu pot să urmăresc asta și să stau locului. Trebuie să mă ridic și să fac câțiva pași. — Știu, suspină Clio, clătinând din cap spre mine. — În toate celelalte privințe însă, m-am codit, prefăcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ducându-i ușor mâinile înapoi în poală. E-n regulă. Nu ai nimic acolo. Nici nu mi-am dat seama ce făceam, zise ea, cu fața către mare. — Scuze. — Crezi că sunt nebună? — Clio, nu ești deloc nebună. Eu sunt nebunul, ți-amintești? Tu ești... ei bine, specială poate, dar nu nebună. Asta o făcu să zâmbească. — Tacă-ți gura, zise. Vrei să mă uit la gâtul tău? — Nu. — S-a terminat totul, să știi. N-o să trebuiască niciodată să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pis pis. Am încercat să-mi aduc aminte cum îl chema pe câinele lui Randle. Ricky? Robbie? Rusty? Era ceva care începea cu R. Începea să se agite uneori dacă simțea mirosul lui Ian pe hainele mele și alerga de nebun prin sera de obicei liniștită a lui Randle, lătrând ca un - am cotit la dreapta - lătrând, ei bine, mârâind de fapt, iar ea trebuia să-l închidă în bucătărie înainte ca vreunul din noi să se așeze și să riște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
masca de scafandru și înotând spre mine. Am prins-o și ea mă prinse pe mine și ne-am tras unul pe celălalt prin apă, ne-am cuprins în brațe, strângându-ne tare la piept, stând așa și râzând ca nebunii. Credeam că ai murit, am spus, când în sfârșit mi-am găsit răsuflarea. O, Doamne, am crezut că ai murit. — Rechinul a făcut o gaură în cușcă, zise ea. Când s-a încâlcit, eu, nu știu cum, m-am strecurat afară. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
care a studiat fenomenul de degenerare pe linia pshio psihiatrică în domeniul dreptului criminal, al politicii și al sociologiei. Totuși Nordau este primul cercetător interesat de fenomenul degenerării în artă și literatură: Degenerații nu sunt întodeauna criminali, prostituate, anarhiști sau nebuni declarați; de multe ori ei pot să fie scriitori sau artiști. Dar aceștia din urmă prezintă aceleași trăsături intelectuale - de cele mai multe ori la fel de somatice - ca și membrii aceleiași familii antropologice care își satisfac instinctele rău intenționate ale unui asasin sau
ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
altfel, nu voia să-l mai sperie pe domnul Rennit. — Nu te frămînta, poliția e la curent! — Ai fost achitat? — M-au condamnat la Închisoare pe termen nedeterminat, la voia Majestății Sale. Dar nu m-au ținut mult. Nu sînt nebun, pe cît vezi, așa că trebuia să se găsească o altă explicație faptei mele. Mă aflu În viață pentru că li s-a făcut milă de mine. Ziarele au scris despre o crimă caritabilă, adăugă el cu scîrbă, ridicîndu-și mîna În fața ochilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
asemenea trecere de la candoare la păcătoșenie. „E ca-ntru-un balamuc!“ exclamă maică-sa. „A, nu, Într-un balamuc e mai multă liniște, Îi răspunse el. O știu din propria mea experiență, căci am fost internat cîtva timp Într-o casă de nebuni. Toți se purtau frumos cu mine acolo, m-au numit chiar bibliotecar...“ Îi venea greu să exprime liber deosebirea dintre casa de nebuni și lumea reală. „Toți erau foarte rezonabili. Dă-mi voie să-ți Împrumut Istoria societății contemporane, adăugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
el. O știu din propria mea experiență, căci am fost internat cîtva timp Într-o casă de nebuni. Toți se purtau frumos cu mine acolo, m-au numit chiar bibliotecar...“ Îi venea greu să exprime liber deosebirea dintre casa de nebuni și lumea reală. „Toți erau foarte rezonabili. Dă-mi voie să-ți Împrumut Istoria societății contemporane, adăugă el enervat, ca și cum dintr-odată n-ar mai fi iubit-o, ci ar fi urît-o pe maică-sa. E o lucrare uriașă, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nedrept aici. Am să te scot eu! Țin-te bine! Ești un băiat bun, Digby. — M-au amenințat și pe mine că au să mă Închidă aici. — Pe dumneata? Păi, ești destul de sănătos. Dumnezeule, poate că nici eu nu-s nebun! Dacă vor să te Închidă aici, Înseamnă că-i trădare! — Țin-te bine! — O să Încerc... Știi, aveam unele Îndoieli... Mă gîndeam că poate au dreptate... Motorul de automobil nu se mai auzea. — Ai cumva vreo rudă? — Nici un suflet. Am avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de chinuri pe nenorocitul acela. Îl vedea bălăcindu-se În apa mîloasă a iazului, cu ochii lui albaștri senini, cu mustața-i țepoasă de militar și cu expresia aceea de adîncă Îngrijorare și simț al răspunderii. Un lucru este limpede: nebunii Își păstrau personalitatea chiar și În acest loc. Nici o nebunie nu putea stinge În sufletul lui Stone simțul datoriei ostășești față de semenii săi. Recunoașterea făcută În „Pavilionul special“ se dovedi mai ușoară decît se așteptase Digby, care nu sperase ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
dacă s-ar plînge măcar vreunul dintre pacienți - toți intră de bunăvoie acolo - am avea un pretext să ne vîrÎm și noi nasul... De cînd aștept un asemenea pretext! — Odată internat În pavilionul acela, e prea tîrziu. Chiar dacă nu ești nebun, Îți pierzi mințile... Zbătîndu-se orbește printre amintirile lui, Rowe Îl uitase pe Stone. Acum, Își aminti de vocea rugătoare ce venea de dincolo de ușa celulei și se simți vinovat. — În pavilion a Închis de curînd un om care nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pe care-l cîștigasem la o tombolă. A urmat un bombardament aerian. Cred că Poole a Încercat să mă omoare pentru că n-am vrut să-i dau cozonacul - era un cozonac făcut cu ouă adevărate... Credeți că și eu sînt nebun, nu-i așa? Întrebă el cu neliniște În glas. N-aș spune chiar asta, răspunse domnul Prentice, Îngîndurat. Viața poate fi uneori ciudată, foarte ciudată. Ar fi bine să citești mai multe cărți de istorie. Știi dumneata că viermii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
murise fără durere. Și-l aminti pe Stone cu picioarele În apa iazului, privind În jur cu neliniște; apoi, alergînd ca un copil speriat spre grădina de zarzavaturi; vedea pretutindeni numai trădare. La urma urmei, nu fusese chiar atît de nebun! Fură nevoiți să treacă peste cadavrul doctorului Forester, Întins chiar la capătul scării. Doctorul căzuse În cursă: mînat nu de dragostea de patrie, ci de iubirea aproapelui, docilul Johns Își sfărîmase idolul. Doctorul fusese prea sigur pe Johns: nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
care mă culcam din nou. Lucrul ăsta Îmi făcea atât de bine, Încât medicul-șef le rugase să accepte, dacă nu le deranja prea mult. Bănuia că Azoulay nu-i spusese totul; avea Însă multe cazuri mai grave, schizofrenici și nebuni periculoși, nu mai avea timp de mine; pentru el, aveam un medic curant, era esențialul. Evident, nu mai puteam lucra În Învățământ, dar la Începutul lui 1991 ministerul mi-a găsit un post În Comisia de programe școlare. Pierdeam avantajele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
aplecându-se sub bord. Nu merge, a zis ea. S-a blocat. În două secunde, eram la mașina mea, de unde am revenit cu un levier pe care l-am introdus sub muchia capotei, Încercând s-o forțez. — Ce faci, ești nebun? a țâșnit ea prin portieră. Îmi strici mașina! — Trebuie s-o deschid. Poate că e Încă-n viață. — Cine? — Tipul care spăla parbrize. S-a dat Înapoi cu un pas și a Început să râdă. — Și cum a ajuns Înăuntru
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
astfel Încât atunci când Fauvé a ieșit din tunel să savureze aerul rece al dimineții, s-a trezit față În față cu o armată motorizată, condusă de oameni gata să-și spele rușinea și mahmureala. Degeaba s-a năpustit Fauvé ca un nebun spre digul de bare strălucitoare, deasupra cărora sclipeau, ca un semn rău, zeci de girofaruri, În zadar cei 125 cai-putere ai săi au prins a necheza, cerând Înțelegerea fraților de combustibil. Armele au răpăit când Alfina a ieșit din beznă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
peste ultima muchie Înghețată din Nanga Parbat și un chinez Îți Întindea zâmbitor antebrațul plin cu ceasuri. În templul maya din Tikal se organizau nunți. Deșertul Gobi era traversat de o autostradă cu patru benzi, iar dacă o luai de nebun prin nisip În căutarea Fetei Morgana, după două dune te trezeai În recepția unui Hilton. Nici la Polul Nord nu mai puteai scăpa de oameni: parcarea era mereu supraaglomerată și uneori, când urșii polari prinși În ritualul Înmulțirii dezlănțuiau alarmele auto
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
minunat, ce nu și-a dorit și nici n-a prevăzut. — Ce? M-am Îndrăgostit. Vasea și-a dat capul pe spate și a Început să râdă În hohote. Din cauza zgâlțâiturilor, flancurile de blană aplaudau pe obrajii lui nebărbieriți. — Ești nebun? Tu, care le tratai pe femei ca pe niște obiecte de unică folosință? — El m-a făcut să fiu așa. De fapt, sunt sensibil, atent, romantic și, poate n-o să-ți vină să crezi, fidel... S-a lăsat cuprins de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
aceștia se recrutează conducătorii. Ce facem cu nerodul pe care nu-l poți înlătura? - Pentru omenire nu există decît un sens unic căci, prin ordine a fost creat universul. Rotirea acestuia e strungul care, din haos, scoate, sub dalta întîmplării, nebuni și regi, pioni sau dame. - Uiți de Meșterul Strungar... - Nu există. Datorită slabei sale imaginații, omul a parcelat spațiul și timpul cărora le-a dăruit un început și un sfîrșit, adică pe Dumnezeu care este un creat, nu Creatorul. Pe
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
rotește pe șasiu cu mișcări de reptilă atacată. Barajul crește văzînd cu ochii. Minunîndu-se de puterea excavatorului oamenii rîd bucuroși. Urmat de adjunct, directorul-secretar urcă pe dig. Cupa excavatorului care vîjîie prin aer răstoarnă lîngă ei o movilă întreagă. - Ho, nebunule! strigă adjunctul, o să ne îngropi. Surd, în cabină excavatoristul rînjește asudat. Directorul se plimbă preocupat pe creasta digului. Deodată se aude un pocnet sec iar mugetul fiarei începe să agonizeze. Uitîndu se la excavator, adjunctul se întreabă îngrijorat: - Ce dracu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ne îngropi. Surd, în cabină excavatoristul rînjește asudat. Directorul se plimbă preocupat pe creasta digului. Deodată se aude un pocnet sec iar mugetul fiarei începe să agonizeze. Uitîndu se la excavator, adjunctul se întreabă îngrijorat: - Ce dracu’ i-a făcut nebunul? Între timp, intrigați de încetarea lucrului, sătenii se ivesc pe creastă. - Hai, tov Pandele, să vedem ce e. Directorul nu răspunde. Adjunctul consideră că trebuie să adaoge: - Las’, nea Pandele, mă duc eu. Părîndu-i-se că aude din direcția secretarului o
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
separate intenționat printr‑un perete despărțitor, fiindcă el e băiat, iar ea e fetiță - și se izolează de lumea exterioară. Rainer scrie poezii pentru ca izolarea să funcționeze și mai bine. Adesea vede chipuri în copaci care‑l îndeamnă la asta, nebunul. N‑are prieteni, doar camarazi, care se poartă adesea necamaraderește cu el, care disprețuiește din principiu camaraderia. Când Rainer compune poezii, n‑o face cu gestul grațios al peștelui care sare argintiu din apă, așa cum se întâmplă atât de frecvent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pot judeca. Devin orb, mut, paralizat, pierdut. Îmi regăsesc condiția mizerabilă, melancolia, murdăria. Nu sunt bun de nimic luni întregi. Mă recheamă iar, într-un târziu. Când a apărut ceva prea ciudat și încercările lor s-au repetat în gol. Nebunul ăla poate găsește, cumva, cheia... speră ei. Nu mai știu de unde s-o pornesc. Ezit îndelung să mă apuc. N-am încredere în mine, n-am siguranță. Fără încredere, măcar pentru un timp, chiar iluzorie, nu merge nimic. Îi simt
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
apare decât la mari intervale prin ateliere și doar în fugă. Din emoțiile de-acum zece ani, când nu era decât șef de colectiv, iar ea se învârtea în jurul lui ca o cloșcă beată, rămăsese doar îmbrățișarea aceea caraghioasă. Ieșise nebun de victorie din ședință : îl primiseră, îl primiseră ! avea carnetul roșu, încuviințarea, startul, ascensiunea. Năvălise, țopăind, se repezise la ea, să-i dea marea veste. O îmbrățișase, rotind-o, rotind-o, dar ca pe o mamă, ca pe o soră
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]