7,995 matches
-
la fel de decis precum se observau urmele de frână de la sosire. Urmează partea fantastică: - Unde doreai să ajungi? - l-a întrebat arătarea aceea fioroasă, cu o voce, dintr-o dată, umană și caldă. Orice urmă de teamă, teama aceea înfricoșătoare determinată de neputința de a-ți fi propriul tău stăpân, dispăru. Gheața, ce-i strânsese ca un clește inima, determinând un puls nebun prin toate vasele de sânge, se topi. Fără nicio urmă de prudență, mărturisi de bunăvoie totul: cum se numește, de ce
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
Am simțit atunci fizic durerea că suntem condam‑ nați să pierdem dreptul României de a fi independentă. Prima oară, un astfel de moment de cumpănĂ îl trăisem tot într-un august, dar în 1968. De fiecare dată am avut senzația neputinței în fața destinului nostru geopolitic ; credeam că acest puci va pune capăt tranziției României spre o societate liberă. A.M.P. : Noi în prima parte a anului 1990 ne temeam că Gorbaciov dorea să influențeze ce se întâmplă la noi. Dar acum
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
sârbească. În 1861 este numit comite suprem în comitatul Caras, unde a luat măsuri ca "limba oficială peste tot în afacerile din lăuntru să fie cea română". În 1866 a fost ales deputat de Tinca. Ceva mai târziu, dezamăgit de neputința de a-și realiza planurile în favoarea egalei îndreptățiri a românilor transilvaneni s-a retras din viata publică. Testamentul lui Emanuil Gojdu a fost redactat în 4 noiembrie 1869 și a fost publicat în ziua morții sale (3 februarie 1870). Acesta
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
jos de la Ecarisaj, prost îmbrăcat, murdar din cauza muncii voluntare pe care o prestam la curățirea sălii de autopsie a hingheriei, flămând și trist, mai miroseam pe deasupra și a cadavru”, așa l-a întâlnit pe Eusebiu Camilar căruia i-a destăinuit neputințele. Nici sfaturile și ajutorul de la fostul său coregionar nu lau ajutat. Și era la vârsta împlinirii a cincizeci de ani!... (Vezi Mircea A. Diaconu, în Bucovina Literară, Suceava, 2004). * Junimea literară Junimea literară „Reînvie Junimea literară. Junimea literară apusă cu
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
absență, cum tăcut și rătăcit a murit în demență mentală. Conținutul acestei expresivități picturale se regăsește încă și mai pregnant în dezordinea puținelor manuscrise, pagini începute și neterminate, adnotări împrăștiate, în caligrafia nervoasă, contorsionată și de multe ori ilizibilă, în neputința progresivă de a finaliza nenumăratele proiecte pe care i le împărtășea lui Eliade. O altă fotografie: anul morții, Eliade șezând lângă o fereastră. Mâinile adunate aproape căuș, pipa aprinsă, chipul pe jumătate ascuns în penumbră și fum. Fanic și privind
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
din 20 mai** (plicul era „Correo aereo”, dar timbrul l-a obligat, probabil, la un regim maritim). Christinel și cum mine suntem profund și sincer îndurerați de tragedia care v-a încercat, pe Gunnel, pe dvs. și restul familiei. Cu neputință de înțeles, cu neputință de crezut! A trebuit să recitesc scrisoarea pentru a mă convinge că am citit bine prima oară! Ce să spunem? Ce altceva vi s-ar putea spune decât simplul fapt (cât de derizoriu!) că vă împărtășim
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
era „Correo aereo”, dar timbrul l-a obligat, probabil, la un regim maritim). Christinel și cum mine suntem profund și sincer îndurerați de tragedia care v-a încercat, pe Gunnel, pe dvs. și restul familiei. Cu neputință de înțeles, cu neputință de crezut! A trebuit să recitesc scrisoarea pentru a mă convinge că am citit bine prima oară! Ce să spunem? Ce altceva vi s-ar putea spune decât simplul fapt (cât de derizoriu!) că vă împărtășim durerea, că am vrea
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
ne-am mai poto- lit și flămânzeala... — Nu pleacă nimeni nicăieri, ridică foarte hotărât Pribeagu degetul arătător. Domnișorule Cristian ? Dar Cristi amuțise la vederea minunăției de fată. Și un sentiment de gelozie nemaiîntâlnit îi invadase tot trupul. De gelozie și neputință, știind că cele câteva hârtii și monede pierdute prin buzunare n-au cum să o miște pe frumoasa curtezană. — Domnișorule Cristian, permiteți-mi să vă mai torn un pahar de vin, pentru a stinge amarul. Și cum a terminat Pribeagu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Andrei Ruse 52 aia potrivit și corect ? Ca lucrurile să se întâmple, oricum ar fi ele, trebuie să fii în mijlocul lor ! Și viața nu-i pentru fricoși, o, nu ! Viața adevărată, nu, nu. Pentru fricoși e mediocritatea. Rutina. Regretele. Sărăcia. Neputința. Îndurarea. Chinul. Succesul cere alte calități, domnișorule Cristian. Riscul ! Curajul ! Nebunia ! Și mai ales, dar mai ales ! Dragostea ! Da, da, toată dragostea pe care o poți da. Eu te invit, ia-mă de mână, domnișorule Cristian, să arătăm lumii ce
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
nu. În vara lui 1941 a revenit în București, în căutarea unui contract și a unei noi aventuri. Dar Cristian Vasile nu mai era la modă. Iar fața lui cândva plină de energie și entuziasm nu îi mai putea ascunde neputințele și boala. Centrul ora- șului îl alunga pe fostul său rege. Periferiile erau singurele care îl doreau, dar s-a ferit de ele, de frică să nu fie înghi- țit și umilit de niște guri imense, cariate și pline de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune atroce, de coșmar. N-am mai fost în stare să trec dincolo de Basarab - și m-am întors acasă, cu un sentiment de silă, oroare și neputință. La cincizeci de metri distanță, ardeau oamenii pe acoperiș, unde se refugiaseră văzând că imobilul - hotelul Splendid, cu douăzeci de etaje - ia foc, fără putință de scăpare ; mașini în flăcări, cu șoferul mort la volan, cu ocupanții mașinii calcinați în
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
de indivizi nesiguri de propria lor vocație sau animați de resentimente sau felurite oportunisme. Or, Întreaga „teorie” a postmodernismului la noi - „dincolo” ea a Început să apună, ca orice modă tiranică! -, sub argumentele estetice, ascunde, În fapt, nu atât o neputință, cât mai ales o grabă; o ne-stăpânire, o nerăbdare În fața capricioasei zeițe a Gloriei, un fel de a ratrapa „timpul pierdut”, anii irosiți și nedrepți ai ultimei decade a tiraniei În care, Într’adevăr, tinerii debutanți au avut un
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
idei - pe neauzite se Învârte ea!” „Realitatea nu există!”, am Îndrăznit s-o gândesc de timpuriu și, desigur, la Început, tinerelul dezadaptat și incapabil de adaptare socială striga această propoziție În adâncurile catifelate ale eului său ca o formă a neputinței, ca un semn al feminității sale doar În aparență paradoxale; o „feminitate” pe care nu a „părăsit-o” de atunci, iar ea l-a răsplătit cu „tone de creație”, acea anima a lui Jung. Un strigăt al slăbiciunii, al unei
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cu Dumnezeu”, cum cântă Blaga. Dar, revenind la „discuția noastră” despre „vina În istorie”, am avut, cum spuneam, Încă din pubertate, acel reflex suficient de rar ca să pară ciudat - atunci și acum! - de a-mi căuta propria-mi vină, propria neputință În aproape toate eșecurile sau fundăturile nefericite pe care ți le Întinde viața socială, dar și personală, din belșug. Uneori până la marginile ridicolului, și a trebuit să aștept apoi ani, uneori decenii, ca dreptatea mea să fie recunoscută și de
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mai ales despre soarta scriitorilor dintre războaie, abia acum se „umple de realism, de adevăr”, așa cum se hașurează desenele preșcolarilor cu culoare și linii. 10 Nu, repet, eu, autorul care sunt, care am fost - nu s-a schimbat. Poate din neputință, eram prea bătrân pentru a o face, În ’90, când m-am Întors definitiv În România, Împlinisem rotunda vârstă de cincizeci și șase de ani. Dar... ce noroc că „nu m-am schimbat”, ce noroc că nu am fost În
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
aproape două decenii de la eliberarea de tiranie, dăm Încă o dată vina pe „foruri”, pe guvernanți, că nu-i promovează pe creatorii reprezentativi și operele lor, indiferent că e vorba de artiști plastici, muzicieni sau literați. Iată câte ceva despre „schimbare”! Despre neputința mea de a mă schimba, de a-mi schimba reflexele și stilul creator, de a-mi uita temele și obsesiile care În tinerețe mi se păreau interesante, majore, și care m-au ajutat să edific unele construcții epice care, sper
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
creator, de a-mi uita temele și obsesiile care În tinerețe mi se păreau interesante, majore, și care m-au ajutat să edific unele construcții epice care, sper, nu se vor clătina prea tare cu trecerea timpului. O inabilitate, o „neputință” din care, e drept, eu Îmi fac un orgoliu și din care afirm că-mi trag „unitatea persoanei” dar și a operei. Cu siguranță o gravă „inabilitate”, azi, cînd cu toții, cu mic-cu mare, trebuie să ne adaptăm Încă o dată
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
acoperă și o defăimează pentru fiecare Înainte chiar de a ajunge să-„i” treacă pragul, Încât orice tânăr, dar și fiecare copil, aproape, e „avertizat” că viața se termină cu o traversare neagră și tristă, Încărcată de boli și de neputințe, supusă unor umilințe și pierderi de drepturi umane și sociale nesfîrșite!... Aceasta, se’nțelege, mai ales În timpurile noastre numite moderne, care au preluat multe din principiile și chiar instituțiile sau normele Antichității, dar nu și cultul acesteia pentru bătrîni
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
infinite de a o cuprinde. De parcă ea s-ar regenera mereu, nu În cantitate și procese, ci În alte și alte fenomene inextricabile sau de parcă „cineva” ne-ar ține mereu În față acea oglindă - aburită, pentru mulți! - nu numai a neputinței, a limitei, dar și ca un Îndemn spre „altceva”. Spre o altă cale - și spre o altă cale! Deoarece, pentru mine, bucuria vieții, pe care, În momentele mele echilibrate, privilegiate, am simțit-o din plin și ca o răsplată pentru
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
care respinge realitatea și orice cauzalitate. Vrând a prelungi peste margini viața, cu orice metode, Înseamnă de fapt a o disprețui, a o contempla, cum spuneam, sub unghiul strict temporal și material. Înseamnă, de fapt, o recunoaștere a „eșecului”, a neputinței de a o fi apreciat și „exploatat” à fond, de a o fi trăit „cu adevărat”: nu În privilegiile ei exterioare, ci În capacitatea ei de a ne da seama de misterul viului, de darul și irepetabilitatea sa. Deoarece, „ea
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
aceste condiții, numeroși țărani se limitează la o agricultură de subzistență; produc strict pentru a consuma, și cu mijloace rudimentare. Integrarea europeană a lumii rurale (aproape jumătate din populația României) se anunță a fi o operație dureroasă și de durată. Neputința de a promova turismul este o altă trăsătură curioasă a României postcomuniste: În ciuda faptului că diversitatea peisajului și a tradițiilor culturale indică o țară cu potențial turistic ridicat. În timpul lui Ceaușescu, acest sector a cunoscut o dezvoltare parțială ; era bun
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
indiciu? Kimball oftă iarăși. - Cel mai mare obstacol în investigația noastră e că scena asasinatelor - în pofida planificării formidabile la care s-a dedat asasinul în fiecare dintre cazuri - este, cum să spun - și de data asta dădu din umeri a neputință - imaculată. - Cum adică? Ce vreți să spuneți, imaculată? - Păi legiștii sunt blocați. Kimball își verifică notele, deși eram convins că n-avea de ce s-o facă. Nici o amprentă, nici un fir de păr, nici o fibră, nimic. Ca o stafie. A fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am cucerit-o pe terasa Castelului Săo-Jorge trebuie să cuprindă și acele perle ale geniului uman. Chiar dacă nu le-ai văzut cu ochii tăi, îți ajunge să știi că există - este un mod comod până la urmă de a-ți sublima neputința, de a-ți obloji artistic frustrările. Un scriitor are mereu la îndemână această soluție. Îmi întrerup șiragul uimirilor contemplative, căci dintre arbori, pe terasă, apare ca prin miracol Adrian, omul lui Dumnezeu. „Cum ai reușit să ne găsești?”, exclamăm uimiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
nu aleargă deloc, face simplă figurație pe teren. Iar ceilalți jucători nu reușesc nimic, pentru că jocul echipei române, de aproape două decenii, a fost conceput cu Hagi drept piesă de bază. Și, de multe ori, nervozitatea căpitanului naționalei, camuflând o neputință adusă de vârstă, le paralizează elanul... O primă discuție despre fotbal, într-o vară când în Trenul Literaturii, am certitudinea, se va trăi cu intensitate orice meci jucat la EURO 2000. 7 iunie, miercuri VITALIE CIOBANU: Azi vom urca în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pictură veche italiană, femeia a început să plângă. Mi-a urat printre lacrimi călătorie plăcută. Eu i-am răspuns dorindu-i noroc și o viață cu mai puține primejdii. Am simțit că mi se urcă un nod în gât - de neputință și de remușcare pentru ce am putut să cred despre femeia aceasta - și am ieșit afară... VITALIE CIOBANU: Încerc să-mi croiesc ceva timp pentru câteva scurte vizite la casele-muzeu ale unor scriitori celebri care au locuit aici. Casa nr.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]